Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2010

Pășesc în 2011 cu gândul spălat de roua iubirii

A mai trecut un an... Constat că am bifat toate filele calendarului, care e plin și așteaptă să fie înlocuit cu unul nou. Am ajuns la un capăt de linie... urmează un alt drum, pavat cu speranțe înnoite și obiective clare. Simt că timpul e invadat de virusul cruzimii și nu mai dorește să fie răbdător cu noi oamenii, trecând mult prea repede prin clepsidra vieții. Fiecare își face o retrospectivă a evenimentelor ce le-a trăit în cursul anului. Încerc și eu să-mi adun gândurile, să le ordonez și să-mi evaluez activitatea. Am smuls din desaga Timpului clipe însorite, dar și pe acelea mohorâte, cu nori și ploaie ce mi-au netezit cărările sufletului spre un cuget  și trăiri  ce ating stelele. Am găsit printre amintiri și eșecuri, pe care am încercat să nu le ascund sub preș, deoarece eșecul te învață mai bine decât succesul. Știți cum se spune: ”Din greșeli, învață omul.” Simt că am căpătat cunoștințe noi, experiențe unice, dorința de a lăsa în urmă înfrângerile și decepțiile și speranț

Credința +Iubire= Triumf în viață

Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane!  Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul  furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se  scufunde. Pe lângă speranță, avem nevoie de credință în lupta vieții. Ea este o prindere puternica de Dumnezeu. Credinta e suprema arma secreta, care anihileaza toate necesitatile, împrejurarile si pulverizeaza hazardul. Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu, rămânem pe o treaptă inferioară, la stadiul de animale raţionale. În opinia mea, ea ne ridică la rangul de fiinţe divine, care nu doar gândesc, dar care şi simt. Prin credinţă, urcăm încă o treaptă spre Dumnezeu. Ea ne apropie de Dumnezeu şi ne este asemenea unui scut care ne ocroteşte sufletul. Credinţa ne poate vindeca trupul, mintea şi sufletul. Credința creștină este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu. Doar ea, ne umple deșertul sufletesc cu izvor de pace și lumină. Scriitorul

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau

Puterea de a ”dărui”

E decembrie… prima lună a iernii din punct de vedere calendaristic, însă o lună cu conotaţii speciale pentru cei mai mulţi. În această perioadă, se încearcă a se înlătura egoismul din inimi și se învață verbul ”a dărui”. Eu consider că nu trebuie să așteptăm o perioadă anume pentru a dărui și a ne arăta iubirea celor din jur. În fiecare zi, este nevoie să ne conjugăm cu verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM”. ”A darui și ”a iubi” sunt două acțiuni înrudite. Asta înseamnă că la baza actului nostru de ”dăruire” trebuie sa stea întotdeauna ”iubirea”. Așa cum principiile Ying-yang, feminin-masculin sunt contrare dar în același timp se completează și nu pot exista separat, la fel și ”a dărui” și ”a primi” sunt doua actiuni complementare ce nu pot fi niciodată separate complet. Atunci când dăruim din tot sufletul primim o bucurie fără margini, iar aceasta se va vedea pe chipul nostru. Un om ce cunoaște bucuria nu va dori să țină această trăi

Iubirea

Să trăim IUBIREA, deoarece ea ne va da întotdeauna aripi să ne atingem visurile, să găsim calea către Lumină şi Infinit. Cum spun versurile unei formaţii celebre: ”Love, love, love… all you need is love.” (Iubire, iubire, iubire… tot ce îţi trebuie e iubire). “Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificata, e un foc in ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se indragesc. Si inca ce mai e? E nebunia cea mai inteleaptă, fierea ce inăbusă, dulceața ce ne mântuie.” William Shakespeare

Să fiu...

