Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2014

Ce am fi fără amintiri?

Ce am fi noi, oamenii, fără amintiri? Poate, umbre deposedate de trup? Lacrimi neplânse la vremea lor, clipe ce se scurg printr-o clepsidră cu sticlă mată? Amintirile ne duc spre oamenii pe care i-am iubit, care nu pot fi uitaţi, spre lucrurile trăite ce au lăsat dâre, pe care doar inima le recunoaşte. Ce am fi noi, oamenii, fără iubire? Dacă nu am avea iubire, nu am avea nimic. Dacă nu am fi iubire, am fi nimeni. Dacă nu am trăi iubirea, am fi morţi în uitare şi singurătate. Iubirea creează suflete noi din aluat vechi, care dospesc la bunătatea şi căldura ei. Iubind şi noi, la rândul nostru creăm…Un cuvânt, un cântec, o îmbrăţişare, o atingere poartă pecetea dragostei. Ce ne apropie de o altă fiinţă, ce ne îndeamnă să o cunoaştem, să-i atingem inima, dacă nu dragostea?

Iubirea ta...

Iubirea ta-i un fulger ce despică în două, inima: o parte vrea să fugă de iubire cealaltă tânjeşte după clipa de dor şi amintire. Un zbor înalt de retrăiri – furtună cu vânt de amăgiri. Ploi de septembrie trec prin mine cu gust dulce de melancolie. Iubite, vreau să gust cu sete din lacrima-ţi muiată în agonie, să fiu una cu tine pe vecie! Aprinde-mă cu soarele-ţi din privire, să-mi poată înflori muguri de speranţă în gândurile cu parfum de toamnă... Privesc cum frunzele de dor se scurg ofilite de al dragostei amurg. În ochi îmi lăcrimează un ultim vis, ce opreşte destrămarea iubirii – etern şi neînţeles paradis. Lavinia Elena Niculicea

Ai plecat...

Ai plecat fără un cuvânt, o îmbrăţişare N-ai lăsat pe prispa vieţii nici o floare. Eu primesc în gând scrisorile aşteptate, Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate. Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem, Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem… Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise Ne vom îmbrăca cu ploi de stele interzise. Ai plecat desculţ pe o cărare de toamnă, Cine liniştea-n suflet de acum o să-mi toarnă? Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune. Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze Urme neclare, un anotimp cu năstruşnice muze… Lavinia Elena Niculicea 24.10.2014

Te aştept...

Te aştept la răscruce de vis Să salvăm anii căzuţi în abis Vom escalada muntele din noi Având iubirea, busolă pentru doi. Te aştept pe un mal atins de cuvânt Cu marea voi face un legământ, Să-mi spele trăirea cu-n val de iubire Voi aduna clipele ce par să se deşire. Te aştept unde îngerii nu au nume Din ale lor aripi vor curge poeme Vom inventa sentimente fără vină În descântec de cer cu lună plină. Te aştept într-un colţ sfios de gând Acolo unde visele nu mi le vând. Îţi voi scrie, străinule, peste veacuri Stihuri mângâiate de-ale dragostei leacuri. Lavinia Niculicea 22.10. 2014

Dincolo de valuri

Eşti mult prea departe, dincolo de orice anotimp. Inima mă întreabă de ce tu nu-i mai vorbeşti ca altădată? Ce aş putea să-i răspund? Marea îmi simte neliniştea şi atunci îmi povesteşte cum paşii tăi lasă urmele tristeţii pe ţărmul spălat de (ne) uitare. Vântul îţi şterge lacrima, în care ai strâns vina de a iubi. Duci departe gândul meu dincolo de valuri, undeva, unde fericirea ne cânta numai nouă... Lavinia Elena Niculicea

Poţi să-ţi alegi atitudinea...

Eu pun preţ pe oamenii care sunt sinceri, care au curajul să te privească în ochi şi să-ţi spună ceea ce simt faţă de tine, indiferent cât de neplăcut sau dureros ar fi adevărul, decât să se ascundă, să te evite... Poate că pentru unii oame ni e mai confortabil aşa. Nu şi pentru mine. Sunt incompatibilă cu laşitatea. Am ajuns să înţeleg că omul care nu mai împărtăşeşte cu tine ceea ce gândeşte, ce simte, ceea ce trăieşte, deja a renunţat să-i mai pese de tine. Omul care nu se lasă găsit, nu merită să fie căutat. Cine te ignoră, nu pune preţ pe ceea ce simţi. Nu încerca să vezi pe cineva, care nu dorește să se lase văzut, pentru că nu poți obliga pe nimeni să-ţi ofere bucăţele sufletului său. Nimic durabil nu se întemeiază pe indiferenţă. Nimic bun nu iasă din constrângere şi obligaţie. Nici iubirea, nici prietenia, nici inima, nimic nu poate fi oferit cu forţa. Lăsaţi-le oamenilor libertatea să vă caute, să vă accepte, să vă iubească sau nu... Dacă le pasă, ei singuri vor dori să f

Iubind, vei înţelege...

Sunt o persoană care-şi pune foarte uşor încrederea în oameni, deschizându-mi inima larg în faţa celor din jur, dorind să cred că toţi oamenii sunt de bună-credinţă, că nu au nimic de ascuns şi că sunt la fel de deschişi ca mine… poate e un soi de naivitate, de inocenţă, de-a închide ochii în faţa crudei realităţi în care, de multe ori nu mă pot regăsi. Sunt un om care visează prea mult şi speră să găsească în celălalt acel sâmbure de sinceritate, de bunătate şi de iubire… Îmi spun de multe ori, să fiu mai reţinută în a-mi deschide sufletul în faţa oricui şi oricum... asta pentru ca traiesc într-o societate incompatibila cu increderea, bunatatea, transparenţa, naturaletea, iubirea... Însă, în cele din urmă constat că important este sa fiu eu însămi, să-mi exprim trăirile în funcţie de ceea ce sunt şi simt şi nu în funcţie de ceea ce-mi dictează şi cum mă tratează ceilalţi. Până la urmă cea care mă ridică la dimensiunea de Om, este iubirea pe care o dăruiesc in orice circumstanţă, n

Să mă recunoşti

Lasă-mă să mă ascund  la tine-n suflet, străinule, cu ochi pictaţi de curcubeul viselor. Zâmbetul meu să-ţi spună cine sunt, lacrima mea să-ţi potolească setea de eternitate. Să mă recunoşti, uitându-te doar în palma sufletului meu, brăzdată de clipele iubirii.