Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 30 decembrie 2014

2014 a ajuns la final...


Şi în acest an, mi-am deschis larg sufletul faţă de cei din jur. Asemenea unei cărţi deschise pe care o pot citi toţi. Nu e uşor să faci asta, pentru că inevitabil te expui părerilor şi judecăţilor oamenilor. Iar unii pot citi doar ceea ce vor, ce le convine. Însă e satisfăcător când primeşti din partea cititorilor un feedback pozitiv. În cartea mea există tot felul de poveşti: de durere, de dor, de bucurie, de iubire… Printre cuvinte, mulţi aţi găsit mângâiere, lumină, vindecare, visuri dragi care s-au sfărâmat şi pe care le-am construit împreună. Dar cartea lui 2014 se cere citită până la ultima filă. Am scris-o cu lacrimi fierbinţi, înmuindu-mi inima în cerneala visurilor şi am încercat să înţeleg fiecare cuvânt adus pe aripile vieţii. Am avut multe întrebări şi am primit puţine răspunsuri. Am dorit să înţeleg de ce unii oamenii s-au comportat într-un anumit fel, de ce nu au mai dorit să-mi împărtăşească din bucuriile şi tristeţile lor. Şi am înţeles într-un final că unii oamenii nu ştiu sau nu sunt pregătiţi să ofere, să facă parte din "filmul tău". Răspunsurile vin atunci când eşti sincer cu tine şi pregătit să le afli.
În acest an, am primit câteva lecţii de viaţă. Am învăţat că merită să lupţi atunci când ceea ce te leagă de un om e mai puternic decât ceea ce te separă. Şi că cineva căruia îi lipseşti, nu va găsi scuze, ci îţi va arăta că eşti importantă pentru el.
Am învăţat că omul drag nu se va "ascunde" de tine, ci se va "ascunde" în tine.
Am învăţat că sănătate este bunul cel mai de preţ şi merită să lupţi pentru ea.
Am învăţat că sunt oameni pe care nu-i cunoşti personal, dar vor dori să-ţi atingă sufletul.
Am învăţat că există oameni de care te simţi legată sufleteşte şi poţi comunica cu ei şi fără cuvinte.
Am învăţat că familia e cel mai sigur refugiu unde primeşti în mod necondiţionat iubirea.
Am învăţat că scrisul linişteşte orice durere. Că este cea mai bună terapie pentru mine şi pentru cei care o primesc.
Am învăţat că cea mai mare bucurie pentru mine este atunci când dăruiesc ceva ce rezonează cu ceilalţi, când fac din cuvinte, balsam pentru rănile lor.
Doamne, câte nu înveţi într-un singur an!
2014 a fost un an greu din mai multe puncte de vedere, dar mi-a adus şi bucuria de a-mi vedea unele visuri împlinite. Cum ar fi de exemplu: publicarea volumului de poezie, "Florile cerului" (februarie). A fost un an plin cu de toate: cu învăţăminte valoroase, cu amintiri dulci şi amare, aşteptări înşelate, cu visuri devenite realitate, cu întâlniri frumoase, cu clipe care m-au dus până la cer, iar altele m-au scăpat din braţe. Uneori, m-am lăsat doborâtă de pietre, alteori am stat în picioare, chiar dacă m-am lovit de stânci. Uneori e prea târziu să mai repari sau să schimbi ceva, iar alteori e prea devreme să spui: Nu mai pot!Dar întotdeauna e bine să spui: Îmi pare rău! Te iubesc! Mulţumesc!
Acum, primesc o carte nouă cu 365 de file albe, pe care vreau să o scriu mai bine, să pun în ea mai multe cuvinte de dragoste, de linişte, de prietenie, de bunătate, de înţelepciune. Să o umplu cu mai mult dor de… fericire, de viaţă!
2014, râmâi cu bine! 2015, sunt pregătită să te intâmpin!

Lavinia Niculicea
Another Year Has Gone By


duminică, 28 decembrie 2014

Despre viaţă...