Doamne, nu-ţi cer alese comori, Dă-mi doar dragoste, de vrei. Pe cerul Tău să fiu o vie stea Ce demn îşi poartă lacrima. Revarsă a dragostei lumină Pe fiinţa iubită, ce sus mă înalță. Să fiu o clipă de dor în eternitate, Ce aduce iubire, lumină şi serenitate. Să fiu un dulce strop dintr-un izvor Ce suspină dorul cel mai arzător. Să fiu o albă, încântătoare floare Ce-i şopteşte, cu drag unui fluture: Mângâie-mă, alină-mi a mea durere… Să fiu o pasăre pe un cer cu soare, Ce cântul şi-l poartă în trista zare. Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă, Ce e viața, bucuria şi speranţa…

Imi ridic ochii spre cer

Îmi ridic spre cer ochii-mi trişti, din care-mi curg lacrimi fierbinţi, ce-mi ard zgura interioară şi înalţ o rugăciune ce poartă-n ea durerea unei inimi frânte. Rugăciunea este eliberarea inimii din colivia chinurilor şi poverilor omeneşti. Cu fiecare cuvânt ce-l rostesc şi-l trimit către Tatăl… simt cum trupul meu devine uşor şi parcă se înalţă de la pământ. Deodată, fiinţa mi se metamorfozează într-o pasăre ce zboară spre orizonturi divine şi se opreşte în faţa tronului lui Dumnezeu cu aripile-i zdrobite de zborul extenuant al vieţii. Acolo primesc aripi de lumină şi armonie ce îmi înnoiesc forţele, care până atunci erau secătuite de durerea interioară. În acele clipe de comuniune cu Dumnezeu, după ce ploile suferinţelor mi-au inundat sufletul, simt cum mă învăluie un curcubeu fascinant de emoţii puternice. Îmi scaldă pe rând fiinţa, roşul intens al iubirii şi puterii, portocaliul veseliei, galbenul optimismului, verdele liniştii sufleteşti, rozul speranţei, albastrul compasiunii

Vis de iarnă

E începutul lui decembrie.Frigul îmi ingheață durerea uitata pe crengile stinghere ale sufletului.Glasul vântului îmi șoptește, numai de el știută, povestea iernii. Focul arde în sobă...lemnele de brad trosnesc in sobă, trezindu-mi clipele de dor, adormite pe un tărâm de uitare în fiinţa mea. Înserarea se așează ca o mantie de vise peste orașul ce așteaptă cu dor haine de sărbătoare, lumina dulce a poveștilor pe care i le aduce iarna. Mă uit pe fereastră... implor cerul să lase să cadă din văzduh steluțe albe de iubire, să simt prezența feerică a iernii. Prin puterea gândului călătoresc pe tărâmul îndepărtat al clipelor magice, când copil fiind așteptam cu înfrigurare sosirea primilor fulgi de nea, să picteze Natura cu vise albe. Ninge… ninge cu fulgi mari ca de vată. Fulgii argintii de nea roiesc in jurul meu ca nişte fluturi albi şi zglobi. E ca o cascadă de lacrimi de fericire ce cade necontenit pe pământul fiinţei mele. Fulgii de nea sunt ca nişte steluţe de cristal ce parcă se j

Ce aș fi eu fără iubirea ta?

Ce aş fi eu fără iubirea ta? Poate, o mare ce iute ar seca, Un val ce nu și-ar găsi liniştea. Ce aş fi eu fără iubirea ta? O pasăre ce nu ar putea zbura, O floare ce veşnic ar lăcrima. Ce aş fi eu fără iubirea ta? Un soare ce nu ar putea lumina. Un cer fără de albi nori călători. Ce aş fi eu fără iubirea ta? O noapte tristă fără nicio stea O lună ce vederea ar întrista.

Pe scari de vise

Mă înalţ până la cer pe scări de vise Să ating nemuritoarea stea albastră. Nopţile mi le-a vrăjit cu ale sale raze Mă adoarme uşor în somnul dragostei. Lacrimile îmi sunt stele de gheaţă Pe un cer plin de nesfârşite himere, Luceafărul mult iubit astăzi a apus Cu el, norocul şi iubirea au pierit. Ziua de iubire s-a pierdut în asfinţit Noaptea de plumb m-a învăluit uşor...

