Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 13 decembrie 2016

Dansând cu cerul


Azi, mi-am atins visul şi la propriu, nu doar la figurat. Mi-am ţinut în palme cartea. E un sentiment unic! Un vis devenit realitate, pe care l-am ţesut timp de mai bine de 2 ani cu firele iubirii, inspiraţiei, travaliului creator, speranţei şi luminii. E pentru toti aceia care doresc să simtă emoţia unui suflet dansând cu cerul. Cei care doresc această carte scrisă cu condeiul inimii, înmuiat în lumină, o pot avea de azi.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să-mi împlinesc acest vis, pentru că mi-a dat inspiraţie şi susţinerea oamenilor ce au crezut în mine. Mulţumesc Editurii Genius şi d-lui Alensis De Nobilis pentru alegerea inspirată a coperţii. Multumesc pentru prefaţa cărţii, prof. Nelu Barbu
Mulţumesc, Mama! <3

DanDeci, cine doreşte un dans... cu cerul?

miercuri, 7 decembrie 2016

Un vis împlinit!



Aşa arată coperta cărţii ,,Dansând cu cerul" (poezie). Editura Genius, Bucureşti.
E un vis împlinit!

*** Poeta Iubirii şi a Luminii

Titlul volumului Dansând cu Cerul are conotaţii. Într-un fel continuă pe un plan superior tematica volumelor precedente: Ploaie de gânduri (2012) şi Florile cerului (2014). Visul dintotdeauna al poetei a fost să danseze. Nerealizându-se pe pământ, îl transfigurează în poezie: Când scriu,/dansez cu cerul./ Mă simt suspendată/ între a fi eu şi a fi/ altcineva/ Zâmbetele nu se alterează/ pentru că port în mine/ secretul Raiului – /bucuria de a crea. (Dansând cu Cerul) El se realizează însă prin poeme închinate iubirii: … te voi iubi prin poeme,/ cu silabe rostite de îngeri,/ încât cerul va dori să fie pământ,/ călcat de umbra noastră. (Te voi iubi prin poeme) Lumina sugerează osmoza cunoaşterii: Îngerii injectează lumină/ în poezie,/ prin ale cărei vene curg mereu,/(re)găsindu-te… (Lumina)
Poeta negociază cu timpul clipei, veşniciei şi tăcerii, să vadă culorile luminii, ale primăverii şi ale toamnei, să înţeleagă tot ce n-a înţeles, să simtă tot ce n-a trăit, culegând din oameni diamantul iubirii, şlefuit prin lacrima Cerului: Tac, să-mi auzi lacrima/ cum se sparge la fiecare bătaie/ de aripă./ Culege-o,/ din cochilia durerii!/ S-a copt (ne)liniştea,/ are gustul unei inimi care bate./ Un înger se iscăleşte/ pe trupul toamnei,/ cu tăceri de cer. (Înger trist). Se apropie de Dumnezeu precum orbul de lumină, primind ,,un fel de Albastru de viaţă”, din care cresc ,,muguri de iubire”. (Tu eşti un fel de Albastru)
Lavinia descoperă o ipostază inedită a dorului, sculptat în inimi cu dalta Cuvântului şi purtat în zborul îngerilor printre nori – Dorul de minuni. Planetele, aurora boreală, constelaţiile, curcubeul, stelele, luna, ploaia, în general cosmosul, cu toată poezia răsăriturilor şi amurgurilor, sunt motivele poetice preferate. De aici predilecţia poetei pentru unele specii literare, cu structură clasică precum oda, sonetul, pastelul, meditaţia poetică, elegia cu nuanţă creştină fără să neglijeze poezia în vers alb. De altfel acest gen de poezie trece pe primul plan. Poezia psalmică gravitează în jurul laitmotivului în căutarea lui Dumnezeu. Poeta poate învârti idei/ pe inelele inimilor/ cu o mişcare perfectă a clipei. (Osmoză) Transfigurarea peisajului marin este definit metaforic lacrimă de îndumnezeire. (Val de cer)
Dintre toate florile cântate: ghioceii, lăcrămioarele, liliacul, dintre toţi oamenii-flori: trandafirul, teiul şi salcâmul aduc nostalgia copilăriei şi amintirea jocurilor pline de inocenţă. Florarul lor emană o muzică vindecătoare, aducând gândul bun – etern veşmânt de sărbătoare. (Tei în floare)
Marea trecere prilejuieşte clipei să ţipe şi poetei să tacă, pentru că dispariţia Mamei înseamnă o rugăciune înălţată către stele pe un fir de durere:
Ştii, Mamă, zilele sunt întrebări
ce-şi caută rostul,
eu un punct în infinitul vieţii.
Ţi-am fotografiat surâsul,
îl developez de câte ori mi-e dor.
E în alb şi negru, dar îl colorez
c-un „Te iubesc”! (Ştii, Mamă!...)
În fond, Mamele sunt nemuritoare pentru că sunt făcute din aluat de înger. De aceea, inima poetei este înţepată cu spini de dor şi sângerează, cu atât mai mult cu cât sinceritatea şi emoţia, optimismul şi îndoiala, sensibilitatea şi căutarea, muzicalitatea versurilor şi inefabilul iubirii sunt însuşirile esenţiale ale universului poetic al Laviniei Niculicea. Mai multe creaţii lirice i-au fost puse pe muzică, printre care şi poezia Înger alb, prin care respiră parfumul clipei:
Vreau să te am, vreau să îţi fiu
înger alb ce ţine-n braţe cerul,
graiul iubirii să îl scriu
cu slove descifrând misterul.

