Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

sâmbătă, 26 iunie 2010

Lacrimile


Câţiva stropi de durere se odihnesc pe coala de hârtie,de parcă ar dori să scrie în locul meu fiorul iubirii.Ce sunt lacrimile?Cine este capabil să le definească?Lacrimile sunt picăturile de ploaie când mai reci când mai fierbinţi ale sufletului nostru.Din emoţii intense se nasc lacrimile.Lacrimile au menirea de a ne spăla interiorul de mâlul suferinţei şi a răutăţii,de a ne uda solul interior pentru ca sufletul nostru să rodească,de ne purifica trăirile şi a le da intensitate.Ele sunt descătuşarea fiinţei prinsă în chingile deznădejdii şi neputinţei.Lacrimile sunt reprezentarea emoţiilor unui om.Ele sunt manifestarea celor doi polii: ai durerii şi ai fericirii.Când plângem de durere sau de bucurie noi dăm dovada existenţei noastre,arătăm că suntem capabili să „trăim”.
Oare şi îngerii plâng?Cunosc ei gustul dulce-sărat al lacrimilor?Mereu m-am întrebat asta.De multe ori,păşesc pe tărâmul lacrimilor,lăsându-mă invadată de un potop de emoţii.

joi, 17 iunie 2010

PAULO COELHO,ARTIZANUL MITULUI MODERN

Îmi place foarte mult Paulo Coelho!Îi citesc fiecare operă cu sufletul la gură,fascinată şi fiind curioasă să descopăr în paginile sale magia cuvintelor îmbinate cu măiestrie şi să-i înţeleg mesajele profunde pe care le transmite prin intermediul cărţilor sale.

Scriitorul brazilian,Paulo Coelho este un spirit liber şi nonconformist,care nu se supune regulilor sterile ale societăţii moderne.El ne ajută să medităm asupra modalităţilor de a ne regăsi,de a învăţă "să simţim"într-o lume ce pune accent pe"a avea" şi nu pe"a fi","a experimenta".Coelho nu ezită să aducă în prim-plan ideile tabu,exprimându-se liber şi abordând teme de impact:iubirea,credinţa,misticul,libertatea,suferinţa şi moartea,realitatea cu multiplele ei faţete.El reuşeşte să trezească în noi iubirea şi să ne facă conştienţi de miracolul pe care îl înfăptuieşte în vieţile noastre acest nobil sentiment,transcedând egoul uman.
Cuvintele nu mai au nicio valoare atunci când lăsăm iubirea să vorbească pentru noi. Aceasta e adevărata magie...
Am încercat să-mi expun propria părere despre acest scriitor atipic,care sondează cu lejeritate psihologia umană,intitulându-l artizanul mitului modern.

Poezia de dragoste"Sei tu".



Forţa Iubirii – atunci când iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decât suntem.“ (Alchimistul)
„Dragostea e cea mai importantă şi mai vulnerabilă trăire a oamenilor.“ (Brida)
„Iubirea renaşte prin dăruire deplină.“ (Învingătorul este întotdeauna singur)
„Eşti om şi, ca toţi oamenii, şi tu poţi iubi. Cum înveţi? Nu se învaţă: se crede. Se crede şi se iubeşte

Povestea creionului

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna un om care traieste in buna pace
cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna
conform dorintei Lui.
A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce
este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul
tau.
Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii
constient de fiecare fapta a ta.

vineri, 11 iunie 2010

PENTRU TINE...PENTRU NOI

Scriu,scriu…încerc să nu mă gândesc la tine.Inevitabil,nu pot împiedica gândul să zboare la tine.El este ca un fluture neobosit,neliniştit,care vrea să ajungă la tine,floarea cea mai preţioasă.Gândul meu e vrăjit de tine,călătoreşte fără încetare să ajungă la tine.

Gândurile îmi sunt impregnate de chipul tău luminos,de zâmbetul tău enigmatic şi sfios,de doi ochi căprui ce îmi amintesc de o noapte înstelată,de buzele tale cu gust proaspăt de fragi,de părul tău negru ca smoala şi de pielea ta cu miros de flori de tei.Mi-ai înlănţuit inima cu mii de lanţuri grele şi ai pus lacăt fiinţei mele să nu mai iubeasc pe nimeni în afara ta.Privirea îţi era atât de enigmatică.Am ştiut din prima clipă că doar eu pot să dezleg misterul sufletului meu.

Ai trezit în fiinţa mea trăiri unice,inefabile şi complexe,cuvintele mi se par prea sărace pentru a descrie exact tot ceea ce am simţit în momentul când te-am privit întâia oară.Eram pur şi simplu vrăjită de tot ceea ce vedeam,auzeam şi simţeam.Era o emoţie ciudată,unică şi profundă,percepeam o vibraţie puternică,fiecare atom al fiinţei mele era cuprins de o lumină specială,vie şi caldă,iar fiinţa mi-a fost îndată învăluită de o caldură diferită de tot ceea ce înţelegeam înainte prin căldură.Inima îmi intrase pe o frecvenţă înaltă,la o stare de extaz,pe un nivel elevat al trării.Descopeream în mine o lume minunată,un tărâm virgin,neexplorat până atunci.Sufletul meu se adăpa din izvorul cristalin al iubirii,ce susura un cântec nou,ştiut doar de noi doi, şi care curgea lin prin fiinţa mea însetată.
O ploaie de lacrimi binecuvântate îmi udă sufletul,un deşert ce nu cunoscuse ploaia iubirii.Privirea ta mă făcea captivă sufletului tău,da…era o robie dulce şi îmi doream să nu mai scap din acel prizonierat.Privirea ta trecea dincolo de trupul meu firav,îmi penetra fiinţa toată.Era ca un soare ce dizolva gheaţa depusă pe inima mea.Raze de iubire şi speranţă se răsfrângeau asupra mea,încălzindu-mi inima.Era o conexiune perfectă între două suflete ce s-au căutat asiduu un timp îndelungat.

marți, 8 iunie 2010

ARTĂ ŞI CONTEMPLAŢIE

"Arta este contemplare.Este plăcerea minţii care caută în natură şi descrie spiritul de care natura însăşi este animată."

