Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

joi, 30 octombrie 2014

Ce am fi fără amintiri?


Ce am fi noi, oamenii, fără amintiri? Poate, umbre deposedate de trup? Lacrimi neplânse la vremea lor, clipe ce se scurg printr-o clepsidră cu sticlă mată? Amintirile ne duc spre oamenii pe care i-am iubit, care nu pot fi uitaţi, spre lucrurile trăite ce au lăsat dâre, pe care doar inima le recunoaşte.
Ce am fi noi, oamenii, fără iubire? Dacă nu am avea iubire, nu am avea nimic. Dacă nu am fi iubire, am fi nimeni. Dacă nu am trăi iubirea, am fi morţi în uitare şi singurătate. Iubirea creează suflete noi din aluat vechi, care dospesc la bunătatea şi căldura ei. Iubind şi noi, la rândul nostru creăm…Un cuvânt, un cântec, o îmbrăţişare, o atingere poartă pecetea dragostei. Ce ne apropie de o altă fiinţă, ce ne îndeamnă să o cunoaştem, să-i atingem inima, dacă nu dragostea?



miercuri, 29 octombrie 2014

Iubirea ta...


Iubirea ta-i un fulger
ce despică în două, inima:
o parte vrea să fugă de iubire
cealaltă tânjeşte după clipa
de dor şi amintire.
Un zbor înalt de retrăiri –
furtună cu vânt de amăgiri.
Ploi de septembrie trec prin mine
cu gust dulce de melancolie.
Iubite, vreau să gust cu sete
din lacrima-ţi muiată în agonie,
să fiu una cu tine pe vecie!
Aprinde-mă cu soarele-ţi din privire,
să-mi poată înflori muguri de speranţă
în gândurile cu parfum de toamnă...
Privesc cum frunzele de dor se scurg
ofilite de al dragostei amurg.
În ochi îmi lăcrimează un ultim vis,
ce opreşte destrămarea iubirii –
etern şi neînţeles paradis.
Lavinia Elena Niculicea

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Ai plecat...


Ai plecat fără un cuvânt, o îmbrăţişare
N-ai lăsat pe prispa vieţii nici o floare.
Eu primesc în gând scrisorile aşteptate,
Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate.
Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem,
Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem…
Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise
Ne vom îmbrăca cu ploi de stele interzise.

Ai plecat desculţ pe o cărare de toamnă,
Cine liniştea-n suflet de acum o să-mi toarnă?
Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune
La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune.

Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze
Urme neclare, un anotimp cu năstruşnice muze…


24.10.2014

miercuri, 22 octombrie 2014

Te aştept...


Te aştept la răscruce de vis
Să salvăm anii căzuţi în abis
Vom escalada muntele din noi
Având iubirea, busolă pentru doi.

Te aştept pe un mal atins de cuvânt
Cu marea voi face un legământ,
Să-mi spele trăirea cu-n val de iubire
Voi aduna clipele ce par să se deşire.

Te aştept unde îngerii nu au nume
Din ale lor aripi vor curge poeme
Vom inventa sentimente fără vină
În descântec de cer cu lună plină.

Te aştept într-un colţ sfios de gând
Acolo unde visele nu mi le vând.
Îţi voi scrie, străinule, peste veacuri
Stihuri mângâiate de-ale dragostei leacuri.


22.10. 2014

marți, 21 octombrie 2014

Dincolo de valuri


Eşti mult prea departe,
dincolo de orice anotimp.
Inima mă întreabă
de ce tu nu-i mai vorbeşti
ca altădată?
Ce aş putea să-i răspund?
Marea îmi simte neliniştea
şi atunci îmi povesteşte
cum paşii tăi lasă
urmele tristeţii pe
ţărmul spălat de (ne) uitare.
Vântul îţi şterge lacrima,
în care ai strâns vina de a iubi.
Duci departe gândul meu
dincolo de valuri,
undeva, unde fericirea
ne cânta numai nouă...

