Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 30 decembrie 2014

2014 a ajuns la final...


Şi în acest an, mi-am deschis larg sufletul faţă de cei din jur. Asemenea unei cărţi deschise pe care o pot citi toţi. Nu e uşor să faci asta, pentru că inevitabil te expui părerilor şi judecăţilor oamenilor. Iar unii pot citi doar ceea ce vor, ce le convine. Însă e satisfăcător când primeşti din partea cititorilor un feedback pozitiv. În cartea mea există tot felul de poveşti: de durere, de dor, de bucurie, de iubire… Printre cuvinte, mulţi aţi găsit mângâiere, lumină, vindecare, visuri dragi care s-au sfărâmat şi pe care le-am construit împreună. Dar cartea lui 2014 se cere citită până la ultima filă. Am scris-o cu lacrimi fierbinţi, înmuindu-mi inima în cerneala visurilor şi am încercat să înţeleg fiecare cuvânt adus pe aripile vieţii. Am avut multe întrebări şi am primit puţine răspunsuri. Am dorit să înţeleg de ce unii oamenii s-au comportat într-un anumit fel, de ce nu au mai dorit să-mi împărtăşească din bucuriile şi tristeţile lor. Şi am înţeles într-un final că unii oamenii nu ştiu sau nu sunt pregătiţi să ofere, să facă parte din "filmul tău". Răspunsurile vin atunci când eşti sincer cu tine şi pregătit să le afli.
În acest an, am primit câteva lecţii de viaţă. Am învăţat că merită să lupţi atunci când ceea ce te leagă de un om e mai puternic decât ceea ce te separă. Şi că cineva căruia îi lipseşti, nu va găsi scuze, ci îţi va arăta că eşti importantă pentru el.
Am învăţat că omul drag nu se va "ascunde" de tine, ci se va "ascunde" în tine.
Am învăţat că sănătate este bunul cel mai de preţ şi merită să lupţi pentru ea.
Am învăţat că sunt oameni pe care nu-i cunoşti personal, dar vor dori să-ţi atingă sufletul.
Am învăţat că există oameni de care te simţi legată sufleteşte şi poţi comunica cu ei şi fără cuvinte.
Am învăţat că familia e cel mai sigur refugiu unde primeşti în mod necondiţionat iubirea.
Am învăţat că scrisul linişteşte orice durere. Că este cea mai bună terapie pentru mine şi pentru cei care o primesc.
Am învăţat că cea mai mare bucurie pentru mine este atunci când dăruiesc ceva ce rezonează cu ceilalţi, când fac din cuvinte, balsam pentru rănile lor.
Doamne, câte nu înveţi într-un singur an!
2014 a fost un an greu din mai multe puncte de vedere, dar mi-a adus şi bucuria de a-mi vedea unele visuri împlinite. Cum ar fi de exemplu: publicarea volumului de poezie, "Florile cerului" (februarie). A fost un an plin cu de toate: cu învăţăminte valoroase, cu amintiri dulci şi amare, aşteptări înşelate, cu visuri devenite realitate, cu întâlniri frumoase, cu clipe care m-au dus până la cer, iar altele m-au scăpat din braţe. Uneori, m-am lăsat doborâtă de pietre, alteori am stat în picioare, chiar dacă m-am lovit de stânci. Uneori e prea târziu să mai repari sau să schimbi ceva, iar alteori e prea devreme să spui: Nu mai pot!Dar întotdeauna e bine să spui: Îmi pare rău! Te iubesc! Mulţumesc!
Acum, primesc o carte nouă cu 365 de file albe, pe care vreau să o scriu mai bine, să pun în ea mai multe cuvinte de dragoste, de linişte, de prietenie, de bunătate, de înţelepciune. Să o umplu cu mai mult dor de… fericire, de viaţă!
2014, râmâi cu bine! 2015, sunt pregătită să te intâmpin!

Lavinia Niculicea
Another Year Has Gone By


duminică, 28 decembrie 2014

Despre viaţă...


