Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 29 decembrie 2010

Pășesc în 2011 cu gândul spălat de roua iubirii


A mai trecut un an... Constat că am bifat toate filele calendarului, care e plin și așteaptă să fie înlocuit cu unul nou. Am ajuns la un capăt de linie... urmează un alt drum, pavat cu speranțe înnoite și obiective clare. Simt că timpul e invadat de virusul cruzimii și nu mai dorește să fie răbdător cu noi oamenii, trecând mult prea repede prin clepsidra vieții.
Fiecare își face o retrospectivă a evenimentelor ce le-a trăit în cursul anului. Încerc și eu să-mi adun gândurile, să le ordonez și să-mi evaluez activitatea. Am smuls din desaga Timpului clipe însorite, dar și pe acelea mohorâte, cu nori și ploaie ce mi-au netezit cărările sufletului spre un cuget și trăiri ce ating stelele. Am găsit printre amintiri și eșecuri, pe care am încercat să nu le ascund sub preș, deoarece eșecul te învață mai bine decât succesul. Știți cum se spune: ”Din greșeli, învață omul.” Simt că am căpătat cunoștințe noi, experiențe unice, dorința de a lăsa în urmă înfrângerile și decepțiile și speranțe scăldate de visul numit Iubire. Fiecare experiență a fost o cărămidă ce a consolidat edificiul sufletului, simțind că evoluez, că îmi găsesc maturitatea și echilibrul interior.
Am învățat multe lecții valoroase care au trebuit probate prin testul suferinței. Așa cum metalele prețiose sunt purificate prin foc, la fel și ființa mea a fost testată, pentru a i se arăta adevărata valoare. Am invatat că și atunci când cazi te poți ridica și poți continua cu fruntea sus.
Mă încearcă multe sentimente. În primul rând, simt recunoștință pentru fiecare clipă pe care Dumnezeu mi-a îngăduit să o trăiesc. Chiar dacă sunt o fragilă floare efemeră pe câmpul vieţii, Dumnezeu nu a permis ca vânturile necruţătoare să-mi smulgă rădăcina. Şi în acest an, El a fost lângă mine, dăruindu-mi suava adiere a speranţei, umplându-mă cu seva mulţumirii. Îi mulţumesc pentru că am întâlnit oameni ce au semănat în mine seminţele bunăvoinţei pentru a rodi acum fructul dulce al dragostei.
Imi contabilizez oamenii care au stat lăngă mine și realizez că am fost binecuvântată cu cei pe care i-am dorit să îi cunosc. Într-adevăr, gândurile noastre sunt un magnet, care atrag oameni, acțiuni și evenimente ce poartă amprenta noastră sufletească. Îmi număr prietenii, nu sunt foarte mulți, dar sunt de calitate. Nu încerc să-i enumăr aici...se știu eu. Vreau să împărtășesc cu ei, sentimentele ce mi le-au rafinat. Spun: ”Mulțumesc vouă” cei ce mi-ați fost aproape, un cuvânt simplu ca formă, dar profund ca sens. Vă mulțumesc pentru iubire, pentru iertare, înțelegere, încredere, gânduri sincere, încurajări și pentru momentele frumoase ce au fost ca niște zale ale iubirii, care mi s-au încolăcit de suflet.

E cazul să privesc cu încredere și lumină spre viitor, chiar dacă trăim timpuri grele ce ne apasă inima sub povara deșertăciunii. Chiar dacă zâmbetele noastre, flori de lumină, sunt strivite sub imensitatea îngrijorărilor, la fel ca un ghiocel plăpând, dar în același timp puternic, să scoatem capul din zăpada de gânduri, cu dorința vie de a sorbi clipa frumos și intens.
Pornesc la drum nou cu gândul spălat de roua iubirii, cu așteptări și dorințe purificate. Vreau ca visul pe care l-am construit zi de zi, cartea scrisă în anul 2010 să se concretizeze, să pot ține în mâini coperțile fine ce au închise în ele chiar sufletul meu.
Doresc ca în anul 2011 să mă adăp la izvorul sănătății eu și cei dragi, să pot dărui mai multă iubire, să știu să primesc și să fiu mulțumită pentru ceea ce mi se oferă, să pot deschide ușa inimilor din jur, să-i păstrez lângă mine pe toți cei pe care-i iubesc și să cunosc oameni noi. Nu îmi doresc lucruri materiale, ci lucruri care să ma facă să ma simt bogată în interior.
Doresc să pășesc pe treptele înțelepciunii, să pot atinge lumina sfântă a credinței. Să am linistea sufletească de a putea în continuare crea cuvinte limpezi ce poartă aroma dulce a iubirii.Iar cei ce le aud să simtă căldura sufletului lor de copil.
Mă simt inspirată și bogată!
Închei acest eseu cu citatul:
”Viitorul este denumit ”poate”, singura modalitate de a numi viitorul.Și lucrul cel mai important este acela de a nu-i permite sa te sperie.” Tennessee Williams


Thank you...


luni, 27 decembrie 2010

Credința +Iubire= Triumf în viață


Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane! Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se 
scufunde.
Pe lângă speranță, avem nevoie de credință în lupta vieții. Ea este o prindere puternica de Dumnezeu. Credinta e suprema arma secreta, care anihileaza toate necesitatile, împrejurarile si pulverizeaza hazardul.
Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu, rămânem pe o treaptă inferioară, la stadiul de animale raţionale. În opinia mea, ea ne ridică la rangul de fiinţe divine, care nu doar gândesc, dar care şi simt. Prin credinţă, urcăm încă o treaptă spre Dumnezeu. Ea ne apropie de Dumnezeu şi ne este asemenea unui scut care ne ocroteşte sufletul. Credinţa ne poate vindeca trupul, mintea şi sufletul.
Credința creștină este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu. Doar ea, ne umple deșertul sufletesc cu izvor de pace și lumină. Scriitorul rus a definit foarte frumos această virtute necesară omului: ”Credinţa este forţa vieţii. Dacă omul trăieşte, este pentru că crede în ceva.”
Conform celor spuse de Iisus, având ”credinţă cât un grăunte de muştar putem muta munţii. Uneori, încercările par atât de grele, asemenea munţilor de netrecut, dar doar având puţină credinţă este suficient pentru ale depăşi. Credinţa face toate lucrurile posibile. Doar ea face din imposibil, posibil. Are puterea de transformare.
Dar cea mai importanta este dragostea. Ea face totul să existe. Dragostea este cea mai puternică forţă din Univers. Eu cred că ea este cel mai de preţ bun din lume. Numai dragostea îţi uşurează povara şi îţi dă forţe noi să ieşi cu inima pură din încercările vieţii. Ea transformă toată amărăciunea în dulceaţă şi greul nici nu-l mai simţi.
Apostolul Pavel dă cea mai frumoasă definiție iubirii:
"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Poate exista triumf în viața pământeană? Eu cred că da...Credința împletită cu iubirea pot să ne facă învingători în lupta extenuantă a vietii, uneori nedreaptă, alteori surprinzătoare, dar întotdeauna merită trăită și prețuită.

duminică, 26 decembrie 2010

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi


Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”.
”O luptă-i viața; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.”
Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința.
Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau altul. Dacă ne-am însușit psihologia vieții și am înțeles mecanismele naturii umane, vom avea o reacție favorabilă în necazuri, vom avea noi control asupra lor și nu ele asupra noastră. Vom da dovadă că suntem suflete mature și puternice.
Am observat că o persoană care se confruntă cu o problema gravă, e de două ori mai motivată în lupta vieţii. Prin negura ce se aşternuse pe poteca vieţii mele, am reuşit să găsesc clipa înfăşurată în lumină, ce m-a ajutat să-mi regăsesc sinele.
Dumnezeu mi-a dat forţa de lupta cu încercările, dorinţa de a trăi şi de a deveni un om mai bun. M-a ajutat să-mi fac o autoanaliză serioasa şi să-mi reevaluez valorile, dorinţele, priorităţile. Mi-am schimbat scara de valori şi principii, înţelegând care sunt cu adevărat lucrurile importante în viaţă.
Am înţeles că e neînţelept să mă izolez, să mă las dominată de frustrări, de complexe, că trebuie să înlătur astfel de sentimente nesănătoase şi că aşa cum mă privesc eu, aşa mă vor privi şi cei din jur. În fiecare dintre noi, se află un luptător, un erou care iese la suprafaţă în momentele critice. Am primit de la Cel de Sus, forţa psihică de a lupta cu cu viaţa, pentru a se observa puterea divină care lucrează în fiecare din noi.
Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane! Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul furtunilor,ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se scufunde.
Ce frumos spune Alexandre Dumas: ”Speranţa e cea din urmă scânteie care se stinge în orice inimă”. Eu consider ca speranţa e un tovarăș fidel ce stă cu noi până la capătul drumului. 

(Eseu din cartea "Ploaie de gânduri", autor: Lavinia Elena Niculicea)

So when you feel like
    hope is gone
look inside you and be strong.




miercuri, 22 decembrie 2010

Puterea de a ”dărui”

E decembrie… prima lună a iernii din punct de vedere calendaristic, însă o lună cu conotaţii speciale pentru cei mai mulţi. În această perioadă, se încearcă a se înlătura egoismul din inimi și se învață verbul ”a dărui”.
Eu consider că nu trebuie să așteptăm o perioadă anume pentru a dărui și a ne arăta iubirea celor din jur. În fiecare zi, este nevoie să ne conjugăm cu verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM”. ”A darui și ”a iubi” sunt două acțiuni înrudite. Asta înseamnă că la baza actului nostru de ”dăruire” trebuie sa stea întotdeauna ”iubirea”.
Așa cum principiile Ying-yang, feminin-masculin sunt contrare dar în același timp se completează și nu pot exista separat, la fel și ”a dărui” și ”a primi” sunt doua actiuni complementare ce nu pot fi niciodată separate complet. Atunci când dăruim din tot sufletul primim o bucurie fără margini, iar aceasta se va vedea pe chipul nostru. Un om ce cunoaște bucuria nu va dori să țină această trăire înaltă doar pentru el, ci o va împărtăși cu întreg Universul.