Aripi de inger (partea a-2-a)

Am pornit la drum pe această insulă cu o vegetaţie luxuriantă, prin care răsunau triluri de păsărele. După câte ore bune de mers, din senin s-a pornit o ploaie de vară. Stropii înviorători de ploaie se grăbeau să ne atingă chipurile uimite şi să ne spele sufletele de mocirla suferinţei şi amărăciunii. Am încercat să găsim un loc unde să ne adăpostim. Deodată, am zărit o peşteră. Nu o mai văzusem până atunci, era ascunsă ochiului de vegetaţia bogată a insulei. Probabil că intuiţia ne-a condus până în acest loc. Intrând în peşteră, amândoi am simţit ceva straniu, ceva ce eu nu mai simţisem până atunci, o vibraţie specială. O lumină vie şi intensă l-a acoperit pe înger, o puzderie de raze de iubire m-au atins şi în acea clipă a început să-i crească îngerului cealaltă aripă. Avea aceeaşi dimensiune, formă şi culoare. Eram uimită şi impresionată de ceea ce se întâmpla. Faţa îngerului radia de fericire. Acum, aveam o altă stare, o stare de bine, de calm şi iubire profundă, absolută ce-mi i

Aripi de inger

Eram pe o insulă pustie, fără nicio urmă de om, înconjurată de o mare ca de smarald. Nu ştiu cum am ajuns pe această insulă, tot ce pot să vă spun este că eram doar eu şi Natura. Respiram un aer curat, încărcat de binecuvântate energii ce-mi inunda fiinţa cu un potop de dorinţe mult aşteptate. Cerul era senin ca floarea de-nu-mă uita, păsărele se jucau în zborul lor plin de voiciune pe întinderea azurie ce te îndemna la visare şi meditaţie. Soarele un călător rătăcit pe un petic de cer îşi trimitea razele calde, cu bucurie peste nisipul fin şi auriu, mângâind suav apa mării înspumate de dor şi aşteptare. Şi eu aşteptam cu înfierbântare clipele scăldate de razele subtile ale dragostei, să-mi încălzească inima şi să-mi sărute pătimaş sufletul-mi pierdut în marea de aşteptări şi aleanuri. Angel Images at ImageHousing.com Google Homepages at GoodSkins.com Într-o zi, cineva păşi pe această insulă. Era un înger, atât de sublim în înfăţişare, de o strălucire incomprehensibilă pentru o f

Scrisul imi justifică existența

Am stat departe de lumea virtuală câteva zile, din motive întemeiate, ceea ce m-a făcut să devin conștientă de efectul covârșitor pe care il are internetul asupra unui om. L-aș asemăna cu un virus care se instalează treptat sau cu un drog… fără să-ți dai seama devii dependent de această lume virtuală. Scrisul mi-a lipsit cel mai mult. Obișnuiam să tastez cuvintele pe care mintea și inima mi le dictau, iar apoi să le postez pe blogul meu personal…aceasta fiind în opinia mea, o formă de-a mi comunica trăirile, de a-mi descoperi sufletul în fața celorlați. Am descoperit că, de ceva timp nu am mai scrijelit pe o coală de hârtie tot ceea ce simțeam, ci m-am lăsat atrasă de literele tastaturii pe care degetele le atingeau diafan. În toată această perioadă departe de internet, mi-am acordat mai mult timp pentru mine, să reflectez la ceea ce îmi doresc, la ceea ce pot face pentru a-mi împlini visurile și a-mi identifica trăirile ce îmi indică drumul spre autocunoaștere. Am avut mai mult timp

