Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

Dansând cu cerul

Azi, mi-am atins visul şi la propriu, nu doar la figurat. Mi-am ţinut în palme cartea. E un sentiment unic! Un vis devenit realitate, pe care l-am ţesut timp de mai bine de 2 ani cu firele iubirii, inspiraţiei, travaliului creator, speranţei şi luminii. E pentru toti aceia care doresc să simtă emoţia unui suflet dansând cu cerul. Cei care doresc această carte scrisă cu condeiul inimii, înmuiat în lumină, o pot avea de azi. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să-mi împlinesc acest vis, pentru că mi-a dat inspiraţie şi susţinerea oamenilor ce au crezut în mine. Mulţumesc Editurii Genius şi d-lui  Alensis De Nobilis  pentru alegerea inspirată a coperţii. Multumesc pentru prefaţa cărţii, prof. Nelu Barbu Mulţumesc, Mama!  <3 DanDeci, cine doreşte un dans... cu cerul?

Un vis împlinit!

Aşa arată coperta cărţii ,,Dansând cu cerul" (poezie). Editura Genius, Bucureşti. E un vis împlinit! *** Poeta Iubirii şi a Luminii Titlul volumului Dansând cu Cerul are conotaţii. Într-un fel continuă pe un plan superior tematica volumelor precedente: Ploaie de gânduri (2012) şi Florile cerului (2014). Visul dintotdeauna al poetei a fost să danseze. Nerealizându-se pe pământ, îl transfigurează în poezie: Când scriu,/dansez cu cerul./ Mă simt suspendată/ între a fi eu şi a fi/ altcineva/ Zâmbetele nu se alterează/ pentru că port în mine/ secretul Raiului – /bucuria de a crea. (Dansând cu Cerul) El se realizează însă prin poeme închinate iubirii: … te voi iubi prin poeme,/ cu silabe rostite de îngeri,/ încât cerul va dori să fie pământ,/ călcat de umbra noastră. (Te voi iubi prin poeme) Lumina sugerează osmoza cunoaşterii: Îngerii injectează lumină/ în poezie,/ prin ale cărei vene curg mereu,/(re)găsindu-te… (Lumina) Poeta negociază cu timpul clipei, veşniciei şi tăcerii, să v

Missing...

A trecut un an fără tine, mama! Ţi-am făcut acest videoclip...  Dispariția ta e o rugăciune înălţată către stele p e un fir de durere. One year without you

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării

Vreau ca timpul să fie amnezic să-i pot rescrie clipa târzie. Gândul la tine să-mi fie analgezic ce vindecă a minţii frenezie În laboratorul unui vis îi extrag esenţa  să aflu formula unui irepetabil mâine. Încă îţi semnez (ne)motivat absenţa Cu fiori ce-şi scriu neliniştea-n mine. Clipa de azi îmi scotoceşte prin buzunar să găsească mărunţiş pentru o toamnă La restanţe la vis să nu avem habar Iubind îi plătim vieţii, capricioasă doamnă. Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării Să ne trateze cu un dram de noroc. De mi te va aduce în realitatea iubirii Voi intra legată la ochi în al ei joc. Şi să te văd mereu ca la început fără ochelari, doar prin lentila de dor Să simt în inimă cum îţi bate acut O aripă smulsă din al durerii condor. (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 23 octombrie 2016)

Vis autumnal

Toamna varsă lacrimi pe eşafodul viselor de vară condamnată pe viaţă la melancolie. Îi şterg cu batista gândurilor lacrimile de chilimbar gustul lor îmi aminteşte cum un cer făr ’ de păcate ploua în mine. Pe sub faldurile visării îi văd cicatricile. Le spăl cu tăceri, le învelesc cu umbra ta, despletind din ghemul clipelor o emoţie ruginie. O, rog, să-mi împartă în măsuri egale stropii de iubire să-şi pună semnătura pe această poveste nescrisă. Muza să-şi înmoaie degetele în călimara nopţii să scrie-n mine: Mi-e bine în sufletul tău! Lasă, toamnă, fericirea să fie titulară în jocul de-a iubirea. să ne răscolească frunzele c-un dor astenic cocorii să scuture-n noi o ultimă lacrimă. Aşterne-mi sub tălpi covorul roşu să pot trece pragul iernilor la braţul unui vis autumnal. http://confluente.ro/elena_lavinia_niculicea_1477311339.html