Dumnezeu ne învaţă în permanență ce înseamnă a darui. Să ne conjugăm toţi cu verbul a dărui, din ce in ce mai mult. Noi am primit atâtea cadouri de la Dumnezeu,iar asta ar trebui să ne conştientizeze să facem şi noi la fel. Viața este cel mai prețios dar pe care l-am primit de la Cel de Sus. De multe ori, prin modul nostru de a ne trăi viața, ne-o risipim, fără să fim conștienți că ea este un dar.Dumnezeu ne-a dat un alt dar minunat: Iubirea; ea este focul ce ne arde zgura răutății, transformându-ne în persoane altruiste și recunoscătoare.
Observăm că dăruirea este o caracteristică a Universului. Pământul ne dăruiește în continuu hrana pe care o consumăm, fără să aștepte ceva la schimb. Cerul ne dăruiește aerul și lacrimile sale, picăturile de ploaie ce conțin dragostea Sa pentru noi, pământenii. Soarele trimite cu blândețe lumina Sa binefăcatorea și peste cei buni și peste cei răi. Nu există diferențiere, razele Sale iubitoare sunt pentru toți. Iar noi, de ce am face diferențe? Copacii, păsările și animalele ne dăruiesc și ele ceva, uneori chiar propria lor viața. Întreaga Planetă se sacrifică și se dăruiește pentru fericirea noastră. Noi, când vom începe să dăruim ca Pământul?
Photobucket
Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiționată, fără a aștepta să ni se ofere ceva în schimb. Nu trebuie să ne întoarcem privirea de la cel ce este în necaz. Chiar dacă acel om nu are dragoste de Dumnezeu și nu ne vrea binele, important e ca noi să luăm inițiativa în a le arăta iubire. Așa vom demonstra că nu suntem mai prejos ca Pământul si Cerul, în ceea ce privește dispoziția de a ”dărui”. Doar, dăruindu-ne pe noi celorlați, ne înobilăm gândul și simțirea, devenind asemenea lui Dumnezeu, Izvor de daruri desăvârșite.
Eu cred că valoarea unui dar nu constă în bani, ci în cât am investit în el din punct de vedere sufletesc. Fericirea înseamnă a dărui, conform spuselor lui Hristos. Ea e construită din lucruri mici.Putem dărui un zâmbet,să punem o rază de soare pe chipurile acoperite de norii tristeţii şi îngrijorării.Putem trimite gânduri de lumină şi pace acelor minţi pline de nelinişte și durere. Putem dărui din prea plinul sufletelor noastre, bunătate,bucurie şi speranţă acelor inimi îngenuncheate de crivăţul necruţător al neîncrederii. Nu e nevoie de cadouri mari şi scumpe!Putem să dăruim din timpul nostru pentru a fi alături de cineva,pentru a-l asculta, pentru a-l ajuta, să dăruim din energia şi capacităţile noastre. Darurile noastre au valoare doar atunci când sunt făcute din suflet şi au la bază Iubirea.
Puterea de a dărui trebuie exersată în fiecare zi. Iar egoul nostru care ne împovărează cu simțăminte inferioare va fi transformat prin iubire.
Închei cu un citat care îmi place mult: ”Dacă ceea ce primești îți poate fi furat, cine are puterea să-ți fure ceea ce dăruiești”. Antoine de Saint-Exupery

duminică, 19 decembrie 2010

Iubirea


Să trăim IUBIREA, deoarece ea ne va da întotdeauna aripi să ne atingem visurile, să găsim calea către Lumină şi Infinit. Cum spun versurile unei formaţii celebre: ”Love, love, love… all you need is love.” (Iubire, iubire, iubire… tot ce îţi trebuie e iubire).
“Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificata, e un foc in ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se indragesc. Si inca ce mai e? E nebunia cea mai inteleaptă, fierea ce inăbusă, dulceața ce ne mântuie.” William Shakespeare

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Să fiu...

Doamne, nu-ţi cer alese comori,
Dă-mi doar dragoste, de vrei.
Pe cerul Tău să fiu o vie stea
Ce demn îşi poartă lacrima.
Revarsă a dragostei lumină
Pe fiinţa iubită, ce sus mă înalță.
Să fiu o clipă de dor în eternitate,
Ce aduce iubire, lumină şi serenitate.
Să fiu un dulce strop dintr-un izvor
Ce suspină dorul cel mai arzător.
butterfly & rose..
Să fiu o albă, încântătoare floare
Ce-i şopteşte, cu drag unui fluture:
Mângâie-mă, alină-mi a mea durere…
Să fiu o pasăre pe un cer cu soare,
Ce cântul şi-l poartă în trista zare.
Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă,
Ce e viața, bucuria şi speranţa…

vineri, 10 decembrie 2010

Imi ridic ochii spre cer

Îmi ridic spre cer ochii-mi trişti, din care-mi curg lacrimi fierbinţi, ce-mi ard zgura interioară şi înalţ o rugăciune ce poartă-n ea durerea unei inimi frânte. Rugăciunea este eliberarea inimii din colivia chinurilor şi poverilor omeneşti. Cu fiecare cuvânt ce-l rostesc şi-l trimit către Tatăl… simt cum trupul meu devine uşor şi parcă se înalţă de la pământ. Deodată, fiinţa mi se metamorfozează într-o pasăre ce zboară spre orizonturi divine şi se opreşte în faţa tronului lui Dumnezeu cu aripile-i zdrobite de zborul extenuant al vieţii. Acolo primesc aripi de lumină şi armonie ce îmi înnoiesc forţele, care până atunci erau secătuite de durerea interioară.

În acele clipe de comuniune cu Dumnezeu, după ce ploile suferinţelor mi-au inundat sufletul, simt cum mă învăluie un curcubeu fascinant de emoţii puternice. Îmi scaldă pe rând fiinţa, roşul intens al iubirii şi puterii, portocaliul veseliei, galbenul optimismului, verdele liniştii sufleteşti, rozul speranţei, albastrul compasiunii şi păcii, violetul credinţei şi încrederii. Curcubeul divin îmi induce o stare de bine… de linişte profundă.
Lumina sfântă şi strălucitoare a Domnului îmi scaldă în nenumărate stări edenice inima cuprinsă de umbrele suferinţei. Mintea devine o mare calmă, iar sufletul vibrează de lumina şi măreţia lui Dumnezeu.

luni, 6 decembrie 2010

Vis de iarnă

E începutul lui decembrie.Frigul îmi ingheață durerea uitata pe crengile stinghere ale sufletului.Glasul vântului îmi șoptește, numai de el știută, povestea iernii. Focul arde în sobă...lemnele de brad trosnesc in sobă, trezindu-mi clipele de dor, adormite pe un tărâm de uitare în fiinţa mea. Înserarea se așează ca o mantie de vise peste orașul ce așteaptă cu dor haine de sărbătoare, lumina dulce a poveștilor pe care i le aduce iarna.
Mă uit pe fereastră... implor cerul să lase să cadă din văzduh steluțe albe de iubire, să simt prezența feerică a iernii. Prin puterea gândului călătoresc pe tărâmul îndepărtat al clipelor magice, când copil fiind așteptam cu înfrigurare sosirea primilor fulgi de nea, să picteze Natura cu vise albe.
Ninge… ninge cu fulgi mari ca de vată. Fulgii argintii de nea roiesc in jurul meu ca nişte fluturi albi şi zglobi. E ca o cascadă de lacrimi de fericire ce cade necontenit pe pământul fiinţei mele. Fulgii de nea sunt ca nişte steluţe de cristal ce parcă se joacă de-a v-aţi ascunselea în aerul răcoros,rotindu-se jucăuşi cu bucuria unui copil.

În câteva clipe pământul s-a acoperit cu un covor de diamant scârţâind sub paşii trecătorilor grăbiţi.Încerc să prind în palme câţiva fulgi rebeli şi poznaşi.Unii dintre ei,obosiţi de joaca lor,îmi ating faţa, odihnindu-se pe chipul meu surprins de spectacolul iernii.Le simt atingerea suavă pe obrajii ce prind culoare şi par doi bujori înfloriţi. Roiul de stele argintii care cad din cer ca un potop de albe visuri,îmi par nişte îngeraşi veseli şi indrăgostiţi ce dansează fericiţi prin văzduh, purtându-mă într-o lume de basm.
Fulgii se îmbulzesc, mă sărută şi mă răsfaţă cu clipe de bucurie în fiinţa-mi amorţită de ger. Parcă am păşit într-un alt tărâm, unul de vis… în care totul e alb şi pur. Copacii cu braţele albe par pudraţi cu zahăr fin. Trandafirii încă înfloriţi s-au încovoiat sub greutatea zăpezii ce-i acoperă. Par nişte bulgăraşi scânteietori. Soarele îşi trimite timid câteva raze voioase,străbătând perdeau de flori albe de omăt şi ajungând pe pământul însetat de lumină.
Mă trezesc din dulcea visare cu zâmbetul pictat pe chipul îmbujorat de emoțiile vii pe care mi le-a trezit Zâna Iarna. A fost un vis de iarnă îmbibat de parfumul melancoliei și poeziei. Spiritul Iernii îmi cuprinde fiinţa şi simt cum în mine se arde zgura răutăţii si egoismului. Acum, simt doar lumină, candoare, veselie și iubire, multă iubire asemenea imensităţii albe ce acoperă pământul.

marți, 30 noiembrie 2010

Ce aș fi eu fără iubirea ta?

Ce aş fi eu fără iubirea ta?
Poate, o mare ce iute ar seca,
Un val ce nu și-ar găsi liniştea.

Ce aş fi eu fără iubirea ta?
O pasăre ce nu ar putea zbura,
O floare ce veşnic ar lăcrima.

Ce aş fi eu fără iubirea ta?
Un soare ce nu ar putea lumina.
Un cer fără de albi nori călători.

Ce aş fi eu fără iubirea ta?
O noapte tristă fără nicio stea
O lună ce vederea ar întrista.

luni, 29 noiembrie 2010

Pe scari de vise

Mă înalţ până la cer pe scări de vise
Să ating nemuritoarea stea albastră.
Nopţile mi le-a vrăjit cu ale sale raze
Mă adoarme uşor în somnul dragostei.

