Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

duminică, 24 iulie 2011

UN ZÂMBET PLIN DE IUBIRE (partea a-2 a)

Ce este un zâmbet? Tu cum l-ai defini? m-a întrebat el curios.
-Este un bulgăraş de soare rătăcit pe chipul nostru ce luminează atât sufletul nostru cât şi pe al celor ce ne privesc. Un zâmbet este dovada faptului că am învăţat să trăim simplu şi autentic, că ştim să dăruim din inimă şi să iubim necondiţionat. Când zâmbim, le dăruim celorlalţi o fărâmă din fiinţa noastră, arătăm că ştim cine suntem şi ce posedăm în interior, că avem încredere în noi şi in ceilalţi, considerându-i demni de a primi ceva din sufletul nostru. Îmi place să zâmbesc pentru că ştiu că pot astfel dărui, împlinind legea iubirii. Când zâmbesc mă simt vie, mă simt eu, cea naturală şi dezinvoltă.
-Când tu îmi zâmbeşti, viaţa mi se pare un vis de dragoste din care nu mi-aş mai dori să mă trezesc niciodată, replică el cu emoţie în glas.
-Cred că zâmbetul este imortalizarea pe chip a clipei de fericire, care zace în străfundurile fiinţei noastre,este radiografia frumuseţii interioare, am spus eu fericită.
-Oare de ce zâmbim? m-a întrebat el gânditor.
Poate pentru că zâmbetul nu costă, nu are preţ, el este gratis. El este o unealtă eficientă ce ne face mai frumoşi, mai buni şi mai atrăgători în ochii celorlalţi... ne apropie de ei, ne ajută să ne comunicăm sentimentele mult mai facil decât cuvintele, să creăm relaţii interumane durabile. Când zâmbim ne simţim bine şi ceilalţi se simt învioraţi, surâsul fiind ca o ploaie răcoroasă, după un timp de secetă şi pustiu interior.
-De fiecare dată când îmi zâmbeşti, draga mea, mă simt de parcă aş păşi seara pe răcoare în grădina de flori, iar trandafirii mă îmbată cu parfumul lor unic. Zâmbetele sunt petale de trandafiri pe care vânturi divine le-au presărat în inima noastră şi răspândesc în exterior parfumul diafan al trăirilor inimii.
-Ştii, îţi împărtăşesc un secret, am spus eu cu voce şoptită. Am descoperit că şi florile zâmbesc, atunci cand trec pe lângă ele şi le ating suav. Iar zâmbetul lor este minunat pentru că este plin de iubire.
-Deja ştiam asta, mi-a făcut el cu ochiul,cu un zâmbet larg pe faţă. Mi-ai zâmbit tu, cea mai frumoasă floare pe care Dumnezeu a plantat-o în grădina vieţii mele. Mă simt binecuvântat cu clipe de dragoste şi har, în prezenţa ta întreg Universul zâmbeşte.
-Ar trebui ca oamenii să zâmbească mai mult, am adăugat eu.Zâmbetul este darul preţios ce ni-l facem nouă înşine şi celor ce ne întâlnesc. De fapt, zâmbetul este limbajul universal al sufletului, cheia cu care deschidem uşa comunicării, un indicator al trăirilor ce ne arată nivelul de percepere a lumii interioare şi exterioare.
-Tu m-ai cucerit cu un singur zâmbet şi cred că ai putea cucerii o lume întreagă, draga mea, spuse el vădit emoţionat de ceea ce auzea şi vedea.
-Aş asemăna zâmbetul cu un curcubeu ce scaldă pământul interior cu dragoste, am continuat eu. Cum curcubeul are mai multe nuanţe şi zâmbetul are la fel. Întâlnim zâmbet plin de bucurie, de amărăciune, de sinceritate, de falsitate, de candoare, de optimism, de ironie etc. Cum am putea să zâmbim? Trebuie să ne facem obiceiul să zâmbim. Să facem ca inima noastră să zâmbească neîncetat şi atunci ea nu va îmbătrâni.
Eu nu m-am obişnuit să zâmbesc, ci este un act natural ce izvorăşte din străfundurile fiinţei. Atunci când nu simţim că zâmbetul este înscris în genele noastre, trebuie să-l învăţăm. Poate că unora le e mai greu să zâmbească, altora mai uşor, unii sunt mai extrovertiţi, alţii mai introvertiţi. Dar cu toţii putem să zâmbim atunci când ne gândim la puterea unui zâmbet.
Întinde-mi mâna şi cheamă-mă oriunde, sunt aici să iubesc, să plâng şi să râd impreuna cu tine, orice se va intâmpla, la inceputul fiecărui zâmbet, la capătul fiecărei lacrimi, iţi voi fi alături pe drum.

