Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 31 mai 2010

OAMENII DIN VIAŢA NOASTRĂ



O şcoală mult mai bună înseamnă cărţile şi oamenii întâlniţi
în afara şcolii.” Ilya Ehrenburg

În viaţă avem parte de întâlniri emoţionante care nu sunt întâmplătoare. Ele ne încarcă sufleteşte. Oamenii din viaţa noastră sunt ca o oglindă care ne arată cu acurateţe pe noi înşine. Am învăţat că orice om care apare în calea noastră are un rol bine determinat în misiunea şi viaţa noastră. Oamenii ce intră în vieţile noastre nu sunt deloc
acccidentali, aşa cum poate credem la un moment dat, ci sunt trimişi de Dumnezeu spre evoluţia noastră personală.
Întâlnim acei oameni de care avem nevoie spre realizarea visurilor şi spre împlinirea misiunii cu care am fost însărcinaţi. Şi noi, la rândul nostru, îi ajutăm pe cei pe care îi întâlnim, să-şi înţeleagă lecţiile şi misiunea de pe acest pământ. Prin experienţele noastre le transmitem un mesaj care le va descifra secretul existenţei lor. În urma întâlnirii noastre, şi noi şi ei, vom avea multe de învăţat, vom privi viaţa cu alţi ochi, lumea va avea un alt înţeles, mult mai vast şi profund… vom înţelege adevărurile existenţiale şi vom găsi adevărata bogăţie ce se găseşte în sufletele noastre. 
Este esenţial să-i privim pe ceilalţi fără prejudecăţi, ca pe ceva unic, fiindcă orice om este un univers la o scară mai mica, fiecare sine, ”eu” sau cum doriţi să-i spuneţi, este un tezaur nesecat din care alimentăm zi de zi  tot ceea ce e material, ţesând cu firele suferinţei, visuri, speranţe şi idealuri neasemuite. Dacă vom conştientiza că lumea nu este în afara noastră, ci în interiorul nostru, vom avea puterea de a ne înţelege şi concretiza dorinţele mult mai uşor. Vom putea sa creăm o realitate total diferită de cea de acum. 
Autor: Lavinia Elena Niculicea



miercuri, 26 mai 2010

DESPRE FERICIRE


Aş dori să vă introduc intr-un domeniu vast şi complex,cel despre fericire.O să vă împărtăşesc viziunea mea asupra fericirii.
„Fericirea e un ideal al imaginaţiei,iar nu al raţiunii.”
Immanuel Kant
Există mai multe convingeri despre fericire.Uneori,ea este considerată o idee foarte înaltă,un ideal îndepărtat,o utopie,ceva ce nu poate fi obţinut.
De pildă,Kant considera fericirea ca fiind un ideal.El credea că nu suntem în măsură să judecăm ce ar trebui să facă oricare om ca să fie fericit.Fiecare are o reţetă proprie a fericirii iar ingredientele diferă de la om la om.Unele persoane sunt fericite când acumulează bogăţii materiale,altele cred că sunt fericite,dacă au prieteni,dacă sunt respectaţi şi au un statut social de invidiat.Pentru mulţi fericirea înseamnă a iubi şi a fi iubiţi,a avea o familie unită şi a şti că există cineva cu care işi împart bucuriile,tristeţiile,visurile şi speranţele.Noi nu ştim ce-l face fericit pe un anumit om şi ce-l face fericit pe altul.Nu există o noţiune unică şi clară care să explice fericirea pentru că fiecare om e distinct şi complex.El percepe şi vibrează diferit.Aşa cum spunea filozoful Petre Andrei:Ceea ce provoacă fericirea unuia nu este uneori pentru altul nici măcar un motiv de mulţumire trecătoare,ceea ce descreţeşte o frunte şi înveseleşte un chip poate produce altcuiva durere,căci un soare ce răsare într-o parte,apune în partea cealaltă.
Altcineva spunea: ”Fericirea îşi are originea în suferinţă şi oricât de mult am dori să trăim numai în fericire,este absolut imposibil,întrucât fără suferinţă,aceasta niciodată nu-şi va arăta miraculosul spectru.”(Sorin Cerin).
Doresc să subscriu la aceste cuvinte,pe care din puctul meu de vedere le consider adevărate.Sunt o persoană care a cunoscut suferinţa,dar şi fericirea.În timp ce experimentam suferinţa,am devenit conştientă de lucrurile cu adevărat importante,valoroase din viaţa mea şi am inceput să le apreciez.În suferinţă m-am apropiat de Dumnezeu şi am început să observ miraculosul spectru al
fericirii:lumină,speranţă,iubire,acceptare,iertare,armonie şi credinţă.
Nu am putea aprecia lumina,dacă nu ar fi intunericul,binele dacă nu ar fi răul.Nu am putea vedea fericirea,dacă nu ar fi suferinţa.