Adrian Păunescu- Un nou Luceafăr în galaxia poeziei

Vestea morţii marelui poet Adrian Păunescu m-a întristat profund. Deşi, era previzibilă, având în vedere starea gravă de sănătate, nu mi-am putut reţine lacrimile să nu se rostogoleasca pe obraji, lacrimi ce conţin dorul, nostalgia şi dragostea pentru clipele magice ce mi le-au adus versurile inegalabile ale poetului Păunescu. Se păre că nu oamenii l-au trădat, ci inima obosită de tot balastul uman. Nu am avut onorea să-l cunosc personal, însă prin intermediul versurilor sale am putut să cunosc profunzimea şi genialitatea sa, valoarea sa umană şi artistică. Poezia sa mi-a electrizat fiinţa, mi-a dat fiorul unic al poeziei în perioada adolescenţei. Şi astăzi mă încearcă acelaşi sentiment puternic ce poate revitaliza în sufletele noastre dragostea pentru frumos şi sensibilitate. Pot spune ca el mi-a facilitat întâlnirea cu lumea fascinantă a literelor. Multă lume îl percepe pe Adrian Păunescu ca pe un mare poet, însă el a fost mult mai mult de atât… el a fost un animator al spaţiului

Muntele - colţ de linişte şi veşnicie

"Fiind băiet păduri cutreieram Şi mă culcam ades lângă izvor..." Citind aceste frumoase versuri ale lui Eminescu, am rememorat unele momente fericite, când copilă fiind făceam drumeţii pe munte, împreună cu familia şi prietenii. Adoram să-mi petrec timpul în Natură, acest colţ aparte în care viaţa şi lumina se adăpostesc. O luam înaintea părinţilor, aventurându-mă spre necunoscut, curioasă să descopăr fiecare lucru întâlnit în cale. Îmi aduc aminte cu bucurie cum am ajuns prima până la Bâlea Lac şi de acel sentiment înălţător din vârful muntelui, de libertatea absolută pe care ţi-o dă muntele. Aveam o dorinţă de trăire intensă, de a sorbi din cupa vieţii, să-i sorb însetată ultima picătură. Ajunsă în vârful muntelui, eram copleşită de panorama magnifică. De acolo, lumea are un alt înţeles, o viziune unică. Peisad de natura....munte Vezi mai multe imagini din diverse Îmi plăcea să străbat pădurile de brazi, să îmbrăţişez fiecare copac, să-i simt veşnicia, să

Ascult tăcută...

Ascult tăcută, şoaptele ploii de dor Ce cade-n mine cu picuri de fior. Simt că păşesc pe marginea unui vis Scăldată în pulberea fină a unui surâs. Te privesc cu ochii unei stele îndepărtate Pierdută-n galaxia tainică a iluziilor amare. Îmi deschid larg porii sângerii ai inimii… Să intre în ei respiraţia caldă a iubirii. Ai în ochi, nostalgia cerului de primăvară În inimă, dulceaţa salcâmului în floare. Sărutul tău a lăsat o dâră pe obrazul meu Tu mi-ai tatuat în suflet cuvântul ”dor”. 31 octombrie 2010 Melodia de mai sus este un cover al cantecului "Put,putujem"( s-ar traduce"Timpul călătoriei"),formatia sârbească Magazin. Ador muzica sârbească, în special această melodie:

Pe aripile dragostei

Afară e o zi friguroasă de octombrie care te îmbie să stai în casă. Plouă încet... picăturile au forma unor inimioare ce au strâns în ele dor, iubire, suferinţă, nebunie şi visare. Parcă cerul ar lăcrima de dragoste pentru pământul pierdut într-o dulce aşteptare. Stropii răcoroşi se preling pe frunzele efemere ce acoperă pământul pierdut în singurătate. Ochii mei sunt vrăjiţi de magia vieţii ce nu-mi cenzurează dreptul la vis şi iubire. Ploaia mă interiorizează, mă face să mă gândesc la frumuseţea şi unicitatea fiecărei clipe. Ciripitul păsărelelor şi parfumul florilor de mai, razele călduroase ale verii, spectrul cromatic al toamnei şi jocul inocent al fulgilor de nea îmi cuibăresc în suflet un dor intens de VIAŢĂ. Am învăţat să iubesc viaţa aşa cum e ea. Inspir adânc, zâmbesc cu toată fiinţa mea, imi deschid braţele larg şi îmbrăţişez cerul, ploaia, copacii, aerul şi tot ceea ce văd. Experimentez un sentiment unic...iubirea de viaţă. Descopăr că ploaia are farmecul ei. Atunci când