Viaţa e ca o sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă, pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor... Mi-am anesteziat durerea prin scris.
Viaţa e ca o linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo… Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să urcăm tot mai sus, în timp ce ne înfruntăm fricile, să riscăm, să ne aventurăm şi să privim înainte. Învăţăm că încercările se suportă mai bine, având o atitudine pozitivă, lăsând să înmugurească un zâmbet pe chip şi să înflorească pacea-n inimă, decât să trăim în disperare, frică şi lacrimi…
Învăţăm să luptăm şi luptăm să învăţăm că e nevoie de răbdare pentru a palpa conturul visurilor, că e nevoie de credinţă pentru a vedea cât mai departe, pentru a fi în filmul unui mâine”, că e nevoie de speranţă pentru a continua drumul viselor care e lung şi anevoios şi că e nevoie cel mai mult de iubire, pe lumea asta, pentru că iubirea ne ţine vii, conştienţi că suntem, că vom fi şi dincolo de azi. Iubirea ne apropie de cer, ne face cunoştinţă cu albastrul privirii lui Dumnezeu, ne leagă aici pe pământ cu fire invizibile de semenii noşti şi astfel putem ţese cu migală, dar cu bucurie, pânza vieţii noastre.
Dincolo de zâmbet, stă ascunsă povestea unei lacrimi, dincolo de masca durerii, aşteaptă să fie privită în ochi bucuria. Dincolo de trupul îmbrăcat în lutul existenţii, e un suflet de porţelan, însemnat de degetele divine care i-au dat forma iubirii. Dincolo de cuvinte, citeşte-mi inima şi ai să recunoşti semnătura lui Dumnezeu.

Lavinia Elena Niculicea

I have a dream...




De duminica...


"Afara ninge linistit si-n casa arde focul..." Sa petrecem ultima duminica din an, relaxandu-ne si meditand la toate trairile din acest an. Eu aleg sa citesc o carte buna, ceva motivational, sa urmaresc un film de calitate, sa impartasesc cu ceilalti ceea ce scriu si sa ascult ceva muzica de suflet sau de sezon, cum ar fi Queen, Celine Dion, Michael Bublé si altii...
Timpul in care am investit cea mai mare dragoste, nu se pierde...
O duminica frumoasa tuturor!
Home

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Sa fiu...


Poezia de mai jos, are o poveste frumoasă, ce imi trezeşte amintiri dragi şi emoţii de neuitat.Era prin 2007, cand o compuneam.Cineva, cu suflet deosebit a avut plăcerea să mi-o recite, s-o facă cunoscuta oamenilor, in cadrul unei emisiuni la postul tv, DDTV. Acum, aceasta poezie, este deja publicata. Se numeste "Sa fiu" si o ofer cu drag si cititorilor de pe facebook: 

Doamne, nu-ţi cer alese comori;

Dă-mi doar dragoste, de vrei.
Pe cerul Tău să fiu o vie stea
ce demn îşi poartă lacrima.
Revarsă a dragostei lumină
peste fiinţa iubită, ce mă-nalţă.
Să fiu o clipă de dor în eternitate,
ce aduce iubire, lumină şi serenitate.
Să fiu un dulce strop dintr-un izvor,
ce suspină dorul cel mai arzător.
Să fiu o albă, încântătoare floare,
ce-i şopteşte cu drag unui fluture:
– Mângâie-mă, alină-mi a mea durere…
Să fiu o pasăre pe un cer cu soare,
ce cântul şi-l poartă în trista zare.
Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă,
Că viaţa-i bucurie şi speranţă!...

Lavinia Elena Niculicea



vineri, 26 decembrie 2014

Să ne facem timp pentru ceea ce e esential


Zilele astea e asa o goană după lucruri, am observat că oamenii au fost preocupati mai mult sa-l caute cu inima pe Mos Crăciun, decât pe Iisus Hristos, au fost preocupati mai mult de ceea ce vor manca sau unde vor petrece, decat sa se gandeasca la motivul principal, uitând ce e cu adevărat important: de Dumnezeu, de venirea pe lume a Mantuitorului, de propriul suflet. Am observat ca multi tineri au ales să petreaca in cluburi. Si mă întreb, oare din 360 si ceva de zile, o zi, doua, nu puteau sa o petreaca in onoarea Mântuitorului. Dacă e o sărbătoare sfântă, ce legătură e între Hristos şi degradarea morală din cluburi? Creştini inseamna pe urmele lui Hristos... Deci, răspunsul e evident.
Eu consider că ar trebui să ne facem timp să medităm la iubirea lui Dumnezeu si a Fiului Său.
Să ne facem timp să-i mulţumim prin gândurile noastre bune, prin faptele noastre nobile faţă de semeni. Să imităm compasiunea, iertarea şi iubirea Lui.
Să ne facem timp să ne rugăm pentru noi şi pentru alţii, să ne facem o autoanaliză corectă a motivaţiilor, a prioritatilor şi dorinţelor noastre. Să realizăm ce e cu adevărat important pentru noi, să vedem esenţa lucrurilor şi nu doar la suprafaţă. Să fim mai buni, mai plini de înţelegere, mai cunoscători în lucrurile înalte, să lăsăm ca iubirea de Sus să rodească aici pe pământ, învăţându-ne trăirea în Hristos. Iar asta să nu o facem doar cu o anumită ocazie, ci să ne propunem că în fiecare zi să fim imitatori ai lui Dumnezeu, să fim mai buni decât ieri şi mai aproape de mâine, de omul care ne-am dori să fim. Până la urmă, noi nu suntem în competiţie cu cei din jur, ci în competiţie cu noi înşine pentru a ne desăvărşi în iubire şi trăiri autentice. Avem nevoie să trecem de la a avea, la a fi. Să fim cu adevărat spirituali.
Să lăsăm undeva departe răutatea, invidiile fără rost, să aducem mai aproape iubirea şi lumina, să le lăsăm să ne pătrundă inima. Pentru că tot ce purtăm în interior se va reflecta în exterior.
Vă doresc să vă faceţi timp pentru ce e esenţial, pentru a vă linişti sufletele, pentru împăcare, pentru iertare si adevărata lumină care sălăşluieşte în interiorul vostru.


