Lavi en rose

Câţiva stropi de durere se odihnesc pe coala de hârtie,de parcă ar dori să scrie în locul meu fiorul iubirii.Ce sunt lacrimile?Cine este capabil să le definească?Lacrimile sunt picăturile de ploaie când mai reci când mai fierbinţi ale sufletului nostru.Din emoţii intense se nasc lacrimile.Lacrimile au menirea de a ne spăla interiorul de mâlul suferinţei şi a răutăţii,de a ne uda solul interior pentru ca sufletul nostru să rodească,de ne purifica trăirile şi a le da intensitate.Ele sunt descătuşarea fiinţei prinsă în chingile deznădejdii şi neputinţei.Lacrimile sunt reprezentarea emoţiilor unui om.Ele sunt manifestarea celor doi polii: ai durerii şi ai fericirii.Când plângem de durere sau de bucurie noi dăm dovada existenţei noastre,arătăm că suntem capabili să „trăim”. Oare şi îngerii plâng?Cunosc ei gustul dulce-sărat al lacrimilor?Mereu m-am întrebat asta.De multe ori,păşesc pe tărâmul lacrimilor,lăsându-mă invadată de un potop de emoţii.

Îmi place foarte mult Paulo Coelho!Îi citesc fiecare operă cu sufletul la gură,fascinată şi fiind curioasă să descopăr în paginile sale magia cuvintelor îmbinate cu măiestrie şi să-i înţeleg mesajele profunde pe care le transmite prin intermediul cărţilor sale. Scriitorul brazilian,Paulo Coelho este un spirit liber şi nonconformist,care nu se supune regulilor sterile ale societăţii moderne.El ne ajută să medităm asupra modalităţilor de a ne regăsi,de a învăţă "să simţim"într-o lume ce pune accent pe"a avea" şi nu pe"a fi","a experimenta".Coelho nu ezită să aducă în prim-plan ideile tabu,exprimându-se liber şi abordând teme de impact:iubirea,credinţa,misticul,libertatea,suferinţa şi moartea,realitatea cu multiplele ei faţete.El reuşeşte să trezească în noi iubirea şi să ne facă conştienţi de miracolul pe care îl înfăptuieşte în vieţile noastre acest nobil sentiment,transcedând egoul uman. Cuvintele nu mai au nicio valoare atunci când lăsăm iubirea

Scriu,scriu…încerc să nu mă gândesc la tine.Inevitabil,nu pot împiedica gândul să zboare la tine.El este ca un fluture neobosit,neliniştit,care vrea să ajungă la tine,floarea cea mai preţioasă.Gândul meu e vrăjit de tine,călătoreşte fără încetare să ajungă la tine. Gândurile îmi sunt impregnate de chipul tău luminos,de zâmbetul tău enigmatic şi sfios,de doi ochi căprui ce îmi amintesc de o noapte înstelată,de buzele tale cu gust proaspăt de fragi,de părul tău negru ca smoala şi de pielea ta cu miros de flori de tei.Mi-ai înlănţuit inima cu mii de lanţuri grele şi ai pus lacăt fiinţei mele să nu mai iubeasc pe nimeni în afara ta.Privirea îţi era atât de enigmatică.Am ştiut din prima clipă că doar eu pot să dezleg misterul sufletului meu. Ai trezit în fiinţa mea trăiri unice,inefabile şi complexe,cuvintele mi se par prea sărace pentru a descrie exact tot ceea ce am simţit în momentul când te-am privit întâia oară.Eram pur şi simplu vrăjită de tot ceea ce vedeam,auzeam şi simţeam.Era

"Arta este contemplare.Este plăcerea minţii care caută în natură şi descrie spiritul de care natura însăşi este animată." Îmi place mult să scriu.Prin scris încerc să exprim frumosul,sensibilitatea care sunt ascunse în străfundurile fiinţei mele,să las scânteia divină care se găseşte in noi toţi,să strălucească intens. Era o seară plăcuta de vară,când Domnul m-a atins cu aripa inspiraţiei,iar cuvintele au inceput sa prindă viaţă.Eram in gradina cu flori,un univers încărcat de poezie,care îmi făcea inima să vibreze si să intre pe o frecvenţă superioară nouă oamenilor. Parcă întrega-mi fiinţă era transfigurată de energia pe care o răspândea Natura.Soarele parcă luase foc si devenise un ghem portocaliu ce se înălţa pe cerul albăstrui,trimiţând pe pământul însetat o puzderie de raze de foc ce îmi ameţea privirea vrăjită.Soarele se grăbea să apuna-sa meargă sa se odihnească –toropit de oboseală.Asfinţitul muiat in aur,deveni sângeriu,cu nuanţe de violet şi stacojiu,o beţie nemaiîn

Pentru mine,iubirea s-a confundat cu viaţa însăşi.Nu se poate viaţă fără iubire şi iubire fără viaţă.În opinia mea,cele două se întrepătrund,se armonizează şi se confundă.Iubirea înseamnă o căutare asiduă,presupune efort îndelungat.Iubirea a constituit căutarea neîncetată a sufletului meu. De când mă ştiu,iubirea a fost şi este rugăciunea fierbinte a inimii mele.M-am rugat clipă de clipă să descopăr iubirea,s-o înţeleg şi să-i experimentez toate faţetele.Nu am cerut averi materiale,faimă şi succes,ci doar iubirea-bogăţia şi strălucirea unei fiinţe.Din fericire,am găsit iubirea şi i-am gustat din plin cupa-i de har.Am descoperit că ea e duală:e dulce ca mierea dar şi amară ca pelinul,e o binecuvântare dar şi un blestem.Eu i-am cunoscut ambele laturi. Tu,iubitul meu eşti primăvara sufletului meu ce fiinţa mi-ai reînviat-o din cenuşa amintirilor dureroase.Eşti Luceafărul de dimineaţă ce a alungat noaptea grea din mine.O lumină vie şi strălucitoare m-a învăluit cu putere.Mi-ai luminat