vineri, 22 iulie 2011

UN ZÂMBET PLIN DE IUBIRE(partea 1)

Într-o dimineaţă, am simţit că razele vioaie ale soarelui au penetrat perdeau de nori groşi şi cenuşi ce acoperea cerul şi au pătruns în cameră, trezindu-mă după un somn dulce şi odihnitor în care fiinţa-mi a hoinărit pe tărâmurile îndepărtate ale visului.
Ochii-mi mici şi toropiţi de somn s-au deschis încet, devenind surâzători în clipa în care am văzut chipul celui ce-mi umplea sufletul cu iubire. Pe chipul lui se citea nemărginirea şi clipa divină de iubire ce îndelung sufletul meu le-a căutat cu înfrigurare. El mă privea îndelung cu duioşie şi nesăţioasă dorinţă de parcă eram asemenea unei picături din nectarul celest pe care se pregăteau să-l soarbe zeii. El mă sorbea cu privirea-i caldă şi senină de copil, dornic de a citi pe nerăsuflate toate filele sufletului meu, de a se contopi cu infinitul din mine în visul cu angelice trăiri şi în nebunia clipelor înfierbântate. El,oaza de bucurie a sufletului meu îmi şoptea în mod tainic: ”Te iubesc!... tu eşti clipa rătăcită a inimii mele. Te-am găsit în oceanul de vise efemere, tu vis etern al copilariei mele. Eşti clipa rebelă de dor ce te-ai scurs din clepsidra iubirii pentru a-mi fi pe vecie clipa mea de lumină şi nemurire”.
Totul era fără cuvinte, fără glas, pentru că inima nu are nevoie de cuvinte, ea are nevoie de emoţii, de trăiri intense şi pure. Limbajul inimii este profund şi înţeles de cei ce iubesc. Îmi simţeam înlănţuită inima cu zalele iubirii, legată pentru totdeauna de acest bărbat ce-mi scruta şi lumina fiecare părticică ascunsă a fiinţei mele cu privirea-i cuprinsă de flacăra chinuitoare a dragostei.
-De ce mă priveşti cu uimire, dragul meu? am întrebat eu cu glas duios.
-Te privesc pentru că în privirea ta descopăr infinitul iubirii, eternitatea sufletului meu. Ochii tăi căprui şi poznaşi sunt ca două stele strălucitoare pe un cer senin, într-o noapte caldă de mai, ce aprind în mine dorul… de viaţă, de căutare,d e dumnezeire.
-Oh, dragul meu, cuvintele tale sunt ca un şirag frumos de perle ce-mi împodobeşte inima.
-Cine eşti tu, draga mea?
-Sunt lacrimă de floare ce a izvorât din izvorul vieţii pentru a-ţi potoli setea ta mare… de iubire. Iar tu eşti dorul cel mai arzător ce-ai scăpărat din soare şi mi-ai aprins inima într-o vâlvătaie de nestins ce mă mistuie clipă de clipă.
-Ştii, iubirea mea, ai un zâmbet divin ce luminează nu doar această încăpere,dar şi cel mai ascuns colţisor al inimii mele. Zâmbetul tău pătrunde până şi cel mai îndepărtat loc din Univers, mi-a spus el cu voce tremurândă.
(VA CONTINUA)

joi, 21 iulie 2011

In valuri de iubire...