Despre umilinţă

Noi suntem asemenea florilor delicate care încolţesc, cresc şi apoi se ofilesc. Suntem efemeri prin această lume. Vântul vieţii pe unii dintre noi ne poate atinge suav, simţind o adiere caldă, pe alţii îi poate lovi cu putere, înconvoindu-le tulpinile fragile, îngenunchindu-i. În astfel de clipe învăţăm o lecţie importantă pentru creşterea noastră spirituală - lecţia umilinţei. Mai este compatibilă această calitate cu lumea în care trăim azi? Dar de fapt, ce este umilinţa? Un semn de slăbiciune sau o calitate preţioasă care evidenţiază adevărata putere a spiritului, un semn de nobleţe umană? Faptul de a vorbi despre umilinţă în societatea zilelor noastre poate părea o absurditate, ceva ce nu mai aparţine prezentului, fiind ceva demodat. Lumea secolului 21 încearcă să-ţi inoculeze ideea de a căuta în primul rând o poziţie cât mai înaltă în societate, de a-ţi atinge propriile interese indiferent de mijloacele utilizate. De fapt, etalarea cu ostentaţie a propriei valori este ceva de dor

Iubirea-i un sublim poem

Iubirea-i un sublim poem scris în tăcerea cerului de către îngerii viselor albastre. Ei îşi deschid larg aripile moi şi calde pentru a-mi îmbrăţişa strâns sufletul golit de cruda aşteptare, în jocul nebun al vieţii. Simt că zbor uşor, diafan spre chemarea clipei de dragoste, încărcată de divin. Simt cum, în pustiul nopţii reci, de octombrie, sufletul meu te caută neobosit pe tine. Îmi închid ploapele obosite de povara singurătăţii şi te simt atât de aproape de mine. Lumina caldă a sufletului tău mă învăluie ca într-un dans lent ce se pierde în infinit. Încep să aştern pe o coală de hârtie dorul şi fiorul prezenţei tale ce m-au cuprins,fără veste. Tu, prezent binecuvântat m-ai salvat de tenebrele trecutului şi datorită ţie, fiecare clipă e încărcată de lumină. Mă conduci spre steaua dragostei fără de sfârşit în galaxia magică a clipelor fericite. Zâmbetul tău e încărcat de inocenţă, de dulceaţa clipelor de amor şi de serenitatea cerului dintr-o zi de primăvară. Julio Iglesias and

Călători prin viaţă

Viaţa este asemeni unei călătorii spre autocunoaştere şi descoperire în care ne aventurăm clipă de clipă spre necunoscut. Am observat că noi, oamenii, devenim conştienţi de valoare clipei prezente în momentele cruciale ale existenţei noastre. Doar atunci, o savurăm la maxim, bucurându-ne de fiecare lucru, persoană întânită în drumul nostru. Adevărul este că nu noi ne-am exprimat dorinţa de a intra în această călătorie, de cele mai multe ori extenuantă dar şi faşcinantă pe planeta "Terra". Am venit în existenţă şi a trebuit să învăţăm că uneori călătoria este plină de mistere, iluzii, de dezamăgire şi hopuri. Am aflat că trebuie să facem alegeri în fiecare zi, ele influenţând viaţa nostră dar şi a celor din jur. Prefer să mă ghidez în viaţă după principiul "nu contează cantitatea, ci calitatea". Este importantă nu durata vieţii, ci calitatea unei vieţii, cum ne-am folosit clipele pentru ca atunci când vom fi la destinaţie să nu avem regrete, resentimente şi frustrar