Nelu Barbu (prefaţă)

luni, 21 noiembrie 2016

Missing...


A trecut un an fără tine, mama! Ţi-am făcut acest videoclip... 
Dispariția ta e o rugăciune înălţată către stele pe un fir de durere.
One year without you

vineri, 28 octombrie 2016

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării


Vreau ca timpul să fie amnezic
să-i pot rescrie clipa târzie.
Gândul la tine să-mi fie analgezic
ce vindecă a minţii frenezie

În laboratorul unui vis îi extrag esenţa 
să aflu formula unui irepetabil mâine.
Încă îţi semnez (ne)motivat absenţa
Cu fiori ce-şi scriu neliniştea-n mine.

Clipa de azi îmi scotoceşte prin buzunar
să găsească mărunţiş pentru o toamnă
La restanţe la vis să nu avem habar
Iubind îi plătim vieţii, capricioasă doamnă.

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării
Să ne trateze cu un dram de noroc.
De mi te va aduce în realitatea iubirii
Voi intra legată la ochi în al ei joc.

Şi să te văd mereu ca la început
fără ochelari, doar prin lentila de dor
Să simt în inimă cum îţi bate acut
O aripă smulsă din al durerii condor.

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 23 octombrie 2016)

miercuri, 26 octombrie 2016

Vis autumnal



Toamna varsă lacrimi
pe eşafodul viselor de vară
condamnată pe viaţă
la melancolie.
Îi şterg cu batista gândurilor
lacrimile de chilimbar
gustul lor îmi aminteşte
cum un cer făr de păcate
ploua în mine.
Pe sub faldurile visării
îi văd cicatricile.
Le spăl cu tăceri,
le învelesc cu umbra ta,
despletind din ghemul clipelor
o emoţie ruginie.
O, rog, să-mi împartă
în măsuri egale
stropii de iubire
să-şi pună semnătura
pe această poveste nescrisă.
Muza să-şi înmoaie degetele
în călimara nopţii
să scrie-n mine:
Mi-e bine în sufletul tău!
Lasă, toamnă, fericirea să fie titulară
în jocul de-a iubirea.
să ne răscolească frunzele
c-un dor astenic
cocorii să scuture-n noi
o ultimă lacrimă.
Aşterne-mi sub tălpi
covorul roşu
să pot trece pragul iernilor
la braţul unui vis autumnal.