Lavinia Elena Niculicea

duminică, 12 octombrie 2014

Poţi să-ţi alegi atitudinea...


Eu pun preţ pe oamenii care sunt sinceri, care au curajul să te privească în ochi şi să-ţi spună ceea ce simt faţă de tine, indiferent cât de neplăcut sau dureros ar fi adevărul, decât să se ascundă, să te evite... Poate că pentru unii oameni e mai confortabil aşa. Nu şi pentru mine. Sunt incompatibilă cu laşitatea.
Am ajuns să înţeleg că omul care nu mai împărtăşeşte cu tine ceea ce gândeşte, ce simte, ceea ce trăieşte, deja a renunţat să-i mai pese de tine.
Omul care nu se lasă găsit, nu merită să fie căutat. Cine te ignoră, nu pune preţ pe ceea ce simţi. Nu încerca să vezi pe cineva, care nu dorește să se lase văzut, pentru că nu poți obliga pe nimeni să-ţi ofere bucăţele sufletului său. Nimic durabil nu se întemeiază pe indiferenţă. Nimic bun nu iasă din constrângere şi obligaţie. Nici iubirea, nici prietenia, nici inima, nimic nu poate fi oferit cu forţa. Lăsaţi-le oamenilor libertatea să vă caute, să vă accepte, să vă iubească sau nu... Dacă le pasă, ei singuri vor dori să fie în preajma voastră. E greu să ajungi să ai această atitudine, însă e cea mai bună alegere, dacă vrei să nu mai suferi... Am învăţat că nu poţi să schimbi sentimentele cuiva, impunându-ţi voinţa.Tot ce poţi să faci este să-ţi schimbi tu atitudinea, să priveşti altfel lucrurile. Lucrurile minore nu sunt pentru sufletele mari.
Să iubiţi oamenii pentru care sunteţi o prioritate , să vă înconjuraţi de oameni care vă preţuiesc şi vă sunt aproape, indiferent de greşeli, de supărări, de conjuncturi nefavorabile.




marți, 7 octombrie 2014

Iubind, vei înţelege...


Sunt o persoană care-şi pune foarte uşor încrederea în oameni, deschizându-mi inima larg în faţa celor din jur, dorind să cred că toţi oamenii sunt de bună-credinţă, că nu au nimic de ascuns şi că sunt la fel de deschişi ca mine… poate e un soi de naivitate, de inocenţă, de-a închide ochii în faţa crudei realităţi în care, de multe ori nu mă pot regăsi. Sunt un om care visează prea mult şi speră să găsească în celălalt acel sâmbure de sinceritate, de bunătate şi de iubire… Îmi spun de multe ori, să fiu mai reţinută în a-mi deschide sufletul în faţa oricui şi oricum... asta pentru ca traiesc într-o societate incompatibila cu increderea, bunatatea, transparenţa, naturaletea, iubirea...
Însă, în cele din urmă constat că important este sa fiu eu însămi, să-mi exprim trăirile în funcţie de ceea ce sunt şi simt şi nu în funcţie de ceea ce-mi dictează şi cum mă tratează ceilalţi. Până la urmă cea care mă ridică la dimensiunea de Om, este iubirea pe care o dăruiesc in orice circumstanţă, necondiţionat şi nu cea pe care o primesc de la ceilalţi.
În final, contează: cât ai dăruit tu, cum ai simţit, ce ai învăţat şi dacă ai iubit cu adevărat. Totul are legătură cu persoana ta, cu atitudinea şi umanitatea pe care ai exprimat-o.
Iubind, vei înţelege...


duminică, 5 octombrie 2014

Să mă recunoşti


Lasă-mă să mă ascund 
la tine-n suflet,
străinule, cu ochi pictaţi
de curcubeul viselor.
Zâmbetul meu să-ţi spună
cine sunt,
lacrima mea să-ţi potolească
setea de eternitate.
Să mă recunoşti,
uitându-te doar în palma
sufletului meu,
brăzdată de clipele iubirii.