Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 12 iunie 2018

Isaac Lidsky, omul care și-a creat o filosofie de viață profundă, ce l-a ajutat să ,,vadă”



Există oameni cu un spirit puternic, care nu văd în dizabilitate un obstacol în împlinirea visurilor, ci o oportunitate spre succes. Un astfel de om este Isaac Lidsky, care nu a permis bolii să-l definească, ci și-a creat o filosofie de viață profundă (ascunsă de vălul fricilor), ce l-a ajutat să ,,vadă” mai clar.
Isaac Lidsky, în vârstă de 38 de ani, este speaker motivațional, autor și antreprenor. A absolvit prestigioasa universitate Harvard la vârsta de 19 ani cu o diplomă în matematică și, în prezent, conduce o companie de construcții în Orlando, Florida. În plus, a jucat într-un serial TV și este referent juridic la Curtea Supremă a Statelor Unite. Toate aceste realizări par ceva extraordinar pentru un om obișnuit, cu atât mai mult pentru cineva care este nevăzător, cum este Isaac Lidsky.
În anul 1993, Isaac Lidsky a fost diagnosticat cu retinită pigmentoasă, o maladie genetică rară care duce la pierderea progresivă a vederii și la orbire. De la vârsta de 12 până la 25 de ani, retina i s-a deteriorat progresiv. Vederea i-a devenit din ce în ce mai bizară, o sală a oglinzilor și a iluziilor, până când nu a mai văzut nimic. Când i-a fost pus diagnosticul, a crezut că orbirea îi va ruina existența și va fi o condamnat la o viață fără nimic remarcabil, tristă și solitară. Însă el a ales să nu rămână în această realitate sumbră și să-și creeze o viziune proprie, superioară, care să-l ajute ,,să vadă mai clar. Isaac Lidsky  a decis ,,să iasă din tunelul fricii într-un teritoriu necunoscut și să construiască acolo o viață binecuvântată.  El și-a antrenat mintea să vadă lumea altfel, să se privescă pe el însuși în mod diferit și să vadă diferit modul în care alții îl percep – practic ,,să trăiască cu ochii larg deschiși”.
Isaac Lidsky a început să vorbească public despre experiențele sale corporațiilor și organizațiilor. În anul 2017, el a publicat prima sa carte: Cu ochii larg deschiși: depășirea obstacolelor și recunoașterea oportunităților într-o lume care nu poate  vedea în mod clar (Eyes Wide Open: Overcoming Obstacles and Recognizing Opportunities In A World That Can’t See Clearly).
 În cadrul unei conferințe TED, care a primit multe ovații, Isaac Lidsky a scos în evidență faptul că ,,viețile noastre sunt pline de pești care înoată înapoi și facem presupuneri și salturi greșite ale logicii, având prejudecăți. Ne temem de ce e mai rău și ne autoimpunem limite. În mintea noastră, peștii înoată înapoi dând din cap cu frenezie și nici măcar nu-i observăm. Orbirea l-a făcut să-și trăiască viața cu ochii larg deschiși și să vădă acei pești care înoată înapoi. El consideră că a trăi cu ochii larg deschiși reprezintă un proces continuu, care implică multă muncă, practică, conștientizare și responsabilitate.
,,Cum trăiești cu ochii larg deschiși? E o disciplină pe care o înveți. Se poate învăța și practica. Am să rezum. Să fii responsabil pentru fiecare moment, gând, fiecare detaliu. Să vezi mai departe de fricile tale. Să eviți presupunerile. Întărește-ți puterea interioară. Redu la tăcere criticul din tine. Fără prejudecăți despre noroc și succes. Acceptă atuurile și slăbiciunile, înțelege diferența. Deschide-ți sufletul pentru binecuvântările tale. Fricile tale, criticile, eroii tăi, răufăcătorii tăi, astea sunt scuze, raționalizări, scurtături, justificări, renunțare. Ficțiune percepută ca realitate. Alege să vezi prin ele. Alege să renunți la ele. Tu îți creezi realitatea. Cu acea putere vine responsabilitatea totală”, a povestit Isaac Lidsky într-o conferință TED, care a primit multe ovații.
Dincolo de succesul profesional, el are și o viață de familie împlinită: o soție minunată, pe nume Dorothy, și patru copii frumoși (dintre care trei tripleți).
Mesajul său are o sferă de aplicabilitate largă: bărbați, femei, tineri și bătrâni. Fiecare are acel lucru care îl împiedică să vadă clar potențialul. Poate fi egoul, teama, o dizabilitate fizică sau mentală, gelozie, nesiguranță, judecată de sine, orice.  El ne arată cum să trăim cu ochii larg deschiși  și să ne creăm o realitate proprie care ne va elibera de aceste handicapuri. Isaac Lidsky a învățat o lecție profundă, pe care ne-o transmite și nouă: Realitatea nu este ceva palpabil, ci este ceva creat de mintea noastră.
,,Ce realitate creezi pentru tine? În carieră, viața personală, în relații, în inimă și-n suflet, peștii care înoată îndărăt îți fac rău. Te fac să pierzi oportunități și potențial, sunt sursa nesiguranței, a neîncrederii, acolo unde cauți împliniri și legături. Te somez să-i elimini. Helen Keller spunea că mai rău decât să fii orb, e să vezi, dar să n-ai viziune. Sper că și voi vedeți ce văd eu”, a concluzionat el.
                            Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

joi, 7 iunie 2018

Concluziile halucinante ale oamenilor de știință: Creierul se autodevorează, dacă nu dormim suficient!



