Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

Mi-e sete de alb

Fulgi de albe dorin ţ e cad cu repeziciune peste inima mea... Se îmbulzesc, mă sărută şi mă răsfaţă cu clipe de iubire. Mi-e sete de alb, de zăpada de visuri, bătătorite de pa ş ii încrederii, de stelele aprinse în focul cuvintelor, de fiorul dragostei noastre. Mi-e dor de clinchetul sufletului tău, dăngănit de dor, ce-mi făcea inima să cânte colindul cu iz de eternitate.

Mai puternica...

Viata ne oferă multe întrebări şi puţine răspunsuri. Ea înseamnă a cadea şi a te ridica, a fi înfrânt şi a avea totuşi curajul de a te ridica şi a merge mai departe.  Viaţa e construită din umbre şi lumini, din paradoxuri şi ironii, din impr evizibil şi rutină, din durere şi bucurie... Drumul vieţii pentru unii e mai lin, pentru alţii înseamnă hopuri şi obstacole. Picioarele noastre nu calcă doar pe flori, ci şi pe mărăcini. Ne rănim şi sângerăm, dar cu toate astea nu abandonăm drumul ales de Cel de Sus. Viaţa ne dă două opţiuni: ori ne lăsăm doborâţi de încercările ei, ori ne ridicăm de jos, ne scuturăm de regrete şi suspine şi le infruntăm, luptând. Am învăţat că tot ceea ce contează e curajul de a continua şi tot ceea ce rămâne e faptul că mai putem spera in ceva, ca nu suntem pierduţi atâta timp cât il avem pe Dumnezeu alături. Esti puternic atunci cand iti cunosti slabiciunile... Esti intelept atunci cand inveti din greseli. "Viata nu este asa cum ar trebui sa fie. Este

Avem nevoie de dragoste

Trăim timpuri tulburi, timpuri de confuzie, de goliciune sufletească,  de dezumanizare şi de dezechilibru în multe aspecte. Probabil că ne simţim copleşiţi de multitudinea de probleme ce caracterizează secolul nostru. Un secol în care tehnologia s-a modernizat, dar problemele vechi nu şi-au găsit soluţionarea, în care simţirea e tot mai alterată de un soi de superficialitate, de temeri, de îndoieli… Gândim mai mult, simţim mai puţin. Învăţăm şi tot învăţăm, dar capitolul "aplicare" stăm prost.  Azi, poate pe cerul nostru e soare, mâine se adună nori negri, gustăm suferinţa ca să cunoaştem bucuria, trecem prin întuneric ca să apreciem lumina… Nimic nu e constant, nici chiar sufletul omului… Nu există doar negru şi alb, pe alocuri întâlnim şi gri. Aşa este şi cu oamenii, nu sunt doar buni sau doar răi, fiecare om are ceva bun sau ceva rău. Depinde de noi, ce alegem să vedem, dacă îl acceptăm aşa cum este… Putem greşi, putem face alegeri proaste, putem cădea, putem să deza

Decembrie cu dor

A venit si ultima luna a anului... E un decembrie cu dor. In această perioadă, ne simţim mai aproape unii de alţii... ninge peste suflet cu amintiri. E anotimpul înveşmântat în alb, în puritate, în copilărie...  Sa fim mai buni, mai iertatori, mai iubitori. Sa credem ca visurile se pot implini. Sa daruim lucruri mici in care am pus multa dragoste. Sa ne bucuram de lucrurile simple care ne aduc fericirea, fara sa uitam  sa fim recunoscatori pentru oamenii din viata noastra!  "A fi bogat înseamnă a dărui, a nu dărui nimic înseamnă a fi sărac. A iubi înseamnă a trăi, a nu iubi nimic înseamnă a fi mort... "  Suntem ceea că dăruim! Sa fiti iubiti! Sa avem o iarna calduroasa!  

Pastel de toamnă

Toamna îmi pastelează fiinţa simt în galben şi roşu amintirea împrumut ruginiul frunzelor îmi îmbrac cu el lacrimile şi gust din durerea toamnei. În acest anotimp bacovian devin fetiţa nostalgică aşezată pe genunchii tatălui, într-o zi în care visurile nebune erau intacte şi-mi mocneau în ochi. Trec prin mine ploile de septembrie păsările rebele îmi desenează pe cer zâmbetele învăţate pe de rost primăvara. Frunzele se împrăştie prin aleile solitare ca şi rănile ce dor ascunse sub piele... Seara vine în mirosul unor visuri coapte, adormind sub copacul golit de remuşcări melancolia mi se închide în inimă ca esenţele tari în sticluţele mici. Vântul îmi şopteşti cu glasul frunzelor: - El este aici, îl poţi recunoaşte - după urmele ultimul vis…

Oameni speciali...

