Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

duminică, 28 decembrie 2014

Despre viaţă...


Viaţa e ca o sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă, pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor... Mi-am anesteziat durerea prin scris.
Viaţa e ca o linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo… Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să urcăm tot mai sus, în timp ce ne înfruntăm fricile, să riscăm, să ne aventurăm şi să privim înainte. Învăţăm că încercările se suportă mai bine, având o atitudine pozitivă, lăsând să înmugurească un zâmbet pe chip şi să înflorească pacea-n inimă, decât să trăim în disperare, frică şi lacrimi…
Învăţăm să luptăm şi luptăm să învăţăm că e nevoie de răbdare pentru a palpa conturul visurilor, că e nevoie de credinţă pentru a vedea cât mai departe, pentru a fi în filmul unui mâine”, că e nevoie de speranţă pentru a continua drumul viselor care e lung şi anevoios şi că e nevoie cel mai mult de iubire, pe lumea asta, pentru că iubirea ne ţine vii, conştienţi că suntem, că vom fi şi dincolo de azi. Iubirea ne apropie de cer, ne face cunoştinţă cu albastrul privirii lui Dumnezeu, ne leagă aici pe pământ cu fire invizibile de semenii noşti şi astfel putem ţese cu migală, dar cu bucurie, pânza vieţii noastre.
Dincolo de zâmbet, stă ascunsă povestea unei lacrimi, dincolo de masca durerii, aşteaptă să fie privită în ochi bucuria. Dincolo de trupul îmbrăcat în lutul existenţii, e un suflet de porţelan, însemnat de degetele divine care i-au dat forma iubirii. Dincolo de cuvinte, citeşte-mi inima şi ai să recunoşti semnătura lui Dumnezeu.

Lavinia Elena Niculicea

I have a dream...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu