Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 21 noiembrie 2014

De toamnă... de dor


Dragi prieteni, va ofer cu bucurie cel mai recent videoclip in care am pus toata dragostea. 


Versurile imi apartin,(Lavinia Elena Niculicea); 
Muzica: Secret Garden (Sometimes when it rains)! Sper sa va placa!

Frunze colorate de dor...


marți, 18 noiembrie 2014

Mândria şi prostia merg mână-n mână


Întâlnim tot mai des la semenii noştri o atitudine care mie personal mi se pare cea mai respingătoare... Mă refer la: mândrie, aroganţă, îngâmfare. Unii chiar abuzează de aceste "calităţi".
Ştiţi acei oameni care se dau mari şi tari, adopta o atitudine de superioritate? Ii observi după privire şi după limbajul corpului. Îşi dau ochii peste cap, gesticulează din mâini ca să arate prin toţii porii cât sunt ei de buni, de grozavi, însă în definitiv dacă îi analizezi în profunzime nu ştiu nimic şi sunt atât de mărunţi. Cineva spunea că: Omul îngâmfat întotdeauna este mic la suflet.
Întotdeauna am admirat oamenii modeşti, umili, simpli ca şi atitudine, dar atât de complecşi ca structură mentală şi sufletească. Oameni care deşi ştiu atât de multe, nu vor să îţi arate asta şi îţi dau impresia că mai au de învăţat. Oameni care sunt discreţi, dar în a celaşi timp iţi lasă sentimentul că sunt aproape de tine. Doamne, ce frumosi sunt astfel de oameni! Respect oamenii naturali, simpli, care rămân în trăirea lui Dumnezeu. Un astfel de exemplu viu este Domnul nostru, Hristos! Deşi avea toate motivele să se mândrească, a rămas cel mai umil, modest, popular printre semenii săi. Dar câţi îşi îndreaptă privirea către El, pentru a reflecta în viaţă lumina frumseţii Lui?
În schimb, in media şi pe micul ecran vedem că sunt mici artisti, care se cred mari vedete, mici reporteraşi, care se cred jurnalişti de clasă, politicieni de duzină care se cred conducători de vază. În realitate, sunt jurnalişti care au uitat de gramatică şi ea a uitat de ei , politicieni fără principii şi cântăreţi fără voce.
E execrabil modul cum se face jurnalism în aceste zile. Se promovează pe micile ecrane, prostia, incultura, scandalurile, obscenităţile, oameni care nu ştiu ce înseamnă simţul ridicolului, al bunului-simţ, al măsurii, care se vând pe nimic, pentru nişte bani uită de verticalitate, de principii, sau poate că nici nu ştiu ce înseamă aceste lucruri. Câtă degradare umană! De exemplu, deschizi ziarul, televizorul şi vezi cum se bălăcăresc soţii Lis şi se pretează la scandaluri fabricate, cum se bat două fufe pentru Don Juan de Romania, manelistul Guţă, apoi cum nu ştiu cine şi-a făcut mărire de bust, dar nu şi de creier, (cred că multe domniţe ar avea nevoie)... Pe cine interesează asemenea personaje groteşti, de prost gust, aceste stiri de 2 lei? Ce oameni cu scaun la cap, ar dori să vizioneze astfel de absurdităţii? Oamenii care ne livrează astfel de programe cred că oamenii cer aşa ceva. Greşit! Oamenii care mai au un dram de inteligenţă, de bun-simţ, de nobleţe, de educaţie nu vor să înghită asemenea mizerii jurnlistice, să tolereze astfel de personaje penibile. Eu cred că sunt lucruri care trebuie păstrate în intimitate, între cei patru pereţi ai casei tale, care nu trebuie să depăşească limitele decenţei şi demnităţii de om, pentru nimic şi nimeni. Sufletul nu cred că are preţ.
Cine mai pune azi preţ pe minte, pe talent, pe muncă, pe dăruire, pe artă? Sunt atâţia oameni care trăiesc în anonimat şi care sunt creatori de frumos, de bine, de visuri. Există artişti, pictori, scriitori, inventatori, oameni cu capacităţi speciale, copii talentaţi care-şi sacrifica copilăria care nu sunt promovaţi şi nu au loc pe micile ecrane de astfel de nulităţi şi oameni ce nu înţeleg ce e demnitatea.
În ce lume trăim?! Astfel de lucruri îmi provoacă indigeste atât fizică, dar şi sufletească...
Poate că sunt mai virulentă, dar îmi doresc ca lumea să se schimbe. Şi cum să se schimbe ceva, dacă nu avem curajul să ne expunem opiniile şi trăirile, chiar dacă deranjează pe unii?

luni, 17 noiembrie 2014

Gânduri de mai bine...


Da, avem un nou Preşendinte, însă luptele continuă şi problemele sunt încă aici… E multă euforie şi entuziasm în aceste zile, însă eu zic că bucuria nu prea ţine mult şi că ne aşteaptă zile grele pentru a schimba lucrurile. E un drum lung şi chiar dacă e pavat cu intenţii bune, uneori e greu de străbătut şi destinaţia nu e mereu cea dorită. Vorba lui Eminescu: "La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă…"
De aici încolo, oamenii nu mai înghit nişte simple cuvinte, promisiuni, care le lasă sufletele goale, ci sunt flămânzi după fapte, lucruri concrete. Trebuie ca noul conducător să confirme toată încrederea investită în el, toată susţinerea şi energia dăruite. Este o grea răspundere… În viaţa celui care conduce trebuie să primeze principiile sănătoase şi interesele cetăţenilor pentru a aduce ceva bun şi constructiv în societate.
Pe de o parte e de înţeles aceasta euforie. Au trecut 25 de ani de la Revoluţie, în care oamenii şi-au pus toate speranţele de mai bine, de a trăi demn şi în democraţie. Chiar dacă le-au fost încălcate multe drepturi şi au fost privaţi de multe în tot acest timp, încă mai pâlpâie lumina speranţei în piepturile lor. Şi au pus în această schimbare, toate năzuinţele, toate, lacrimile trecute, toate bucuriile aşteptate, toate speranţele… Nu ştiu, dar eu cred că în ADN-ul românului stă înscrisă răbdarea şi această năzuinţă de nestrămutat pentru a lupta pentru mai bine. De secole, a îndurat, a crezut în visul lui şi a sperat la o Românie curată şi frumoasă. E nevoie să ne redefinim valorile, să ne regăsim identitatea şi să preţuim adevărul şi oamenii capabili pentru a reuşi să ne vedem împlinite năzuinţele.
Vreau o Românie altfel, o lume altfel, în care umilinţele, corupţia, minciuna, sărăcia, demagogia, superficialitatea lucrurilor făcute, dezbinarea, ura, agresivitatea să fie înlocuite cu demnitatea, dreptatea, adevărul, maturitatea, implicarea, decenţa, unitatea şi mai ales iubirea. Iubirea uneşte, vindecă, transformă oameni, societăţi, vieţi.
Vreau o Românie, care să renască din propria cenuşă, asemenea Păsării Phoenix şi să ia aripi de încredere, de libertate… să zboare până Sus. Vreau o lume altfel, în care eu şi tu şi el, să putem trăi cu demnitate.
Dumnezeu este cel care poate să transforme imposibilul în posibil, să aducă liniştea şi bunăstarea... Bineinteles că şi noi il putem ajuta...


Lavinia Niculicea

duminică, 16 noiembrie 2014

Să preţuim oamenii şi nu lucrurile


Trăim într-o societate consumistă, în care scara valorilor s-a inversat, aceasta dorinţă nebună de a avea este echivalentă cu a fi. Omul nu mai este apreciat pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce el are. Valorile nu mai sunt preţuite... Lucrurile tind să fie mai importante ca oamenii. Tehnologia incet, incet ocupa locul sentimentelor. Lucrurile devin mari, iar sufletele mărunte... Este o criză de sentimente măreţe, de idei frumoase, iar din această cauză ne-am pierdut identitatea sufletească. Nu mai ştim cine suntem, cum ar trebui să fim, ce să iubim, de ce existăm, cât valorăm, unde am ajuns... 
Oamenii pentru a se redefini au nevoie să se întoarcă la valorile adevărate, să-i iubească pe ceilalţi şi să tragă foloase din lucrurile dobândite, nu să iubească lucrurile, încât să uite de cei de lângă ei. Trebuie să construiască mai mult în interior şi mai puţin în exterior.

Lavinia Niculicea

vineri, 14 noiembrie 2014

Linişte albastră


Oh, tu, linişte albastră,
Mi-ai strâns în braţe zarea
Să pot auzi de la fereastră
Cocorii ce-şi cântă plecarea.

Oh, tu, linişte albastră,
Mă înfăşori c-un şal de dor
Să simt iubirea cea măiastră
Cum trece prin viaţă-n zbor.
Azi, te scriu cu liniştea mea,
E albastră ca atunci când iubeşti
Ochii ce îţi privesc profunzimea.
Ale iubirii semne îmi spun cine eşti.
Că tu poţi fi frântura mea de cer
Cu seninul clipelor de primăvară
Doar tu ai descoperit al meu mister
În liniştea albastră ce ne-nconjoară.
13.11.2014


Vă ofer cele mai recente versuri, dragi prieteni! Sper să va regăsiţi în "Liniştea mea albastră". O seară frumoasă!


marți, 11 noiembrie 2014

Să poţi...