miercuri, 28 septembrie 2016

Oglinzi de toamnă


Voi face ţăndări oglinzile
în care timpul ne obligă
să ne jucăm 
de-a v-aţi ascunselea.
Printr-un ciob văd
conturul fericirii,
ce dansează cu razele
minţii.
Hai, să privim
unul în sufletul celuilalt
aşa timpul nu ne va lăsa
să uităm cine suntem
şi câte doruri purtăm
pe umerii clipei
Nu voi mai farda inima
vreau să-i surprind
zâmbetul firesc
ca o copilă cu coşuri pe faţă
ce nu-i acoperă
sub straturi de aparenţe.
Viaţa se plimbă pe aleile
clipelor
fără falsă pudoare,
numai noi o înveşmântăm
cu iluzii…
cu obsesii…
cu prejudecăţi.
Să o dezbrăcăm de uniformele
trecutului
acoperind-o cu frunzele firave
căzute în somnul toamnei
şi poate în noi se va trezi
copilăria.


(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 27 septembrie 2016)

luni, 26 septembrie 2016

Vis răzleţ


Ploaia îmi bate la fereastră
Cu firave degete de toamnă
Sorb iluzii de pe o frunză albastră
La nostalgie ea mă condamnă.

Plătesc tribut acestui dor hai-hui
Nu e nimeni să mă absolve de ploi
Ce curg cu mirare dintr-un cer amărui.
Opreşte-le tu, înainte să se facă sloi.

Îmi spăl iubirea în clipe efemere
Şi o usuc în vântul ce umblă năuc
În sufletul unei toamne şomere,
Ce câştigă din vise ruginite, ciubuc.

Şi câte taine aşteaptă să-i fie pătrunse
de umbletul frunzelor fără rost
Hai, pune, întrebărilor stupide, cătuşe
Ca viaţa să ne răspundă fără cost.

Fă-mă o frunză ce-ţi acoperă gândul
Cu toamna deghizată într-o vară de suflet
Când la magazinul cu fiori ne aşteptam rândul
să primim o iubire cum n-a mai fost… Vis răzleţ!

( Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 25 septembrie 2016)

joi, 8 septembrie 2016

Ştii, mamă...



Ştii, mamă, zilele sunt întrebări
ce-şi caută rostul,
eu un punct în infinitul vieţii.
Ţi-am fotografiat surâsul
îl developez de câte ori mi-e dor.
E în alb şi negru, dar îl colorez
C-un „Te iubesc”!



sâmbătă, 20 august 2016

In lipsa ta...

Vă ofer cu drag cel mai recent videoclip, "In lipsa ta..."
Versurile îmi aparţin, iar muzica: Ennio Morricone & Dolce Pontes, (nu stiu cât de bine se potriveşte cu versurile, dar e melodia mea preferată). Sper să vă placă:



joi, 21 iulie 2016

Gând de iubire...


În loc de noapte bună, vă ofer un gând de iubire: 
Iubirea e motorul care conduce inima, omenirea. Dacă noi nu îl mai alimentăm cu gânduri de bine şi trăiri profunde, va deveni nefuncţional. Prin urmare, societatea va fi una nefuncţională, care va confunda frumosul cu grotescul, iubirea cu hedonismul, fericirea cu distracţia, care va pune semnul egal între bani şi fericire, între succes şi valoare.
Am înţeles că uneori noi înşine ne retezăm propriile aripi, ne minimalizăm simţirea şi visul nu mai poate să zboare. Oamenii au ajuns să se transforme în adevăraţi zombi, lăsându-se copleşiţi de griji, de lucruri neesenţiale. Pur şi simplu punem bariere pe drumul către noi înşine şi nu mai ştim să cântărim corect clipa.
Niciodată sufletul nu va fi falimentar dacă il investim cu iubire.