Lacrimile îmi sunt stele de gheaţă
Pe un cer plin de nesfârşite himere,
Luceafărul mult iubit astăzi a apus
Cu el, norocul şi iubirea au pierit.

Ziua de iubire s-a pierdut în asfinţit
Noaptea de plumb m-a învăluit uşor...
Photobucket

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Aripi de inger (partea a-2-a)

Am pornit la drum pe această insulă cu o vegetaţie luxuriantă, prin care răsunau triluri de păsărele. După câte ore bune de mers, din senin s-a pornit o ploaie de vară. Stropii înviorători de ploaie se grăbeau să ne atingă chipurile uimite şi să ne spele sufletele de mocirla suferinţei şi amărăciunii. Am încercat să găsim un loc unde să ne adăpostim.
Deodată, am zărit o peşteră. Nu o mai văzusem până atunci, era ascunsă ochiului de vegetaţia bogată a insulei. Probabil că intuiţia ne-a condus până în acest loc. Intrând în peşteră, amândoi am simţit ceva straniu, ceva ce eu nu mai simţisem până atunci, o vibraţie specială. O lumină vie şi intensă l-a acoperit pe înger, o puzderie de raze de iubire m-au atins şi în acea clipă a început să-i crească îngerului cealaltă aripă. Avea aceeaşi dimensiune, formă şi culoare. Eram uimită şi impresionată de ceea ce se întâmpla.
Faţa îngerului radia de fericire. Acum, aveam o altă stare, o stare de bine, de calm şi iubire profundă, absolută ce-mi inunda fiinţa.
Ingerii intelepciunii iubirii
Ingerii intelepciunii iubirii
Nu mai era ură, resentiment sau vreun alt sentiment negativ, intrasem într-o altă dimensiune, cea a iubirii care mă făcea conştientă de latura angelica cu care ne naştem, dar care pe parcurs se pierde din vedere acest aspect profund cu care suntem înzestraţi. Devenisem conştientă că inima îmi fusese incompletă până acum. Înţelegeam că trăisem pe jumatate, sperasem şi iubisem pe jumătate.
Nu putem trăi doar cu o aripă. Trebuie să ne găsim cealaltă aripă, acea jumătate care să ne întregească, acel suflet pereche care să ne ajute să vibrăm complet pe frecventa unică a dragostei. Iar pe aceasta frecvenţă nu putem să intrăm singuri, avem nevoie de celălalt, de cel care ne completează şi ne dă libertatea absoluta obţinută prin iubire necondiţionată şi altruistă. Regăsindu-ne aripa pierdută a fiinţei, vom putea să zburăm spre eternitate, spre iubirea totală generatoare de fericire. Am înţeles că acel înger era îngerul Iubirii. Făcusem cunoştinţă cu cel mai sublim înger, iar nu el avea nevoie de ajutor, ci eu. De fapt el mi-a apărut în cale pentru a mă face conştientă de existenţa şi importanţa iubirii.
Noi, oamenii avem o conexiune specială cu acest înger, numai că nu suntem conştienţi de acest lucru. Îngerul Iubirii este altruist, bun, optimist, armonios, răbdător cu noi încercând să ne ajute pe fiecare să-l descoperim. El ne acoperă cu aripile-i moi şi albe inima cuprinsă de întunecimea pământească. Să-i permitem să păşească în universul nostru pământean, iar viaţa ne va fi pătrunsă de lumina pură a dragostei.

marți, 23 noiembrie 2010

Aripi de inger

Eram pe o insulă pustie, fără nicio urmă de om, înconjurată de o mare ca de smarald. Nu ştiu cum am ajuns pe această insulă, tot ce pot să vă spun este că eram doar eu şi Natura. Respiram un aer curat, încărcat de binecuvântate energii ce-mi inunda fiinţa cu un potop de dorinţe mult aşteptate.
Cerul era senin ca floarea de-nu-mă uita, păsărele se jucau în zborul lor plin de voiciune pe întinderea azurie ce te îndemna la visare şi meditaţie. Soarele un călător rătăcit pe un petic de cer îşi trimitea razele calde, cu bucurie peste nisipul fin şi auriu, mângâind suav apa mării înspumate de dor şi aşteptare.
Şi eu aşteptam cu înfierbântare clipele scăldate de razele subtile ale dragostei, să-mi încălzească inima şi să-mi sărute pătimaş sufletul-mi pierdut în marea de aşteptări şi aleanuri.
Free Pics Angel Pictures Upload Photos
Angel Images at ImageHousing.com
Google Homepages at GoodSkins.com
Într-o zi, cineva păşi pe această insulă. Era un înger, atât de sublim în înfăţişare, de o strălucire incomprehensibilă pentru o fiinţă pământeană. M-am apropiat de el, ceva ce nu pot sa definesc, mă atrăgea spre el, vrând să-l ating, să-l cunosc.Venind mai aproape de mine, am observat ceva straniu, că acest înger avea doar o aripă, cealaltă aripă îi lipsea.
- Ce păcat! mi-am zis eu…e atât de frumos, dar are doar o aripă. E atât de ciudat…
- Ce cauţi tu aici? l-am întrebat sfioasă.
- Îmi caut aripa pierdută! zise el cu o voce caldă, dar atât de tristă. Am străbătut atâtea insule şi mări, până să ajung aici. Doar cu o aripă, simt şi trăiesc pe jumătate. Trebuie s-o găsesc neapărat! Altfel, întreaga-mi viaţă va fi tristă şi locul fără ea îmi va sângera!
- Ce tristă e povestea ta! am spus eu cu o voce stinsă.
- Mă simt pierdut! Simt că voi găsi ceea ce caut pe această insulă. Ai putea să mă ajuţi? zise el cu o voce ce vădea încredere.
- Dar, cum aş putea să fac eu asta? am răspuns eu confuză.
- Arată-mi această insulă! zise această fiinţă eterică.
VA URMA

vineri, 12 noiembrie 2010

Scrisul imi justifică existența

Am stat departe de lumea virtuală câteva zile, din motive întemeiate, ceea ce m-a făcut să devin conștientă de efectul covârșitor pe care il are internetul asupra unui om. L-aș asemăna cu un virus care se instalează treptat sau cu un drog… fără să-ți dai seama devii dependent de această lume virtuală.
Scrisul mi-a lipsit cel mai mult. Obișnuiam să tastez cuvintele pe care mintea și inima mi le dictau, iar apoi să le postez pe blogul meu personal…aceasta fiind în opinia mea, o formă de-a mi comunica trăirile, de a-mi descoperi sufletul în fața celorlați. Am descoperit că, de ceva timp nu am mai scrijelit pe o coală de hârtie tot ceea ce simțeam, ci m-am lăsat atrasă de literele tastaturii pe care degetele le atingeau diafan. În toată această perioadă departe de internet, mi-am acordat mai mult timp pentru mine, să reflectez la ceea ce îmi doresc, la ceea ce pot face pentru a-mi împlini visurile și a-mi identifica trăirile ce îmi indică drumul spre autocunoaștere. Am avut mai mult timp pentru a citi o carte, de-ai atinge foile fine, de a-i simți parfumul unic și de a crea o legătură mult mai strânsă cu povestea și povestitorul…atunci când citești on-line nu te încearcă aceleași senzații. Prinsă în vâltoarea multitudinii de informații de pe internet, mi-am dat seama că nu mai pusesem de mult timp mâna pe o carte, nu mai meditasem la tot ceea ce mă înconjoară și nu mai analizasem dimensiunea și profunzimea clipei ce trece mult prea repede pe lângă noi.
Ghici ce-i?
Ghici ce-i?
Vezi mai multe imagini din diverse
Pentru mine scrisul este un mod de "a trăi", de a-mi justifica existența și visurile.
O persoană care m-a ajutat să descopăr misterele literaturii şi secretele scrisului este unchiul meu, Nelu Barbu. El a fost profesor de limba şi literatura română…fiind în prezent animator cultural, jurnalist, eseist, dramaturg şi prozator. Nelu Barbu este o persoană cu ochi blajini în care pâlpâie luminiţa nostalgică a artistului, cu o abilitate grozavă de a crea lumi noi şi de a trezi emoţii pozitive. Se exprimă cu eleganţă şi ingeniozitate, fiind un virtuoz al cuvântului, modelând ani la rând multe minţi dornice de a gusta din apele limpezi ale cuvântului.
El mi-a trasat traiectoria paşilor spre drumul literar, un drum ce m-a dus dincolo de realităţile prozaice, un drum orientat spre adevăr şi divin, spre taina unei lumi pe care doream s-o înţeleg. Am învăţat că doar un spirit critic, viu se poate împotrivi instinctului de turmă, unei atitudini de a imita şi de a banaliza. Comentarile lui pertinente şi intrebările pe care mi le adresa m-au determinat să mă gândesc mai profund la ceea ce scriam. De ce scriam şi cum scriam? Scriam cu scopul de a vindeca suflete? Sau pentru a-mi mângâia propriul orgoliu? Scriam pentru a transmite ceea ce doresc sau pentru a mă face remarcată şi adulată?
Astfel am ajuns să-mi reanalizez ideile şi să obţin propriile răspunsuri.