Un somn odihnitor poate face diferența dintre o zi bună și una proastă. Lipsa somnului poate să cauzeze probleme serioase de sănătate. Și nu doar atât. Aceasta ar putea determina creierul să se autodevoreze.
Nevoia de somn înseamnă mai mult decât refacerea energiei la fiecare 12 ore. De fapt, atunci când dormim, creierul nostru își schimbă starea pentru a îndepărta produsele secundare toxice ale activității neuronale, lăsate în urmă în timpul zilei.
Cercetătorii au descoperit că somnul insuficient, pe o perioadă îndelungată, face ca o cantitate semnificativă de neuroni și sinapse să dispară. Chiar dacă somnul este recuperat, daunele nu mai pot fi reparate.
Echipa, condusă de neurologul Michele Bellesi, de la Universitatea Politehnică din Ancona, a examinat creierul unor șoareci deprivați de somn și pe cel al unor șoareci bine odihniți și a descoperit asemănări bizare.
La fel ca celulele din alte părți ale corpului, neuronii din creier sunt în mod constant reînnoiți de două tipuri diferite de celule gliale (astrocite), cu rol de suținere, care sunt numite adesea adezivul sistemului nervos.
Celulele microgliale sunt responsabile pentru eliminarea celulelor uzate printr-un proces numit fagocitoză – care înseamnă ,,a devora”" în greacă.
Celulele astrocite acționează ca niște mini-aspiratoare în creier, ,,curățind” celulele moarte pe măsură ce creierul îmbătrânește. Este cunoscut faptul că acest proces apare atunci când dormim pentru a îndepărta uzura neurologică a zilei, dar acum se pare că același lucru se întâmplă când suntem privați de somn.
Dar, mai degrabă decât să fie un lucru bun, creierul exagerează cu ,,curățarea” și începe să facă mai mult rău decât bine.
Gândește-te că gunoiul trebuie să fie eliminat în timp ce dormi, iar cineva intră în casă după mai multe nopți nedormite și aruncă, fără a face distincție, televizorul, frigiderul și câinele familiei. Asta se întâmplă și în cazul creierului. În timpul somnului, ,,gunoiul" e sortat corespunzător, fiind șterse informatiile inutile. Însă atunci când organismul e privat de somn, această sortare se face ,,întâmplătorpierzându-se neuroni funcționali, care nu ar trebui înlăturați.
„Am arătat pentru prima oară că porțiuni din sinapse sunt pur și simplu mâncate de astrocite, din cauza lipsei de somn”, a declarat Michele Bellesi, coordonatorul studiului.
În pofida acestui proces bizar, echipa de cercetători arată că ceea ce se întâmplă în creier este, de fapt, un lucru bun.
„Sinapsele din creierul nostru sunt ca niște piese de mobilier, care la un moment dat se deteriorează. Astfel, ele au mai multă nevoie de a fi curățate, eventual eliminate”, adaugă Michele Bellesi.
Studiul, publicat în Journal of Neuroscience, a demonstat că, în cazul șoarecilor de laborator, care au fost privați de somn, celulele creierului sunt mult mai active.
Când lipsa de somn este una gravă, încep să fie eliminate unele dintre cele mai vechi si mai folositoare informații.
Oamenii de știință și-au exprimat îngrijorarea că o activitate intensă a celulelor microgliale ar duce la apariția bolii Alzheimer sau a altor afecțiuni neurologice.
Dar faptul că moartea cauzată de Alzheimer a crescut cu 50% din 1999, împreună cu lupta pe care mulți o duc pentru a avea un somn bun, înseamnă că este ceva vital și trebuie să ajungem la miezul acestei probleme – și rapid…

Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea


joi, 31 mai 2018

ECRD 2018 - Editarea genomului ar putea fi un ,,remediu” pentru bolile rare, însă sunt necesare anumite orientări etice



Au dreptul oamenii de știință să editeze genele generațiilor viitoare pentru a elimina sute, dacă nu chiar mii, de boli potențiale rare? Sau ar trebui cercetatorii să limiteze utilizarea editării de gene, astfel încât aceste modificări să nu fie transmise generațiilor viitoare? Dar ce se poate spune despre cercetarea celulelor stem, fertilizarea în vitro cu ADN de la trei părinți (FIV) și experimentele realizate pe animale?
Aceste chestiuni de natură etică sunt în centrul dezbaterii actuale a societății privind editarea genomului și implicațiile sale asupra pacienților cu boli rare –  pentru care  nu s-a găsit un remediu până în prezent.
,,Editarea genomică în celule somatice este folosită în cercetarea de bază, utilizând celulele umane și modificându-le din diferite motive. Această tehnică există în studiile clinice, precum și pentru utilizarea compasională. Dar pentru moment, nu există standarde  de îngrijire folosite în editarea genomului", a declarat Heidi Howard, cercetător principal la Universitatea Uppsala din Suedia.
Heidi Howard a fost unul dintre cei trei experți care a vorbit la una dintre sesiuni - ,,Dezbaterea privind editarea genomului: suntem în căutarea unei lumi fără boli rare?" – ce a avut loc în cadrul celei de-a 9-a ediție a Conferinței Europene privind bolile rare și medicamentele ,,orfane” (ECRD), pe 12 mai, la Viena. 
Organizația Europeană pentru Boli Rare (EURORDIS) în colaborare cu partenerii săi a organizat această conferință pentru a măsura și a inspira progresele realizate în domeniul complex al bolilor rare. În acest an, conferința a arătat un interes crescut, reunind  aproximativ 900 de persoane din întreaga Europă: pacienți și reprezentanți ai pacienților, profesioniști din domeniul sănătății și cercetători, reprezentanți din domeniul industriei farmaceutice și din mediul academic, factori de decizie politică și membri ai publicului. 

Titlul conferinței a fost: ,,Boli rare la 360 ° – strategii de colaborare pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă”. Au fost abordat șase subiecte, ce au scos în evidență aspecte esențiale despre modul în care se poate crea un mediu pozitiv pentru pacienții cu boli rare, în scopul de a avea acces la diagnosticare și tratament. Programul a integrat modalități inovatoare privind sănătatea digitală, reflectând potențialul noilor soluții IT pentru a încuraja implicarea pacienților în dezvoltarea îngrijirii de calitate.
Ceilalți doi care au participat la dezbaterea despre editatea genomului au fost Simon Woods, director adjunct ale științelor politice și etice la Universitatea Newcastle din Anglia și Nick Meade, director de politici la Genetic Alliance, din Marea Britanie. Discuția a fost moderată de Vivienne Parry, șef la Genomics, Anglia.
,,Când a apărut Proiectul genomului uman, toată lumea se aștepta la existența a sute de mii de gene. Dar s-a dovedit că avem doar aproximativ 20.000 de gene, care, apropo, sunt la fel ca la o stea de mare. Și ceapa are de 12 ori mai mult ADN decât avem noi. Mai mult decat atât, genele conțin doar 2-3% din totalul ADN-ului din genomul tau”,  a spus Vivienne Parry.
Heidi Howard, un genetician molecular care studiază problemele etice în ultimii 10 ani, a spus că există o distincție între terapiile somatice, care vizează genele din anumite tipuri de celule (cum ar fi celulele pulmonare, celulele pielii și celulele sanguine) și modificările germinale, care, atunci când sunt aplicate spermatozoizilor, ouălor sau embrionilor, modifică și genele descendenților.
Heidi Howard  a adăugt că editarea liniei germinale nu este utilizată în contextul clinic, în acest moment. În Europa, reglementările studiilor clinice interzic realizarea de modificări ale seriei germinale, deși există cercetări de bază care se întâmplă în Marea Britanie, Suedia, SUA, China și alte posibile țări.
Studiile clinice în curs de desfășurare privind editarea genomului – toate la nivel somatic și multe care se referă la mutații care provoacă boli –  implică tulburări respiratorii, cum ar fi fibroza chistică, afecțiuni cutanate severe cum ar fi epidermoliza bullosa și boli musculare, cum ar fi distrofia musculară și atrofia musculară spinală , dar și imunoterapia cu celule T, HIV și hepatita B.
O descoperire majoră a avut loc în 2015, când o fetiță, Layla Richards, în vârstă de un an, cu leucemie agresivă, a devenit prima din lume care a primit celule imunitare obținute prin inginerie gentică pentru a distruge cancerul. Efectele acestei terapii au fost uimitoare. Potrivit unui raport din martie 2018, ea este încă în remisiune.
Oricât de promițătoare ar părea știința din spatele editării genomului cercetarea este ,,încă într-o fază experimentală și există tot felul de consecințe ale lansării acestei tehnologii", a spus Steve Woods, un filozof care a fost implicat în proiecte privind bolile rare timp de mai mulți ani.
,,Aceasta este o problemă de natură etică și politică. Cine va primi aceste tratamente? Știința este simplă, precisă și ieftină, dar are motivații ascunse. Va fi doar ieftină, cu dreptul de acces? Va fi o  nișă de piață, precum tratamentele pentru Duchenne? Cu toate acestea, editarea genomului rescrie regulile jocului”, a adăugat el.
Nick Meade a concluzionat că editarea genomului este un subiect incredibil de vast și o dezbatere publică privind editarea genomului îi va ajuta să-și dea seama de potențialul său. Publicul trebuie să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește limitele utilizării sale (el identificând așa-numita fertilizarea în vitro cu ADN de la trei părinți, ca un exemplu de tratament controversat din punct de vedere etic).
Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

