Treceți la conținutul principal

Gânduri de mai bine...


Da, avem un nou Preşendinte, însă luptele continuă şi problemele sunt încă aici… E multă euforie şi entuziasm în aceste zile, însă eu zic că bucuria nu prea ţine mult şi că ne aşteaptă zile grele pentru a schimba lucrurile. E un drum lung şi chiar dacă e pavat cu intenţii bune, uneori e greu de străbătut şi destinaţia nu e mereu cea dorită. Vorba lui Eminescu: "La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă…"
De aici încolo, oamenii nu mai înghit nişte simple cuvinte, promisiuni, care le lasă sufletele goale, ci sunt flămânzi după fapte, lucruri concrete. Trebuie ca noul conducător să confirme toată încrederea investită în el, toată susţinerea şi energia dăruite. Este o grea răspundere… În viaţa celui care conduce trebuie să primeze principiile sănătoase şi interesele cetăţenilor pentru a aduce ceva bun şi constructiv în societate.
Pe de o parte e de înţeles aceasta euforie. Au trecut 25 de ani de la Revoluţie, în care oamenii şi-au pus toate speranţele de mai bine, de a trăi demn şi în democraţie. Chiar dacă le-au fost încălcate multe drepturi şi au fost privaţi de multe în tot acest timp, încă mai pâlpâie lumina speranţei în piepturile lor. Şi au pus în această schimbare, toate năzuinţele, toate, lacrimile trecute, toate bucuriile aşteptate, toate speranţele… Nu ştiu, dar eu cred că în ADN-ul românului stă înscrisă răbdarea şi această năzuinţă de nestrămutat pentru a lupta pentru mai bine. De secole, a îndurat, a crezut în visul lui şi a sperat la o Românie curată şi frumoasă. E nevoie să ne redefinim valorile, să ne regăsim identitatea şi să preţuim adevărul şi oamenii capabili pentru a reuşi să ne vedem împlinite năzuinţele.
Vreau o Românie altfel, o lume altfel, în care umilinţele, corupţia, minciuna, sărăcia, demagogia, superficialitatea lucrurilor făcute, dezbinarea, ura, agresivitatea să fie înlocuite cu demnitatea, dreptatea, adevărul, maturitatea, implicarea, decenţa, unitatea şi mai ales iubirea. Iubirea uneşte, vindecă, transformă oameni, societăţi, vieţi.
Vreau o Românie, care să renască din propria cenuşă, asemenea Păsării Phoenix şi să ia aripi de încredere, de libertate… să zboare până Sus. Vreau o lume altfel, în care eu şi tu şi el, să putem trăi cu demnitate.
Dumnezeu este cel care poate să transforme imposibilul în posibil, să aducă liniştea şi bunăstarea... Bineinteles că şi noi il putem ajuta...


Lavinia Niculicea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Florile cerului

  Ninge peste pletele tăcerii mele cu florile cerului înmiresmate de un vis vagabond.   Timpul mă pierde într-un anotimp zănatic, galopând cu ochii semiînchiși să nu uite de mine.   Ghemuită sub pleoapele copilăriei zgârii retina opacă, prin fiecare ciob de trăire, pe buze înmugurindu-mi poezia. Lavinia Elena Niculicea