Eu însămi consider,că fericirea este o stare interioară pe care noi trebuie să o conştientizăm.Conştientizarea are un rol vital în experimentarea fericirii.Dacă noi nu încercăm să fim conştienţi de frumuseţea lucrurilor simple din viaţa noastră,nu vom găsi fericirea pe care noi o căutăm cu ardoare întreaga noastră viaţă.Fericirea,în viziunea mea este o stare ce se cere construită zi de zi,nu din lut sau beton,ci din ceva mult mai preţios şi durabil-Iubirea.Fericirea e alcătuită din momente,clipe,din lucruri simple.O putem găsi în cele mai infime lucruri.Tot ce e în jurul nostru,tot ce e viu şi adevărat,fiecare lucru care poartă o aură a iubirii,poate constitui o sursă vie de fericire.La noi se află cheia cu care deschidem porţile fericirii.Trebuie să descoperim în fiecare clipă un sâmbure de fericire şi bucurie.Noi,toţi trăim cu scopul de a fi fericiţi.

În accepţiunea mea,fericirea nu este o utopie,un vis nerealizabil,ceva de neatins.Fericirea este lângă noi,aproape,pentru noi toţi,dar mulţi dintre noi nu ştim să o recunoaştem,din păcate.Ea este înscrisă în genele noastre,Dumnezeu ne-a creat cu dorinţa de a fi fericiţi,dar noi nu ne achităm de îndatorirea de a fi fericiţi,o subestimăm cel mai mult.Tatăl Ceresc ne-a responsabilizat pe fiecare să fim fericiţi,iar noi pierdem tot mai mult din vedere acest lucru.Observ,că mulţi oameni cred că vor fi fericiţi dacă strâng averi materiale,dacă vor avea celebritate,însă vedem că în cazul în care obţin aceste lucruri,nu se simt fericiţi,au un gol interior şi încearcă să îşi găsească refugiul în alcool,droguri şi alte lucruri care îi ruinează până la urmă.
Deci,fericirea nu ţine de factorii externi,ci o găsim în interiorul fiinţei noastre.Trebuie,doar să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine.Să fim naturali,noi înşine,să fim originali.Fericirea constă în a-L afla pe Dumnezeu,a-L cunoaşte şi a ne apropia de El-Sursa Fericirii.
Viziunea lui Dumnezeu asupra fericirii e atât de diferită de a noastră,a oamenilor.Filozofi,scriitori,oameni de rând,cu toţi au încercat să afle răspuns la întrebarea ”Ce este fericirea?”-şi fiecare a definit-o prin prisma percepţiei personale.Însă cred,că ţinând cont că Dumnezeu e Sursa Fericirii,ar fi mai bine să vedem ce răspuns ne oferă El.”A iubi” este prima dintre toate fericirile.Iisus Hristos ne-a oferit cea mai bună reţetă a fericirii.În Faptele 20:35,El ne spune”Este mai ferice să dai,decât să primeşti.”Dăruind necondiţionat,vom simţi fericirea,conform cu spusele lui Iisus.