Viaţa e ca o sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă, pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor... Mi-am anesteziat durerea prin scris.
Viaţa e ca o linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo… Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să urcăm tot mai sus, în timp ce ne înfruntăm fricile, să riscăm, să ne aventurăm şi să privim înainte. Învăţăm că încercările se suportă mai bine, având o atitudine pozitivă, lăsând să înmugurească un zâmbet pe chip şi să înflorească pacea-n inimă, decât să trăim în disperare, frică şi lacrimi…
Învăţăm să luptăm şi luptăm să învăţăm că e nevoie de răbdare pentru a palpa conturul visurilor, că e nevoie de credinţă pentru a vedea cât mai departe, pentru a fi în filmul unui mâine”, că e nevoie de speranţă pentru a continua drumul viselor care e lung şi anevoios şi că e nevoie cel mai mult de iubire, pe lumea asta, pentru că iubirea ne ţine vii, conştienţi că suntem, că vom fi şi dincolo de azi. Iubirea ne apropie de cer, ne face cunoştinţă cu albastrul privirii lui Dumnezeu, ne leagă aici pe pământ cu fire invizibile de semenii noşti şi astfel putem ţese cu migală, dar cu bucurie, pânza vieţii noastre.
Dincolo de zâmbet, stă ascunsă povestea unei lacrimi, dincolo de masca durerii, aşteaptă să fie privită în ochi bucuria. Dincolo de trupul îmbrăcat în lutul existenţii, e un suflet de porţelan, însemnat de degetele divine care i-au dat forma iubirii. Dincolo de cuvinte, citeşte-mi inima şi ai să recunoşti semnătura lui Dumnezeu.

Lavinia Elena Niculicea

I have a dream...




De duminica...


"Afara ninge linistit si-n casa arde focul..." Sa petrecem ultima duminica din an, relaxandu-ne si meditand la toate trairile din acest an. Eu aleg sa citesc o carte buna, ceva motivational, sa urmaresc un film de calitate, sa impartasesc cu ceilalti ceea ce scriu si sa ascult ceva muzica de suflet sau de sezon, cum ar fi Queen, Celine Dion, Michael Bublé si altii...
Timpul in care am investit cea mai mare dragoste, nu se pierde...
O duminica frumoasa tuturor!
Home

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Sa fiu...


Poezia de mai jos, are o poveste frumoasă, ce imi trezeşte amintiri dragi şi emoţii de neuitat.Era prin 2007, cand o compuneam.Cineva, cu suflet deosebit a avut plăcerea să mi-o recite, s-o facă cunoscuta oamenilor, in cadrul unei emisiuni la postul tv, DDTV. Acum, aceasta poezie, este deja publicata. Se numeste "Sa fiu" si o ofer cu drag si cititorilor de pe facebook: 

Doamne, nu-ţi cer alese comori;

Dă-mi doar dragoste, de vrei.
Pe cerul Tău să fiu o vie stea
ce demn îşi poartă lacrima.
Revarsă a dragostei lumină
peste fiinţa iubită, ce mă-nalţă.
Să fiu o clipă de dor în eternitate,
ce aduce iubire, lumină şi serenitate.
Să fiu un dulce strop dintr-un izvor,
ce suspină dorul cel mai arzător.
Să fiu o albă, încântătoare floare,
ce-i şopteşte cu drag unui fluture:
– Mângâie-mă, alină-mi a mea durere…
Să fiu o pasăre pe un cer cu soare,
ce cântul şi-l poartă în trista zare.
Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă,
Că viaţa-i bucurie şi speranţă!...

