Lavi en rose

primăvara-i ceasul care îmi trezește visurile adormite sub zăpezi abstracte aștept florile să dea ora exactă în speranță!... îmi piept îmi ticăie tainele lumii iar timpul se rostește prin poeme alb-mov... Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 20.02.2020

voi face legământ cu visul să mă ajute să traversez norii ca un pieton etern îndrăgostit de privirea infinitului. în mersul împleticit al cuvintelor îmbătate de metafore îți caut pașii, rătăcesc iar și iar în carnea ta. nu știu a cui e urma… a ta sau a mea? visul anonim șlefuiește clipa, eternizându-o prin iubire... Versuri:  Lavinia Elena Niculicea

am pornit în căutarea copilul fără griji ce vâna fluturi pentru a-i prinde în insectarul sentimentelor mă pierd în lumina încâlcită a florilor ce-mi cade pe umerii goi dorul de orele în care îmi predai anatomia sufletului e un junghi intercostal ce a început să doară tot mai tare la fiecare trecere a anilor pe roșu consult dicționarele de argou să pot traduce sensul timpului pierdut în stațiile aglomerate dintre vise mă ghemuiesc ca pisica în jurul sobei să păstrez focul atingerilor imponderabile mai mult de un anotimp. Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 12.02.2020

Mi-e dor s-aud cum ochii-ți râd iar, tată, La glumele și poveștile de altădată... Mi-e dor de frumusețea încă nespusă a vieții, Mi-e dor să-ți mai văd chipul în pragul dimineții. Mi-e dor să culeg un strop de bine din soare, Să faci din orice zi o neuitată sărbătoare. Aș vrea timpul să spele-n izvoare, zilele negre, Să nu mai bată-n mine crivaț de doruri grele. Mi-e dor de pasul timpului candid și firesc, Ce călca alene prin iarba copilăriei mele, Mi-e dor de tot ce e bun și omenesc, Mi-e dor, și atunci îmi lipesc tâmpla de stele, Ți-am lăsat scrisori pe-a iernii prispă Le citesc mereu când inima mi-e tristă. Ele povestesc în graiul dulce-amar de-un dor, Lacrimă deghizată într-un poem călător. (Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 11 februarie 2020) Pentru că tatălui meu îi plăcea această melodie...

Tată, nu ai mai rămas să culegi anotimpurile mustind de viață, să-mi așezi în glastră copilăria. Vino, prinde-mi în păr primii ghiocei, primăvară să danseze prin minte un vals știut doar de noi. În grădina din fața casei, plivesc dorul sălbatic,  dar tot crește până la nori, îmbrăcând câmpiile sterpe. Te naști mereu în versul meu, sărutând tandru fruntea cuvintelor. Frământ metafore cu palmele viitorului adaug esența zărilor pierdute, să-ți pregătesc un tort de ziua ta. Clipele dulci-amărui le garnisesc cu amintiri, timpul se căznește să le sufle. În fiecare noapte reintri în visul meu. Încă nu am găsit o formulă să te pot păstra. Deranjată de mersul stelelor, adorm din nou în sudoarea răsăriturilor. Lavinia Elena Niculicea

Inima mi-e primăvară, a învins mii de ierni într-un război în care nimeni nu a învățat să moară, din sângele zăpezilor răsar muguri nerăbdători să celebreze o nouă primăvară, un ghiocel firav captiv sub ninsorile vârstei străpunge zidul iernii  și mi-l face fereastră, lumina să o pun înt-un ghiveci de lut. Versuri: Lavinia Elena Niculicea

Doamne, rostogoleşte peste mine o clipă albastră, să pot în palme ţine             fericirea – pasăre măiastră.             Dezleagă-mi iubirea,             să văd cât mai departe,             să trasez cu privirea,             linia dintre viaţă şi moarte.             Rog îngerii, să ne mai păsuiască, să putem culege macii verii, inima să nu ni se mai ofilească. Ei să sculpteze în noi lumina cu al dălţii cuvânt, să învăţăm că-n iubire nu e vină, ci minunea pe acest pământ.

Sunt bucuroasă și onorată să pot primi premiul special la secțiunea autori străini, în cadrul Concursului literar internațional "Uniti per la legalità ", din Italia. Mulțumesc mult Fracesco Gemito și juriului pentru aprecierea creațiilor mele. Felicitări tuturor celor premiați! Grazie di cuore per aver apprezzato la mia opera! Vă prezint mai jos poezia premiată, ,,I poeti", tradusă în italiană: i poeti hanno perle nei loro occhi quando parlano d'amore, dalla conchiglia la loro parola è nata nei dolori del tempo. i poeti hanno perle nei loro occhi quando scrivono con la rugiada dei fiori arricchendo il mistero del cielo. su una riva di luce loro pescano lacrime di angelo e nutrono il mondo intero. quando caddero le prime perle dagli occhi di Dio, il poeta aprì la sua anima e da allora in poi respira migliaia di mondi... dalla costa del poeta-Adamo il desiderio è nato. Poeții poeţii au perle în ochi când vorbesc despre iubire, din cochilie de cer