miercuri, 19 mai 2010

ODĂ IUBIRII


Când te-am întâlnit pe tine,am simţit că păşesc în anotimpul dragostei.Am perceput o subtilă şi stranie energie ce mi-a dat fiori în tot trupul.Deodată,inima,pasăre frântă a prins aripi.Ne-au crescut aripi de dragoste să ajungem până la cer...tărâm de beatitudine şi libere trăiri.Vom prinde aripile dragostei doar dacă dorul şi visul se întâlnesc în noi.Dorul de pământ,de cer,de viaţă şi visul scăldat de roua gândurilor pure din zorii dimineţilor liniştite.
În tine e parfumul unic al florilor de mai ce mi-a îmbătat inima pe vecie.Eşti vântul invizibil ce străbaţi neobosit universul fiinţei mele.Îmi atingi ploapele uşor,în fiecare seară,cu atingerea discretă şi blândă a dragostei.Eşti ciripitul vesel al păsărelelor pe care inima mea îl aude în fiecare dimineaţă.Eşti amurgul visurilor dureroase care s-au hrănit cu amintiri cenuşii şi răsăritul aurolat de speranţă din dimineţile calde de vară.
Iubire. Pictures, Images and Photos
Eşti cea mai de preţ clipă ce Dumnezeu mi-o îngăduie s-o trăiesc.Eşti oda iubirii pe care inima mea o cântă în fiecare anotimp,în dansul clipelor efemere ce se învălmăşesc în clepsidra vieţii.Timpul,zeu tainic şi nemilos dă drumul nestăpânitelor clipe care curg şuvoaie prin fiinţa-mi de lut.Din trecerea vijelioasă a clipelor,imi iau ca veşmânt iubirea să-mi acopere vidul interior.Iubirea transformă fiecare clipă de venin în una de dulceaţă.
Fiecare secundă de dragoste ce bate în noi ne face să simţim infinitul.Să o trăim intens,să o cântăm cu patos şi să ne lăsăm purtaţi de vibraţia-i nemuritoare.Timpul nu poate ucide dragostea.De fapt,timpul este aliatul dragostei.El ajută dragostea să se desăvârşească.Doar cu timpul înţelegem dragostea.

miercuri, 12 mai 2010

ARTA DE A SCRIE


Am învăţat că boala poate fi îndrumătorul perfect spre calea divină,un îndrumător care te ajută să te descoperi pe tine însăţi,eul lăuntric.Visul de a dansa,de a fi o balerină,se îndepărta tot mai mult de mine.Era ca un soare ce se pierdea în asfinţit.Eram ca o pasăre cu aripile rănite.Trebuia să renunţ la acest vis,trebuia să-mi redirecţionez aspiraţiile.Dumnezeu a avut alt plan cu mine.Mi-a dat alt vis pe care să-l transpun în realitate-acela de a crea şi de a preda.
Mi-am dorit sa fac o facultate.Însă cei din jurul meu nu m-au încurajat în acest sens,spunându-mi că nu are rost în situaţia mea,că e mult prea greu şi „de ce să mă chinui”,conform spuselor lor.Eu nu am vrut să renunţ la acest vis deoarece sunt de părere că trebuie să-ţi urmezi visurile în care crezi până la marginea pământului daca este nevoie.Iar verbul „a renunţa” nu m-a caracterizat niciodată ci verbul”a lupta” m-a incitat întotdeauna să-i descopăr înţelesul.Mi-am amintit cuvintele pline de forţă ale latinilor care sunau cam aşa”Per aspera ad astra.”,tradus”Pe căi anevoioase se ajunge la stele”.Într-adevăr,drumul spre stele e anevoios,plin de hopuri şi accidente,sunt necesare multe eforturi,sacrificii şi renunţări.Nu ezit să înfrunt provocările pe care viaţa mi le scoate în drum şi consider că,deşi existenţa mea este fragilă,merită să lupt pentru fiecare clipă.
M-am încăpăţânat să cred în visul meu şi la vârsta de 25 de ani,cu ceva întârziere m-am înscris la Facultatea de Limba şi Literatura Română,specializare limba română-limba engleză.În cele din urmă,văzându-mi încăpăţânarea,părinţii m-au susţinut pe drumul meu anevoios,cred că n-au avut incotro.Perseverenţa şi determinarea mea au dat roade.Nu a fost uşor,aşa cum era de aşteptat.Trebuia să mă deplasez la o distantă de 20 de km,uneori pe vreme proastă,să urc scări în conditiile in care eu mă aflam.Însă părinţii ca intotdeauna mi-au fost alături,m-au ajutat să ajung la facultate şi astfel să o pot termina.Examenele le-am luat cu note foarte mari,culminând cu examenul de licenţă.Dumnezeu mi-a răsplătit eforturile şi mi-a dat satisfacţia ce derivă din atingerea viselor şi împlinirea obiectivelor. Îmi place să lucrez cu copiii,să fiu eu aceea care îi introduc în universul limbilor şi al literaturii străine şi să le dezleg tainele învăţăturii.Astfel, am păşit pe urmele mamei,învăţând de la ea arta de a preda.Îmi place să citesc,in special poezie.