Lavinia Elena Niculicea



vineri, 26 decembrie 2014

Să ne facem timp pentru ceea ce e esential


Zilele astea e asa o goană după lucruri, am observat că oamenii au fost preocupati mai mult sa-l caute cu inima pe Mos Crăciun, decât pe Iisus Hristos, au fost preocupati mai mult de ceea ce vor manca sau unde vor petrece, decat sa se gandeasca la motivul principal, uitând ce e cu adevărat important: de Dumnezeu, de venirea pe lume a Mantuitorului, de propriul suflet. Am observat ca multi tineri au ales să petreaca in cluburi. Si mă întreb, oare din 360 si ceva de zile, o zi, doua, nu puteau sa o petreaca in onoarea Mântuitorului. Dacă e o sărbătoare sfântă, ce legătură e între Hristos şi degradarea morală din cluburi? Creştini inseamna pe urmele lui Hristos... Deci, răspunsul e evident.
Eu consider că ar trebui să ne facem timp să medităm la iubirea lui Dumnezeu si a Fiului Său.
Să ne facem timp să-i mulţumim prin gândurile noastre bune, prin faptele noastre nobile faţă de semeni. Să imităm compasiunea, iertarea şi iubirea Lui.
Să ne facem timp să ne rugăm pentru noi şi pentru alţii, să ne facem o autoanaliză corectă a motivaţiilor, a prioritatilor şi dorinţelor noastre. Să realizăm ce e cu adevărat important pentru noi, să vedem esenţa lucrurilor şi nu doar la suprafaţă. Să fim mai buni, mai plini de înţelegere, mai cunoscători în lucrurile înalte, să lăsăm ca iubirea de Sus să rodească aici pe pământ, învăţându-ne trăirea în Hristos. Iar asta să nu o facem doar cu o anumită ocazie, ci să ne propunem că în fiecare zi să fim imitatori ai lui Dumnezeu, să fim mai buni decât ieri şi mai aproape de mâine, de omul care ne-am dori să fim. Până la urmă, noi nu suntem în competiţie cu cei din jur, ci în competiţie cu noi înşine pentru a ne desăvărşi în iubire şi trăiri autentice. Avem nevoie să trecem de la a avea, la a fi. Să fim cu adevărat spirituali.
Să lăsăm undeva departe răutatea, invidiile fără rost, să aducem mai aproape iubirea şi lumina, să le lăsăm să ne pătrundă inima. Pentru că tot ce purtăm în interior se va reflecta în exterior.
Vă doresc să vă faceţi timp pentru ce e esenţial, pentru a vă linişti sufletele, pentru împăcare, pentru iertare si adevărata lumină care sălăşluieşte în interiorul vostru.


Lavinia Elena Niculicea




luni, 22 decembrie 2014

Un gând bun...


Mulţumesc, Doamne, pentru încă o zi, pentru minunea de a fi, de a putea încă o dată saluta soarele şi a-mi limpezi trăirile în albastrul cerului, de a simţi iubirea celor dragi, de a aprecia fiecare clipa şi a-i găsi rostul, de a inspira pe cei care-mi privesc inima, de a face din fiecare cuvânt o scară pentru a atinge Cerul. E o minune să iubeşti şi sa fii iubit in aceeaşi măsură. 
Mă bucur atunci când primesc un dar, pe care poate că nu pot să-l ating, dar îl simt şi mă face fericită: cum ar fi un zâmbet, un cuvânt, o încurajare, o îmbrăţişare, ceva ce vine din inimă. Însă şi mai mult mă bucur când pot eu dărui cuiva bucăţele din sufletul meu.
Mulţumesc tuturor acelora care există în viaţa mea şi prin lucruri mărunte îmi fac clipele mai frumoase şi îmi dau forţa să continui călătoria numită Viaţă.

Va doresc o săptămână plină de binecuvantari minunate şi să aveţi lângă voi oamenii dragi!