vineri, 5 noiembrie 2010

Adrian Păunescu- Un nou Luceafăr în galaxia poeziei

Vestea morţii marelui poet Adrian Păunescu m-a întristat profund. Deşi, era previzibilă, având în vedere starea gravă de sănătate, nu mi-am putut reţine lacrimile să nu se rostogoleasca pe obraji, lacrimi ce conţin dorul, nostalgia şi dragostea pentru clipele magice ce mi le-au adus versurile inegalabile ale poetului Păunescu. Se păre că nu oamenii l-au trădat, ci inima obosită de tot balastul uman.
Nu am avut onorea să-l cunosc personal, însă prin intermediul versurilor sale am putut să cunosc profunzimea şi genialitatea sa, valoarea sa umană şi artistică. Poezia sa mi-a electrizat fiinţa, mi-a dat fiorul unic al poeziei în perioada adolescenţei. Şi astăzi mă încearcă acelaşi sentiment puternic ce poate revitaliza în sufletele noastre dragostea pentru frumos şi sensibilitate. Pot spune ca el mi-a facilitat întâlnirea cu lumea fascinantă a literelor.
Multă lume îl percepe pe Adrian Păunescu ca pe un mare poet, însă el a fost mult mai mult de atât… el a fost un animator al spaţiului cultural, fără a avea orgoliul de a fi cel mai mare, inspirându-mă pe mine şi pe alţi tineri, să devenim pasionaţi de artă. El a fost o flacără ce a ars intens pe altarul neamului nostru. A luminat atâţia oameni ce trăiau într-o epocă de întuneric.
ADRIAN PAUNESCU
ADRIAN PAUNESCU
Vezi mai multe imagini din diverse
Adrian Păunescu s-a implicat trup şi suflet în promovarea culturii şi a valorilor. El şi-a arătat mărinimia sufletului său boem prin faptul că a ajutat mulţi tineri talentaţi să se afirme în poezie. Cunosc câteva exemple în acest sens. Un om caracterizat de generozitate, modestie şi dragoste profundă pentru neam şi pentru semeni. Nu poţi să nu remarci expresivitatea, blândeţea şi căldura ochiilor săi pe care le-a oglindit cu patos în poezie; vocea sa calmă şi vibrantă în acelaşi timp, ce dinamiza masele de tineri în întâlnirile ”Cenaclului Flacăra”. Adrian Păunescu a fost culegător de stele pe care le-a aşternut cu măiestrie pe pajistea însorită a literelor.
A dat literaturii versuri mesteşugite, care sunt îmbibate de parfumul său artistic inconfundabil. Am remarcat la domnia sa, charisma şi puterea fantastică de convingere, de a clădi destine umane veritabile cărora le-a imprimat gustul pentru frumos si pentru dragostea de ţară.
În inima sa era o zbatere continuă între deziluzia de a-şi vedea patria sub povara grea a mizeriei şi lipsurilor nu doar materiale, ci şi spirituale, şi dragostea neobosită pentru libertate şi afirmare. În ultimul timp, se putea observa în privirea sa multă tristeţe, dezamăgire. Suferinţa sa nu era doar din cauza bolii sale, ci şi din cauza suferinţei poporului, identificându-se cu omul din popor care-şi vede călcată demnitatea umană de o societate incapabilă de a-şi valorifica oamenii cu talent. E trist să observi pe canale de televiziune şi în media o atitudine de marginalizare şi de desconsiderare a oamenilor de valoare, care pot creşte gradul de cultură şi spiritualitate în ţara lor. Vedem cum se promovează non-valorile, acele feţe siliconate, de un prost-gust, care ridică la rangul de virtute: superficialitatea, vulgaritatea, incultura, compromisul şi prostia. Privirea ne este bombardată de astfel de imagini groteşti care ne erodează simţul estetic al trăirilor.

Constat cu durere că oamenii de calitate, de o mare eferveşcenţă creatoare, se duc prea repede… şi mai tragic este faptul că nu ştim să-i preţuim cât sunt în viaţă, să le dăm locul cuvenit în această societate. Avem nenumărate exemple de oameni valoroşi care s-au lovit de această mentalitate.
Omul Adrian Păunescu a murit, dar poetul Adrian Păunescu trăieşte şi va continua să o facă prin versurile sale, care au valoare de testament. Doar poetul poate învinge timpul şi moartea.
Modest demiurg al poeziei româneşti, graţiei talentului său nemăsurat, Adrian Păunescu va trăi mereu în inimile noastre prin creaţia sa literară.
Am încercat să-mi expun părerea despre acest titan al literaturii, ca un omagiu adus nu doar Poetului, ci şi Poeziei.
Închei cu impresionantele versuri compuse de pe patul de spital… se pare că dragostea de poezie şi de semeni nu l-a lăsat să tacă, nici sub asediul durerii şi al morţii.
„De la un cardiac, cordial”
"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

miercuri, 3 noiembrie 2010

Muntele - colţ de linişte şi veşnicie

"Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor..."
Citind aceste frumoase versuri ale lui Eminescu, am rememorat unele momente fericite, când copilă fiind făceam drumeţii pe munte, împreună cu familia şi prietenii. Adoram să-mi petrec timpul în Natură, acest colţ aparte în care viaţa şi lumina se adăpostesc.
O luam înaintea părinţilor, aventurându-mă spre necunoscut, curioasă să descopăr fiecare lucru întâlnit în cale. Îmi aduc aminte cu bucurie cum am ajuns prima până la Bâlea Lac şi de acel sentiment înălţător din vârful muntelui, de libertatea absolută pe care ţi-o dă muntele. Aveam o dorinţă de trăire intensă, de a sorbi din cupa vieţii, să-i sorb însetată ultima picătură. Ajunsă în vârful muntelui, eram copleşită de panorama magnifică. De acolo, lumea are un alt înţeles, o viziune unică.
Peisad de natura....munte
Peisad de natura....munte
Vezi mai multe imagini din diverse
Îmi plăcea să străbat pădurile de brazi, să îmbrăţişez fiecare copac, să-i simt veşnicia, să simt mirosul pătrunzător al cetinei de brad. Peste tot era verde. Verdele semnifică regenerarea, viaţa, trăirea absolută, optimismul şi speranţa. Înconjurată de brazii falnici, înverziţi, fiinţa mi se oxigena, iar spiritul meu primea lumină, hrana divină. Totul îmi inducea o stare de armonie, de libertate, parcă deodata primeam aripi să zbor, să mă înalţ spre zările libertăţii, ale absolutului şi eternului. Fiecare celulă a trupului meu, fiecare particulă a sufletului se regenera, primea puterea de „a trăi” şi se încărca cu bucuria de ”a exista” într-un loc binecuvântat. Izvorul ca laptele înspumat curgea lin la vale, atingând în curgerea lui, pietricelele şi rocile muntoase, trezindu-le dintr-un somn adânc.
Simţeam cum Spiritul, Lumina, Energia Cosmică curgea prin mine, fluidizându-mi fiinţa, atingându-mi uşor simţurile, elevându-le, trezindu-mi conştiinţa adormită. Susurul izvorului îmi armoniza sinele, îmi făcea conştiinţa să vibreze cu Sinele Suprem, să fie o comuniune cu Natura, cu Dumnezeu. În acea clipă, scăldată de farmec, de poezie, eram asemenea unei păsări care străbătea culmile sublime ale trăirii absolute, ale perenului şi fericirii.
Ca la munte, niciunde nu se aude mai frumos vâjâitul brazilor, şipotul izvorului, trosnetele tunetelor ce îţi creează o emoţie de teamă dar şi de plăcere. Acolo te simţi mai aproape de cer, de stele, de Dumnezeu.
Muntele este păstrătorul tradiţiilor şi legendelor, are impregnat în el dorul şi doina, viaţa în stare ei pură. El este acel colţ de linişte şi veşnicie în care fiecare îşi regăseşte sinele, identitatea.

duminică, 31 octombrie 2010

Ascult tăcută...

Ascult tăcută, şoaptele ploii de dor
Ce cade-n mine cu picuri de fior.
Simt că păşesc pe marginea unui vis
Scăldată în pulberea fină a unui surâs.

Te privesc cu ochii unei stele îndepărtate
Pierdută-n galaxia tainică a iluziilor amare.
Îmi deschid larg porii sângerii ai inimii…
Să intre în ei respiraţia caldă a iubirii.

Ai în ochi, nostalgia cerului de primăvară
În inimă, dulceaţa salcâmului în floare.
Sărutul tău a lăsat o dâră pe obrazul meu
Tu mi-ai tatuat în suflet cuvântul ”dor”.
31 octombrie 2010
Melodia de mai sus este un cover al cantecului "Put,putujem"( s-ar traduce"Timpul călătoriei"),formatia sârbească Magazin.
Ador muzica sârbească, în special această melodie:

miercuri, 27 octombrie 2010

Pe aripile dragostei

Afară e o zi friguroasă de octombrie care te îmbie să stai în casă. Plouă încet... picăturile au forma unor inimioare ce au strâns în ele dor, iubire, suferinţă, nebunie şi visare. Parcă cerul ar lăcrima de dragoste pentru pământul pierdut într-o dulce aşteptare. Stropii răcoroşi se preling pe frunzele efemere ce acoperă pământul pierdut în singurătate. Ochii mei sunt vrăjiţi de magia vieţii ce nu-mi cenzurează dreptul la vis şi iubire. Ploaia mă interiorizează, mă face să mă gândesc la frumuseţea şi unicitatea fiecărei clipe. Ciripitul păsărelelor şi parfumul florilor de mai, razele călduroase ale verii, spectrul cromatic al toamnei şi jocul inocent al fulgilor de nea îmi cuibăresc în suflet un dor intens de VIAŢĂ. Am învăţat să iubesc viaţa aşa cum e ea. Inspir adânc, zâmbesc cu toată fiinţa mea, imi deschid braţele larg şi îmbrăţişez cerul, ploaia, copacii, aerul şi tot ceea ce văd. Experimentez un sentiment unic...iubirea de viaţă.
Descopăr că ploaia are farmecul ei. Atunci când plouă suntem predispuşi mai mult la visare, la acea stare de bine, învăluită în fantezie. Ne rupem de tot ce e cotidian şi prozaic în care sufletul nostru este încorsetat şi sufocat de griji şi nevoi, fără să ne dăm seamă că uităm să trăim momentul, să gustăm viaţa din plin. Mă adăpostesc în vis, într-o lume în care emoţia e vie şi nealterată de concret.
Gândurile mă poartă spre tărâmul magic al dragostei. Fredonez o melodie emoţionantă care îmi aminteşte de un film excepţional ce m-a impresionat profund, şi anume: "Sweet November", tradus "Idilă de noiembrie".