Autor: Lavinia Elena Niculicea

marți, 19 iulie 2016

Ştii, mamă...


Ştii, mamă,
viaţa are prea multe indicatoare,
dar nici unul de întoarcere,
să mă ducă la naşterea ta,
să îţi simt plânsul de stea
să mai pot fi copil,
când mă ţineai de inimă
cu degete de vise,
fragile ca atunci când oamenii iubesc.

Acum clipa ţipă şi eu tac
vreau să-ţi aud cântecul de leagăn
iubirea să mă legene pe genunchii tăi,
tainele lumii să-mi adoarmă pe buze.
Mamă eşti o rugăciune venită
din suflet de copil
înălţată către stele pe un fir de durere,
o lacrimă de dor
pe care o caut în ochii lui Dumnezeu.
Doamne, mai plângi
să o pot cuprinde în palmele clipei
să se nască-n cuvânt.
Ştii, mamă, zilele sunt întrebări
ce-şi caută rostul,
eu un punct în infinitul vieţii.
Ţi-am fotografiat surâsul
îl developez de câte ori mi-e dor.
E în alb şi negru, dar îl colorez
C-un „Te iubesc”!

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 19 iulie 2016)

luni, 20 iunie 2016

Schimb de fiori

            
        Negociez cu Dumnezeu
        ca oamenii să-nflorească
        şi pomii să iubească
sub clar de… anotimp
să fie un schimb de fiori.
        Printre ramuri de vise,
simt chipul celui drag,
mă leagă la ochi
cu dragostea
ce vrea să ne jucăm
de-a v-aţi ascunselea,
unul în sufletul altuia.
Tu trişezi şi-ţi deschizi
din când în când inima
să mă zăreşti în irisul clipelor.

Negociez cu timpul
            să te văd mereu ca acum
            imună la miopia lumii
prin ochi să-mi treacă Pământul
să văd tot ce n-am înţeles,
culegând din oameni
puterea de a vedea nevăzutul
iubirea de a înţelege non-sensul;
prin vene să-mi curgă Cerul
să simt tot ce n-am trăit,
culegând din îngeri,
zborul neatins de căderi
lacrima nesorbită de zei
În noi înfrunzi-va lumina.
………………………………………
Pe o pânza de destin
noi doi ne legănăm
ca nişte copii uitaţi de timp,
mângâiaţi de viaţă…




luni, 13 iunie 2016

Un semn de întrebare


Azi nu ne spunem nimic
ne privim inimile
ne dor întrebările
aşa că tăcem...
Tu într-un colţ al lumii
eu în altul...
Pedepsiţi parcă de viaţă
stăm pe coji de gânduri,
ascultându-ne unul altuia
bătăile inimii.
Liniştea asta 
are un diagnostic fatal, 
cine poate să-l pronunţe?
Preferăm să mergem mai departe
cu simptome de dor, 
pe care le înşelăm
cu un plasture de tăcere,
înghiţit cu regretul
că nu ne-am spus totul.
Ca să ne vindecăm unul de altul
ne-ar trebui un infinit de secunde
şi nu ştiu dacă dragostea aşteaptă.
Rămâne acest „feeling” ca niciodată,
o respiraţie cu puncte de suspensie
şi un semn de întrebare...

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 13 iunie 2016)

duminică, 29 mai 2016

Inger alb

Vă ofer videoclipul "Inger alb", ce face parte din proiectul cultural artistic: Parfumul clipei. Armonii poetice. Carte CD.
Muzica, voce, orchestraţia muzicală: Dan Lucian Corb
Versurile: Lavinia Elena Niculicea

Vizionare plăcuta!

miercuri, 25 mai 2016

Alfabetul vieţii



Vino, împrumută-mi Aripi
să zbor unde ţi-e visul
să îl răscumpăr prin iubirea
ce-mi arată că un Bine
se învaţă suferind.
Cred din nou în dragoste
când ating un Dor.
Viaţa e mai mult
decât un mers târâş…
E un zbor nefrânt de secunde.
Lângă Inima vine o lacrimă
lângă Lacrimă, un Surâs.
Prin clepsidra luminii
curgem noi…
Şi eterni vom fi, de iubim,
Timpul îl vom amăgi,
învăţând pe de rost
… alfabetul Vieţii.