marți, 16 decembrie 2014

Viaţa ca un animal de prada


Mi-am zis de multe ori, în clipele de singurătate ce-mi amorţeau entuziasmul că viaţa e un animal de pradă. Uneori, ea mi-a arătat privirea-i fioroasă, dornică de a se năpusti asupra visurilor mele şi a muşca cu sete din liniştea obţinută cu un preţ scump. Da, liniştea nu e gratis! O aştepţi, dar ea vine greu… Mai întâi trebuie să faci cunoştinţă cu furtuna şi să-i ţii piept şi de abia apoi, în suflet ţi se aşează un porumbel al împăcării. Înainte de calmitate, asemenea mării, am clocotit în iubirea furtunoasă, m-am lăsat purtată de vântul îndoielilor, de valul amânărilor, lovindu-mă de stâncile tăcerii. Da, timpul te fugăreşte, viaţa te pune la pământ… Şi ce faci atunci? Gândiţi-vă cum reacţionează cineva când e urmărit de un animal sălbatic… Fuge mai repede de cât se aştepta, îşi sporeşte forţele. Şi chiar dacă e prins şi pus la pământ, se luptă cu şi mai mare îndârjire… Când viaţa m-a pus la pământ, m-am luat la trântă cu ea, Şi dă-i şi luptă! Cine a spus că e uşor, că o să învingi şi ai să fi recompensat în lupta vieţii. Nimeni nu-ţi garantează asta şi totuşi continui să lupţi, pentru că omul e echipat cu această capacitate de a supravieţui celor mai vitrege condiţii. Ca  stâncile în faţa intemperiilor, rezistă şi stă ferm, pentru că omul speră, crede că poate fi refugiu pentru cei mulţi care se ard în razele sorţii.
De câte ori, am fost jos, simţind pământul că-mi fuge de sub picioare şi podeau rece atingându-mi faţa, am ridicat instinctiv gândurile către cer. Şi am văzut că soarele e acolo mereu, de miliarde de ani, el e străjerul fidel, ce încălzeşte tot pământul. În pofida oricărei eclipse, a războaielor, a răutăţii oamenilor, el răsare în fiecare dimineaţă. Goneşte luna şi el îşi ocupă postul fără să se plângă. Atunci, îmi dau seamă că şi eu mă pot ridica, că pot răsări din negura durerii, luminând visurile care stau să se stingă-n mine. Că pot străluci mult mai tare, după o furtună, că pot să extind lumină pe o rază mult mai mare, decât interiorul meu. Că mulţi pot prin povestea mea de viaţă să-şi aprindă visurile la rândul lor, pot să vadă mai bine drumul prin făclia speranţei şi curajului pe care am lăsat-o aprinsă. 
15.12.2014
(Va continua)
Lavinia Niculicea

duminică, 14 decembrie 2014

Poezie


Chiar dacă toată lumea m-ar părăsi
iubirea de cuvânt ar rămâne în mine.
S-a născut în adâncurile mele,
din dorinţa de a fi copil;
creşte cu fiecare vis,
se transformă cu fiecare lacrimă,
în poezie.

vineri, 12 decembrie 2014

Cântec de speranţă


A iesit din nou soarele si cu ocazia asta am primit o portie de inspiratie... Sper sa va aduc si eu soare in suflet prin urmatoarele versuri:
După atâta frig şi ploaie,
soarele din nou a răsărit,
inima începe să ne fie vioaie,
în suflet speranţa a înmugurit.

Timp de o lună au căzut
peste noi stropi de întristare
parcă cerul de pământ era rupt,
noi, oamenii, lăsaţi în visare.

Dar, iată, că nişte raze sfioase
au coborât din caleaşca de vise
să ne aducă clipe mai luminoase
pe file de iarnă în alb scrise…

Învăţam un cântec de speranţă
pe notele anotimpului din noi,
să culegem ghiocei în dimineaţa
unei primăveri aşteptată de amândoi.

12.12.2014


joi, 11 decembrie 2014

Vis de diamante


Scârţâie sub picioare
vis de diamante 
pe cărarea timpului...
Pădurea a înverzit 
la lumina sufletului tău. 
De atâta căutare,
dorul a îngheţat.
Amintirea ta e un foc
ce topeşte clipele -
sloi de amăgire.

vineri, 5 decembrie 2014

Sete de alb


Mi-a fost sete de alb, 
de visuri înveşmântate 
în sărbătoare, 
de emoţia primei zăpezi, 
de viaţă... 
Mi-a fost sete să strâng 
în palme visul de copil 
cuminte, 
care aşteaptă mereu 
darul... iubirii


5.12.2014

marți, 2 decembrie 2014

Scriu poeme


Iubite, ne cad pe aripi
ninsori de decembrie,
ce ne îngreunează zborul, 
dar le topim prin
surâsul dragostei.
Pe albul zăpezii scriu
dorul, zbuciumul,
dorinţa ca cerul să plângă
doar din dragoste
iar setea de viaţă
s-o purtăm mereu în noi...
Îmi înmoi visurile
în lacrimile de sloi
şi scriu poeme
viscolite de al tău suflet.