Ingredientele unei relaţii

Atunci când ne angrenăm intr-o relaţie, indiferent de ce tip e, nu ne mai acordăm timp să ajungem să-l cunoaştem şi să-l descoperim pe celălalt. Vrem ca totul să se desfăşoare cu celeritate, iar comunicarea devine deficitară. Într-o relaţie de iubire, cei doi parteneri trebuie să fie dispuşi să se deschidă unul în faţa celuilalt, să fie sinceri în ceea ce exprimă şi trăiesc. Este binecunoscut faptul că atunci când cunoaştem pe cineva încercăm să ne arătăm părţile bune ale personalităţii, să facem impresie bune, dorind să fim aşa cum am dori şi nu cum suntem noi cu adevărat. De vină este orgoliul…vrem foarte mult să fim plăcuţi şi acceptaţi. Însă, în iubire, orgoliul nu are ce căuta. E important să fim sinceri cu noi înşine şi apoi cu celălalt. Să ne comunicăm trăirile, să ne prezentăm cu hibele şi calităţile noastre. Să nu încercăm să vânăm greşelile partenerului, focusându-ne pe ce putem schimba la el. Ar fi o risipă de energie şi ne-am înşela dacă am crede că putem să-l schimbăm pe

Ce e iubirea?

Recitind una din poeziile marelui poet Mihai Eminescu, şi anume "Ce e amorul? m-am întrebat şi eu asemeni lui: "Cum poate fi definită iubirea?", "Ce înseamnă ea?" Iubirea e un domeniu vast şi complex care ne interesează şi ne inspiră pe toţi, fiind un sentiment profund şi incomensurabil. Este o emoţie profundă...un mister...o iluzie? De fapt, e acel lucru unic care te face să visezi departe, fără condiţionări, fără graniţe. Iubirea nu ţine cont de naţionalitate, de limbă, de culoare, de starea socială şi starea de sănătate. Ea se ridică dincolo de limitările umane, de superficial şi profan. Iubirea este sacră şi pură, dar din nefericire ea s-a desacralizat în zilele noastre, într-o societate ce confundă dragostea cu sexul. Constat cu tristeţe că mulţi dau iubirii un sens peiorativ, adică îi dau o conotaţie depreciativă...comiţându-se în numele ei multe atrocităţi generatoare de o crudă suferinţă. "A iubi" este acţiunea care animează viaţă, fiind sen

Lumea în care trăim

În lumea în care trăim, avem nevoie să ştim "cine suntem" şi "ce vrem" de la viaţă. E necesar să ştim care ne sunt priorităţile, scara valorilor într-o societate aflată în derută şi confuzie morală care tinde tot mai mult să-şi piardă indentitatea spirituală. E important să ne redescoperim în fiecare clipă... Descopăr că omul adult şi-a pierdut candoarea şi inocenţa de copil. Am uitat să mai fim copii, ne-am îndepărtat de starea primordială de simplitate. Lumea se află într-o eră a tehnologizării. Într-un timp foarte scurt, omul a facut reale descoperiri din punct de vedere medical, ştiinţific etc. Dar din punct de vedere uman? Am făcut chiar un pas pe Lună, dar am făcut oare un pas înainte în a ne apropia de cei din jur, de a-i înţelege, de a-i accepta aşa cum sunt, de a-i iubi sincer? Am zburat în spaţiu, ne-am avântat cu curaj în alte universuri, dar suntem în siguranţă aici pe Pământ? Am eradicat noi criminalitatea, violenţa, prejudecăţiile? S-au făcut multe de