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 25 mai 2016)




luni, 21 martie 2016

Lumina


Azi, de Ziua Internaţioanală a Poeziei, vă dăruiesc cele mai noi versuri:
Ascunzând sămânţa de durere
în pământ,
din ea va rodi un suflet 
adânc,
îşi va vedea rostul 
în lumina dimineţilor
ce au stat prea mult 
în genunchi.
Învăţ rugăciunea anotimpului
care mi-l arată 
pe Dumnezeu
în fiecare copac cu flori,
Îl scutur în fiecare vis
şi mă umplu de tine, 
nemărginire
cum se umple primăvara
de muguri.
Nu se mai înserează, 
de când te-ai născut în mine
(stră)lucind a dragoste… 
Îngerii injectează lumina
în fiecare poezie,
prin ale cărei vene curg mereu,
(re)găsindu-te….

(Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 21 martie 2016)

duminică, 20 martie 2016

Fericirea...


Ce este fericirea? Cu toţii ne întrebăm. Se zice că astăzi este Ziua Mondială a Fericirii. Eu nu sunt adepta încadrării unui concept atât de complex într-o singură zi. Fericirea este în accepţiunea mea construită din momente, din stări, din respiraţii de iubire. Ar fi un non sens şi o utopie să fim fericiţi o zi întreagă, mereu, iar viaţa aşa cum este ea în prezent nu ne dă acest drept de fericire perpetuă. Pentru fiecare om există o reţetă proprie, chiar dacă ingredientele sunt cam aceleaşi. Cam aşa arată reteţa mea inclusă în acest poem în proză:
Fericirea este pentru mine, bucuria răsăritului, 
când simt că respir viaţa în fiecare dimineaţă,
plimbarea norilor jucăuşi pe aleile cerului,
care-mi aduc în suflet o bucată de speranţă
trilul triumfător al rândunelelor ce mă trezesc
cu cântecul primăverii.
Fericirea este pentru mine evadare în braţele Naturii
când simt mângâierea frumuseţii divine prin miresme şi culori
când îmi vorbeşte o floare prin poeme tăcute,
când mugurii iubirii îmi vestesc că sunt iubită
şi aripile cuvintelor mă duc spre 
înălţimile şi adâncimile altui om.
Fericirea este pentru mine respiraţia unui alt suflet
când pot să iubesc fără să ştiu de ce şi cât,
când ascult ploaia emoţiilor şi-i înţeleg versul
când marea mă străbate c-un vis albastru
ce mă dansează până la capătul inimii tale
şi-mi zâmbeşte lumina.

(Fericirea, Lavinia Elena Niculicea, 20 martie 2016)

sâmbătă, 19 martie 2016

Celor care pleacă


Au trecut 4 luni de când te-ai dus, mama. Mi-apari în fiecare vis, poate pentru a-mi reaminti că eşti lângă mine şi că iubirea îmbracă diferite forme.
Eu îţi răspund prin vers:

Ai plecat, lăsându-mi clipa fără soare
Eu îţi las pe prispa vieţii înc-o floare.
Primesc în gând scrisorile aşteptate,
Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate.
Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem,
Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem…
Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise
În inima-mi curg versuri de-un înger scrise.
Ai plecat pe o cărare de toamnă,
Şi învăţ zi de zi durerea ce înseamnă.
Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune
La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune.
Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze
Paşii ploii, un anotimp cu nuanţe confuze.
Te simt ca pe o stea din marea depărtare
Trimite-mi o rază să alunge a vieţii oftare.
(Autor: Lavinia Elena Niculicea, poezie revizuită, 17 martie 2016)

marți, 15 martie 2016

Iubirea este...