joi, 24 mai 2018

Cristian Mureșanu - O viață sub semnul cunoașterii...


Există oameni cu o voință extraordinară, care reușesc să transforme o experiență nefericită într-o poveste de succes, devenind o sursă de inspirație pentru cei din jur. Oameni cu sete de nou, de zbor, ce-i ridică dincolo de aripile frânte. Un astfel de om este Cristian Mureșanu, a cărui viață stă sub semnul cunoașterii, descifrându-i tainele insolite. Am ținut să fac un material despre realizările domniei sale, pentru că în societatea românească, şi nu numai, este nevoie de modele. Cristian Mureşanu este un mare jurnalist de ştiinţă, redactor, moderator, producător la Tvr Cluj, unde realizează emisiuni de ştiinţă, parapsihologie și învăţământ universitar. Acesta a realizat interviuri de excepție cu personalități științifice internaționale, ca Bruce Lipton, Randy Scheckman (laureat al premiului Nobel), Miceal Ledwith (consilier al Papei). Când întâlnești un om de la care ai ce învăța, tot ceea ce poți face este să urmărești cu interes firul discuției. Îi mulțumesc că a avut răgazul să răspundă întrebărilor mele.

- Aveţi ca pasiuni ştiinţa, biologia, parapsihologia, psihologia cognitivă şi clinică, muzica electronică şi, în plus, sunteţi autor de cărţi, realizator de emisiuni de radio şi de televiziune. Cum reuşiţi să împletiţi aceste preocupări şi care este secretul carierei dvs. înfloritoare?
-C.M: Aceste preocupări au apărut gradat în sfera cunoaşterii personale, de la primii ani ai copilăriei şi până în prezent, generând acumulări succesive, la început neconectate între ele. Enumerându-le în ordinea crescătoare a vârstei mele, pot fi grupate astfel: Clasele I-IV: a1) muzica clasică, a2) muzica corală, a3) teorie muzicală, b) botanică (insectare peste 3500 de specii prinse cu mâna şi catalogate). Clasele V-VII: a1) şi b) plus c) chimia (teorie şi experienţe cu substanţe periculoase, cu un an mai devreme decât cel în care chimia s-a predat pentru prima dată), d) electronica audio (construirea unor generatoare de sunete, radiouri miniatură), e) desenarea de hărţi geografice, f) desenarea de planşe medicale, biologie şi ecologie, g) preocupări serioase în domeniul anatomiei (redactare prin desen color a textelor lungi şi complexe, foarte greu de memorat – aşa-numitele conspecte,  pe care le-am aplicat ulterior ca metodologie de învăţare fără memorare). Clasele VIII-XII: a)-g) plus h) muzica electronică, i) matematica, j) fizica, k) limba engleză, l) şah de performanţă. În timpul facultăţii, am mai fost preocupat de m) planorism. Combinaţiile cumulative de hobby-uri de la a) la m) m-au favorizat, astfel încât să-mi pot permite alegerea unui proiect de diplomă special, şi anume: sintetizator complex de sunete (construcţie, proiectare, desenare scheme şi plăci imprimate, interpretare muzică la claviaturi), la care am  mai adăugat construcţii de amplificatoare audio Hi-Fi. În perioada 1990-2004, li s-au mai adăugat tuturor acestor preocupări (cu aplicaţie în jurnalism – devenit acum profesie) n) parapsihologie şi ştiinţe de frontieră, o1) muzică de relaxare, o2) muzică de film, p) psihologie comportamentală, q) meloterapie, r) yoga. Între anii 2004-2018, am mai adăugat s) jurnalism de ştiinţă, ş) biologie celulară şi moleculară, t) medicina mitocondrială şi studiul telomerilor – lectura articolelor ştiinţifice. Am devenit autodidact (din combinaţiile de la a) la t) luate împreună) în ceea ce privește utilizarea şi construirea unui studio complet de televiziune, (prompter TV, proiectare decor, utilizare camere video şi mentenanţă, construire microfoane, etc). Tot în această perioadă, începând cu anul 2005 am devenit interesat de u) schimbări climatice şi geologice, v) sisteme de izolaţii termice şi fonice moderne, editare TV, w) teorii practice de dezvoltare personală, şi deja am cam epuizat literele din alfabet. S-ar putea să mai adaug câteva pentru literele x), y), z), precum permacultură de apartament, sisteme generatoare de energie electrică şi studierea posibilităţii de a înregistra undele trecutului. Ca să răspund la partea a doua a întrebării, adică secretul: foarte multă muncă, dedicaţie, optimism, încredere, rezultate motivante pentru a continua, perseverenţă, cultivarea atenţiei în domenii multidisciplinare. Toate acestea preocupări s-au combinat într-o singură profesie, care le putea ,,cuprinde” pe toate, şi anume jurnalismul (semi)-freelancer de ştiinţă, adică să îmi pot produce singur marea majoritate a emisiunilor radio şi TV.
- Ce anume v-a împins pe acest drum al cunoaşterii?
-C.M: Fiecare din hobby-urile de la a) la z) au avut partea lor de insolit, inedit, de fascinaţie, iar aceste elemente au reprezentat motorul care ne împinge pe fiecare spre propriile noastre căutări, cu o singură excepţie, şi anume cele de la r) la t), adică jurnalism de ştiinţă, biologie celulară şi moleculară, medicina mitocondrială şi studiul telomerilor. M-am îndreptat spre aceste domenii, numai după ce au apărut problemele de sănătate, rămânând intens focalizat asupra acestora şi după soluţionarea lor.
- Ştiu că aţi avut probleme serioase de sănătate şi aţi reuşit să vă vindecaţi. Cum vă explicaţi vindecarea dvs şi ce sfaturi le-aţi putea oferi celor care sunt bolnvi şi caută disperaţi o modalitate de vindecare?
-C.M: Vindecarea s-a produs numai după ce am reuşit să aplic un exerciţiu tantric de transformare / recirculare a substanţelor lichidelor seminale în corpul biologic, pornind de la bănuiala (puţin probabilă la acea vreme) conform căreia, această modalitate de recuperare / refolosire / reciclare a acestor resurse biologice, ar fi suficientă în contextul presupunerii incerte (la acea vreme), că sistemele biologice şi fiziologice vor detecta aceste resurse, recuperate şi recirculate, că nu le vor elimina pe alte căi, că nu le vor distruge, că vor ,,şti” să le utilizeze şi că, probabil, mă voi vindeca. Dacă totul ar fi fost doar o altă făcătură new age, atunci niciuna din toate aceste prezumţii nu s-ar fi putut împlini, iar eu aş fi rămas un bolnav pentru tot restul vieţii. Din fericire, rezultatul a fost cel pozitiv, adică, revenind la supoziţiile propuse, recuperarea / refolosirea / reciclarea acestor resurse a fost suficientă pentru ca sistemele biologice şi fiziologice să detecteze, să integreze şi să utilizeze aceste substanţe biologice, produse de aparatul reproducător, astfel încât să se regenereze toate ţesuturile şi să fie eliminate inflamaţiile cronice. În prezent, e chiar mai mult decât atât, observându-se o încetinire semnificativă a procesului de îmbătrânire (după cum puteţi vedea în setul celor 3 poze comparative). În legătură cu sfaturile pe care le-aş oferi celor care caută cu disperare modalităţi de vindecare: a) să lectureze neapărat cartea mea, oferită gratis pe două website-uri (https://www.academia.edu/32181783/Biotransformari_Celulare_si_Fiziologice_2006_-_2017_Editie_Adaugita sau https://www.researchgate.net/publication/311563495_Biotransformari_Celulare_Si_Fiziologice_Complexe_2006_-_2017_Editie_Adaugita#share), b) să renunţe la pseudoterapii şi c) să se informeze mai bine asupra tuturor felurilor de terapii, în cazul în care nu pot să aplice teoriile descrise la punctul a), să ceară cât mai multe păreri de specialitate (nu doar una singură), în problemele care îi frământă.

