Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 8 februarie 2017

Mai răsare


Mai răsare-n colţ de vis, 
un fir crud de poezie…
Se dă în balansoarul muzelor,
atingând cu tălpile primăvara.
Mugurii se zburlesc de dor
şi mi se agaţă de suflet –
pasăre ce-şi caută zborul
în râsul cerului…
O, dulce primăvară, deschide-ţi ochii, 
să citesc în ei catrenele luminii
să mă pot plimba prin pădurile cu rouă,
iar verdele să mă invite la dans…
Cheamă-mă cu surâsul ghioceilor –
ciocănit la poarta durerilor
să le deschid cu o lacrimă,
speranţa să mă îmbrăţişeze
şi să-mi crească din nou rădăcini
către mâine…

Versurile: Lavinia E. Niculicea

vineri, 3 februarie 2017

Tăcere anonimă


Tăcerea-i săgeată
cu vârful de dor
îndreptat către mâine,
Perforează înţelesul vieţii
printr-o lacrimă…
Inima a învăţat să tacă,
iar clipele sunt pietre ce vorbesc
despre noi.
Buzele le leg cu o basma
de vise.
Prin doruri, mă nasc din nou,
în acea tăcere anonimă,
unde întrebările nu au grija
răspunsurilor.
Deodată, mă înţeapă un vis
mă doare liniştea…
Îl atârn de secunde,
îl fixez de speranţă –
un déjà vu
în catacombele sufletului…
(Autor: Lavinia E. Niculicea, 3 febr. 2017)