Lavinia Elena Niculicea




luni, 22 decembrie 2014

Un gând bun...


Mulţumesc, Doamne, pentru încă o zi, pentru minunea de a fi, de a putea încă o dată saluta soarele şi a-mi limpezi trăirile în albastrul cerului, de a simţi iubirea celor dragi, de a aprecia fiecare clipa şi a-i găsi rostul, de a inspira pe cei care-mi privesc inima, de a face din fiecare cuvânt o scară pentru a atinge Cerul. E o minune să iubeşti şi sa fii iubit in aceeaşi măsură. 
Mă bucur atunci când primesc un dar, pe care poate că nu pot să-l ating, dar îl simt şi mă face fericită: cum ar fi un zâmbet, un cuvânt, o încurajare, o îmbrăţişare, ceva ce vine din inimă. Însă şi mai mult mă bucur când pot eu dărui cuiva bucăţele din sufletul meu.
Mulţumesc tuturor acelora care există în viaţa mea şi prin lucruri mărunte îmi fac clipele mai frumoase şi îmi dau forţa să continui călătoria numită Viaţă.

Va doresc o săptămână plină de binecuvantari minunate şi să aveţi lângă voi oamenii dragi!


marți, 16 decembrie 2014

Viaţa ca un animal de prada


Mi-am zis de multe ori, în clipele de singurătate ce-mi amorţeau entuziasmul că viaţa e un animal de pradă. Uneori, ea mi-a arătat privirea-i fioroasă, dornică de a se năpusti asupra visurilor mele şi a muşca cu sete din liniştea obţinută cu un preţ scump. Da, liniştea nu e gratis! O aştepţi, dar ea vine greu… Mai întâi trebuie să faci cunoştinţă cu furtuna şi să-i ţii piept şi de abia apoi, în suflet ţi se aşează un porumbel al împăcării. Înainte de calmitate, asemenea mării, am clocotit în iubirea furtunoasă, m-am lăsat purtată de vântul îndoielilor, de valul amânărilor, lovindu-mă de stâncile tăcerii. Da, timpul te fugăreşte, viaţa te pune la pământ… Şi ce faci atunci? Gândiţi-vă cum reacţionează cineva când e urmărit de un animal sălbatic… Fuge mai repede de cât se aştepta, îşi sporeşte forţele. Şi chiar dacă e prins şi pus la pământ, se luptă cu şi mai mare îndârjire… Când viaţa m-a pus la pământ, m-am luat la trântă cu ea, Şi dă-i şi luptă! Cine a spus că e uşor, că o să învingi şi ai să fi recompensat în lupta vieţii. Nimeni nu-ţi garantează asta şi totuşi continui să lupţi, pentru că omul e echipat cu această capacitate de a supravieţui celor mai vitrege condiţii. Ca  stâncile în faţa intemperiilor, rezistă şi stă ferm, pentru că omul speră, crede că poate fi refugiu pentru cei mulţi care se ard în razele sorţii.
De câte ori, am fost jos, simţind pământul că-mi fuge de sub picioare şi podeau rece atingându-mi faţa, am ridicat instinctiv gândurile către cer. Şi am văzut că soarele e acolo mereu, de miliarde de ani, el e străjerul fidel, ce încălzeşte tot pământul. În pofida oricărei eclipse, a războaielor, a răutăţii oamenilor, el răsare în fiecare dimineaţă. Goneşte luna şi el îşi ocupă postul fără să se plângă. Atunci, îmi dau seamă că şi eu mă pot ridica, că pot răsări din negura durerii, luminând visurile care stau să se stingă-n mine. Că pot străluci mult mai tare, după o furtună, că pot să extind lumină pe o rază mult mai mare, decât interiorul meu. Că mulţi pot prin povestea mea de viaţă să-şi aprindă visurile la rândul lor, pot să vadă mai bine drumul prin făclia speranţei şi curajului pe care am lăsat-o aprinsă. 
15.12.2014
(Va continua)
Lavinia Niculicea

duminică, 14 decembrie 2014

Poezie


Chiar dacă toată lumea m-ar părăsi
iubirea de cuvânt ar rămâne în mine.
S-a născut în adâncurile mele,
din dorinţa de a fi copil;
creşte cu fiecare vis,
se transformă cu fiecare lacrimă,
în poezie.

vineri, 12 decembrie 2014

Cântec de speranţă


A iesit din nou soarele si cu ocazia asta am primit o portie de inspiratie... Sper sa va aduc si eu soare in suflet prin urmatoarele versuri:
După atâta frig şi ploaie,
soarele din nou a răsărit,
inima începe să ne fie vioaie,
în suflet speranţa a înmugurit.

Timp de o lună au căzut
peste noi stropi de întristare
parcă cerul de pământ era rupt,
noi, oamenii, lăsaţi în visare.

Dar, iată, că nişte raze sfioase
au coborât din caleaşca de vise
să ne aducă clipe mai luminoase
pe file de iarnă în alb scrise…

Învăţam un cântec de speranţă
pe notele anotimpului din noi,
să culegem ghiocei în dimineaţa
unei primăveri aşteptată de amândoi.

12.12.2014


joi, 11 decembrie 2014

Vis de diamante


Scârţâie sub picioare
vis de diamante 
pe cărarea timpului...
Pădurea a înverzit 
la lumina sufletului tău. 
De atâta căutare,
dorul a îngheţat.
Amintirea ta e un foc
ce topeşte clipele -
sloi de amăgire.

vineri, 5 decembrie 2014

Sete de alb


Mi-a fost sete de alb, 
de visuri înveşmântate 
în sărbătoare, 
de emoţia primei zăpezi, 
de viaţă... 
Mi-a fost sete să strâng 
în palme visul de copil 
cuminte, 
care aşteaptă mereu 
darul... iubirii


5.12.2014

marți, 2 decembrie 2014

Scriu poeme


Iubite, ne cad pe aripi
ninsori de decembrie,
ce ne îngreunează zborul, 
dar le topim prin
surâsul dragostei.
Pe albul zăpezii scriu
dorul, zbuciumul,
dorinţa ca cerul să plângă
doar din dragoste
iar setea de viaţă
s-o purtăm mereu în noi...
Îmi înmoi visurile
în lacrimile de sloi
şi scriu poeme
viscolite de al tău suflet.

vineri, 21 noiembrie 2014

De toamnă... de dor


Dragi prieteni, va ofer cu bucurie cel mai recent videoclip in care am pus toata dragostea. 


Versurile imi apartin,(Lavinia Elena Niculicea); 
Muzica: Secret Garden (Sometimes when it rains)! Sper sa va placa!

Frunze colorate de dor...