- Sunteţi autorul celor trei volume intitulate ,,Aventura unei vieţi în biotransformare” şi a volumului “Biotransformări Celulare şi Fiziologice Complexe”. Ce a contribuit la biotransformarea dvs?
-C.M: Pe scurt, boala!...  Dacă nu aş fi avut maladia respectivă (discopatie lombară grd II/III), atunci nu doar că nu aş fi fost motivat să verific autenticitatea unei teorii tantrice confuze şi incomplete, dar nici nu mi-ar fi păsat vreodată sau nici nu aş fi aflat vreodată aceste cunoştinţe. Din moment ce am afirmat aceasta, trebuie menţionat pentru cititori faptul că, având acum un manual gratuit la dispoziţie, ei nu mai trebuie să aştepte apariţia bolilor, ci preventiv, pot să înceapă aplicarea teoriei biotransformărilor, pentru încetinirea proceselor degenerative sau pentru vindecarea unor maladii incipiente şi/sau inflamaţii cronice.
- Relataţi-ne cum a început acest drum al vindecării şi care au fost provocările de-a lungul lui?
-C.M: Pentru a nu repeta ceea ce există în carte, drumul a pornit întâi de la o supoziţie. Ab initio am considerat că supoziţia e adevărată, la modul general, şi că tot ce aş avea de făcut ar fi să o aplic şi să văd dacă funcţionează şi în situația mea. În caz contrar, ea ar fi fost un fel de panaceu funcţional doar în condiţiile aspre ale Tibetului, în cine ştie ce ashram sau şcoală specială, unde doar yoghinii foarte dotaţi ar fi capabili să reziste. Era clar că nu aveam cum să ajung vreodată prin acele locuri şi nici nu mă încânta ideea. Dacă aş fi fost realmente convins că, DOAR ACOLO mi-aş putea obţine vindecarea, atunci aş fi renunţat la orice aplicare şi orice efort individual, acceptându-mi un destin implacabil – boală pe viață, aşa ca mulţi alţii, care se văd fără nicio speranţă. Aşadar, după ce am considerat că acele tehnici ar fi reale, am mai postulat o supoziţie (foarte incertă şi improbabilă la acea vreme), şi anume că ele se pot aplica şi în spaţiul nostru geografic şi că ar avea aceeaşi valoare de adevăr şi realitate, ca la 5000 m altitudine în podişul Tibet sau în zona munţilor Himalaya. Tot ceea ce a urmat mai departe, au fost câteva mii de încercări eşuate de a produce transformarea, prin exerciţii de respiraţie şi contracţii musculare speciale. Eram din nou pe punctul de a renunţa şi de a reveni la condiţia acceptării unui destin bătut în cuie (karma cum mai este denumit de către indieni). Dar într-o după-amiază a unei zile de vineri, în intervalul orar 14-17, în data de 3 februarie 2006, s-a produs o reuşită. Duminică, 5 februarie, a urmat a doua transformare, mult mult mai uşor decât prima, după care totul a mers automat, continuu, mii de transformări succesive, microtransformări şi hipertransfomări. Prin urmare, a trebuit să îmi creez metoda, să o experimentez fără să fi avut un manual (precum cel pe care acum îl au la dispoziţie toţi ceilalţi căutători de drumuri), şi în plus a trebuit să mă opun descurajărilor celor apropiaţi, care îmi spuneau că aşa ceva e imposibil de practicat în condiţiile geografice de aici, sau că nu se poate fără un maestru – deci, a trebuit să fiu propriul meu ,,maestru”, sau că poate fi periculos, şi tot felul de alte mituri despre care am scris pe larg în cartea mea, la paginile 66-70. Nu puteţi ajunge la vindecarea unor afecţiuni, declarate cronice sau incurabile (de către medicina clasică) dacă nu depuneţi eforturi considerabile în a descoperi cauzele, apoi soluţiile şi reperele după care să aplicaţi în vederea obţinerii rezultatelor. E foarte important să practicaţi şi nu să aşteptaţi un miracol terapeutic sau să întâlniţi pe un super-vindecător care să rezolve totul, deoarece boala revine dacă nu contribuiţi ulterior la vindecare.

