Azi, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, gândul îmi zboară către cei care au cunoscut fața hidoasă a acestei boli, cancerul. Cei care au supravieţuit acestei lupte crâncene cu acest temut inamic sunt puţini, dar speciali. Cunosc şi eu pe unii dintre ei. Cei mai mulţi sunt cei care au pierdut această luptă. Cei mai dragi. Cei mai speciali. Prieteni, vecini, cunoscuţi. La apogeul acestei dureri: Mama. Sunt Oameni, care trebuie scrişi cu majuscule pe filele vieţii. O ameni care nu pot fi numiţi învinşi. În această luptă, nu sunt învingători şi înfrânţi, ci oameni care au luptat şi iubit viaţa până la capăt. Cu demnitate, cu credință, cu speranță... Viaţa m-a făcut să înţeleg că cea mai mare luptă este cu noi înşine. Şi e singura legală şi care poate fi câştigată. Celelalte lupte (cu oamenii, cu situaţiile) nu pot fi controlate şi nici nu ne creionează o aură de învingători. De multe ori, dăm o conotaţie eronată şi dramatică unor situaţii inerente de viaţă, lucruri