marți, 18 noiembrie 2014

Mândria şi prostia merg mână-n mână


Întâlnim tot mai des la semenii noştri o atitudine care mie personal mi se pare cea mai respingătoare... Mă refer la: mândrie, aroganţă, îngâmfare. Unii chiar abuzează de aceste "calităţi".
Ştiţi acei oameni care se dau mari şi tari, adopta o atitudine de superioritate? Ii observi după privire şi după limbajul corpului. Îşi dau ochii peste cap, gesticulează din mâini ca să arate prin toţii porii cât sunt ei de buni, de grozavi, însă în definitiv dacă îi analizezi în profunzime nu ştiu nimic şi sunt atât de mărunţi. Cineva spunea că: Omul îngâmfat întotdeauna este mic la suflet.
Întotdeauna am admirat oamenii modeşti, umili, simpli ca şi atitudine, dar atât de complecşi ca structură mentală şi sufletească. Oameni care deşi ştiu atât de multe, nu vor să îţi arate asta şi îţi dau impresia că mai au de învăţat. Oameni care sunt discreţi, dar în a celaşi timp iţi lasă sentimentul că sunt aproape de tine. Doamne, ce frumosi sunt astfel de oameni! Respect oamenii naturali, simpli, care rămân în trăirea lui Dumnezeu. Un astfel de exemplu viu este Domnul nostru, Hristos! Deşi avea toate motivele să se mândrească, a rămas cel mai umil, modest, popular printre semenii săi. Dar câţi îşi îndreaptă privirea către El, pentru a reflecta în viaţă lumina frumseţii Lui?
În schimb, in media şi pe micul ecran vedem că sunt mici artisti, care se cred mari vedete, mici reporteraşi, care se cred jurnalişti de clasă, politicieni de duzină care se cred conducători de vază. În realitate, sunt jurnalişti care au uitat de gramatică şi ea a uitat de ei , politicieni fără principii şi cântăreţi fără voce.
E execrabil modul cum se face jurnalism în aceste zile. Se promovează pe micile ecrane, prostia, incultura, scandalurile, obscenităţile, oameni care nu ştiu ce înseamnă simţul ridicolului, al bunului-simţ, al măsurii, care se vând pe nimic, pentru nişte bani uită de verticalitate, de principii, sau poate că nici nu ştiu ce înseamă aceste lucruri. Câtă degradare umană! De exemplu, deschizi ziarul, televizorul şi vezi cum se bălăcăresc soţii Lis şi se pretează la scandaluri fabricate, cum se bat două fufe pentru Don Juan de Romania, manelistul Guţă, apoi cum nu ştiu cine şi-a făcut mărire de bust, dar nu şi de creier, (cred că multe domniţe ar avea nevoie)... Pe cine interesează asemenea personaje groteşti, de prost gust, aceste stiri de 2 lei? Ce oameni cu scaun la cap, ar dori să vizioneze astfel de absurdităţii? Oamenii care ne livrează astfel de programe cred că oamenii cer aşa ceva. Greşit! Oamenii care mai au un dram de inteligenţă, de bun-simţ, de nobleţe, de educaţie nu vor să înghită asemenea mizerii jurnlistice, să tolereze astfel de personaje penibile. Eu cred că sunt lucruri care trebuie păstrate în intimitate, între cei patru pereţi ai casei tale, care nu trebuie să depăşească limitele decenţei şi demnităţii de om, pentru nimic şi nimeni. Sufletul nu cred că are preţ.
Cine mai pune azi preţ pe minte, pe talent, pe muncă, pe dăruire, pe artă? Sunt atâţia oameni care trăiesc în anonimat şi care sunt creatori de frumos, de bine, de visuri. Există artişti, pictori, scriitori, inventatori, oameni cu capacităţi speciale, copii talentaţi care-şi sacrifica copilăria care nu sunt promovaţi şi nu au loc pe micile ecrane de astfel de nulităţi şi oameni ce nu înţeleg ce e demnitatea.
În ce lume trăim?! Astfel de lucruri îmi provoacă indigeste atât fizică, dar şi sufletească...
Poate că sunt mai virulentă, dar îmi doresc ca lumea să se schimbe. Şi cum să se schimbe ceva, dacă nu avem curajul să ne expunem opiniile şi trăirile, chiar dacă deranjează pe unii?

luni, 17 noiembrie 2014

Gânduri de mai bine...


Da, avem un nou Preşendinte, însă luptele continuă şi problemele sunt încă aici… E multă euforie şi entuziasm în aceste zile, însă eu zic că bucuria nu prea ţine mult şi că ne aşteaptă zile grele pentru a schimba lucrurile. E un drum lung şi chiar dacă e pavat cu intenţii bune, uneori e greu de străbătut şi destinaţia nu e mereu cea dorită. Vorba lui Eminescu: "La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă…"
De aici încolo, oamenii nu mai înghit nişte simple cuvinte, promisiuni, care le lasă sufletele goale, ci sunt flămânzi după fapte, lucruri concrete. Trebuie ca noul conducător să confirme toată încrederea investită în el, toată susţinerea şi energia dăruite. Este o grea răspundere… În viaţa celui care conduce trebuie să primeze principiile sănătoase şi interesele cetăţenilor pentru a aduce ceva bun şi constructiv în societate.
Pe de o parte e de înţeles aceasta euforie. Au trecut 25 de ani de la Revoluţie, în care oamenii şi-au pus toate speranţele de mai bine, de a trăi demn şi în democraţie. Chiar dacă le-au fost încălcate multe drepturi şi au fost privaţi de multe în tot acest timp, încă mai pâlpâie lumina speranţei în piepturile lor. Şi au pus în această schimbare, toate năzuinţele, toate, lacrimile trecute, toate bucuriile aşteptate, toate speranţele… Nu ştiu, dar eu cred că în ADN-ul românului stă înscrisă răbdarea şi această năzuinţă de nestrămutat pentru a lupta pentru mai bine. De secole, a îndurat, a crezut în visul lui şi a sperat la o Românie curată şi frumoasă. E nevoie să ne redefinim valorile, să ne regăsim identitatea şi să preţuim adevărul şi oamenii capabili pentru a reuşi să ne vedem împlinite năzuinţele.
Vreau o Românie altfel, o lume altfel, în care umilinţele, corupţia, minciuna, sărăcia, demagogia, superficialitatea lucrurilor făcute, dezbinarea, ura, agresivitatea să fie înlocuite cu demnitatea, dreptatea, adevărul, maturitatea, implicarea, decenţa, unitatea şi mai ales iubirea. Iubirea uneşte, vindecă, transformă oameni, societăţi, vieţi.
Vreau o Românie, care să renască din propria cenuşă, asemenea Păsării Phoenix şi să ia aripi de încredere, de libertate… să zboare până Sus. Vreau o lume altfel, în care eu şi tu şi el, să putem trăi cu demnitate.
Dumnezeu este cel care poate să transforme imposibilul în posibil, să aducă liniştea şi bunăstarea... Bineinteles că şi noi il putem ajuta...


