Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2014

2014 a ajuns la final...

Şi în acest an, mi-am deschis larg sufletul faţă de cei din jur. Asemenea unei cărţi deschise pe care o pot citi toţi. Nu e uşor să faci asta, pentru că inevitabil te expui părerilor şi judecăţilor oamenilor. Iar unii pot citi doar ceea ce vor, ce le convine. Însă e satisfăcător când primeşti din partea cititorilor un feedback pozitiv. În cartea mea există tot felul de poveşti: de durere, de dor, de bucurie, de iubire… Printre cuvinte, mulţi aţi găsit mângâiere, lumină, vindecare, visuri dragi care s-au sfărâmat şi pe care le-am construit împreună. Dar cartea lui 2014 se cere citită până la ultima filă. Am scris-o cu lacrimi fierbinţi, înmuindu-mi inima în cerneala visurilor şi am încercat să înţeleg fiecare cuvânt adus pe aripile vieţii. Am avut multe întrebări şi am primit puţine răspunsuri. Am dorit să înţeleg de ce unii oamenii s-au comportat într-un anumit fel, de ce nu au mai dorit să-mi împărtăşească din bucuriile şi tristeţile lor. Şi am înţeles într-un final că unii oame

Despre viaţă...

Viaţa e ca o sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă, pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor... Mi-am anesteziat durerea prin scris. Viaţa e ca o linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo… Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să urcăm tot mai

De duminica...

"Afara ninge linistit si-n casa arde focul..." Sa petrecem ultima duminica din an, relaxandu-ne si meditand la toate trairile din acest an. Eu aleg sa citesc o carte buna, ceva motivational, sa urmaresc un film de calitate, sa impartasesc cu ceilalti ceea ce scriu si sa ascult ceva muzica de suflet sau de sezon, cum ar fi  Queen ,   Celine Dion ,   Michael Bublé   si altii... Timpul in care am investit cea mai mare dragoste, nu se pierde... O duminica frumoasa tuturor! Home

Sa fiu...

Poezia de mai jos, are o poveste frumoasă, ce imi trezeşte amintiri dragi şi emoţii de neuitat.Era prin 2007, cand o compuneam.Cineva, cu suflet deosebit a avut plăcerea să mi-o recite, s-o facă cunoscuta oamenilor, in cadrul unei emisiuni  la postul tv, DDTV. Acum, aceasta poezie, este deja publicata. Se numeste "Sa fiu" si o ofer cu drag si cititorilor de pe facebook:  Doamne, nu-ţi cer alese comori; Dă-mi doar dragoste, de vrei. Pe cerul Tău să fiu o vie stea ce demn îşi poartă lacrima. Revarsă a dragostei lumină peste fiinţa iubită, ce mă-nalţă. Să fiu o clipă de dor în eternitate, ce aduce iubire, lumină şi serenitate. Să fiu un dulce strop dintr-un izvor, ce suspină dorul cel mai arzător. Să fiu o albă, încântătoare floare, ce-i şopteşte cu drag unui fluture: – Mângâie-mă, alină-mi a mea durere… Să fiu o pasăre pe un cer cu soare, ce cântul şi-l poartă în trista zare. Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă, Că viaţa-i bucurie şi

Să ne facem timp pentru ceea ce e esential

Zilele astea e asa o goană după lucruri, am observat că oamenii au fost preocupati mai mult sa-l caute cu inima pe Mos Crăciun, decât pe Iisus Hristos, au fost preocupati mai mult de ceea ce vor manca sau unde vor petrece, decat sa se gandeasca la motivul principal, uitând ce e cu adevărat important: de Dumnezeu, de venirea pe lume a Mantuitorului, de propriul suflet. Am observat ca multi tineri a u ales să petreaca in cluburi. Si mă întreb, oare din 360 si ceva de zile, o zi, doua, nu puteau sa o petreaca in onoarea Mântuitorului. Dacă e o sărbătoare sfântă, ce legătură e între Hristos şi degradarea morală din cluburi? Creştini inseamna pe urmele lui Hristos... Deci, răspunsul e evident. Eu consider că ar trebui să ne facem timp să medităm la iubirea lui Dumnezeu si a Fiului Său. Să ne facem timp să-i mulţumim prin gândurile noastre bune, prin faptele noastre nobile faţă de semeni. Să imităm compasiunea, iertarea şi iubirea Lui. Să ne facem timp să ne rugăm pentru noi şi pentru al

Un gând bun...