-Ne puteţi relata un episod încurajator din experienţa dvs de pe tărâmul biotransformării?
-C.M: Aici întrebarea cere obligatoriu un citat din carte: Ziua de 3 februarie 2006, este ziua când s-a produs prima experienţă de biotransformare, într-un moment critic, situat la limita dintre boală veşnică şi sănătate recuperabilă. Scriu toată această poveste în speranţa că cei ce sunt încă sănătoşi, vor avea nivelul necesar de înţelegere pentru a transpune teoria mea în viaţa lor, câtă vreme sunt tineri şi au aptitudini excepţionale de a face aceste lucruri, mult mai repede, mai uşor şi mai simplu decât mine. În acea zi de vineri, 3 februarie, sosisem acasă de la 8-a zi de tratament prin fizioterapie şi eram dezorientat, în dureri, în stare de dispreţ, furie, ură, neputinţă, pesimism total, şi din nou „meniul emoţional avea de toate”. Nu cred că aş putea reda toate gândurile care treceau prin acel haos al minţii. Starea respectivă a fost atât de copleşitoare, profundă, intensă şi părea fără limite, încât orice fel de intenţie, de a o contracara cu aşa-zisa gândire pozitivă, calm şi relaxare, a fost din start anulată. Mintea nu putea face nicio alegere. Energia emoţională a atins cotele ei maxime posibile, din câte aş fi putut eu să îmi amintesc eu vreodată. Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că, în perioada ultimilor 12 ani, care au trecut de la aceste eveniment, mulţi cititori mi-au cerut insistent să descriu, cu cât mai multe detalii, acest incident particular, din data de 3 februarie 2006. Am refuzat să scriu aceste lucruri în volumele anterioare, deoarece entuziaştii vor fi tentaţi să creadă că secretul acestor biotransformări este doar o stare de furie şi nimic altceva. Pentru cine crede aceasta, ei bine, e o mare eroare! Acest mecanism, pe care îl explorez deja de peste 12 ani nu porneşte, nu se bazează şi nu are nimic în comun cu o oarecare stare de furie. Cazul meu e particular şi unic de felul său, dar informaţia pe care o prezint, alături de metodologia completă, cu toate datele necesare, este cea care se potriveşte majorităţii.

- Aţi absolvit o şcoală cu profil tehnic, şi anume Facultatea de Electronică, secţia Electronică şi Telecomunicaţii. Cum aţi ajuns în televiziune şi ce înseamnă pentru dvs. munca în televiziune?
-C.M: În TVR am ajuns doar pentru faptul că a avut loc Revoluţia din decembrie 1989. Nu mi-aş fi dorit niciodată să lucrez într-o instituţie media, dacă regimul din 1989 nu ar fi fost schimbat. Câţiva dintre cei care au rezistat regimului, după care au fost concediaţi în perioada închiderii studioului de la Cluj, au revenit ca să poată să producă emisiuni ce nu ar fi fost niciodată acceptate într-un regim comunist. Iniţial, am fost angajat la Radio Cluj (la acea vreme), apoi m-am transferat la TVR Cluj, după care radioul şi televiziunea au devenit instituţii separate etc. Munca în televiziune este foarte complexă, în ceea ce mă priveşte, referindu-mă strict la emisiuni, deoarece ele necesită un volum de muncă laborios, şi abia după aceea vin satisfacţiile de la telespectatori. O emisiune făcută în grabă, rămâne fără vizualizări.
- Aţi ajuns să realizaţi şi să moderaţi emisunea emisiunea ,,Ştiinţă şi cunoaştere” de la TVR Cluj. Cum v-a schimbat viaţa această emisiune?
-C.M: Emisiunea mi-a schimbat viaţa chiar mai mult decât în cazul tuturor telespectatorilor, inclusiv dintre cei câteva sute, care mi-au scris până acum, deoarece eu fiind în miezul discuţiilor şi având atenţia maximă la montaj, ascultând fiecare cuvânt, evident, am aprofundat mai mult şi mai bine decât oricine altcineva (subiectele abordate), şi astfel am putut aplica în viaţă tot ceea ce mi-au spus invitaţii. De altfel, scopul meu a fost de a întreba lucruri de maxim interes pentru viaţa de zi cu zi şi nu de a face o emisiune de ştiinţă, doar pentru a promova ştiinţa sau orice fel de ştiinţă, care pe noi, cei nespecialişti, nu ne interesează sau ne interesează mult prea puţin. Ceea ce am aflat de la invitaţii emisiunilor, sunt lucruri care nu se găsesc pe internet sau e nevoie de eforturi mari pentru a le găsi şi aprofunda, în timp ce vizionarea unei emisiuni vă scuteşte de eforturi dificile, ore în şir pierdute la calculator, de aceea merită să revedeţi toate emisiunile postate pe internet, pe contul meu de YouTube – un exemplu fiind acest link https://www.youtube.com/playlist?list=PLm7uyPwcHexKBLsQf1yxUcKig7W81WiJb .