Lavinia Niculicea

duminică, 16 noiembrie 2014

Să preţuim oamenii şi nu lucrurile


Trăim într-o societate consumistă, în care scara valorilor s-a inversat, aceasta dorinţă nebună de a avea este echivalentă cu a fi. Omul nu mai este apreciat pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce el are. Valorile nu mai sunt preţuite... Lucrurile tind să fie mai importante ca oamenii. Tehnologia incet, incet ocupa locul sentimentelor. Lucrurile devin mari, iar sufletele mărunte... Este o criză de sentimente măreţe, de idei frumoase, iar din această cauză ne-am pierdut identitatea sufletească. Nu mai ştim cine suntem, cum ar trebui să fim, ce să iubim, de ce existăm, cât valorăm, unde am ajuns... 
Oamenii pentru a se redefini au nevoie să se întoarcă la valorile adevărate, să-i iubească pe ceilalţi şi să tragă foloase din lucrurile dobândite, nu să iubească lucrurile, încât să uite de cei de lângă ei. Trebuie să construiască mai mult în interior şi mai puţin în exterior.

Lavinia Niculicea

vineri, 14 noiembrie 2014

Linişte albastră


Oh, tu, linişte albastră,
Mi-ai strâns în braţe zarea
Să pot auzi de la fereastră
Cocorii ce-şi cântă plecarea.

Oh, tu, linişte albastră,
Mă înfăşori c-un şal de dor
Să simt iubirea cea măiastră
Cum trece prin viaţă-n zbor.
Azi, te scriu cu liniştea mea,
E albastră ca atunci când iubeşti
Ochii ce îţi privesc profunzimea.
Ale iubirii semne îmi spun cine eşti.
Că tu poţi fi frântura mea de cer
Cu seninul clipelor de primăvară
Doar tu ai descoperit al meu mister
În liniştea albastră ce ne-nconjoară.
13.11.2014


Vă ofer cele mai recente versuri, dragi prieteni! Sper să va regăsiţi în "Liniştea mea albastră". O seară frumoasă!


marți, 11 noiembrie 2014

Să poţi...


Să poţi să speri când totul se dărâmă.
Să poţi să crezi când viaţa ţi-e o dramă
Să încerci să cuprinzi tot necuprinsul.
Să poţi să-ţi ridici din ruine, visul...
Să zâmbeşti când zilele aduc furtună
Să poţi iubi când totul în jur e ură.
Să dăruieşti totul când nu primeşti nimic
Să-ţi ştergi lacrimile făcute de inamic.
Să poţi lupta când rănile te dor,
Chiar de cazi la pământ şi nu ţi-e uşor
Să poţi învingi în viaţă mereu prin iubire
Atunci în dar vei primi cununa de fericire!

joi, 6 noiembrie 2014

Oamenii care te iubesc...