Enya - only time
Vezi mai multe video din muzica
Acest film m-a cucerit din prima clipă. Este un film special pentru mine. Are toate ingredientele unei reţete de succes: dragoste, romantism, dramatism, sensibilitate, distribuţie actoricească pe măsură şi o coloană sonoră de calitate. Filmul scoate în evidenţă faptul că dragostea este mai presus de orice, e mai puternică decât moartea, învăţându-ne să preţuim ceea ce avem, să ne bucurăm din plin de viaţă. Keanu Reeves(unul dintre preferaţii mei) şi Charlize Theron, actorii principali ai peliculei, dau viaţă unei poveşti de dragoste tulburătoare care va stoarce o lacrimă şi celei mai insensibile persoane. Subiectul este interesant:
Ea, (Sara) doreşte să trăiască din plin viaţa. El, (Nelson) este obsedat de muncă, un afacerist increzut in el, care trateaza femeile drept nişte lucruri, un tânăr ambiţios pentru care în viaţă nu există nimic mai important în afară de succesul in carieră...asta până la apariţia ei. Sara il tentează cu perspectiva unei vieti trăite la maximum, cu bucuria clipei, nebuniilor de moment, reuşind puţin câte puţin să îl scoată din carapace. Ce trebuia sa fie o simplă aventură, devine curând o mare poveste de dragoste. In cele din urma, Nelson descoperă că idilele de o lună nu sunt un simplu joc al seducţiei şi că Sara incearca cu disperare sa dea un sens ultimelor sale luni de viaţă, fiind bolnavă de cancer.
Acest film ne poartă pe aripile dragostei, învaţându-ne să credem în dragostea adevărată, necondiţionată care ne poate schimba. Merită văzut şi revăzut.

duminică, 24 octombrie 2010

Despre umilinţă

Noi suntem asemenea florilor delicate care încolţesc, cresc şi apoi se ofilesc. Suntem efemeri prin această lume.
Vântul vieţii pe unii dintre noi ne poate atinge suav, simţind o adiere caldă, pe alţii îi poate lovi cu putere, înconvoindu-le tulpinile fragile, îngenunchindu-i. În astfel de clipe învăţăm o lecţie importantă pentru creşterea noastră spirituală - lecţia umilinţei. Mai este compatibilă această calitate cu lumea în care trăim azi? Dar de fapt, ce este umilinţa? Un semn de slăbiciune sau o calitate preţioasă care evidenţiază adevărata putere a spiritului, un semn de nobleţe umană?
Faptul de a vorbi despre umilinţă în societatea zilelor noastre poate părea o absurditate, ceva ce nu mai aparţine prezentului, fiind ceva demodat. Lumea secolului 21 încearcă să-ţi inoculeze ideea de a căuta în primul rând o poziţie cât mai înaltă în societate, de a-ţi atinge propriile interese indiferent de mijloacele utilizate. De fapt, etalarea cu ostentaţie a propriei valori este ceva de dorit astăzi, mulţi considerând-o o virtute.
Umilinţa este redată în dicţionare ca o atitudine respectuasă, plină de stimă; smerenie, modestie. Întrucât suntem născuţi cu un sâmbure de egoism este destul de dificil de inţeles şi de dobândit această calitate.
Uneori confundăm umilinţa cu supunerea oarbă şi iraţională, un soi de credulitate. Un asemenea comportament provine din slăbiciune şi teama de a nu fi pedepsiţi. Pe când, adevărata umilinţă implică un sentiment de demnitate, de mulţumire sufletească, de înţelegere a naturii divine, de a ne ridica dincolo de egoul uman şi de a asimila uşor lecţiile vieţii. Asta denotă multă putere, nu slăbiciune. De fapt, umilinţa este un bun al oamenilor puternici.
View Photos Collage Pics Funny Pics
Collage Images at ImageHousing.com
A fi umil înseamnă să renunţi la „eu” şi „al meu”, astfel dovedind bunătate, o topire a sinelui pentru a pătrunde în profunzimea Fiinţei Divine.
Ne ţinem capul plecat, semn că am învăţat unde ne aflăm noi în raport cu Dumnezeu. Însă asta nu ar trebui să o luăm ca pe o înfrângere, ci ca pe o lecţie pe care viaţa ne-o dă. Atâta timp cât rădăcinile ne sunt înfipte în pământ, avem viaţă. Ar trebui să ne deschidem cu încredere petalele spre Soarele Vieţii, Dumnezeu şi să primim cu zâmbetul pe buze Razele Sale calde şi stălucitoare. Să ne lăsăm învăluiţi de Raze de lumină, speranţă, bucurie şi iubire, să le permitem să ne mângâie şi să ne sărute uşor petalele fine.
Să primim cu inima deschisă ploile binecuvântate dar şi furtunile vijelioase pentru că şi unele şi altele ne netezesc drumul interior, îndepărtând denivelările şi asperităţile formându-ne o personalitate puternică. Acestea ne ajută să creştem, să rodim şi să rămânem proaspeţi, plini de sevă-esenţa fiinţei noastre. Doar aşa vom dovedi că ne-am însuşit lecţia umilinţei autentice.
Citatul următor mi se pare oportun pentru încheiere:
„Umilinţa din inimă nu-ţi cere ca într-adevăr să te umileşti, ci să fii deschis; numai aşa poţi da şi poţi primi. Mama este umilă în faţa copilului şi grădinarul în faţa trandafirului.”-Antoine de Saint-Exupery

joi, 21 octombrie 2010

Iubirea-i un sublim poem

Iubirea-i un sublim poem scris în tăcerea cerului de către îngerii viselor albastre. Ei îşi deschid larg aripile moi şi calde pentru a-mi îmbrăţişa strâns sufletul golit de cruda aşteptare, în jocul nebun al vieţii.
Simt că zbor uşor, diafan spre chemarea clipei de dragoste, încărcată de divin. Simt cum, în pustiul nopţii reci, de octombrie, sufletul meu te caută neobosit pe tine. Îmi închid ploapele obosite de povara singurătăţii şi te simt atât de aproape de mine. Lumina caldă a sufletului tău mă învăluie ca într-un dans lent ce se pierde în infinit. Încep să aştern pe o coală de hârtie dorul şi fiorul prezenţei tale ce m-au cuprins,fără veste.
Tu, prezent binecuvântat m-ai salvat de tenebrele trecutului şi datorită ţie, fiecare clipă e încărcată de lumină. Mă conduci spre steaua dragostei fără de sfârşit în galaxia magică a clipelor fericite. Zâmbetul tău e încărcat de inocenţă, de dulceaţa clipelor de amor şi de serenitatea cerului dintr-o zi de primăvară.

Julio Iglesias and Coco Lee When You Tell Me That You Love Me traducere romana
Vezi mai multe video din muzica
Din iubirea ta mă hrănesc zi de zi, un nectar ce face ca fiinţa să mi se regenereze, să fie nutrită cu bucurie, optimism şi speranţă, minerale esenţiale sufletului.
Tu, iubire eşti oxigenul ce mă ţine în viaţă. Eu respir doar prin tine. Iubirea ta m-a ajutat să mă descopăr şi să găsesc în sufletul meu comori ascunse. Iarna din suflet ai alungat-o cu privirea-ţi luminoasă şi mi-ai adus primăvara, fiinţa-mi renăscând. Muguri de iubire şi lumină au prins rădăcini în mine. Ghioceii suavi ai optimismului au răsărit deodată în inima mea şi au început să răspândească parfumul amorului.
Tu, mi-ai alungat toţii norii tristeţii şi cerul sufletului meu a devenit pur ca lacrima unui îndrăgostit. Ca nişte păsări ce zburau spre înalt aşa erau bucuria şi fericirea ce îmi înălţau fiinţa. Sufletul a început să experimenteze extazul prin iubire.
Free Image Hosting Love Pics Funny Pics
Love Images at ImageHousing.com
Uneori, iubirea ta a fost un val ce s-a zbătut cu putere de ţărmul sufletului meu. Alteori ea a fost o apa curgătoare ce curgea lin prin mine, înviorându-mi simţămintele adormite.
Dragostea e asemenea unui vas ce pluteşte lin pe marea de vise a sufletului meu. Suflă vânturi puternice, vin furtuni năpraznice, dar vasul iubirii nu naufragiază deoarece e ancorat pe un ţărm de încredere şi speranţă. El mă duce spre mult-căutatul port al fericirii.
Tu eşti îngerul coborât de pe coamele cerului, din paradisul celest ce ai apărut în viaţa mea pentru a îndepărtă vălul de umbre ale frustărilor şi deznădejdii ce mă acoperise. Ai presărat peste a mea inimă însetată picuri de roua iubirii pe care fiinţa mea îi soarbe cu patimă.
Mă trezesc din visul aburit de melancolie, cu linişte în suflet pentru că tu exişti... gândul meu ce freamătă de iubire, te aduce aici, lăngă mine în fiecare clipă.

marți, 19 octombrie 2010

Călători prin viaţă

Viaţa este asemeni unei călătorii spre autocunoaştere şi descoperire în care ne aventurăm clipă de clipă spre necunoscut. Am observat că noi, oamenii, devenim conştienţi de valoare clipei prezente în momentele cruciale ale existenţei noastre. Doar atunci, o savurăm la maxim, bucurându-ne de fiecare lucru, persoană întânită în drumul nostru. Adevărul este că nu noi ne-am exprimat dorinţa de a intra în această călătorie, de cele mai multe ori extenuantă dar şi faşcinantă pe planeta "Terra". Am venit în existenţă şi a trebuit să învăţăm că uneori călătoria este plină de mistere, iluzii, de dezamăgire şi hopuri. Am aflat că trebuie să facem alegeri în fiecare zi, ele influenţând viaţa nostră dar şi a celor din jur.
Prefer să mă ghidez în viaţă după principiul "nu contează cantitatea, ci calitatea". Este importantă nu durata vieţii, ci calitatea unei vieţii, cum ne-am folosit clipele pentru ca atunci când vom fi la destinaţie să nu avem regrete, resentimente şi frustrare. Nu trebuie să alergăm prin viaţă cu 200km/h, încât să nu vedem frumuseţea din jur, locurile prin care am poposit şi încotro ne ducem.
Un filozof german spunea ceva interesant: "Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim."