În valuri de iubire mă arunc,
lacrimi de soare îmi zvântă
visurile în care plouă cu dor,
mă înec în ale tale dezmierdări
ce preface-n jar, triste regrete.
opreşte, cu privirea-ţi colorată
în nuanţele apusului din Rai,
clipa crudă ce iute se grăbeşte
gonind prin clepsidra de iluzii,
să mă lase să gust nemărginirea
ce are parfumul săruturilor tale
să simt atingerea gândurilor tale
din dimineţile fierbinţi de vară.
iubite, simţi cum sufletele noastre
dansează pe melodia tainelor vieţii
care sparge stânca tăcerii de ieri?
vreau ca noi, să amăgim timpul hain
cu un vis ţesut, cu fire de suflet albastru
sa prindem aripile veşniciei
în zborul liber al dragostei.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Pe foi de clipe, scriu iubirea

Pe paginile sufletului meu, împletesc o cunună de gânduri, ce au aroma dulce a crinilor în nopţile de vară. Cuvinte scrise cu cerneala dorului de tine, le aştern pe foi de clipe.
Mă gândesc la cum e viaţa… îşi schimbă mult prea des înfăţişarea şi veşmintele. Poate că azi, ea are chef, să se îmbrace cu o rochie de vise în culori vii, mâine va purta haine cenuşii, poimâine cine ştie… iar, noi oamenii suntem nevoiţi să ţinem pasul cu viaţa, să o înţelegem, să îi zâmbim, să o tragem la răspundere pentru eşecurile şi visurile frânte de atâta zbor deşart, să o alintăm… un lucru este cert, nu o putem evita, ci trebuie să o acceptăm aşa cum e ea: capricioasă, frumoasă, rebelă, copilăroasă, şi neînţeleasă.
Îmi place să urmăresc cu privirea, zborul păsărilor ce îmi pare lin şi neobosit. În acea clipă, mă gândesc la cum e zborul oamenilor, la călătoria de multe ori extenuantă care se numeşte viaţă. Las, ca gândurile să zboare asemenea păsărilor, în galaxia unor visuri ce nu cunosc povara timpului. Aici, lacrimile au culoarea albastră şi parfum de stele ce mă fac să gust dragostea. Nu există o forţă mai puternică, decât dragostea. O caut pe tărâmul visului.
Aici viaţa e înveşmântată cu speranţă, ţesută de îngerii din ceruri, în culorile curcubeului.Vântul uscat din deşertul ignoranţei şi firele de praf tăioase ale urii sunt transformate în pământul unei lumi noi,în care rodeşte cea mai frumoasă floare, cu tulpini de lumină şi miros de ploaie a fericirii...această floare cu petale spălate, în râuri de cer este dragostea. Simt că încep sa învăţ "a trăi" clipa, animată de spiritul invincibil al dragostei.
Aşa cum spune şi melodia de mai jos..."dragostea ne va ţine în viaţă"

joi, 7 iulie 2011

Să-ţi fiu singura rază

Sunt ca un colţ de stea
ce lumineaza adâncimea
ochilor tăi vrăjiţi
tăcerea nopţilor,
cu lună plină de aşteptare
nu-ţi mai întunecă
surâsul de flori.
îţi împodobesc inima,
cu trandafiri albaştri
înveşmântaţi în cuvinte
ce nu au fost rostite încă,
îţi alung oftatul şi chem
un vânt de dragoste
să-ţi mângâie dorul,
cuprins între palmele
sufletului tău,
copil rebel şi singuratic.
vreau să-ţi fiu singura rază,
aprinsă de lumina unui vis,
într-o seară târzie de mai
să mă furişez în odaia
gândurilor tale
să mă contopesc cu visele-ţi
ce-şi aşteaptă rândul
la fericire.

miercuri, 6 iulie 2011

O ploaie de gânduri

O ploaie de gânduri
cu lacrimi de vară
a ţesut peste suflet
pânza unei iubirii
ce sărută infinitul,
gândurile-mi sunt
zbor spre fericire
stol de pescăruşi
ce-şi lasă libere
visurile frânte de
furtuna existenţei.
mă scufund alene
în valurile unui dor
pictat în speranţă
mă înec în lacrima
necunoscută de tine
în adâncimea unui vis
ce nu cunoaşte povara
singuratăţii.
vreau să ating
cu degetele fericirii
curcubeul din tine
să rămân fără cuvinte
doar prin semnele dragostei
să vorbesc sufletului tău.