Nu putem să fim în fiecare moment al vieţii noastre surâzători, aşa cum nici soarele nu străluceşte cu aceeaşi intensitate sus pe cer, uneori el lasă ca norii să-l acopere, să-şi acorde clipe de regăsire… La fel şi noi, oamenii, avem momente în care ne pierdem strălucirea, ne lăsăm acoperiţi de ceaţa lucrurilor neînsemnate sau pur şi simplu sufletul nostru nu mai are forţa de a alerga… 
Avem momente când aripile ni se rănesc în spinii vieţii şi nu mai putem zbura, avem momente când doar ne târâm, tragem de noi, pentru că viaţa nu ne atinge doar cu raze de soare, uneori ne mai stropeşte şi cu ploaie, după caz furtuni… 
Am învăţat că viaţa nu e doar pictată în roz, uneori  înseamnă alb 
şi negru, lumini şi umbre, aceste contraste sufleteşti care ne guvernează… Am învăţat că uneori te poţi prăbuşi din nimicuri, alteori stai în picioare, chiar dacă eşti îmbrâncit… Nu ştim cum să reacţionăm la loviturile vieţii, care e surprinzătoare.  Sunt momente în care cazi şi eşti la pământ şi nu mai vrei să ştii de nimic, dar înveţi că iubirea întotdeauna te ridică… Poţi greşi din disperare. Oamenii greşesc din teama de a nu pierde
Oamenii care te iubesc mereu vor dori să-ţi fie aproape, chiar dacă tu îi îndepărtezi, nu pentru că nu îţi mai pasă, doar pentru că suferi prea mult. Oamenii care te iubesc mereu vor dori să-ţi ocrotească visurile, să te ajute să fii tu, să-ţi mângâie clipele de durere şi să aprindă o lumină în sufletul tău, pentru a vedea mai clar ziua de mâine. Oamenii care te iubesc te poartă pe braţe când eşti obosit de viaţă şi nu mai poţi înainta… Cei care nu fac nimic din toate acestea, de fapt nu te iubesc. Îi iubeşti doar pe aceia pe care poţi să-i ţi lipiţi de suflet chiar şi atunci când vânturi puternice bat… Nimic nu îţi poate dezrădăcina iubirea, dacă o ai în suflet. Când ea este doar o poleială de suprafaţă, oricine ţi-o poate lua. Adu în tine iubirea şi ea va fi cu tine în cele mai grele momente.

The power of love




marți, 4 noiembrie 2014

Despre dăruire...


Împărtăşesc cu voi cele mai recente gânduri şi sper să vă facă plăcere să le citiţi:
Avem multe de învăţat de la Natură. Eu o numesc maestra noastră, pentru că ea ne învaţă încontinuu despre dăruire, despre frumuseţe, despre acceptare, despre puterea de a înfrunta şi de a te adapta condiţiilor vitrege, despre împărtăşirea acea plină de bucurie, despre seninătate şi tihnă sănătoasă, despre răbdare, despre iubirea divină, care nu se irită din orice, care nu se schimbă niciodată, indiferent de durerile suportate, care oferă oricui, oricât.
Aţi observat cum Cerul ne dăruieşte ploaia - lacrimi de înger -, soarele ne dăruieşte lumina - privirea senină a lui Dumnezeu -, stelele ne strecoară în inimi o clipă de magie, când strălucesc ca diamantele peste pământ? Aţi observat cum pământul ne oferă hrană, indiferent dacă suntem buni sau răi? Aţi observat cum sămânţa răbdătoare încolţeşte şi nu renunţă chiar dacă ştie că e nevoie de timp şi încercări până să rodească? Dacă am sta să privim pentru o clipă în jur, am fi învăţăcei de frunte, desăvârşindu-ne iubirea şi dăruirea.
Oare noi, oamenii când vom reuşi să dăruim aşa cum o face Natura?
4.10. 2014

joi, 30 octombrie 2014

Ce am fi fără amintiri?


Ce am fi noi, oamenii, fără amintiri? Poate, umbre deposedate de trup? Lacrimi neplânse la vremea lor, clipe ce se scurg printr-o clepsidră cu sticlă mată? Amintirile ne duc spre oamenii pe care i-am iubit, care nu pot fi uitaţi, spre lucrurile trăite ce au lăsat dâre, pe care doar inima le recunoaşte.
Ce am fi noi, oamenii, fără iubire? Dacă nu am avea iubire, nu am avea nimic. Dacă nu am fi iubire, am fi nimeni. Dacă nu am trăi iubirea, am fi morţi în uitare şi singurătate. Iubirea creează suflete noi din aluat vechi, care dospesc la bunătatea şi căldura ei. Iubind şi noi, la rândul nostru creăm…Un cuvânt, un cântec, o îmbrăţişare, o atingere poartă pecetea dragostei. Ce ne apropie de o altă fiinţă, ce ne îndeamnă să o cunoaştem, să-i atingem inima, dacă nu dragostea?



miercuri, 29 octombrie 2014

Iubirea ta...