Oglinzi de toamnă

Voi face ţăndări oglinzile în care timpul ne obligă să ne jucăm  de-a v-aţi ascunselea. Printr-un ciob văd conturul fericirii, ce dansează cu razele minţii. Hai, să privim unul în sufletul celuilalt aşa timpul nu ne va lăsa să uităm cine suntem şi câte doruri purtăm pe umerii clipei Nu voi mai farda inima vreau să-i surprind zâmbetul firesc ca o copilă cu coşuri pe faţă ce nu-i acoperă sub straturi de aparenţe. Viaţa se plimbă pe aleile clipelor fără falsă pudoare, numai noi o înveşmântăm cu iluzii… cu obsesii… cu prejudecăţi. Să o dezbrăcăm de uniformele trecutului acoperind-o cu frunzele firave căzute în somnul toamnei şi poate în noi se va trezi copilăria. (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 27 septembrie 2016)

Vis răzleţ

Ploaia îmi bate la fereastră Cu firave degete de toamnă Sorb iluzii de pe o frunză albastră La nostalgie ea mă condamnă. Plătesc tribut acestui dor hai-hui Nu e nimeni să mă absolve de ploi Ce curg cu mirare dintr-un cer amărui. Opreşte-le tu, înainte să se facă sloi. Îmi spăl iubirea în clipe efemere Şi o usuc în vântul ce umblă năuc În sufletul unei toamne şomere, Ce câştigă din vise ruginite, ciubuc. Şi câte taine aşteaptă să-i fie pătrunse de umbletul frunzelor fără rost Hai, pune, întrebărilor stupide, cătuşe Ca viaţa să ne răspundă fără cost. Fă-mă o frunză ce-ţi acoperă gândul Cu toamna deghizată într-o vară de suflet Când la magazinul cu fiori ne aşteptam rândul să primim o iubire cum n-a mai fost… Vis răzleţ! ( Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 25 septembrie 2016)

Ştii, mamă...

Ştii, mamă, zilele sunt întrebări ce-şi caută rostul, eu un punct în infinitul vieţii. Ţi-am fotografiat surâsul îl developez de câte ori mi-e dor. E în alb şi negru, dar îl colorez C-un „Te iubesc”! http://www.literaturadeazi.ro/ssr/stii-mama http://confluente.ro/elena_lavinia_niculicea_1473075345.html

In lipsa ta...

Vă ofer cu drag cel mai recent videoclip, "In lipsa ta..." Versurile îmi aparţin, iar muzica: Ennio Morricone & Dolce Pontes, (nu stiu cât de bine se potriveşte cu versurile, dar e melodia mea preferată). Sper să vă placă :

Gând de iubire...

În loc de noapte bună, vă ofer un gând de iubire:  Iubirea e motorul care conduce inima, omenirea. Dacă noi nu îl mai alimentăm cu gânduri de bine şi trăiri profunde, va deveni nefuncţional. Prin urmare, societatea va fi una nefuncţională, care va confunda frumosul cu grotescul, iubirea cu hedonismul, fericirea cu distracţia, care va pune semnul egal între bani şi fericire, între succes şi valoare. Am înţeles că uneori noi înşine ne retezăm propriile aripi, ne minimalizăm simţirea şi visul nu mai poate să zboare. Oamenii au ajuns să se transforme în adevăraţi zombi, lăsându-se copleşiţi de griji, de lucruri neesenţiale. Pur şi simplu punem bariere pe drumul către noi înşine şi nu mai ştim să cântărim corect clipa. Niciodată sufletul nu va fi falimentar dacă il investim cu iubire. Autor:  Lavinia Elena Niculicea

Ştii, mamă...