Îmi place mult să scriu.Prin scris încerc să exprim frumosul,sensibilitatea care sunt ascunse în străfundurile fiinţei mele,să las scânteia divină care se găseşte in noi toţi,să strălucească intens.

Era o seară plăcuta de vară,când Domnul m-a atins cu aripa inspiraţiei,iar cuvintele au inceput sa prindă viaţă.Eram in gradina cu flori,un univers încărcat de poezie,care îmi făcea inima să vibreze si să intre pe o frecvenţă superioară nouă oamenilor.
Parcă întrega-mi fiinţă era transfigurată de energia pe care o răspândea Natura.Soarele parcă luase foc si devenise un ghem portocaliu ce se înălţa pe cerul albăstrui,trimiţând pe pământul însetat o puzderie de raze de foc ce îmi ameţea privirea vrăjită.Soarele se grăbea să apuna-sa meargă sa se odihnească –toropit de oboseală.Asfinţitul muiat in aur,deveni sângeriu,cu nuanţe de violet şi stacojiu,o beţie nemaiîntâlnită de culori.

Păsările ce se roteau pe cerul inundat de luciri scânteietoare,păreau ca nişte pete de smoală.Locul în care mă aflam era parcă scăldat de o lumină misterioasă,curioasă şi în acelaşi timp dulce,care aprindea în inima mea un dor de lumină,de viaţă,de veşnicie.Atmosfera era încărcată de o duioasă melancolie,care se răsfrângea şi asupra fiinţei mele plăpânde.Cadrul era propice pentru a păşi într-un domeniu nou,proza,diferit de cel al poeziei.Înainte scrisesem versuri,însă acum era cu totul altceva,suiam o treaptă nouă,superioară.Gândurile,până atunci îngrămădite,într-un sertar din multele sertare ale minţii,au inceput să spargă zăgazurile complicate ale minţii mele-un tărâm plin de mister şi să se năpustească spre adâncurile fiinţei mele.Deodată gândurile s-au transformat în cuvinte,care curgeau neîncetat,şi păreau că aşteptaseră atâta timp să se nască.Cred că şi cuvintele,la fel ca mine erau vrăjite de lumea mirifica din jur.
Consider,că doar prin scris,pot sa-mi exprim cel mai bine gândurile,sentimentele,cele mai profunde fărâme din sufletul meu.A scrie despre mine,e ca si cum mi-aş pune întreg sufletul pe o foaie de hârtie.Cuvintele încep să prindă viaţă,să trăiască odată cu mine,să radieze lumina interioară a fiinţei mele.

sâmbătă, 5 iunie 2010

IUBIREA, EPISOD MARCANT AL VIEŢII


Pentru mine,iubirea s-a confundat cu viaţa însăşi.Nu se poate viaţă fără iubire şi iubire fără viaţă.În opinia mea,cele două se întrepătrund,se armonizează şi se confundă.Iubirea înseamnă o căutare asiduă,presupune efort îndelungat.Iubirea a constituit căutarea neîncetată a sufletului meu.
De când mă ştiu,iubirea a fost şi este rugăciunea fierbinte a inimii mele.M-am rugat clipă de clipă să descopăr iubirea,s-o înţeleg şi să-i experimentez toate faţetele.Nu am cerut averi materiale,faimă şi succes,ci doar iubirea-bogăţia şi strălucirea unei fiinţe.Din fericire,am găsit iubirea şi i-am gustat din plin cupa-i de har.Am descoperit că ea e duală:e dulce ca mierea dar şi amară ca pelinul,e o binecuvântare dar şi un blestem.Eu i-am cunoscut ambele laturi.

Tu,iubitul meu eşti primăvara sufletului meu ce fiinţa mi-ai reînviat-o din cenuşa amintirilor dureroase.Eşti Luceafărul de dimineaţă ce a alungat noaptea grea din mine.O lumină vie şi strălucitoare m-a învăluit cu putere.Mi-ai luminat întreagă viaţă acoperită de ceva timp de norii tristeţii.Eşti ruga arzătoare,cuvântul nerostit al inimii mele.Eşti oglinda sufletului meu ce reflectă cu acurateţe ale mele simţăminte,visuri şi speranţe.M-am descoperit pe mine prin tine.Tu iubitul meu ai fost şi eşti cerul meu cu soare,iar eu pasărea ce-ţi brăzdează nemărginirea,înâlţându-mă până la soare,sorbind lacrimile îngerilor şi zburînd pe cele mai înalte culmi ale fericirii.Iubirea adevărată şi profundă,neatinsă de nici un interes egoist,cea necondiţionată,este cea care mi-a regenerat fiecare bucăţică a sufletului şi care mi-a vindecat aripile frânte.Iubirea şi numai iubirea pune balsam pe inimile noastre zdrobite.Ea ne redă aripile speranţei,să zburăm din nou spre ceruri senine.
Dragostea ta mi-a dat aripi de vultur să zbor neobosită spre înalt,dincolo de cerul întunecat de dureri,spre cele mai înalte culmi ale existenţei.Sunt o pasăre ce şi-a găsit patria.Mi-ai insuflat curajul de a lupta,de a nu renunţa la visurile cele mai îndrăzneţe,să aleg mereu calea adevărului şi să caut neîncetat comorile ascunse-n mine.