Tina Turner & Eros Ramazotti-Cose della vita
Vezi mai multe video din muzica
Oamenii pe care i-am întâlnit sunt mulţi şi deosebiţi. Ei au venit în viaţa mea pentru a-mi descoperi tot ce am mai frumos în mine. Aceşti oameni mi-au îmbogăţit existenţa şi mi-au arătat generozitate şi compasiune-calităţi incompatibile cu o lume ostilă în care ne zbatem pentru supravieţuire.
Nu doar lumea reală mi-a dat posibilitatea de a-mi crea legături frumoase de prietenie, ci şi lumea virtuală. Prin intermediul internetului am interacţionat cu oameni deosebiţi cu care am rezonat, constatând cu uimire şi bucurie că suntem pe aceeaşi undă… comunicând foarte facil unii cu alţii. Ei m-au învăţat definiţia corectă a prieteniei, reuşind să-mi picure în suflet stropi de lumină şi optimism. Am împărtăşit unii cu alţii experienţe emoţionante, nostime, instructive ce mi-au conferit puterea de a visa şi de a crede în existenţa valorilor. Am cunoscut poveşti în care se evidenţiază puterea de a lupta, curajul de a fi tu însuţi, omenia, prietenia, perseveranţa, respectul si iubirea sinceră pentru cei din jur. E necesar ca în lumea dezumanizată în care trăim, să manifestăm valori sănătoase pentru ca atât lumea exterioară cât şi cea interioară să nu se năruie.
Suntem simpli călători prin viaţă. Să ne exprimăm iubirea faţă de viaţă, clipă de clipă, prin zâmbetele noastre senine, cuvintele noastre amabile şi faptele noastre bune.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Ingredientele unei relaţii

Atunci când ne angrenăm intr-o relaţie, indiferent de ce tip e, nu ne mai acordăm timp să ajungem să-l cunoaştem şi să-l descoperim pe celălalt. Vrem ca totul să se desfăşoare cu celeritate, iar comunicarea devine deficitară.
Într-o relaţie de iubire, cei doi parteneri trebuie să fie dispuşi să se deschidă unul în faţa celuilalt, să fie sinceri în ceea ce exprimă şi trăiesc. Este binecunoscut faptul că atunci când cunoaştem pe cineva încercăm să ne arătăm părţile bune ale personalităţii, să facem impresie bune, dorind să fim aşa cum am dori şi nu cum suntem noi cu adevărat. De vină este orgoliul…vrem foarte mult să fim plăcuţi şi acceptaţi. Însă, în iubire, orgoliul nu are ce căuta. E important să fim sinceri cu noi înşine şi apoi cu celălalt. Să ne comunicăm trăirile, să ne prezentăm cu hibele şi calităţile noastre.
Să nu încercăm să vânăm greşelile partenerului, focusându-ne pe ce putem schimba la el. Ar fi o risipă de energie şi ne-am înşela dacă am crede că putem să-l schimbăm pe cel de lângă noi, doar pentru că aşa vrem noi. Noi putem fi pentru el suportul de care are nevoie, imboldul, stimulentul, pentru a-şi spori încrederea în el. Să-i dăm aripile pentru a zbura spre împlinirea visurilor, nu să „zburăm” noi în locul lui.
...Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate...@};-
...Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate...@};-
Vezi mai multe imagini din diverse
Trebuie să fim dispuşi să ne acceptăm unul altuia micile defecte. E nevoie de tact, disponibilitate, onestitate, respect dar mai ales dragoste. Ingredientul principal într-o relaţie este dragostea. Fără ea, relaţia nu funcţionează. Tot ce se clădeşte pe dragoste rezistă în timp. Dragostea e „adezivul” care lipeşte spărturile într-o relaţie, sudând-o. Trebuie să fim conştienţi că nu putem fi perfecţi într-o relaţie, dar putem să fim perfecţi în iubire.
Să ne bucurăm de prezenţa celuilalt, gândindu-ne câtă bucurie ne aduce, cum ne face să ne simţim. Să fim fericiţi la gândul că există cineva care stă lângă noi şi care ne iubeşte pentru ceea ce suntem si nu pentru ceea ce avem.
Eu sunt fericită când văd că cel de lângă mine este fericit, când pot să daruiesc celuilalt o fărâmă din sufletul meu.

Jennifer Rush - The Power Of Love
Vezi mai multe video din muzica

miercuri, 13 octombrie 2010

Ce e iubirea?

Recitind una din poeziile marelui poet Mihai Eminescu, şi anume "Ce e amorul? m-am întrebat şi eu asemeni lui: "Cum poate fi definită iubirea?", "Ce înseamnă ea?"
Iubirea e un domeniu vast şi complex care ne interesează şi ne inspiră pe toţi, fiind un sentiment profund şi incomensurabil. Este o emoţie profundă...un mister...o iluzie? De fapt, e acel lucru unic care te face să visezi departe, fără condiţionări, fără graniţe. Iubirea nu ţine cont de naţionalitate, de limbă, de culoare, de starea socială şi starea de sănătate. Ea se ridică dincolo de limitările umane, de superficial şi profan. Iubirea este sacră şi pură, dar din nefericire ea s-a desacralizat în zilele noastre, într-o societate ce confundă dragostea cu sexul. Constat cu tristeţe că mulţi dau iubirii un sens peiorativ, adică îi dau o conotaţie depreciativă...comiţându-se în numele ei multe atrocităţi generatoare de o crudă suferinţă.
"A iubi" este acţiunea care animează viaţă, fiind sensul şi raţiunea noastră de "a fi". Cu toţii, săpăm adânc în solul vieţii pentru a găsi această comoară preţioasă, iubirea. Iubirea implică abnegaţie, dăruire maximă, spirit de sacrificiu,încredere în cel de lângă tine.
Eu cred că iubirea este un sentiment incomprehensibil cu un impact atât de mare asupra minţii şi sufletului. De multe ori mi-am pus unele întrebări:
I love you :x:x:x
I love you :x:x:x
Vezi mai multe imagini din diverse
Ce naşte acest sentiment atât de total şi minunat? Ce mecanism pune în mişcare iubirea pe care o simţim noi, oamenii? Consider iubirea un fior sublim ce s-a născut din lacrimile pure, de fericire ale îngerilor.
Iubirea este acea energie uriaşă care pune în mişcare întreaga creaţie, este esenţa vieţii, fără de care viaţa ar fi goală. Cred, că doar iubirea dă vieţii noastre direcţie, profunzime, candoare, creativitate... ne face să devenim mai buni, mai frumoşi, apropiindu-ne mai mult de Sursa Iubirii perfecte, Dumnezeu, devenind din umani mai divini.
Ea este ca un diamant care atunci când este şlefuit, revarsă multă lumină asupra noastră.
IUBIREA...trebuie scrisă cu majuscule, deoarece doar ea dă importanţă vieţii noastre atât de scurtă şi fragilă. Iubirea este cheia cu care deschidem uşa sufletului nostru şi al semenilor noştri. Ea este temelia pe care au clădit oamenii speciali cu o viziune înaltă, cum ar fi: poeţii, scriitorii, muzicienii, sculptorii, pictorii şi alţii. Numai iubirea a îmbogăţit arta, a rafinat suflete, a înnobilat şi a transformat vieţi.
Mulţi oameni au încercat să dea o definiţie cât mai exactă iubirii. Consider că important este nu doar să o definim ci să o simţim cu adevărat. Ca să simţim iubirea în profunzime, cred că trebuie să-l simţim pe Dumnezeu, pentru că El a dat viaţă iubirii.
Închei cu un citat minunat din cartea "Război şi pace", o capodoperă a literaturii universale, ce-i aparţine scriitorului rus Lev Tolstoi:
"Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor."

luni, 11 octombrie 2010

Lumea în care trăim

În lumea în care trăim, avem nevoie să ştim "cine suntem" şi "ce vrem" de la viaţă. E necesar să ştim care ne sunt priorităţile, scara valorilor într-o societate aflată în derută şi confuzie morală care tinde tot mai mult să-şi piardă indentitatea spirituală. E important să ne redescoperim în fiecare clipă...
Descopăr că omul adult şi-a pierdut candoarea şi inocenţa de copil. Am uitat să mai fim copii, ne-am îndepărtat de starea primordială de simplitate. Lumea se află într-o eră a tehnologizării. Într-un timp foarte scurt, omul a facut reale descoperiri din punct de vedere medical, ştiinţific etc. Dar din punct de vedere uman? Am făcut chiar un pas pe Lună, dar am făcut oare un pas înainte în a ne apropia de cei din jur, de a-i înţelege, de a-i accepta aşa cum sunt, de a-i iubi sincer? Am zburat în spaţiu, ne-am avântat cu curaj în alte universuri, dar suntem în siguranţă aici pe Pământ? Am eradicat noi criminalitatea, violenţa, prejudecăţiile? S-au făcut multe descoperiri medicale în acest secol, dar paradoxal suntem mai bolnavi.
Vreau doar să evidenţiez faptul că noi am regresat în ceea ce priveşte modul de a relaţiona, de a simţi. Odată cu lumea ne-am tehnologizat şi noi, nu mai suntem apţi de a căuta în forurile interioare şi de a simţi profund şi pur. Poate că în unele aspecte am evoluat, însă în altele am involuat. Timpul s-a comprimat şi împreună cu el şi sentimentele noastre.
earth Pictures, Images and Photos
Privim mai mult în exterior şi mai puţin în interior. Observ că un virus al superficialităţii a cuprins omenirea. Din nefericire, nu ne mai raportăm la partea lăuntrică, la sinele nostru, la suflet, ci la partea materială, vizibilă. Am devenit obsedaţi în ceea ce priveşte viruşii, bacteriile care ar putea invada lumea şi ar crea epidemii ucigătoare, adevărate pandemii. Şi pe bună dreptate acest lucru e îngrijorător. Însă am trecut cu vederea un virus letal pentru sufletele noastre: virusul indiferenţei şi al neîncrederii.
Constat cu tristeţe că iubirea a mulţi oameni s-a răcit…iar în curând va îngheţa dacă nu ne trezim conştiinţele adormite. Acest virus al indiferenţei e foarte subtil, se instalează fără să ne dăm seama în timp ce suntem prinşi în vâltoarea lucrurilor şi ne subminează valoarea umană, erodându-ne sufletul şi pierzându-ne sâmburele divin.
Răul cel mai subtil pe care nu-l conştientizăm este lipsa de încredere. Mai întâi lipsa de încredere în noi şi apoi în ceilalţi. Nu mai avem încredere în capacităţile noastre, în ceea ce suntem noi. De fapt, nu mai încercăm să aflăm ”De ce existăm?”,”Care este sensul vieţii noastre?””ş.a.m.d. Poate că mulţi dintre noi ne-am pus astfel de întrebări, dar câţi dintre noi am găsit răspunsuri satisfăcătoare în acest sens?
Pentru a găsi răspunsuri, trebuie să încetăm să le mai căutăm în exterior, ci în interior, să sondăm eul nostru, sinele nostru care are un potenţial imens. În noi se află comori măreţe. Trebuie să fim conştienţi de acest adevăr. Doar privind în noi, vom primi răspunsuri la întrebări cruciale pentru existenţa noastră.
Cum spune melodia de mai jos:"Să vindecăm lumea,s-o facem mai bună, printr-o dragoste puternică unii faţă de alţii.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Mirajul muzicii

