Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

joi, 30 iulie 2015

Viata-i fir de iarba...


Viaţa e fragilă şi efemeră, asemeni unui fir de iarbă... De aceea, să preţuim fiecare clipă şi să extragem din ea bucuria şi forţa de a merge mai departe. Să nu-i strivim lumina şi frumuseţea... Să ne facem timp pentru oamenii care ne iubesc aşa cum suntem, cu bune şi cu rele, pentru visurile în care credem şi pentru lucrurile care ne procură încântare. Nu contează cine ne ignoră, contează cine ne cunoaşte şi totuşi ne iubeşte.
Să ne facem timp pentru sufletul noastră care ne spune: Priveşte-mă mai mult şi ai să înţelegi sufletul lumii!
Să păstrăm deasupra noastră un colţ de cer în care să ne odihnim inima şi să lăsăm emoţiile să vorbească mai mult decât gândurile,
O zi frumoasă tuturor!
30.07.2015

marți, 14 iulie 2015

A candida la fericire III


A treia condiţie pentru a candida la fericire este să preţuieşti clipa, să prinzi drag de viaţă… Să vrei să fii viu, trăitor şi împlinitor de dragoste. Şi aşa simţi cum bate în tine, Inima lui Dumnezeu. În acele momente, nimic nu te poate deposeda de simţiri curate… Până la lacrimi am trăit viaţa… până la suspine, am căutat-o, până la zâmbete am cunoscut-o, până la bucurie şi dincolo de ea, am respirat-o şi ea m-a inspirat... Am atins clipa, acel fluture care zboară, vine, se aşază în gând şi se joacă cu noi… Şi noi o privim şi suntem captivaţi de jocul său şi începem
s-o urmărim cu dor de un "nu ştiu ce" si de un "nu ştiu cum." Se întâlneşte în noi visul cu veşnicia.
O, viaţă, de-ai şti cum alergi prin mine! E un du-te vino de căutări, de frământări, de neuitare, de dor, de libertate, un maraton al dragostei. Din iubire, i-ai dat clipei aripi şi ea, supusă şi iubitoare, a venit până la noi, oamenii, ne-a urcat pe aripile ei şi ne poartă de mii de ani, străbătând munţi de foc, oceane de dor, galaxii de visare… E greu şi extenuant uneori să fii în această călătorie numită viaţă. Dar e singura ce ni s-a dat… Avem doar bilet dus, fără întors, de aceea să ne bucurăm de priveliştile întâlnite, de oamenii cu care călătorim… În curând, ni se va taxa biletul şi pe el vom dori să stea scris: Prezent… în bucurie, în durere, în speranţă, în încredinţarea că vom fi ajuns la destinaţie. Viaţa se conjugă cu Acum, cu bune şi cu rele...
Viaţa de multe ori m-a dus pe marginea prăpastiei, uneori oamenii şi situaţiile m-au împins. Am văzut hăul, am simţit spaima şi durerea. Cât pe ce să mă dezechilibrez şi să cad, însă o mână m-a tras înapoi de fiecare dată şi m-a aşezat pe câmpiile cu maci, pa valurile mării, în albastrul cerului sau pe înălţimile albite de lacrimi. Desigur, am recunoscut-o! Era Iubirea.
Iubirea ne cheamă la viaţă, la trăire limpede, la Dumnezeu…

P.S. Azi, Dumnezeu mi-a vorbit despre viaţă, despre minunea de a fi viu prin iubire… Mulţumesc, Doamne!

Se semnează, o călătoare cu drag de viaţă... 

