Viaţa e ca o
sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui
să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu
există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă,
pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa
iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor...
Mi-am anesteziat durerea prin scris.
Viaţa e ca o
linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile
durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm
că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc
pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo…
Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o
parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa
e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să
urcăm tot mai sus, în timp ce ne înfruntăm fricile, să riscăm, să ne aventurăm
şi să privim înainte. Învăţăm că încercările se suportă mai bine, având o
atitudine pozitivă, lăsând să înmugurească un zâmbet pe chip şi să înflorească
pacea-n inimă, decât să trăim în disperare, frică şi lacrimi…
Învăţăm să
luptăm şi luptăm să învăţăm că e nevoie de răbdare pentru a palpa conturul
visurilor, că e nevoie de credinţă pentru a vedea cât mai departe, pentru a fi
în filmul unui “mâine”, că e nevoie de speranţă pentru a
continua drumul viselor care e lung şi anevoios şi că e nevoie cel mai mult de
iubire, pe lumea asta, pentru că iubirea ne ţine vii, conştienţi că suntem, că
vom fi şi dincolo de azi. Iubirea ne apropie de cer, ne face cunoştinţă cu albastrul
privirii lui Dumnezeu, ne leagă aici pe pământ cu fire invizibile de semenii
noşti şi astfel putem ţese cu migală, dar cu bucurie, pânza vieţii noastre.
Dincolo de
zâmbet, stă ascunsă povestea unei lacrimi, dincolo de masca durerii, aşteaptă
să fie privită în ochi bucuria. Dincolo de trupul îmbrăcat în lutul existenţii,
e un suflet de porţelan, însemnat de degetele divine care i-au dat forma
iubirii. Dincolo de cuvinte, citeşte-mi inima şi ai să recunoşti semnătura lui
Dumnezeu.
Lavinia Elena Niculicea
Lavinia Elena Niculicea
I have a dream...
Comentarii
Trimiteți un comentariu