Iubirea ta-i un fulger
ce despică în două, inima:
o parte vrea să fugă de iubire
cealaltă tânjeşte după clipa
de dor şi amintire.
Un zbor înalt de retrăiri –
furtună cu vânt de amăgiri.
Ploi de septembrie trec prin mine
cu gust dulce de melancolie.
Iubite, vreau să gust cu sete
din lacrima-ţi muiată în agonie,
să fiu una cu tine pe vecie!
Aprinde-mă cu soarele-ţi din privire,
să-mi poată înflori muguri de speranţă
în gândurile cu parfum de toamnă...
Privesc cum frunzele de dor se scurg
ofilite de al dragostei amurg.
În ochi îmi lăcrimează un ultim vis,
ce opreşte destrămarea iubirii –
etern şi neînţeles paradis.
Lavinia Elena Niculicea

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Ai plecat...


Ai plecat fără un cuvânt, o îmbrăţişare
N-ai lăsat pe prispa vieţii nici o floare.
Eu primesc în gând scrisorile aşteptate,
Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate.
Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem,
Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem…
Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise
Ne vom îmbrăca cu ploi de stele interzise.

Ai plecat desculţ pe o cărare de toamnă,
Cine liniştea-n suflet de acum o să-mi toarnă?
Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune
La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune.

Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze
Urme neclare, un anotimp cu năstruşnice muze…


24.10.2014

miercuri, 22 octombrie 2014

Te aştept...


Te aştept la răscruce de vis
Să salvăm anii căzuţi în abis
Vom escalada muntele din noi
Având iubirea, busolă pentru doi.

Te aştept pe un mal atins de cuvânt
Cu marea voi face un legământ,
Să-mi spele trăirea cu-n val de iubire
Voi aduna clipele ce par să se deşire.

Te aştept unde îngerii nu au nume
Din ale lor aripi vor curge poeme
Vom inventa sentimente fără vină
În descântec de cer cu lună plină.

Te aştept într-un colţ sfios de gând
Acolo unde visele nu mi le vând.
Îţi voi scrie, străinule, peste veacuri
Stihuri mângâiate de-ale dragostei leacuri.


22.10. 2014

marți, 21 octombrie 2014

Dincolo de valuri


Eşti mult prea departe,
dincolo de orice anotimp.
Inima mă întreabă
de ce tu nu-i mai vorbeşti
ca altădată?
Ce aş putea să-i răspund?
Marea îmi simte neliniştea
şi atunci îmi povesteşte
cum paşii tăi lasă
urmele tristeţii pe
ţărmul spălat de (ne) uitare.
Vântul îţi şterge lacrima,
în care ai strâns vina de a iubi.
Duci departe gândul meu
dincolo de valuri,
undeva, unde fericirea
ne cânta numai nouă...

Lavinia Elena Niculicea

duminică, 12 octombrie 2014

Poţi să-ţi alegi atitudinea...


Eu pun preţ pe oamenii care sunt sinceri, care au curajul să te privească în ochi şi să-ţi spună ceea ce simt faţă de tine, indiferent cât de neplăcut sau dureros ar fi adevărul, decât să se ascundă, să te evite... Poate că pentru unii oameni e mai confortabil aşa. Nu şi pentru mine. Sunt incompatibilă cu laşitatea.
Am ajuns să înţeleg că omul care nu mai împărtăşeşte cu tine ceea ce gândeşte, ce simte, ceea ce trăieşte, deja a renunţat să-i mai pese de tine.
Omul care nu se lasă găsit, nu merită să fie căutat. Cine te ignoră, nu pune preţ pe ceea ce simţi. Nu încerca să vezi pe cineva, care nu dorește să se lase văzut, pentru că nu poți obliga pe nimeni să-ţi ofere bucăţele sufletului său. Nimic durabil nu se întemeiază pe indiferenţă. Nimic bun nu iasă din constrângere şi obligaţie. Nici iubirea, nici prietenia, nici inima, nimic nu poate fi oferit cu forţa. Lăsaţi-le oamenilor libertatea să vă caute, să vă accepte, să vă iubească sau nu... Dacă le pasă, ei singuri vor dori să fie în preajma voastră. E greu să ajungi să ai această atitudine, însă e cea mai bună alegere, dacă vrei să nu mai suferi... Am învăţat că nu poţi să schimbi sentimentele cuiva, impunându-ţi voinţa.Tot ce poţi să faci este să-ţi schimbi tu atitudinea, să priveşti altfel lucrurile. Lucrurile minore nu sunt pentru sufletele mari.
Să iubiţi oamenii pentru care sunteţi o prioritate , să vă înconjuraţi de oameni care vă preţuiesc şi vă sunt aproape, indiferent de greşeli, de supărări, de conjuncturi nefavorabile.