luni, 13 iulie 2015

A candida la fericire... II


Să continui aşa cum am promis cu a doua condiţie pentru a candida la fericire... Ea constă în a cauta lumina, să faci din ea punte către Dumnezeu. Găsind-o vei vedea chipul iubirii. Iubind lumina, am simţit că mă înrudesc cu cerul, cu îngerii, cu eternitatea. Lumina –o clipă de îndumnezeire răsfrântă în palmele de lut ale omenirii. Din lumină, se naşte liniştea. În linişte se întrupează visurile. Ele capătă chip de stele şi inimă ţesută cu lacrimi pământene. Lumina este oglinda dată de Dumnezeu în care să ne privim şi să descoperim cine suntem… Suntem fiinţe transparente. Suntem o rază coborâtă pe pământ pentru a lumina vieţi, pentru a face să înflorească inima lumii. Tot ce are lumină, râde, exultă…
Florile care au lumină înfloresc. Oamenii care au lumină, zâmbesc, trăiesc. Marea căutând lumina, s-a îndrăgostit de cer. Sărutul lor e cântecul vieţii. Lumina jucăuşă din fire, asemenea lui Cupidon, a săgetat marea şi ea într-o clipă s-a îndrăgostit… Iubirea asta durează de milioane de ani. Se caută, se contopesc şi totul a devenit albastru… chiar şi fericirea.

13.07.2015

Astăzi lumina a venit până la mine prin intermediul cuvintelor!

Florile, confidentele mele desăvârşite...


Florile sunt confidentele mele desăvârşite. În faţa lor îmi mărturisesc trăirile… Ele îmi cunosc povestea, îmi înţeleg iubirea, îmi gustă lacrimile, îmi dăruiesc zâmbetele şi îmi aşază dorul între petale. Totul se întâmplă în tăcere, precum iubirea. Ea vine fără zgomot, în linişte, în complicitate cu inima, în adâncimea fiinţei.
Florile există pentru că Dumnezeu într-un moment de dragoste pentru oameni, a stropit pământul cu parfumul visurilor Lui. Florile - culoare şi parfum divin- au coborât pentru a ne înălţa inimile către Cer. Privesc florile şi atunci ochii mei se luminează, inima mi-e răsărit de iubire, curcubeu de visare, căutarea şi regăsirea fiinţei dragi. Le miros şi atunci simt liniştea ca o adiere rătăcită…Le ating şi atunci mă înfior de dor şi de drag pentru el… precum fluturele ce-şi atinge visul. Mă simt atât de aproape de desăvârşire. În acele clipe sfinte, omului din mine îi cresc aripi şi sunt: fluture, pasăre, unicorn… înger.
Florilor de-aţi putea să vorbiţi, de pe buzele voastre ar curge cele mai frumoase poeme… Dar aşa tăcerea voastră vorbeşte în chip tainic, cum numai dragostea o poate face. Şi cel îndrăgostit înţelege şi-şi păstrează inima ca un templu în care locuieşte bucuria…
12.07.2015
Mulţumesc, Doamne, că azi mi-ai vorbit prin intermediul florilor! 

sâmbătă, 11 iulie 2015

A candida la fericire...


Prima cerinţă pentru a candida la fericire este să nu ai aşteptări de la nimeni. Aşteptările sunt un miraj în deşertul existenţial. Ne acaparează şi ne duc într-un vârtej în care simţim şi mai acut setea de fericire. Am învăţat că nu trebuie să aştepţi ca ceilalţi să vadă lumina din tine, asigură-te că ea e acolo şi tu ştii cine eşti… Nu aştepta să ţi se identifice valoarea, să ţi se gratifice efortul, să ţi se înţeleagă sentimentele, să ţi se laude talentul, să ţi se cuantifice actele de bunătate. Oamenii oricum văd ceea ce vor să vadă şi înţeleg ceea ce au trăit doar ei. Nu-ţi justifica alegerile. Ele sunt între tine şi sufletul tău. Vei fi mai liniştit, iar asta atrage starea de mulţumire. Ceilalţi pot doar comenta, iar mulţi sunt comentatori nepricepuţi; în viaţă e ca în sport… De pe marginea terenului, altfel se vede totul. Oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi înţeleşi, ci pentru a fi iubiţi. Aşa cum nici Dumnezeu nu ne cere să-l înţelegem (practic ar fi imposibil), ci doar să-l descoperim, să păşim lângă el, cu veneraţie şi încredere, iubindu-L.
Să aştepţi poate fi obositor, să participi la construirea poveştii tale poate fi stimulant. Fiecare clipă e o foaie albă care ne invită să o scriem cu cerneala visurilor. Să înmuiem peniţa sufletului în culorile îngerilor şi cuvintele vor prinde aripi… de bucurie, de speranţă. Atunci vom fi… Zbor în infinit. Om înveşmântat în năframa Cerului.
Nu aştept nimic, doar cuget şi caut lumina clipei…
11.07.2015
Timp de câteva zile, voi posta câte o cerinţă pentru a reuşi să fim candidaţii perfecţi la fericire.
Mulţumesc, Doamne, că mă porţi pe aripile inspiraţiei, că eşti lângă mine. Tot ce gândesc, simt şi am, Ţie îţi datorez! Nihil sine Deo!

joi, 9 iulie 2015

Sărută-mă cu ploi albastre...