Zilele trecute am dat peste o melodie de-a dreptul fascinantă…se numeşte „You in my september”, pe ale cărei note sufletu-mi a început spontan să danseze de bucurie, să experimenteze angelice trăiri. Aşa l-am descoperit pe celebrul pianist rus Igor Krutoy şi a lui muzică aparte ce mi-a dat fiorul sublim al nostalgiei. E ca şi cum am descoperit un tărâm de vis, în care nu e nevoie de cuvinte pentru a exprima dragostea.
Am găsit note aşezate inspirat pe un portativ ce îmi fac sufletul să vibreze de farmec şi poezie. Se simte frumuseţea subtilă a muzicii lui…un miraj ce ne acaparează sufletele total şi ireversibil. De la această melodie de mai jos, a luat viaţă acest eseu.

Până acum, nu am stat să reflectez la rolul pe care-l are muzica în vieţile noastre…unele lucruri (aerul, apa, lumina, florile etc.) le luăm ca atare, ca şi cum ni s-ar cuveni, nu ne oprim o clipă să ne întrebăm cât de esenţiale sunt şi cât de mult merită apreciere din partea noastră.
Ascultând muzica diafană ce-mi relaxa mintea şi-mi hrănea sufletul cu speranţă şi lumină, mi-am pus unele întrebări: Ce îneamnă muzica în viaţa mea? Ce mesaj îmi transmite ea? De ce are o influenţă atât de covârşitoare asupra sufletelor noastre? Am înţeles că muzica nu are vârstă, nu ţine cont de naţionalitate, de categoria socială…ea îndepărtează barierele dintre noi şi ne aduce laolaltă într-o lume a prieteniei, a împăcării, a bucuriei şi dragostei. Muzica are un limbaj universal, ajunge cu uşurinţă la orice inimă, poate fi înţeleasă fără cuvinte, fără imagini, fără explicaţii.
Iubesc muzica…poezia…dansul…teatrul. Sufletul meu simt că se regăseşte în sfera artelor, a frumuseţii creatoare. Sufletul meu boem este atras de frumuseţea nemuritoare a muzicii. Ea îmi stimulează activitatea creatoare. Eu cred că frumuseţea artistului este un ecou al frumuseţii divine. Cineva, acolo sus, Dumnezeu are grijă să-i inspire pe cei de jos, pe oamenii talentaţi, pentru a compune ceva cu care El să ajungă la inima omului, s-o cucerească prin artă.
i love music Pictures, Images and Photos
Dar cine nu iubeşte muzica? mi-aţi putea spune…Într-adevăr, orice om mai mult sau mai puţin evoluat tresare la auzirea unui cântec. E imposibil ca inima lui să nu-i fie atinsă de parfumul „delicat” pe care notele muzicale în jocul sublim al dragostei lor, îl eliberează în fiinţele noastre.
Îmi place să ascult orice gen de muzică, atâta timp cât versurile păstrează nota decenţei, însă mă regăsesc mai mult în muzica ”veche”, fiind o fire clasică şi romantică…nu exclud nici modernul, inovaţia muzicii prezente, deorece diversitatea ne face personalitatea mai complexă. Eu compar muzica cu vinul…ştiţi că se zice că vinul cu cât e mai vechi cu atât e mai bun…la fel şi în cazul muzicii, ea de-a lungul timpului nu-şi pierde calitatea.
Muzica împletită cu poezia ne ridică la o dimensiune mult mai înaltă în care divinul topeşte zgura umană, dând aripi gândurilor noastre spre a zbura spre Înalt şi deschizându-ne complet inimile spre bine şi frumos…spre miracolul, numit MUZICĂ.
Mi se par potrivite cuvintele filozofului grec Platon: „Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor.”

joi, 7 octombrie 2010

Comunicarea-cheia relaţiilor perfecte

Astăzi, am dorit să vorbesc despre o componentă necesară omului, şi anume: comunicarea. Cât de importantă este ea?
Comunicarea este esenţială în toate aspectele vieţii. A relaţiona face parte din natura umană. De când ne naştem şi până murim noi învăţăm a comunica şi a socializa. Atunci când ne naştem şi deschidem ochii, prima fiinţă cu care comunicăm este mama. Apoi, încet, încet comunicăm la nivel verbal cu cei cu care venim în contact în mediul familial, în cel educaţional şi cel înconjurător etc.
Exista o problemă des întâlnită: unii oamenii cred că dacă vorbesc mult, automat şi comunică cu cei din jur. Ei bine, nu e aşa...Pentru ca comunicarea să fie simplă şi corectă, trebuie ca cel care vorbeşte,să-l asculte pe celălalt şi să nu extragă din context doar ceea ce îi convine lui. Cred că pentru a lega relaţii, indiferent de natura lor, este necesara comunicarea. De fapt, comunicarea este cheia relaţiilor perfecte. Lipsa comunicarii adecvate cauzează conflicte şi neînţelegeri pe toate planurile vieţii. Cineva spunea: Ceea ce este limpede gândit se exprimă cu claritate." Deci,e nevoie să gândim lucid înainte de a vorbi. Să păstrăm un echilibru între ceea ce gândim şi ceea ce vorbim.
Eu mărturisesc că încă din copilărie am avut o comunicare mai specială cu tot ceea ce mă înconjoară. Sunt o fire comunicativă, având o dorinţă puternică de a avea relaţii de comunicare pline de viaţă şi armonioase... îmi place schimbul de idei care să mă stimuleze spre progres, de a împărtăşi cu ceilalţi ce este mai bun în mine.
object width="480" height="385">
De mic copil am fost atrasă de lucrurile profunde, întotdeauna dorind să le descopăr, să le înţeleg. Pentru mine lucrurile mai grele, inextricabile reprezintă reale provocări. Stăteam ore în şir în compania florilor, comunicând cu ele la un nivel înalt. Florile îmi transmiteau multă căldură interioară, candoare, calm şi multă lumină. Verdele ierbii îmi dădea putere şi chef de viaţă, simţind cum fiecare atom al fiinţei mele este reînviat, scăldat de o vie lumină. Dacă eram tristă, apatică, doar privind o floare mă înveseleam. Parcă, ea mi-ar fi spus suav: ”Bună ziua!”, zâmbindu-mi seren, neaşteptând nimic în schimb.
De la Natură, am învăţat să iubesc necondinţionat, să nu aştept niciodată ca celalţi să-mi comunice gândurile şi sentimentele lor, la modul în care eu mă aştept. Noi suntem unici şi avem modalităţi diferite de a ne comunica trăirile. Niciun fir de iarbă nu seamănă cu altul, nicio floare nu semănă cu alta, aşa că şi oamenii sunt complet diferiţi. Poate că dacă am ţine cont de acest adevăr, ne-ar fi mai uşor să înţelegem omul-corona creaţiei lui Dumnezeu. Nu am fi atât de afectaţi că oamenii din jur nu gândesc la fel ca noi, că ceilalţi nu ne iubesc aşa cum dorim noi şi că ei au alte nevoi decât noi. Fiinţa umană este într-adevăr de o complexitate uluitoare.
Poate că, comunicarea cu oamenii e lucrul cel mai dificil de realizat. Să ne străduim fiecare să avem relaţii de comunicare eficiente şi responsabile pentru ca există suficiente mijloace de a face acest lucru. Închei acest articol cu vorbele inspirate ale lui Goethe: "Toată lumea aude doar ceea ce înţelege."