De-a lungul vieţii, întâlnim o categorie de oameni care ne face să ne simţim privilegiaţi.  Sunt oameni, rari, discreţi, cu un fel de sclipire în ochi, cu acel ceva ce ne atrage spre ei.  Sunt oameni care ne induc o stare aparte, de linişte şi bucurie, dar aprind şi un foc în sufletul nostru, care ne fac să fim vii, pasionali, sa fim captivaţi de privirea şi gesturile lor.  Sunt oameni care ne rămân în suflet oricât am căuta să-i uităm, care şi-au lăsat o amprentă de neşters în viaţa noastră, care ne ajută să regăsim drumul către noi înşine, care ne inspiră prin forţa şi curajul lor, ne motivează prin povestea lor, ne transformă şi ne fac fericiţi prin simpla lor prezenţă.  Eu îi numesc pur şi simplu: oameni speciali.  V-aţi întâlnit măcar o dată cu astfel de oameni?  Eu da. De aceea mă pot numi o norocoasă.  Astfel de oameni sunt puţini, dar există. Îi simţi, îi recunoşti, îi iubeşti fără nici un efort. Pur şi simplu te cuceresc cu zâmbetul din privire, cu lumina pe care o î

Ninge la fereastră

A venit iarna, mai devreme decât ne aşteptam, aşa spunem mereu, nu-i aşa?  De fiecare dată, ea e imprevizibilă. Pesemne, i-a fost dor de noi... Mie, nu!  Recunosc, iarna nu e anotimpul meu favorit...  Nu  prea mă împac cu frigul, ceaţa, gheaţa.  Îmi place mult prea mult prospeţimea primăverii, căldura verii.  Doar atunci când ninge, pot să spun că mă atrage iarna.  A început de ieri seară să cadă câte un fulg, dar nici acum n-a stat!  Ninge ca-n poveşti, ceea ce mă face să zâmbesc inocent, să simt fiorul iernii, aşa cum o făceam în copilărie. U n roi de fluturi albi, mari, pufoşi şi veseli căd din cer. Parcă, cerul i-a aruncat cu putere pe pământ, să-l îmbrace în puritate. M-am uitat mai bine pe fereastră, şi într-adevăr erau mulţi fluturi speciali… unii care sunt făcuţi din nea. Uimirea mi s-a transformat în bucurie, pentru că erau primii fulgi de zăpadă din acest an. Mi-a fost mare sete de alb, de visuri înveşmântate în sărbătoare, de emoţia primei zăpezi, de viaţă... Mi-a

Născută să iubesc...

Dacă iubind, vei schimba viaţa cuiva, atunci merită tot ce ai trăit. Rugăciunea inimii mele a fost să iubesc... Iar Dumnezeu mi-a răspuns. Am cunoscut iubirea prin experienţe incredibile, prin întâlnirea cu oameni special i, prin crearea cuvintelor profunde, prin emoţia de a fi autentica, prin trăirea unică a vieţii. Am învăţat că nu e important să te întrebi cât trăieşti, ci mai degrabă să te întrebi cât iubeşti. Viaţa e scurtă şi limitată, iubirea nu e... Iubirea nu se sfârşeşte niciodată, ci are capacitate de a se multiplica. Atunci când e dăruită, ea creşte tot mai mult. Pentru mine e important să ştiu că am iubit, că am putut să mângâi, să dăruiesc, să inspir, să vindec şi să trăiesc în intensitate clipa. Am învăţat că oricât de mult ai iubi, oamenii te pot răni, te pot părăsi, însă în cele din urmă, inima ta e împăcată pentru că a cunoscut forţa iubirii. Si asta te face special. Iubirea întotdeauna transformă, o bucăţică din tine îmbrăţişează o altă bucăţică. Şi nici tu şi

Povestea continuă...

Să continui povestea clipelor mele trecute şi prezente... Vă invit să mergem pe drumul sufletului meu, ce din speranţă şi-a făcut o armură de oţel din, alegând prin suferinţă şi prin scris să se transforme. "Ţin minte, emoţia care m-a însoţit în acea zi a anului 1994, când am intrat pe poarta unui spital cunoscut din Bucureşti. Mama avea inima cât un purice, germenii îngrijorării încolţiseră în solul inimii ei bătătorit de multe încercări. Biopsia nu a fost aşa de grea cum eu îmi închipuiam. Eram încrezătoare în viaţă, o luminiţă plină de speranţă pâlpâia în fiinţa-mi firavă. După un timp, am văzut-o pe mama ieşind din cabinetul medicului cu o privire pierdută şi tristă. Ochii îi erau scăldaţi în lacrimi, ca nişte picături de rouă pe o pajişte verde. – Ce s-a întâmplat, mamă? De ce plângi? – Nu este nimic grav. Mă emoţionează faptul de a vedea atâţia copii bolnavi, mi-a răspuns ea, încercând cu greu să-şi reţină lacrimile. În acel timp, eu nu puteam ghici că în mintea e