Ştii, mamă, viaţa are prea multe indicatoare, dar nici unul de întoarcere, să mă ducă la naşterea ta, să îţi simt plânsul de stea să mai pot fi copil, când mă ţineai de inimă cu degete de vise, fragile ca atunci când oamenii iubesc. Acum clipa ţipă şi eu tac vreau să-ţi aud cântecul de leagăn iubirea să mă legene pe genunchii tăi, tainele lumii să-mi adoarmă pe buze. Mamă eşti o rugăciune venită din suflet de copil înălţată către stele pe un fir de durere, o lacrimă de dor pe care o caut în ochii lui Dumnezeu. Doamne, mai plângi să o pot cuprinde în palmele clipei să se nască-n cuvânt. Ştii, mamă, zilele sunt întrebări ce-şi caută rostul, eu un punct în infinitul vieţii. Ţi-am fotografiat surâsul îl developez de câte ori mi-e dor. E în alb şi negru, dar îl colorez C-un „Te iubesc”! (Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 19 iulie 2016)

Schimb de fiori

                     Negociez cu Dumnezeu         ca oamenii să-nflorească         şi pomii să iubească sub clar de… anotimp să fie un schimb de fiori.         Printre ramuri de vise, simt chipul celui drag, mă leagă la ochi cu dragostea ce vrea să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, unul în sufletul altuia. Tu trişezi şi-ţi deschizi din când în când inima să mă zăreşti în irisul clipelor. Negociez cu timpul             să te văd mereu ca acum             imună la miopia lumii prin ochi să-mi treacă Pământul să văd tot ce n-am înţeles, culegând din oameni puterea de a vedea nevăzutul iubirea de a înţelege non-sensul; prin vene să-mi curgă Cerul să simt tot ce n-am trăit, culegând din îngeri, zborul neatins de căderi lacrima nesorbită de zei În noi înfrunzi-va lumina. ……………………………………… Pe o pânza de destin noi doi ne legănăm ca nişte copii uitaţi de timp, mângâiaţi de viaţă… Lavinia Elena Niculicea

Un semn de întrebare

Azi nu ne spunem nimic ne privim inimile ne dor întrebările aşa că tăcem... Tu într-un colţ al lumii eu în altul... Pedepsiţi parcă de viaţă stăm pe coji de gânduri, ascultându-ne unul altuia bătăile inimii. Liniştea asta   are un diagnostic fatal,   cine poate să-l pronunţe? Preferăm să mergem mai departe cu simptome de dor,   pe care le înşelăm cu un plasture de tăcere, înghiţit cu regretul că nu ne-am spus totul. Ca să ne vindecăm unul de altul ne-ar trebui un infinit de secunde şi nu ştiu dacă dragostea aşteaptă. Rămâne acest „feeling” ca niciodată, o respiraţie cu puncte de suspensie şi un semn de întrebare... (Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 13 iunie 2016)

Inger alb

Vă ofer videoclipul "Inger alb", ce face parte din proiectul cultural artistic: Parfumul clipei. Armonii poetice. Carte CD. Muzica, voce, orchestraţia muzicală: Dan Lucian Corb Versurile: Lavinia Elena Niculicea Vizionare plăcuta!

Alfabetul vieţii

Vino, împrumută-mi A ripi să zbor unde ţi-e visul să îl răscumpăr prin iubirea ce-mi arată că un B ine se învaţă suferind. C red din nou în dragoste când ating un D or. Viaţa e mai mult decât un mers târâş… E un zbor nefrânt de secunde. Lângă I nima vine o l acrimă lângă L acrimă, un S urâs. Prin clepsidra luminii curgem noi… Ş i eterni vom fi, de iubim, T impul îl vom amăgi, învăţând pe de rost … alfabetul V ieţii. (Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 25 mai 2016)

Lumina

Azi, de Ziua Internaţioanală a Poeziei, vă dăruiesc cele mai noi versuri: Ascunzând sămânţa de durere în pământ, din ea va rodi un suflet   adânc, îşi va vedea rostul   în lumina dimineţilor ce au stat prea mult   în genunchi. Învăţ rugăciunea anotimpului care mi-l arată   pe Dumnezeu în fiecare copac cu flori, Îl scutur în fiecare vis şi mă umplu de tine,   nemărginire cum se umple primăvara de muguri. Nu se mai înserează,   de când te-ai născut în mine (stră)lucind a dragoste…   Îngerii injectează lumina în fiecare poezie, prin ale cărei vene curg mereu, (re)găsindu-te…. (Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 21 martie 2016)

Fericirea...