- De-a lungul timpului, aţi realizat interviuri de excepţie cu oameni cu mentalităţi deosebite, precum Bruce Lipton, Joe Dispenza, Miceal Ledwith, Howard Bloom, Randy Schekman, Michael Fossel. Cum aţi reuşit să-i convingeţi să răspundă întrebărilor dvs.?
-C.M: Foarte greu! Nu voiau să accepte niciun interviu de la cineva din România și nu aveau încredere că pot face o treabă bună şi că pot pune întrebări reuşite. Primul a fost Bruce Lipton… A durat 8 luni să pot primi un răspuns, dar apoi am devenit cei mai buni prieteni. Mai mult decât atât, el a devenit ulterior ,,cartea de vizită” cu care mă puteam adresa şi altora, ca să le arăt exemple din interviuri anterioare, şi tot aşa, până i-am interievat pe toţi cei menţionaţi. Dar este la fel de greu să aduc invitaţi din zona universitară clujeană, deoarece fie vorbesc exclusiv academic, iar asta nu atrage audienţă, fie nu doresc să participe, având în vedere complexitatea subiectelor şi necesitatea de a se pregăti suplimentar pentru emisiune şi nu doar să povestească din amintiri. În concluzie, cel mai greu lucru pentru mine este să găsesc invitaţii şi nu să scriu întrebările.
-V-au surprins în mod neplăcut unii dintre invitaţi?
-C.M: Nu. Toţi au fost, fără excepţie, foarte bine pregătiţi. Miceal Ledwith a fost puţin deranjat de o întrebare foarte bine ţintită, dar mi-a oferit răspuns şi am rămas prieteni foarte buni. Am imprimat 8 emisiuni, plus am difuzat 22 de episoade cu filmele sale de pe DVD.
-Îmi puteţi spune un moment ce v-a rămas în suflet din toate emisiunile realizate?
-C.M: Au fost mai multe … Într-una din emisiuni, profesorul Randy Scheckman, laureat al premiului Nobel pentru medicină şi Fiziologie, a vorbit aproape 5 minute despre George Emil Palade, într-un mod atât de emoţionant, cu detalii vii, încât am realizat faptul că descoperirile sale au produs una dintre cele mai importante revoluţii în ştiinţa medicală şi biologia celulară. Nimeni din România nu ştia la acea vreme despre faptul că George Emil Palade a avut un discipol, care la rândul său a făcut descoperiri formidabile, fiind premiat cu Nobel în anul 2013, și la mai puţin de o lună de la premiere mi-a acordat interviu prin skype. Alte momente se referă la aprecierile pe care mi le-a adus Bruce Lipton pentru promovarea cunoaşterii biotransformărilor, iar în loc de citat aş oferi câteva link-uri cu promo-uri la interviul cu Bruce Lipton din anul 2017: a) Despre munca și cercetarea mea https://youtu.be/8cFW3n-pvYM, b) Despre credința falsă că nu vă puteți schimba viața, https://youtu.be/wYNme4lSEzg, c) Despre necesitatea continuării emisiunilor, d)  https://youtu.be/JJNvH3xPELA, d) Despre necesitatea de a promova cunoaşterea, https://youtu.be/sQ0EukkbdcI, e) Despre faptul că încă nu m-am descurajat, https://youtu.be/1uQwqgJOQlM, e) Despre a vă schimba stilul de gândire şi de viaţă https://youtu.be/kqPKvuVQCtk. Toate acestea sunt mesaje motivaţionale foarte importante.
- Regretaţi ceva din ceea ce vi s-a întâmplat până acum?
-C.M: Absolut nimic.
-Ce amintiri aveţi din perioada copilăriei? Cum a fost copilul Cristian Mureşanu?
-C.M: Am fost un copil dificil, problematic, făcând toate lucrurile despre care mi se spunea ,,nu ai voie aia!”. Copilăria mea nu a fost prea fericită, însă am avut şi momente bune. Contrar opiniei multora dintre foştii mei colegi de liceu, care au plâns în ultima de zi de şcoală, regretând că au trecut cei 12 ani de liceu, eu am fost cel mai fericit că am scăpat de materiile acelea de nimic (la acea vreme), dar pe care ei le apreciau (filosofie, limba română, geografie, istorie, economie politică). Totuși, am rămas recunoscător profesorilor care mi-au oferit o înţelegere bună a materiilor cu adevărat importante (chimie, fizică, matematică, biologie, limba engleză, electronică). Facultatea a fost pentru mine acea şcoală, care mi-a plăcut. Timp de 6 ani am avut şi momente frumoase, pe care nu le-am putut avea în nenorocirea aceea de liceu (la acea vreme), unde totul era sub obligaţie, sub memorare şi nu înţelegere logică, era sub dictatură şi nu ofertă educaţională. Nu pot să înţeleg ce a putut să fie atât de lacrimogen (la despărţirea de anii liceului) pentru unii dintre foştii colegi. Pentru mine ultimii 5 ani de liceu au însemnat doar o spălare de creiere, pe care am refuzat-o la maxim, chiar cu riscul de a nu putea absolvi sau de a fi dat afară din liceu.

- Cum aţi reuşit să vă ridicaţi după căderile inerente ale vieţii?
-C.M: La început, nu am reușit nicicum. În primii 42 de ani de viaţă, am avut aproximativ 69 de gripe, viroze consemnate medical, pe care le tratam cu medicamente și treceau greu. Experienţele personale şi profesionale de la primele 4 locuri de muncă, de la acea vreme, au fost traumatizante, extenuante, deprimante şi mi-am dat seama că dacă ar fi urmat să fac o alegere greşită după finalizarea studiilor la facultate, atunci aş fi fost marcat pe tot restul vieţii. Viaţa mea are practic două etape: cea de dinainte de biotransformare şi cea de după. Căderile inerente ale vieţii în perioada de dinainte necesitau eforturi imense de recuperare şi reorientare, în timp ce acelea de după biotransformare necesită eforturi mai mici, iar stresul nu mai produce efecte asupra corpului fizic. Înainte, doar 5 minute de stress îmi provocau o viroză care dura 10 zile. După biotransformare, niciun stres nu mi-a mai afectat starea de sănătate. E important de menţionat că biotransformarea nu este un scut împotriva stresului, ci este o soluţie de ameliorare rapidă a efectelor acestuia. Cea mai mare problemă nerezolvată o reprezintă, mai degrabă, efectele stresului și nu apariția acestuia. Evident, atunci când el devine cronic, problema se complică, chiar dacă nu mai există factorul generator iniţial.
- Ce ar trebui să se schimbe în societatea românească pentru a putea evolua?
-C.M: Societatea românească nu doreşte schimbarea la care m-aş gândi eu, nu doreşte principii sănătoase de viaţă şi conduită. Hoţia e ridicată la rang de reuşită, iar câştigul prin muncă cinstită e considerat ca fiind o alternativă la îndemâna fraierilor. Cei bogaţi deseori râd şi îşi bat joc de cei săraci, cei sănătoşi deseori râd şi îşi bat joc de cei bolnavi. Aproximativ o treime din populaţia României suferă de boli incurabile (deci ei sunt cei mai buni consumatori de medicamente), aproximativ jumătate suferă de dureri de spate nevindecabile, dar aproape toţi cei bolnavi consideră că nu ar schimba cu nimic stilul de viaţă şi dieta, pentru a soluţiona problema suferinţei, deoarece stilul de viaţă pe care îl au este tot ceea ce le dă sens în viaţă, şi atunci cum aş putea eu să îndrăznesc să propun altceva?  În concluzie, societatea românească este un ,,pacient nevindecabil”, timp de încă cel puţin 190 de ani (conform calculelor unui profesor de sociologie – adică mai avem încă 20 ani de continuare a decăderii morale şi umane, plus 40 ani de modificări climatice la care se vor adăuga încă 133 de ani pentru a deveni o societate normală). Dar asta e doar în teorie, pentru că în practică s-ar putea să dureze chiar mai mult.
- Ce contează cel mai mult în viaţă, în opinia dvs.?
-C.M: O să le înşirui în ordinea de maximă prioritate: a) sănătatea, b) împlinirea profesională, c) locuinţa decentă, d) împlinirea personală, e) relaţii intime. Cine consideră că le poate ,,pune” în altă ,,ordine”, va avea probabil experienţe neplăcute sau chiar suferinţă, dezamăgiri şi nu este exclus faptul că se poate îmbolnăvi. Dieta şi stilul de viaţă reprezintă factori determinanţi în apariţia bolilor. Am ţinut o conferinţă de 30 minute despre acest subiect (https://youtu.be/oi8Cqsc7ykI). Am prezentat răspunsuri extinse la această întrebare. Le-am publicat şi în format text pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/notes/cristian-muresanu/conferin%C5%A3%C4%83-cu-tema-cariera-profesional%C4%83-%C5%9Fi-motiva%C5%A3ie/1806156559405013/) - Conferinţă cu tema ,,Cariera profesională şi motivaţie”. Merită lecturate.
-Care sunt planurile dvs de viitor?
-C.M: În următorii 4 ani aş dori să continui să mai produc emisiuni, apoi o să fac altceva, o să scriu cărţi de ştiinţă, mă voi pensiona şi probabil o să vizitez diverse locuri, dar o să mă ocup şi de partea ştiinţifică. Toate cărţile şi articolele mele prezente, trecute şi viitoare, sunt şi vor fi disponibile gratis pe aceste două website-uri: https://www.researchgate.net/profile/Muresanu_Cristian, respectiv https://independent.academia.edu/CristianMuresanu, inclusiv paginile de facebook, http://www.facebook.com/profile.php?ref=profile&id=1278330447, aşa că o să continui să îmi dedic munca şi timpul în aceste domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii.
Interviu realizat de Lavinia Elena Niculicea, 24 mai 2018