Sunt subjugată de poemele marelui Mihai Eminescu,poetul nepereche al literaturii române.Când citesc,parcă plutesc intr-o lume plină de culoare,lăsându-mă purtată de fascinaţia şi energia cuvintelor,zburând pe culmile sublime ale literaturii.Într-o zi,stând la masa de scris,am luat un creion şi o foaie de hârtie şi am început să dau viaţă,formă cuvintelor.Cuvintele se năşteau cu atâta bucurie şi repeziciune,încât eram de-a dreptul uimită.Era ca şi cum zăgazurile fiinţei se rupseseră şi apele cuvintelor începuseră brusc să curgă.
Ţin minte că atunci când am început să compun primele mele poezii,era o zi friguroasă de ianuarie,soarele tocmai apusese,iar eu eram singură în cameră.Sufeream şi eram năpădită de o sumedenie de gânduri şi stări.Am conştientizat că suferinţa stimulează actul creaţiei.Se spune că lucrurile cele mai frumoase şi valoroase se nasc în momente de suferinţă.Mai întâi,am început să păşesc pe tărâmul poeziei,cu paşi sfioşi,apoi am trecut la proză,un domeniu mai complex,în opinia mea.În această carte,cititorii mei,aveţi ocazia de a-mi citi creaţiile.Las la latitudinea voastră,aprecierea sau critica. Mi-am dorit să scriu din două motive.Un prim motiv ar fi că,atunci când scriu mă exprim cel mai bine,îmi fac cunoscute cele mai intime trăiri,de fapt simt că mă transfigurez,devin cu totul altă persoană atunci când creez.Un al doilea motiv ar fi că,prin scris sunt capabilă să ating coardele sensibile ale celor din jur.Mi se pare fascinant ca prin cuvinte să trezesc emoţii puternice celor ce mă ascultă.Prin cuvintele mele pot sa-i fac pe oameni să simtă în acelaşi timp cu mine bucuria,tristeţea,fericirea,suferinţa,speranţa şi entuziasmul.Nu este minunat acest lucru?Un scriitor are o astfel de putere.Eu aş asemăna un scriitor cu un magician.Un magician poate să transforme un lucru doar atingându-l cu bagheta-i magică.Un scriitor prin cuvinte poate crea magia,poate să-i vrăjească,să-i captiveze pe cei care îi citesc opera.Scriitorul,prin cuvinte meşteşugite şi pline de har,poate să atingă,să mişte sufletele oamenilor si să le transforme asemenea alchimistului.