Lionel Ritchie - Hello
Vezi mai multe video din muzica

marți, 5 octombrie 2010

Toamna-anotimp al cautării şi melacolicelor clipe

Zâna Toamna, frumoasă şi nostalgică, a poposit şi pe meleagurile noastre ... peisaj ce ne încarcă sufletul cu emoţie şi culoare. Toamna ne pastelează trările, ajutându-ne să descoperim in forurile noastre interioare tot ce e mai peren, mai frumos, mai pur şi autentic.
Se aude sunetul zlogbiu al picăturilor gingaşe de ploaie ce ne înaripează gândurile spre vis şi ne susură la ureche melancolice şoapte de dragoste pe care toamna le-a trăit în sfera divinului. Parcă ar dori să ne înveţe şi pe noi emoţiile calde pe care doar iubirea ni le trezeste în suflet.
Astăzi se simte atingerea toamnei pe străzile noastre...lăsând în urmă parfum de melancolie, de tainică aşteptare şi visare... ea aduce în desaga-i fermecată recolte îmbelşugate, prospeţime şi voioşie, dar şi brumă de gânduri triste ce se depun pe colinele înverzite ale sufletului.
Mie, toamna îmi lasă în cămările sufletului un sentiment accentuat de nostalgie, un dor de …infinit şi de lumină, de izvorul nesecat al desăvârşirii şi frumuseţii divine. În astfel de clipe, din inima mea se desprind emoţii de toamnă. Tabloul toamnei înfăţişează un spectru de culoare, de frunze ruginii cazute simfonic ca in " Valsul de Adio " a lui
Chopin. Crizantemele, tufănele, cârciumăresele şi
trandafirii ne oferă zâmbete pastelate...par atât de tăcute în bătaia vântului tăios, ca pietrele lui Brâncuşi. Frunzele ruginite fac piruete graţioase într-un vals ameţitor asemeni unei balerine în faţa unor spectatori hipnotizaţi. Câtă demnitate e în zborul diafan al frunzelor spre pământ, grăbite să-l atingă şi să-l acopere cu umbra veşniciei.
Photobucket
Aştept cu înfrigurare să vină iar în fiinţa mea primăvara, atât de dragă sufletului meu şi să-mi inunde inima plăpândă cu lumină, speranţă şi bucurie. Vreau să simt că revin din nou la viaţă. Primăvară e un anotimp al regăsirii, iar toamna anotimpul căutării interioare şi al melancolicelor clipe. Încerc să găsesc ceva frumos în fiecare anotimp. Trebuie să ne bucurăm de fiecare anotimp, pentru că fiecare anotimp are farmecul său. Viaţa are ciclitate. Cred că cel mai important este să trăim în anotimpul iubirii. Doar aşa trăim absolutul şi sublimul…fiinţa noastră nu mai moare dacă o plasăm în anotimpul iubirii-sufletul nostru nu se ofileşte asemenea florilor şi nu rugineşte ca frunzele.
Doar iubirea dă consistenţă lumii noastre şi ne face să trăim miracolul-de a trăi Aici şi Acum în acest Univers plin de pace şi lumină!
Să reuşim să descoperim toamna cea rodnică si iubitoare, să medităm la tot ceea ce trăim, nelăsând ca vantul indiferenţei şi răutaţii să ne dezgolească frunzişul sufletului.
Melodia de mai jos "I believe in love" m-a inspirat să scriu următoarele: eu cred in iubire în orice anotimp, în iubirea veşnică ce nu-şi pierde trăirea sublimă de-a lungul timpului, ci dimpotrivă îşi sporeşte frumuseţea şi valoarea.

duminică, 3 octombrie 2010

Iubirea

La ceas târziu în miez de noapte,
La uşa sufletului meu cineva bate.
Se aud încet, întâi doar şoapte
O voce caldă, timid răzbate.
- Mă poţi adăposti în casa ta?
- Sunt flămând şi obosit de atâta pribegit…
- Dar cine eşti? veni întrebarea mea.
- Ţi-oi spune mai târziu, el a vorbit.
- Vreau doar o clipă să mă odihnesc.
- Intră, te rog în umila mea casă.
Sfios, s-a aşezat lângă focul din vatră
Era zdrenţuit, cu haina uzată şi ponosită
Mă privea cu privirea senină şi obosită.
- Iacă, am călătorit prin astă mare lume
- Am nenumărate lucruri a-ţi spune…
Avea o privire caldă, blândă şi aparte
Ce-mi dădea lumină, încredere şi pace.
- Am bătut la multe şi diverse case
- Aşteptând ca cineva să mă primească
Dar oamenii nu au dorit să mă cunoască.
Spuse acest străin cu voce îngerească.
- Să ştii că nu am fost dintotdeauna aşa
Am fost de origine nobilă, împărătească
Dar viaţa m-a purtat pe un tărâm de neşansă.
- Am dăruit părticele preţioase din inima mea
Raze de lumină s-au răsfrânt asupra multora
Dar, din păcate unii au luat, fără să dea…
Zise misteriosul om cu voce ca de catifea.
- Dar, cine eşti? îl întrebai din nou, curioasă
- Cel ce a venit să vindece şi să izbăvească,
Iubirea, deghizată în haină omenească.

joi, 30 septembrie 2010

Gânduri de toamnă

E toamnă afară… resimt din plin acest anotimp care sălăşluieşte şi în fiinţa mea. Afară şi în interior cerul plânge cu lacrimi reci. Gânduri ce dor se lovesc cu forţă de fereastra sufletului meu, aburită de un aer cald de melancolie. Vîntul neliniştit de afară împrăştie frunzele de aramă în aerul încărcat de miresme bahice. Un vânt viclean de regrete şi amintiri reci-calde bate zbuciumat în mine, împrăştiind clipele prezente spre zările nemărginirii. Clipele de ieri sunt valuri de ceaţă ce îmi învăluie sufletul. Ele se depun încet în mine, uitând clipele de mâine, clipe de speranţă şi aşteptare ce parcă s-au pierdut în vidul interior.
În aceste momente încărcate de nostalgie îţi simt prezenţa. Gândul tău călător se adăpoşteşte în copacul din mine ale cărui crengi se înalţă spre visuri de lumină. Frunze de dor şi de infinit îmi îmbracă coroana sufletului cu dulci amintiri ce nu se ofilesc. Soarele apune anunţând că ziua se încheie şi noaptea îşi va face simţită prezenţa. Amurgul îmi învăluie fiinţa cu melancolie. Mă doare gândul tău…El e ca plumbul…zace în mine şi-mi încarcă inima-mi fragilă cu
grele suspine.
Photobucket
Gândul tău e un copac umbros ce a prins rădăcini adânci în mine. Nici vânturi puternice, nici furtuni distrugătoare nu l-au putut dezrădăcina.Sărutul tău a fost ca atingerea caldă a ploii care mi-a mângâiat solul fiinţei bătătorit de paşii timpului.
Cum aş putea să sting focul acesta ce mă arde în interior? Aş vrea să am puterea de a întoarce timpul şi de a transforma acea clipă nefastă ce a stat între noi. Însă timpul e un mare vrăjitor care ne vrăjeşte cu clipele-i de dor şi ne ademeneşte uşor. Viaţa e asemenea unui labirint, căile ei sunt întortocheate. De multe ori ne pierdem prin viaţă şi simţim că nu găsim nicio cale de a ne regăsi. De ce atunci când pierdem pe cineva sau ceva îi înţelegem valoarea? De ce nu putem sa înţelegem acel lucru atâta timp cât îl avem? În mintea mea se învălmăşesc „de ce”, ”dacă”, ”parcă”, ”poate” etc. Uneori viaţa ne învaţă într-un mod ştiut numai de ea lecţiile pe care trebuie să le învăţăm.
Închid ochii, vreau să te simt, să te ating...Uneori am senzaţia că tu eşti doar un vis plăsmuit de inima mea. Un vis frumos de iubire care trece cu repeziciune prin viaţa mea aşa cum un val trece şi udă ţărmul.Acum mi-a rămas speranţa… ea e o pasăre călătoare, neobosită care zboară spre nemărginirea albastră, atingând infinitul din noi.

marți, 28 septembrie 2010

Să învăţăm de la păsări, de la flori

De la păsări învăţ o lecţie importantă. Binecuvântata dorinţă a lucrurilor simple. Păsările privesc viaţa cu bucurie şi optimism. Sunt atât de fragile, dar atât de puternice. Atât de neînsemnate pentru mulţi, dar atât de preţioase pentru mine, pe care le admir şi le descopăr. Cu trilul lor încântător, ele ne anunţă simfonia bucuriei, o bucurie autentică ce se găseşte în lucrurile simple. Din cântul lor transpare multă veselie şi dorinţă de viaţă, ele nu se plâng niciodată că viaţa uneori e crudă. Poate că şi ele simt durere dar nu se lasă dominată de ea. Ar trebui să învăţăm de la ele să privim viaţa cu optimism şi să încercăm să ne bucurăm de fiecare clipă. Cântecul care răsuna în fiinţa noastră să fie unul al bucuriei, să fim în rezonanţă cu Universul, un Univers al armoniei şi bucuriei.

Birds of Paradise Peter Sue Marc (Pasarile paradisului)
Vezi mai multe video din diverse
Când privesc trandafirii, flori atât de suave şi profunde, mă identific cu ei şi simt că ei fac parte din însămi fiinţa mea. Când mă înclin ca să-i miros, este ca şi cum mă contopesc cu ei. Florile înseamnă pentru mine o nesfârşită sursă de bucurii. Ele radiază atâta lumină în jur şi reuşesc să aprindă lumini în sufletul meu. Florile sunt un amalgam de forme, de culori, de miresme. În fiinţa mea descopăr un amalgam de sentimente, de lacrimi si dorinţe. Petalele lor mi se aştern în suflet ca nestemate ale iubirii si gingăşiei. Parfumul lor îmi inundă plăpânda fiinţa cu bucuria de a trăi şi a iubi.
Să învăţăm să trăim cu adevărat,privind în jurul nostru...frumuseţea se ascunde în lucrurile simple ale vieţii.
Flower Images Free Pics Funny Pics
Flower Images at ImageHousing.com

luni, 27 septembrie 2010

Te caut...

Te caut în lacrima de cristal a izvorului,
În vuietul copacilor trişti, solitari pe alei.
Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai.

Te caut în ploaia caldă şi târzie de mai,
În pământul închistat de durerea de „a fi”
Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai.

Te caut pe cerul de dor, pierdut în infinit,
În florile suave, scăldate de soarele veşniciei
Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai.

Te caut pe cerul încărcat de mii şi mii de stele vii,
În curcubeul ce aruncă pe sol călătoare raze divine
Te caut … si te regăsesc în inima-mi ce arde cu patos.
Dar Unde Esti???????????????
Vezi mai multe video din muzica

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Nostalgie de toamnă

E frig…plouă şi e toamnă,
Sunt singură şi privesc afară,
La picurii vii de ploaie.
În sufletul meu e brumă amară
Plouă şi e o eternă toamnă.
Ploaia, încet se prelinge pe fereastră,
Lacrimi amare îmi cad pe palida faţă.
Aşa cum pomii trişti îngenunchează,
În faţa neobositului vânt,
Inima mea îngenuncheată oftează
În faţa iubirii ce-mi vibrează
În piept şi în gând.
Pământul umed este acoperit
De frunze ce parcă încet mor,
Întreaga-mi fiinţă este cuprinsă
De amintiri ce tot mai mult dor.
Deodată, vântul deschide fereastra
Simt cum ploaia rece îmi atinge faţa.
Aştept ca odată cu vântul să ajungă
Până la mine,vreo veste de la tine,
Dar în zadar e frig…plouă şi e toamnă.

Nostalgie DE Toamna!
Vezi mai multe video din film