Lavi en rose

  Cu o emoție cosmică, hoinară, Creez muguri liberi ce nu dor... Dezinfectez drumul către primăvară Și mă prind în ludicul zbor de cocor. Din șevaletul cerului iau o felia de senin, Să pictez pe trupul clipei păsări albe. Cer ca morții să i se inventeze un vaccin, Să nu mai umble hai-hui prin tăcuta urbe. Mi-e surâsul captiv într-o oală de lut, Precum apusul în necuprinsa zare, Las în jurnalul nopții un vis neștiut, În zborul spre mâine pe aripi port sare. Condimentez stelele cu surâsuri amare, Culese din cireșii ce mor și renasc, La restanțe la înflorire să nu am habar, Fur visuri și-mi umplu al meu buzunar. Autor:  Lavinia Elena Niculicea

  Am făcut un pas mare pe Lună, Un pas mai puţin către noi. Lumea asta-i într-o goană nebună. Cine se mai apleacă spre cel în nevoi?   Omul caută să descopere noi planete, Cu paşi de lacrimi pe Calea Lactee, Şi totuşi el încă nu ştie cine este. Iubirea de semeni – nedezlegată epopee.   Egoul căptuşeşte stelele cu fum de vină, Ţinând fericirea departe la ani lumină. Înăuntrul omului e un ocean de Eu, Din când în când, un strop de Dumnezeu.   Discernem că viaţa-i doar un pas, Mult prea repede trece pe pământ. Facem în noi adesea câte un popas, Culegem nectar din al sorţii cuvânt.   Să nu lăsăm speranţele să ne îngheţe Prin ceaţa şi zloata unui cântec de viori. În orice notă a clipei se ascunde nobleţe, Să i-o cântăm celuilalt cu ai iubirii fiori.   Autor:Lavinia Elena Niculicea  

  Mă văd pe mine ca-ntr-o oglindă, Inima-mi bate în metafore și rime, Cu versul universuri paralele colindă, Fără a avea rău de înalțime...   E simplu să povestesc despre viață, Mult mai greu este să o trăiesc. Fac din fiece zi o declarație de speranță Prin gândul bun, pe-o stea mă iscălesc.   Să fiu o lumină când bezna se lasă, Să-nfloresc universuri într-un timp arid, Răsturnând clepsidra pe a tăcerii masă, Clipa mă va hrăni cu veșnicia, de nu o ucid.   În final, rămâne o singură-n întrebare: Am sorbit cu sete picătura de pe ale vieții buze? Răsfățată de fluturii visării cu nectar și soare Îmi las zâmbetul furat de cele nouă muze. Autor: Lavinia Elena Niculicea  

  ,,Omul în căutarea sensului vieții", de Viktor E. Frankl este un eseu de o mare profunzime, o poveste reală de viaţă, un cocktail de confesiune, filosofie, ştiinţă, pe care sufletul cititorului îl bea înghiţitură cu înghiţitură, dorind să-şi descopere sensul. O carte cu trăiri aparte, care te determină să-ţi reevaluezi atitudinea în faţa vieţii. Cuvintele lui au un ton de o sinceritate tulburătoare, fiindcă au ca fundament experienţe cu valenţe adânci, şi nu simple iluzii... Autorul spune la un moment dat că omului i se poate lua totul, mai puțin libertatea de a-și alege propriul mod de a fi într-un set de circumstanțe. Încercările vieții trebuie privite ca un test al propriei tării lăuntrice și al capacității de a înfrunta prezentul fără a ne refugia în trecut (deși „a fi fost este un fel de a ființa și, probabil, cel mai sigur”, spune Frankl) sau fără a evada din el prin sinucidere. Logoterapia l-a sprijinit pe Silvian Guranda, traducătorul acestei cărți, în lupta cu o b