Mirajul muzicii

Zilele trecute am dat peste o melodie de-a dreptul fascinantă…se numeşte „You in my september”, pe ale cărei note sufletu-mi a început spontan să danseze de bucurie, să experimenteze angelice trăiri. Aşa l-am descoperit pe celebrul pianist rus Igor Krutoy şi a lui muzică aparte ce mi-a dat fiorul sublim al nostalgiei. E ca şi cum am descoperit un tărâm de vis, în care nu e nevoie de cuvinte pentru a exprima dragostea. Am găsit note aşezate inspirat pe un portativ ce îmi fac sufletul să vibreze de farmec şi poezie. Se simte frumuseţea subtilă a muzicii lui…un miraj ce ne acaparează sufletele total şi ireversibil. De la această melodie de mai jos, a luat viaţă acest eseu. Până acum, nu am stat să reflectez la rolul pe care-l are muzica în vieţile noastre…unele lucruri (aerul, apa, lumina, florile etc.) le luăm ca atare, ca şi cum ni s-ar cuveni, nu ne oprim o clipă să ne întrebăm cât de esenţiale sunt şi cât de mult merită apreciere din partea noastră. Ascultând muzica diafană ce-mi

Comunicarea-cheia relaţiilor perfecte

Astăzi, am dorit să vorbesc despre o componentă necesară omului, şi anume: comunicarea. Cât de importantă este ea? Comunicarea este esenţială în toate aspectele vieţii. A relaţiona face parte din natura umană. De când ne naştem şi până murim noi învăţăm a comunica şi a socializa. Atunci când ne naştem şi deschidem ochii, prima fiinţă cu care comunicăm este mama. Apoi, încet, încet comunicăm la nivel verbal cu cei cu care venim în contact în mediul familial, în cel educaţional şi cel înconjurător etc. Exista o problemă des întâlnită: unii oamenii cred că dacă vorbesc mult, automat şi comunică cu cei din jur. Ei bine, nu e aşa...Pentru ca comunicarea să fie simplă şi corectă, trebuie ca cel care vorbeşte,să-l asculte pe celălalt şi să nu extragă din context doar ceea ce îi convine lui. Cred că pentru a lega relaţii, indiferent de natura lor, este necesara comunicarea. De fapt, comunicarea este cheia relaţiilor perfecte. Lipsa comunicarii adecvate cauzează conflicte şi neînţelegeri pe

Toamna-anotimp al cautării şi melacolicelor clipe

Zâna Toamna, frumoasă şi nostalgică, a poposit şi pe meleagurile noastre ... peisaj ce ne încarcă sufletul cu emoţie şi culoare. Toamna ne pastelează trările, ajutându-ne să descoperim in forurile noastre interioare tot ce e mai peren, mai frumos, mai pur şi autentic. Se aude sunetul zlogbiu al picăturilor gingaşe de ploaie ce ne înaripează gândurile spre vis şi ne susură la ureche melancolice şoapte de dragoste pe care toamna le-a trăit în sfera divinului. Parcă ar dori să ne înveţe şi pe noi emoţiile calde pe care doar iubirea ni le trezeste în suflet. Astăzi se simte atingerea toamnei pe străzile noastre...lăsând în urmă parfum de melancolie, de tainică aşteptare şi visare... ea aduce în desaga-i fermecată recolte îmbelşugate, prospeţime şi voioşie, dar şi brumă de gânduri triste ce se depun pe colinele înverzite ale sufletului. Mie, toamna îmi lasă în cămările sufletului un sentiment accentuat de nostalgie, un dor de …infinit şi de lumină, de izvorul nesecat al desăvârşirii şi f