Să poţi să speri când totul se dărâmă.
Să poţi să crezi când viaţa ţi-e o dramă
Să încerci să cuprinzi tot necuprinsul.
Să poţi să-ţi ridici din ruine, visul...
Să zâmbeşti când zilele aduc furtună
Să poţi iubi când totul în jur e ură.
Să dăruieşti totul când nu primeşti nimic
Să-ţi ştergi lacrimile făcute de inamic.
Să poţi lupta când rănile te dor,
Chiar de cazi la pământ şi nu ţi-e uşor
Să poţi învingi în viaţă mereu prin iubire
Atunci în dar vei primi cununa de fericire!

joi, 6 noiembrie 2014

Oamenii care te iubesc...


Nu putem să fim în fiecare moment al vieţii noastre surâzători, aşa cum nici soarele nu străluceşte cu aceeaşi intensitate sus pe cer, uneori el lasă ca norii să-l acopere, să-şi acorde clipe de regăsire… La fel şi noi, oamenii, avem momente în care ne pierdem strălucirea, ne lăsăm acoperiţi de ceaţa lucrurilor neînsemnate sau pur şi simplu sufletul nostru nu mai are forţa de a alerga… 
Avem momente când aripile ni se rănesc în spinii vieţii şi nu mai putem zbura, avem momente când doar ne târâm, tragem de noi, pentru că viaţa nu ne atinge doar cu raze de soare, uneori ne mai stropeşte şi cu ploaie, după caz furtuni… 
Am învăţat că viaţa nu e doar pictată în roz, uneori  înseamnă alb 
şi negru, lumini şi umbre, aceste contraste sufleteşti care ne guvernează… Am învăţat că uneori te poţi prăbuşi din nimicuri, alteori stai în picioare, chiar dacă eşti îmbrâncit… Nu ştim cum să reacţionăm la loviturile vieţii, care e surprinzătoare.  Sunt momente în care cazi şi eşti la pământ şi nu mai vrei să ştii de nimic, dar înveţi că iubirea întotdeauna te ridică… Poţi greşi din disperare. Oamenii greşesc din teama de a nu pierde
Oamenii care te iubesc mereu vor dori să-ţi fie aproape, chiar dacă tu îi îndepărtezi, nu pentru că nu îţi mai pasă, doar pentru că suferi prea mult. Oamenii care te iubesc mereu vor dori să-ţi ocrotească visurile, să te ajute să fii tu, să-ţi mângâie clipele de durere şi să aprindă o lumină în sufletul tău, pentru a vedea mai clar ziua de mâine. Oamenii care te iubesc te poartă pe braţe când eşti obosit de viaţă şi nu mai poţi înainta… Cei care nu fac nimic din toate acestea, de fapt nu te iubesc. Îi iubeşti doar pe aceia pe care poţi să-i ţi lipiţi de suflet chiar şi atunci când vânturi puternice bat… Nimic nu îţi poate dezrădăcina iubirea, dacă o ai în suflet. Când ea este doar o poleială de suprafaţă, oricine ţi-o poate lua. Adu în tine iubirea şi ea va fi cu tine în cele mai grele momente.

The power of love




marți, 4 noiembrie 2014

Despre dăruire...


Împărtăşesc cu voi cele mai recente gânduri şi sper să vă facă plăcere să le citiţi:
Avem multe de învăţat de la Natură. Eu o numesc maestra noastră, pentru că ea ne învaţă încontinuu despre dăruire, despre frumuseţe, despre acceptare, despre puterea de a înfrunta şi de a te adapta condiţiilor vitrege, despre împărtăşirea acea plină de bucurie, despre seninătate şi tihnă sănătoasă, despre răbdare, despre iubirea divină, care nu se irită din orice, care nu se schimbă niciodată, indiferent de durerile suportate, care oferă oricui, oricât.
Aţi observat cum Cerul ne dăruieşte ploaia - lacrimi de înger -, soarele ne dăruieşte lumina - privirea senină a lui Dumnezeu -, stelele ne strecoară în inimi o clipă de magie, când strălucesc ca diamantele peste pământ? Aţi observat cum pământul ne oferă hrană, indiferent dacă suntem buni sau răi? Aţi observat cum sămânţa răbdătoare încolţeşte şi nu renunţă chiar dacă ştie că e nevoie de timp şi încercări până să rodească? Dacă am sta să privim pentru o clipă în jur, am fi învăţăcei de frunte, desăvârşindu-ne iubirea şi dăruirea.
Oare noi, oamenii când vom reuşi să dăruim aşa cum o face Natura?
4.10. 2014