Există o criză în ceea ce priveşte iubirea în societatea actuală şi asta pentru că oamenii nu o înţeleg şi încearcă să-şi revendice drepturile asupra celuilalt. Iubirea nu este despre control şi condiţii, doar oamenii sunt cei care structurează emoţiile în promisiuni, reguli, drepturi, în ceea ce e corect sau nu, să iubeşti…
Iubirea nu este un câmp de luptă, în care oamenii să trebuiască să ducă bătălii din orgoliu sau pentru a-şi camufla unele îndoieli şi temeri. Iubirea nu este despre cine câştigă sau pierde, ci despre a fi mai aproape de Rai sau de Infern. Iubirea nu este un maraton în care aştepţi ca celălalt să renunţe… Iubirea este despre a învăţa… să fii mai bun cu tine şi cu cel pe care crezi că-l iubeşti, să priveşti în sufletul lui şi fericirea lui să devină prioritatea şi nu opţiunea ta. Iubirea este ca un râu curgător, care-şi urmează drumul şi menirea, iar oamenii nu ar trebui să-i pună baraje doar pentru a se simţi mai puternici.
Iubirea este despre două inimi care bat în acelaşi ritm, a cărei melodie te face să dansezi până la capăt de viaţă.
Iubirea este Artă şi nu maculatură, ea se (re)creează în fiecare zi, nu se licitează şi nu se ieftineşte cu timpul.

(Cugetări, 15 martie 2016, Lavinia Elena Niculicea)

duminică, 13 martie 2016

Inimă, învaţă-mă din nou să cânt


Primăvara ţese vise din fuioare de cer
îmbracă Natura în straie de bal
se nasc poeme încercănate de ger,
clipele ce m-au durut aleargă în aval.

Pe ghioceii cu priviri înlăcrimate
mi-am gravat iubirea de cuvânt,
durerea mi-a devenit soră, frate,
Inimă, învaţă-mă din nou să cânt.

Azi, surâsurile mi se destramă-n vânt
ca florile iubirii într-un anotimp târziu.
Te chem să plantezi pe al meu pământ
liniştii de Rai… Fluturi de suspine îţi scriu.

Prin catrene îi fac ochi dulci unei primăveri
să înmugurim ca visele-n lumină…
Cocori să poarte departe ale noaste poveri
în zbor de iluzii ne prindem, iubire fără vină.


O zi liniştită!


vineri, 11 martie 2016

Cugetări...


Am învăţat că viaţa e plină de paradoxuri... Trebuie să trecem prin întuneric, ca să apreciem lumina, să trecem prin durere, ca să ştim cum arată fericirea, să suportăm ploaia, pentru a vedea curcubeul, trebuie să purtăm dorul pentru a simţi iubirea şi să fim departe pentru a ne dori apropierea.
Ca şi în viaţă, şi în om se întâlneşte umbra cu lumina. Nu trebuie să ne speriem... Acolo unde există umbra, ştim că în apropiere este lumina. Ca după nori, soarele.

joi, 10 martie 2016

Ce bine că Sunt


Mă întorc la viață, iubind... Ce bine că Sunt! Viața e mult prea scurtă pentru a o irosi cu regrete, supărari, resentimente, nemulțumiri, nepăsare. Să uităm ce ne-a durut si sa ne amintim ceea ce merităm. 
Florile sunt confidentele mele tăcute, cunoscându-mi lacrima si dorul. Ele sunt mereu o sursă de inspirație si de bucurie. Mă învață despre simplitate si despre a prețui lucrurile mărunte, care au puterea de a ne regenera inimile.

O zi frumoasă, dragi prieteni!
Iubesc florile de primăvara!