Iubirea

La ceas târziu în miez de noapte, La uşa sufletului meu cineva bate. Se aud încet, întâi doar şoapte O voce caldă, timid răzbate. - Mă poţi adăposti în casa ta? - Sunt flămând şi obosit de atâta pribegit… - Dar cine eşti? veni întrebarea mea. - Ţi-oi spune mai târziu, el a vorbit. - Vreau doar o clipă să mă odihnesc. - Intră, te rog în umila mea casă. Sfios, s-a aşezat lângă focul din vatră Era zdrenţuit, cu haina uzată şi ponosită Mă privea cu privirea senină şi obosită. - Iacă, am călătorit prin astă mare lume - Am nenumărate lucruri a-ţi spune… Avea o privire caldă, blândă şi aparte Ce-mi dădea lumină, încredere şi pace. - Am bătut la multe şi diverse case - Aşteptând ca cineva să mă primească Dar oamenii nu au dorit să mă cunoască. Spuse acest străin cu voce îngerească. - Să ştii că nu am fost dintotdeauna aşa Am fost de origine nobilă, împărătească Dar viaţa m-a purtat pe un tărâm de neşansă. - Am dăruit părticele preţioase din inima mea Raze de lumină s-a

Gânduri de toamnă

E toamnă afară… resimt din plin acest anotimp care sălăşluieşte şi în fiinţa mea. Afară şi în interior cerul plânge cu lacrimi reci. Gânduri ce dor se lovesc cu forţă de fereastra sufletului meu, aburită de un aer cald de melancolie. Vîntul neliniştit de afară împrăştie frunzele de aramă în aerul încărcat de miresme bahice. Un vânt viclean de regrete şi amintiri reci-calde bate zbuciumat în mine, împrăştiind clipele prezente spre zările nemărginirii. Clipele de ieri sunt valuri de ceaţă ce îmi învăluie sufletul. Ele se depun încet în mine, uitând clipele de mâine, clipe de speranţă şi aşteptare ce parcă s-au pierdut în vidul interior. În aceste momente încărcate de nostalgie îţi simt prezenţa. Gândul tău călător se adăpoşteşte în copacul din mine ale cărui crengi se înalţă spre visuri de lumină. Frunze de dor şi de infinit îmi îmbracă coroana sufletului cu dulci amintiri ce nu se ofilesc. Soarele apune anunţând că ziua se încheie şi noaptea îşi va face simţită prezenţa. Amurgul îmi în

Să învăţăm de la păsări, de la flori

De la păsări învăţ o lecţie importantă. Binecuvântata dorinţă a lucrurilor simple. Păsările privesc viaţa cu bucurie şi optimism. Sunt atât de fragile, dar atât de puternice. Atât de neînsemnate pentru mulţi, dar atât de preţioase pentru mine, pe care le admir şi le descopăr. Cu trilul lor încântător, ele ne anunţă simfonia bucuriei, o bucurie autentică ce se găseşte în lucrurile simple. Din cântul lor transpare multă veselie şi dorinţă de viaţă, ele nu se plâng niciodată că viaţa uneori e crudă. Poate că şi ele simt durere dar nu se lasă dominată de ea. Ar trebui să învăţăm de la ele să privim viaţa cu optimism şi să încercăm să ne bucurăm de fiecare clipă. Cântecul care răsuna în fiinţa noastră să fie unul al bucuriei, să fim în rezonanţă cu Universul, un Univers al armoniei şi bucuriei. Birds of Paradise Peter Sue Marc (Pasarile paradisului) Vezi mai multe video din diverse Când privesc trandafirii, flori atât de suave şi profunde, mă identific cu ei şi simt că ei fac p

Te caut...

Te caut în lacrima de cristal a izvorului, În vuietul copacilor trişti, solitari pe alei. Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai. Te caut în ploaia caldă şi târzie de mai, În pământul închistat de durerea de „a fi” Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai. Te caut pe cerul de dor, pierdut în infinit, În florile suave, scăldate de soarele veşniciei Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai. Te caut pe cerul încărcat de mii şi mii de stele vii, În curcubeul ce aruncă pe sol călătoare raze divine Te caut … si te regăsesc în inima-mi ce arde cu patos. Dar Unde Esti??????????????? Vezi mai multe video din muzica