Ce este fericirea? Cu toţii ne întrebăm. Se zice că astăzi este Ziua Mondială a Fericirii. Eu nu sunt adepta încadrării unui concept atât de complex într-o singură zi. Fericirea este în accepţiunea mea construită din momente, din stări, din respiraţii de iubire. Ar fi un non sens şi o utopie să fim fericiţi o zi întreagă, mereu, iar viaţa aşa cum este ea în prezent nu ne dă acest drept de fericire perpetuă. Pentru fiecare om există o reţetă proprie, chiar dacă ingredientele s unt cam aceleaşi. Cam aşa arată reteţa mea inclusă în acest poem în proză: Fericirea este pentru mine, bucuria răsăritului,  când simt că respir viaţa în fiecare dimineaţă, plimbarea norilor jucăuşi pe aleile cerului, care-mi aduc în suflet o bucată de speranţă trilul triumfător al rândunelelor ce mă trezesc cu cântecul primăverii. Fericirea este pentru mine evadare în braţele Naturii când simt mângâierea frumuseţii divine prin miresme şi culori când îmi vo

Celor care pleacă

Au trecut 4 luni de când te-ai dus, mama. Mi-apari în fiecare vis, poate pentru a-mi reaminti că eşti lângă mine şi că iubirea îmbracă diferite forme. Eu îţi răspund prin vers: Ai plecat, lăsându-mi clipa fără soare Eu îţi las pe prispa vieţii înc-o floare. Primesc în gând scrisorile aşteptate, Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate. Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem, Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem… Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise În inima-mi curg versuri de-un înger scrise. Ai plecat pe o cărare de toamnă, Şi învăţ zi de zi durerea ce înseamnă. Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune. Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze Paşii ploii, un anotimp cu nuanţe confuze. Te simt ca pe o stea din marea depărtare Trimite-mi o rază să alunge a vieţii oftare. (Autor:  Lavinia Elena Niculicea , poezie revizuită, 17 martie 2016)

Iubirea este...

Există o criză în ceea ce priveşte iubirea în societatea actuală şi asta pentru că oamenii nu o înţeleg şi încearcă să-şi revendice drepturile asupra celuilalt. Iubirea nu este despre control şi condiţii, doar oamenii sunt cei care structurează emoţiile în promisiuni, reguli, drepturi, în ceea ce e corect sau nu, să iubeşti… Iubirea nu este un câmp de luptă, în care oamenii să trebuiască să ducă bătălii din orgoliu sau pentru a-şi camufla unele îndoieli şi temeri. Iubirea nu  este despre cine câştigă sau pierde, ci despre a fi mai aproape de Rai sau de Infern. Iubirea nu este un maraton în care aştepţi ca celălalt să renunţe… Iubirea este despre a învăţa… să fii mai bun cu tine şi cu cel pe care crezi că-l iubeşti, să priveşti în sufletul lui şi fericirea lui să devină prioritatea şi nu opţiunea ta. Iubirea este ca un râu curgător, care-şi urmează drumul şi menirea, iar oamenii nu ar trebui să-i pună baraje doar pentru a se simţi mai puternici. Iubirea este despre două inimi care

Inimă, învaţă-mă din nou să cânt

Primăvara ţese vise din fuioare de cer îmbracă Natura în straie de bal se nasc poeme încercănate de ger, clipele ce m-au durut aleargă în aval. Pe ghioceii cu priviri înlăcrimate mi-am gravat iubirea de cuvânt, durerea mi-a devenit soră, frate, Inimă, învaţă-mă din nou să cânt. Azi, surâsurile mi se destramă-n vânt ca florile iubirii într-un anotimp târziu. Te chem să plantezi pe al meu pământ liniştii de Rai… Fluturi de suspine îţi scriu. Prin catrene îi fac ochi dulci unei primăveri să înmugurim ca visele-n lumină… Cocori să poarte departe ale noaste poveri în zbor de iluzii ne prindem, iubire fără vină. Versurile:  Lavinia Elena Niculicea O zi liniştită!

Cugetări...

Am învăţat că viaţa e plină de paradoxuri... Trebuie să trecem prin întuneric, ca să apreciem lumina, să trecem prin durere, ca să ştim cum arată fericirea, să suportăm ploaia, pentru a vedea curcubeul, trebuie să purtăm dorul pentru a simţi iubirea şi să fim departe pentru a ne dori apropierea. Ca şi în viaţă, şi în om se întâlneşte umbra cu lumina. Nu trebuie să ne speriem... Acolo unde există umbra, ştim că în apropiere este lumina. Ca după nori, soarele. Cugetări,  Lavinia Elena Niculicea