Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2016

Gând de iubire...

În loc de noapte bună, vă ofer un gând de iubire:  Iubirea e motorul care conduce inima, omenirea. Dacă noi nu îl mai alimentăm cu gânduri de bine şi trăiri profunde, va deveni nefuncţional. Prin urmare, societatea va fi una nefuncţională, care va confunda frumosul cu grotescul, iubirea cu hedonismul, fericirea cu distracţia, care va pune semnul egal între bani şi fericire, între succes şi valoare. Am înţeles că uneori noi înşine ne retezăm propriile aripi, ne minimalizăm simţirea şi visul nu mai poate să zboare. Oamenii au ajuns să se transforme în adevăraţi zombi, lăsându-se copleşiţi de griji, de lucruri neesenţiale. Pur şi simplu punem bariere pe drumul către noi înşine şi nu mai ştim să cântărim corect clipa. Niciodată sufletul nu va fi falimentar dacă il investim cu iubire. Autor:  Lavinia Elena Niculicea

Ştii, mamă...

Ştii, mamă, viaţa are prea multe indicatoare, dar nici unul de întoarcere, să mă ducă la naşterea ta, să îţi simt plânsul de stea să mai pot fi copil, când mă ţineai de inimă cu degete de vise, fragile ca atunci când oamenii iubesc. Acum clipa ţipă şi eu tac vreau să-ţi aud cântecul de leagăn iubirea să mă legene pe genunchii tăi, tainele lumii să-mi adoarmă pe buze. Mamă eşti o rugăciune venită din suflet de copil înălţată către stele pe un fir de durere, o lacrimă de dor pe care o caut în ochii lui Dumnezeu. Doamne, mai plângi să o pot cuprinde în palmele clipei să se nască-n cuvânt. Ştii, mamă, zilele sunt întrebări ce-şi caută rostul, eu un punct în infinitul vieţii. Ţi-am fotografiat surâsul îl developez de câte ori mi-e dor. E în alb şi negru, dar îl colorez C-un „Te iubesc”! (Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 19 iulie 2016)