miercuri, 23 mai 2018

S-a demonstrat că un ou pe zi poate scădea riscul de accident vascular cerebral



O vorbă din bătrâni spune că ,,un măr pe zi ține doctorul departe”. În lumina recentelor cercetări, acest dicton ar putea fi reformulat astfel: ,,Un ou pe zi ține doctorul departe. Potrivit oamenilor de știință, consumul unui ou pe zi scade riscul de a suferi un accident vascular cerebral cu mai mult de un sfert comparativ cu cei care le consumă rar. De asemenea, cei care consumă cinci ouă pe săptămână au cu până la 12%  mai puține șanse să sufere de boli de inimă.
Cercetătorii de la Centrul de Științe ale Sănătății din cadrul Universității Peking au examinat obiceiurile dietetice a peste 400.000 de persoane sănătoase din China, cu vârste curpinse între 30 şi 79 de ani. La începutul studiului, 13,1% dintre participanţi au raportat că mănâncă un ou în fiecare zi, în timp ce 9,1% au spus că mănâncă rar sau deloc.
Concluziile studiului, derulat pe o perioadă de nouă ani, au arătat că cei care au consumat câte un ou pe zi au avut un risc de 26% mai mic de accident vascular cerebral și un risc de 18% mai mic de boli cardiovasculare.
În timp ce studiul a fost pur observațional, acesta a sugerat că ouăle sunt benefice și pot face parte dintr-o dietă echilibrată.
,,Studiul a descoperit că există o asociere între un nivel moderat al consumului de ouă și o rată mai scazută a evenimentelor cardiace”, a declarat pentru Daily Mail, profesorul Liming Li, de la Universitatea din Peking.
,,Descoperirile noastre contribuie la dovezi științifice privind orientarile dietetice referitoare la consumul de ouă pentru adulții sănătoși din China.”
Ouăle sunt bogate în proteine, vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali și au o cantitate redusă de grăsimi saturate.
În timp ce conținutul ridicat de colesterol a etichetat anterior ouălele ca fiind nesănătoase, un număr tot mai mare de dovezi sugerează că grăsimea saturată este principalul ,,vinovat” pentru creșterea colesterolului. Potrivit Heart UK, un ou mediu (58g) conține aproximativ 4,6 g de grăsime, aproximativ o linguriță, însă numai un sfert din această este grăsime saturată, tipul care crește nivelul de colesterol din organism.
Există o mare diferență între a mânca un ou fiert, poșat sau românesc, cu pâine prăjită integrală și spanac sau a mânca un ou prăjit în ulei sau omletă cu cârnăciori și bacon, care conține o cantitate mare de grăsimi.

Pentru o sănătate optimă a inimii, American Heart Association (AHA) recomandă dieta DASH (Abordari Dietetice pentru Stoparea Hipertensiunii) sau o dietă în stil mediteranean. Ambele diete pun în evidență uleiurile vegetale nesaturate, fructele cu coajă lemnoasă, legumele, fructele, produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi, cerealele integrale, peștele și păsările de curte și limitează atât carnea roșie, cât și alimentele și băuturile bogate în zaharuri și sarea.

Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

marți, 22 mai 2018

Antioxidanții pot să inverseze îmbătrânirea vaselor sanguine





Bolile de inimă rămân principala cauză de mortalitate în lume. O dietă sănătoasă și un program regulat de exerciții fizice pot să ajute, însă experții în sănătate continuă să caute un tratament mai eficient și cred că l-au găsit: un nou studiu sugerează că antioxidanții contribuie la regenerarea și întinerirea vaselor sanguine.
Potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea Colorado din Boulder, adulții aflați la o vârstă înaintată care iau antioxidanți ce vizează în special mitocondriile au parte de un efect de  inversare a îmbătrânirii vaselor de sânge cu un echivalent de la 15 la 20 de ani.
Studiul, publicat recent în revista ,,Hypertension" editată de American Heart Association, oferă un numar tot mai mare de dovezi care sugerează că suplimentele nutriționale ar putea avea un rol central în prevenirea bolilor de inimă. De asemenea, acesta reînnoiește ideea că antioxidanții, care au fost respinși ca fiind ineficienți în ultimii ani, ar putea aduce beneficii măsurabile pentru sănătate, dacă vor fi direcționați în mod corect.
,,Acesta este primul studiul clinic care evaluează impactul antioxidanților ce vizează mitocondriile asupra funcțiilor vasculare ale oamenilor. Cercetarea noastră sugerează ca aceste suplimente ar putea prezenta oportunități reale pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare și de boli asociate înaintării în vârstă, a declarat autorul principal al studiului, Matthew Rossman.
Pentru studiu, Dr. Rossman și colegii săi au recrutat 20 de bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 60 și 79 de ani. Jumătate dintre aceștia au primit 20 mg pe zi dintr-un supliment comercial, disponibil pe piață, numit MitoQ. Acesta este realizat prin modificarea compoziției chimice a conezimei Q10 ce are ca țintă mitocondriile din interiorul celulelor. Celeilalte jumătăți i s-a administrat un medicament cu efect placebo.
După șase săptămâni de administrare, cercetătorii au evaluat efectul antioxidanților asupra pereților vaselor de sânge sau a endoteliului, prin intermediul testelor ce măsoară numărul de artere dilatate și creșterea fluxului sangvin.
După două săptămâni de pauză de la administrarea acestor suplimente, cele două grupuri s-au schimbat, grupul placebo luând suplimentul și invers. Testele au fost repetate.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când participanții iau suplimentul, sănătatea arterelor este îmbunătățită cu 42%, ceea ce face ca vasele lor de sânge să arate ca cele ale unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani.
Doctorul Rossman a explicat că o îmbunătățire a acestui nivel, ar echivala cu o reducere cu 13% a declanșării bolii de inimă. Rezultatele pozitive ale studiului s-au datorat reducerii stresului oxidativ.
Vasele de sânge devin mai rigide odată cu înaintarea în vârstă, iar stresul oxidativ și radicalii liberi pot deteriora endoteliul vascular și funcția acestuia. Când suntem tineri, corpul nostru produce suficienți antioxidanți pentru a contracara efectul acelor radicali liberi, însă odată cu înaintarea în vârstă, procesele celulare produc exces de radicali liberi și nu mai pot ține pasul cu procesul natural de antioxidare al organismului.
,,Studiul de față aduce noi dovezi conform cărora suplimentarea dietei alimentare cu antioxidanți poate îmbunătăți sănătatea întregului organism. Astfel, datele arată ca țintirea mitocondriilor poate fi o buna modalitate de a reduce nivelul de stres oxidativ din organism pentru a îmbunătăți sănătatea cardiovasculară, în special în rândul persoanelor în vârstă,"  a concluzionat autorul principal al studiului.


Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

vineri, 30 martie 2018

Faceți cunoștință cu incredibila artistă, care pictează tablouri suprarealiste cu gura


Când privești picturile uimitoare ale artistei suedeze Jennie Sjöström, nu bănuiești nicio clipă că ele nu sunt realizate cu mâinile, ci cu gura. Ambiția de neclintit și curajul de care dă dovadă ea, au dat naștere unor creații care te lasă fără grai.
Picturile ei suprarealiste lasă să se intuiască o personalitate complexă, un om extrem de talentat, cu un registru expresiv deosebit. Din pânze transpare o anume căldură umană, o vibrare, o tensiune interioară, care o fac să relaționeze într-un mod aparte cu privitorul. Talentata artistă a trecut prin viaţă primind și înregistrând fel şi fel de întâmplări, de metamorfoze, pe care le-a mărturisit în pictură. 
Jennie Sjöström, în vârstă de 38 de ani, din orașul Falkenberg, Suedia, s-a născut cu artrogripoză multiplex congenitală – o afecțiune care  o împiedică să-și miște brațele sau picioarele din cauza articulațiilor dureroase. Pentru a lupta cu boala de care suferă, mama ei a învățat-o să prindă obiectele cu gura, precum un copil, familiarizându-o cu tainele desenului. Creioanele i-au devenit cele mai bune prietene, cu ajutorul lor reușind să creeze lumi și povești care luau naștere în mintea sa. 

Pictează de la vârsta de doi ani, și de atunci ea spune că oamenii sunt uimiți de talentul ei, precum și de concentrarea fantastică și detaliile complicate pe care le reproduce în desenele sale cu o acuratețe extraordinară. La vârsta de 16 ani, Jennie a studiat arta și designul, iar mai târziu a urmat cursurile Academiei de Artă Realistă a Suediei din Stockholm.
Tânăra artistă a transformat un aparent dezavantaj într-o oportunitate, iar rezultatele sunt absolut uimitoare. Creațiile ei redau o lume exuberantă, colorată, atrăgătoare, plină de armonie, care aduce încântare privitorului, însă nu au exprimat dintotdeauna așa. O perioadă îndelungată de timp, ea a pictat cu culori închise, prezentând tematici negative – oameni ce erau deseori răniți sau blocați. 
Când credea că a ajuns la apogeul său artistic, viața i-a schimbat radical viziunea sa asupra artei pe care o crea. În 2009, ea a fost diagnosticat cu cancer ovarian,, fiind la un pas de moarte. După mai multe intervenții chirurgicale, multă durere, lacrimi și mult timp petrecut pe un pat de spital, cancerul a dispărut. Dintr-o dată, Jenny a  experimentat o renaștere în viața și în arta ei. Nevoia de a picta în culori întunecate a dispărut. Pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, ea a vrut să picteze în culori vii.
,,Am vrut să pictez idei despre o armonie profundă care se regăsește în noi toți. Pentru a exprima aceste idei, desenez deseori busturi de femei, pe care mi le imaginez cu ochii aproape închiși, în același timp, visând acea lume pașnică pe care nu o putem vedea întotdeauna. Îmi place acest mod de a mă exprima în artă, îmi dă un sentiment de armonie în interior, a povestit ea pe blogul ei.
,,Lucrez în atelierul meu aproape în fiecare zi și pentru mine este cel mai bun loc de pe pământ. Îmi trăiesc visul – îmi trăiesc viața în culori!

Poate dura până la o săptămână până termină un tablou, dar Jennie spune că acest travaliu creator îi oferă ,,pace interioară, și din moment ce nu poate să trăiască o ,,viață activă” fizică, prin  intermediul picturii ea se simte la fel de ,,liberă ca o pasăre”. 
Totul este posibil pe pânză, iar în visurile ei, viziunile și sentimentele prind viață. Dacă nu ar fi pictat cu gura, ar fi pictat cu orice altă parte a feței, deoarece pictura este rațiunea ei de a fi, potrivit spuselor ei. 
Jennie a povestit că odată la un târg de artă suedez, un profesor African din mediul rural  a venit în cabina ei și au început să vorbească despre viață și artă. Arătându-i cum pictează cu pensula în gură, el a întrebat-o dacă poate să-i facă poze pentru a le arăta copiilor că există atâtea posibilități în viață – chiar și atunci când nu pare a fi așa. A fost încurajator pentru talentata artistă și a înțeles că toți avem nevoie de inspirație pentru a continua viața de zi cu zi, inclusiv ea.
,,Dar când acești oameni se uită la picturile mele și vorbesc de fapt cu mine, îmi dau seama că sunt doar o femeie de 38 de ani obișnuită, cu păr creț și o pisică, căsătorită cu munca mea și soțul meu - simplu", a adăugat ea.

Jennie se străduiește în fiecare zi să medieze un joc între imaginație și realitate, din care cel mai câștigat se pare că este publicul. Opera ei inspirată din suprarealism este prezentată la nivel internațional în galerii, târguri de artă și muzee sub numele ,,IdJeLi", fiind vândută de la 500 de dolari în sus.
Jennie relatează ceea ce i se întâmplă în viață prin franchețea desenului și adevărul culorilor. Ea este o sursă de inspirație și o lecție de voință și determinare, care a reușit să picteze cenușiul din viață cu culorile curcubeului și care prin emoție și har poartă privitorul în labirinticul său univers interior.

Vă invit să cunoașteți mai multe despre arta ei, care este asemeni unui curcubeu după furtună, prin următoarele picturi:








Articol redactat de Lavinia Elena Niculicea