Când scriu,îi introduc pe cei din jur într-un univers minunat,de basm,în care ei îşi retrăiesc copilăria,tinereţea,regăsindu-se în cuvintele mele.Mi-am dorit mult să am puterea de a trezi în ceilalţi emoţii pozitive.Iar cuvintele au această energie,pot crea trăiri profunde.Cuvintele sunt vii şi pline de forţă,astfel încât pot să reveleze cele mai ascunse gânduri şi intenţii. Este important să folosim cuvintele cu scopul de a vindeca,de a zidi şi nu de a răni sau dărâma.Nu e mereu uşor să alegi cuvintele potrivite.Dar e recompensator să ştim că prin cuvânt putem aduce un zâmbet pe feţele oamenilor şi stropi de bucurie în inima lor.Prin cuvinte,putem să schimbăm clipa nefastă şi să îmbogăţim viaţa unei persoane.

miercuri, 5 mai 2010

BUCURIA DE A CREA

Astăzi m-am trezit cu mult chef de viaţă.De cum am mijit ochii,m-au întâmpinat cu iubire un mănunchi de raze voioase,alintându-mă şi soptindu-mi"Bună dimineaţă,pământeano!".Eu le-am răspuns la salut,cu un căscat larg şi un zâmbet generos ce-mi lumina chipul adormit pe care se reflecta atingerea jucăuşă a razelor de soare.

În aerul camerei se simţea o mireasmă încântătoare ce venea din partea unui buchet de lăcrămioare gingaşe,vrând parcă să mă întâmpine şi ele în ceasul dimineţii în limbajul lor caracteristic.În acele clipe,m-am îndreptat spre ele,le-am atins suav şi mi-am ascuns faţa printre bobiţele albe,ca nişte lacrimi de cristal ce parcă scânteiau in lumina camerei.Parfumul lor ameţitor îmi răcorea pur şi simplu sufletul,umplându-mi fiinţa de beatitudinea şi tinereţea primăverii.
Mi se părea că soarele era mai strălucitor,trilul păsărelelor mai melodios,iarba mai verde şi pomii îmbrăcaţi mai fastuos în nuanţe pronunţate de alb şi roz,însenindu-mi privirea.Cerul era un lac albastru acoperit de nuferi albi.Totul era plin de culoare şi de viaţă,dorindu-mi să trăiesc intens fiecare clipă a zilei.Bucuria îmi era accentuată de faptul că aveam să-mi termin de scris cartea.Am luat pixul,am chemat muză să mă inspire şi am început să scriu ultimele paragrafele ale cărţii mele.Mărturisesc că atunci când scriu,simt mai pregnant bucuria de a trăi magia clipelor şi de a fi eu însămi,de a-mi scoate la suprafaţă potentialul creativ,de a împărtăşi cu lumea şi Universul ideile creatoare ce relevă scânteia de divinitate ascunsă în fiecare dintre noi.Atunci când creez e ca şi cum eu devin colaboratoare cu Dumnezeu...spun asta pentru că El mă inspiră,îmi canalizează trăirile şi mă stimulează pentru a realiza frumosul concretizat prin artă.Astăzi,în societatea în care trăim e imperios necesar să fim creativi.Prin creativitate înţeleg faptul de a te duce dincolo de banal,de superficial pentru a întâlni divinul.Prin scris,las ca adultul din mine să ia o pauză şi copilul din mine să-şi intre în rol şi să se exprime liber,fără inhibiţii,cu ingeniozitate,spontaneitate şi inocenţă aşa cum un copil o face.

Gândul îmi zboară departe pe aripa timpului călător şi visez că ţin în mână cartea pe care mi-am dorit să o scriu.Ating coperţile lucioase,răsfoiesc încet paginile cărţii ce conţin gânduri,trăiri rupte din sufletul meu şi simt mirosul cernelii imprimat pe filele fine,abia tiparite,miros ce-mi invadează nările-mi delicate.
Atingându-mi cartea e ca şi cum mi-aş atinge visul ce-mi răspândeşte în suflet bucuria de a fi atins Cerul.Cineva spunea:”Tocmai posibilitatea de a-ţi împlini un vis face ca viaţa să fie interesantă.Pentru a reuşi este nevoie de o credinţă puternică,încredere în forţele proprii,determinare şi faptul de a-ţi păstra visurile vii.