Sărută-mă cu ploi albastre,
În plete, visele să-mi curgă
        Să facem din iubire, sfântă rugă,
        O candelă la ale Raiului ferestre.

Sărută-mă cu maci visători,
Infinitul în noi să valseze…
Pe o petală, inimile să viseze
Prin iubire vom fi nemuritori.

Îngerii ne privesc printre gene,
Din ochi le va plânge apusul,
Ce curge prin ale cerului vene.

Chiar dacă ne vor cenzura povestea,
Potop de va veni… Nu-ţi fie teamă!
Ne vom refugia în a poeziei stea...



duminică, 5 iulie 2015

Neînţelese depărtări


Ajută-mă iar să iubesc
dulcea mea, minune!
Tot ce acum trăiesc,
inima ţi-o spune…

Când tu mă iubeşti, 
închid în palmă un dor.
Cer şi pământ îmi eşti,
eu al dragostei zbor.

Înălţăm ca nişte zmeie,
cuvintele rupte din noi
Să atingem curcubeie
sub ale vieţii ploi…

Clipele ne ţin pe aripi
să putem scruta infinitul
Norii inimii îi vom risipi
soare ne este visul…

Din neînţelese depărtări
un fior albastru răsare.
Fâlfâie neliniştite chemări
inima-mi bate mai tare.

Mă poartă paşii de lumină
spre ţărmul bandajat de mare,
albatroşii, cântece închină 
valurilor ce dănţuiesc în zare.

4.07.2015

joi, 2 iulie 2015

Despre bunătate...


Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre bunătate, despre acea calitate care ne face frumoşi în ochii lui Dumnezeu şi ai celorlalţi. Cea mai bună cosmetică pentru chip este seninătatea şi pentru suflet bunătatea. Omul bun întotdeauna este frumos, însă omul frumos nu e mereu bun… Omul bun îşi trage seva din bucuria dăruirii, din dorinţa de a imita cerul şi a se înrudii cu îngerii. Chiar de suferă, alege să fie puternic şi demn.

Mi-am dat seama că bunătatea are totuşi, capcanele ei… Putem fi buni doar pentru a impresiona pe cineva, doar cu o anumită ocazia, doar pentru a fi văzuţi de ceilalţi, pentru un anume interes, pentru a ni se recunoaşte meritele… Am primit multe dovezi de bunătate şi poate că şi eu la rândul meu am încercat să fac bine, însă am realizat că binele se face, nu se spune”. Binele se dăruieşte, nu se cere… Binele răsare ca soarele, mereu darnic cu toţi, ducându-şi razele până la marginile fericirii şi dincolo de ea… Binele nu se extrage, nu se dă la schimb… Binele câştigă inimă, când se face cu intenţii bune.
Am învăţat că nu defilăm cu binele la parada vieţii. Îl lăsăm să fie acoperit de modestie… Oricum iubirea celor sinceri îl va descoperi şi Dumnezeu îl va cântări… Bunătatea e biletul nostru pentru a intra în teatrul viselor cereşti, pentru a face parte din lumea oamenilor binecuvântaţi.

miercuri, 1 iulie 2015

Privesc luna...


Iubesc adierea blândă 
a nopţilor de vară, 
pentru că-mi vorbesc 

despre tine… 
într-un mod tainic, 
tăcut, nefiresc. 
Mi-e dor de privirea ta 
şi atunci privesc luna
plină... de vise. 
Prin ochii ei trece 
un fluviu de secrete. 
Plutesc în tăcerea ei. 
Stelele o dezbracă 
în albastrul iubirii
şi noaptea tremură
de drag.
Înghit stropi de iluzii, 
fur o gură de visare
pentru a-mi prelungi 
clipele. 
Ele devin magice 
atunci când împrumută 
zâmbetul lunii.