Poveste de viaţă

             Azi, am ales să vă spun o poveste… de viaţă. A mea. O poveste despre curaj, despre iubire, despre puterea de a lupta, care împleteşte durerea, bucuria, şi speranţa. Poate,   v-aţi întrebat adesea: Cine sunt? Şi eu mi-am pus această întrebare.   Nu-mi place să vorbesc despre mine, însă prin scris o pot face mult mai uşor. Sunt un om, ca oricare altul, poate cu ceva în plus: capacitatea de a compune, de a scrie, de a dărui celorlalţi nu doar cuvinte, ci şi emoţii… un talent ar spune mulţi. Da, un har care nu-mi aparţine, pentru că mi-a fost oferit de Cel de Sus. Îl iau ca pe un dar, care la rândul meu îl ofer altora…   Poate că mi-a fost dat ca o compensaţie pentru ce aveam să pierd în viaţă. Dincolo de surâsul copilăresc, de versul citit, se ascunde o poveste destul de dureroasă. Doresc să vă introduc în acest univers uman, încărcat de stări şi trăiri adânci, în care probabil, dintre semeni se vor regăsi. “ M-am născut într-o zonă mirifică din judeţul Vâl

Uneori, oamenii pleacă

Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră, fără să ne întrebe, fără să ne anunţe, fără un cuvânt… Uneori, ei pleacă pentru că nu-şi mai găsesc locul lângă noi, alteori doresc să rămână însă nu ştiu cum să ne-o arate, nu mai găsesc drumul către noi… De multe ori, viaţa alege în locul lor… Moartea, boala, accidentele, neînţelegerile aleg ca ei să ne fie luaţi… şi nu avem niciun cuvânt de spus. Ne rămân întrebări chinuitoare, răspunsuri nesatisfăcătoare, o grămadă de  “ de ce-uri”, derulăm în mintea noastră un întreg film, noi fiind protagoniştii şi regizorii lui… Ne spunem: dacă aş fi fost aşa, sau poate dacă nu se întâmpla aşa, dacă i-aş fi arătat mai mult… etc. Adevărul este că pe lumea asta singura certitudine este faptul că suntem trecători şi că există pierderi ce ne lasă sufletul gol, toate celelalte sunt probabilităţi care se pot întâmpla sau nu, doar moartea este garanţia pe care o avem de la naştere. Începi să mori din clipa când te naşti, începi să trăieşti din clipa cân

Gând de toamnă

Azi, e un octombrie luminos... Soarele râde cu mai multă poftă pe cerul azuriu, care îmi inundă sufletul cu străluciri de veselie. Păsărelele ciripesc în graiul lor plin de candoare, trezindu-mi sufletul din tăcutele visuri.  Vântul mă atinge pe furiş, cu mângâierea crizantemelor, cu parfumul rozelor. Un fluture zboară fericit. Îl privesc cu mirarea şi bucuria unui copil. Astăzi, vântul a aruncat departe norii, iar ploaia s-a ascuns dincolo de ei. Razele soarelui alintă florile înrourate iar copacii le străjuiesc visele. Toamna are cel mai frumos zâmbet şi  îmi aduce în suflet magia prin covorul de frunze şi prin suavele miresme. Privesc căderea frunzelor ca-ntr-un dans al melancoliei. Dorul se aprinde în mine... Frunzele îmi îmbracă paşii cu eternitate. Amintirile mă urmăresc şi îmi lasă dulcele-amar parfum al aşteptării. Nu doar eu, dar cred ca şi octombrie a devenit nostalgic după vară, soare, vise...   Sunt invadată de o stare de bine, de linişte, de căldură, de copilărie.

Cititul, o oază pentru suflet

Pentru mine, lectura este o formă a fericirii. Citirea unei cărţi mă transpune într-o altă lume, la care nu aş avea acces într-un alt mod. E un privilegiu de a mă regăsi şi a trăi mai multe vieţi. Lectura este un refugiu în care mă adăpostesc de toate superficialitatea şi mizeriile lumii. O carte este medicina pentru suflet. “O carte buna nu are niciodata sfarsit.” spunea R.D. Cumming. Da, o carte bună, pot spune eu că îţi schimbă viaţa şi vei  dori să o reciteşti, să te împrieteneşti din nou cu acea lume, care ţi-a adus o viaţă în plus. O astfel de carte este pentru mine: Pacientul Englez, pe care am citit-o pe nerăsuflate. O poveste de dragoste. De mare dragoste. Ea este una dintre cele mai frumoase istorii literare si cinematografice ale lumii. Este scrisă de Michael Ondaatje. S-a făcut şi un film după această poveste, regizat de Anthony Minghella. Pe scurt: Explorator pasionat al desertului, interesat „numai de lucrurile care nu pot fi cumparate sau vandute”, barbatul fara