Mulţumesc, Doamne, pentru încă o zi, pentru minunea de a fi, de a putea încă o dată saluta soarele şi a-mi limpezi trăirile în albastrul cerului, de a simţi iubirea celor dragi, de a aprecia fiecare clipa şi a-i găsi rostul, de a inspira pe cei care-mi privesc inima, de a face din fiecare cuvânt o scară pentru a atinge Cerul. E o minune să iubeşti şi sa fii iubit in aceeaşi măsură.  Mă bucur atunci când primesc un dar, pe care poate că nu pot să-l ating, dar îl simt şi mă face fericită: cum ar fi un zâmbet, un cuvânt, o încurajare, o îmbrăţişare, ceva ce vine din inimă. Însă şi mai mult mă bucur când pot eu dărui cuiva bucăţele din sufletul meu. Mulţumesc tuturor acelora care există în viaţa mea şi prin lucruri mărunte îmi fac clipele mai frumoase şi îmi dau forţa să continui călătoria numită Viaţă. Va doresc o săptămână plină de binecuvantari minunate şi să aveţi lângă voi oamenii dragi!

Viaţa ca un animal de prada

Mi-am zis de multe ori, în clipele de singurătate ce-mi amorţeau entuziasmul că viaţa e un animal de pradă. Uneori, ea mi-a arătat privirea-i fioroasă, dornică de a se năpusti asupra visurilor mele şi a muşca cu sete din liniştea obţinută cu un preţ scump. Da, liniştea nu e gratis! O aştepţi, dar ea vine greu… Mai întâi trebuie să faci cunoştinţă cu furtuna şi să-i ţii piept şi de abia apoi, în suflet ţi se aşează un porumbel al împăcării. Înainte de calmitate, asemenea mării, am clocotit în iubirea furtunoasă, m-am lăsat purtată de vântul îndoielilor, de valul amânărilor, lovindu-mă de stâncile tăcerii. Da, timpul te fugăreşte, viaţa te pune la pământ… Şi ce faci atunci? Gândiţi-vă cum reacţionează cineva când e urmărit de un animal sălbatic… Fuge mai repede de cât se aştepta, îşi sporeşte forţele. Şi chiar dacă e prins şi pus la pământ, se luptă cu şi mai mare îndârjire… Când viaţa m-a pus la pământ, m-am luat la trântă cu ea, Şi dă-i şi luptă! Cine a spus că e uşor, că o să în

Poezie

Chiar dacă toată lumea m-ar părăsi iubirea de cuvânt ar rămâne în mine. S-a născut în adâncurile mele, din dorinţa de a fi copil; creşte cu fiecare vis, se transformă cu fiecare lacrimă, în poezie. Lavinia Niculicea

Cântec de speranţă

A iesit din nou soarele si cu ocazia asta am primit o portie de inspiratie... Sper sa va aduc si eu soare in suflet prin urmatoarele versuri: După atâta frig şi ploaie, soarele din nou a răsărit, inima începe să ne fie vioaie, în suflet speranţa a înmugurit. Timp de o lună au căzut peste noi stropi de întristare parcă cerul de pământ era rupt, noi, oamenii, lăsaţi în visare. Dar, iată, că nişte raze sfioase au coborât din caleaşca de vise să ne aducă clipe mai luminoase pe file de iarnă în alb scrise… Învăţam un cântec de speranţă pe notele anotimpului din noi, să culegem ghiocei în dimineaţa unei primăveri aşteptată de amândoi. 12.12.2014  Autor:  Lavinia Elena Niculicea )

Vis de diamante

Scârţâie sub picioare vis de diamante  pe cărarea timpului... Pădurea a înverzit  la lumina sufletului tău.  De atâta căutare, dorul a îngheţat. Amintirea ta e un foc ce topeşte clipele - sloi de amăgire. Lavinia Elena Niculicea

Sete de alb

Mi-a fost sete de alb,  de visuri înveşmântate   în sărbătoare,   de emoţia primei zăpezi,   de viaţă...   Mi-a fost sete să strâng   în palme visul de copil   cuminte,   care aşteaptă mereu   darul... iubirii 5.12.2014

Scriu poeme

Iubite, ne cad pe aripi ninsori de decembrie, ce ne îngreunează zborul,  dar le topim prin surâsul dragostei. Pe albul zăpezii scriu dorul, zbuciumul, dorinţa ca cerul să plângă doar din dragoste iar setea de viaţă s-o purtăm mereu în noi... Îmi înmoi visurile în lacrimile de sloi şi scriu poeme viscolite de al tău suflet. Lavinia Niculicea