In Memoriam Laura Stoica

Pe 10 octombrie 1967 se năştea cântăreaţa Laura Stoica, pe care am indrăgit-o foarte mult. Artista ar fi implinit 46 de ani, dar, din păcate, viaţa a avut cu ea alte planuri. Laura Stoica a murit pe data de 9 martie 2006, in urma unui tragi c accident de masină, alături de cel pe care-l iubea, Cristian Mărgescu. Stiu ca la vremea aceea m-a marcat foarte tare aceasta veste cumplita. Tocmai ce îşi găsise fericirea, era însărcinată si astepta cu emoţie să devină mamă. Ne dam seama in astfel de momente grele că viaţa e dura si imprevizibila, uneori. Tot ce putem face este să ne amintim de ea cu drag, ascultându-i vocea deosebită şi melodiile care au devenit hit-uri peste ani. Mi-a plăcut la ea atitudinea pozitivă, mereu optimistă chiar daca viaţa nu a răsplătit-o aşa cum merita. Zâmbetul ei candid şi luminos avea puterea de a-ţi oferi o stare de bine, iar vocea ei aparte îţi transmitea emoţii infinite pe care doar un artist autentic le poate transmite publicului. Era o prezenţă tonică

Nevoia de a înţelege viaţa

"Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep." Încerc să înţeleg viaţa... Nu e uşor de făcut, dar doar aşa pot s-o trăiesc mai demn şi mai bine. Mereu mi-am zis ca nu putem fi constanţi în sentimente. Şi asta pentru simplul motiv că suntem oameni, nu suntem perfecţi, avem momente în care purtăm raiul în suflet, iar alteori iadul, de multe ori puţin din fiecare.  Nu suntem roboţi şi nu putem acţiona în fiecare zi la fel. Nu suntem nici îngeri, cu aripile mereu deschise spre eternitate. Suntem doar oameni, mânaţi de dorinţe, imperfecţiuni, îndoieli, speranţe.  Un om e un univers de stări, de cuvinte şi emoţii… Unii aleg să-şi facă cunoscute cuvintele, alţii le închid în ei, preferând să-şi arate mai degrabă emoţiile. Unii preferă ca doar tăcerea să o lase să vorbească în locul lor. Intr-adevăr, un om poartă în el mai multe vieţi şi nu ştii niciodată pe care o poţi descoperi. Viaţa e uneori ca un clovn, care tot face giumbuşlucuri.  Ne face să râdem, să ne mi

Indiferenţă

Indiferenţa ta e o ploaie  mult prea rece pentru mine. Îmi biciuie visurile, mă udă până la suflet  îmi frânge orice gând. Nu mă ocoli din teamă de a nu-mi spune da sau nu... Priveşte-mă drept în ochi,  voi înţelege în ce colţ m-ai aruncat: într-unul al dragostei sau al urii... - Indiferenţă, eşti un zâmbet şters aruncat de cineva care nu a cunoscut iubirea! - Indiferenţă, ştii ce mi-aş fi dorit?  - Să fi fost pentru tine invizibilă , ca tu să nu mă fi ales pe mine... Oricum, acum că îţi cunosc răceala apreciez mai mult iubirea… Mă înfăşor cu ea aşa cum  pământul se înfăşoară cu frunze şi adorm pe genunchii toamnei. 18.09.2013, Lavinia Elena Niculicea

Gânduri despre viaţă...

Viaţa e ca un tren ce aleargă cu viteză, ce se opreşte din  când  în când pentru a se alimenta cu visurile din noi - pasageri rătăciţi într-un colţ de gară, stând în sala de Aşteptare a fericirii, a împlinirii, a iubirii, a ceva ce ne dorim să ne întregească, să ne dea sentimentul că nu suntem singuri. Pe fiecare vagon stă scris: dorinţe, căutări, întrebări, visuri, speranţe, lacrimi, dureri, greşeli, regrete, aşteptări, iubiri, dezamăgiri, iluzii, bucurii, strădanii de a fi înţeleşi, de a rămâne noi înşine, lecţii şi binecuvântări. Stau şi mă întreb pe peron: - Ce bilet am şi în care vagon voi ajunge? Ca să ştim unde vom ajunge, mai întâi trebuie să ştim unde mergem, de ce, cum, cu cine mergem. Trenul vieţii nu aşteaptă să ne hotărâm şi nu opreşte unde şi când dorim noi. De multe ori, el trece pur şi simplu pe lângă noi. Lumea e efemeră şi simţim că nu avem suficient timp să iubim, să trăim… - Sunt o simplă călătoare, îmi spun adesea în minte… Port cu mine prea multe bagaje,