Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

sâmbătă, 27 martie 2010

VIS DE PRIMĂVARĂ


Eram pe o potecă care ducea spre pădurea ca de argint din apropiere,unde obişnuiam să mă refugiez,să evadez din cotidianul încărcat de lucruri superficiale şi împovărătoare.Acolo era Raiul meu,un univers de visare,linişte,de regasire a copilăriei.În drumul meu spre acel loc de vrajă,am întâlnit o fiinţă zveltă şi înaltă.Părea o zână desprinsă din poveştile copilărilei.În ochii ei era un cer senin cu mii şi mii de raze ce răspândeau lumină şi căldură în a mea cale.
Avea un păr galben-auriu parcă rupt direct din soare.În vocea ei era un tril dulce de păsărele ce-ţi doreai la nesfârşit s-o asculţi.Avea o rochie albă de voal prin care se deşluşea corpul frumos sculptat,parca de Michelangelo,un aer angelic,diafan şi un mers elegant de căprioară.Pe al ei păr lung şi mătăsos avea o coroniţă de lăcrămioare asemenea unei prinţese venită de pe un tărâm de basm.La cingătoare erau prinşi muguri de speranţă.Purta în braţe un coş mare cu flori ce-mi aducea în suflet mireasma inconfundabilă a dragostei.
-Cine eşti prea-frumoasă Zână? am întrebat eu cu uimire-n glas.
-Sunt eu,Primăvara! Vin de departe,dintr-un Univers de pace şi lumină.Am fost creată din lumină şi tină să aduc renaştere fiinţelor pământene,să le şterg din inimi a lor durere! a răspuns ea cu glas de miere.
-Ce mult mă bucur! Îmi pare bine că te-am întâlnit! Te aştept de multă vreme! am zis cu veselie în glas.
-Ţi-am adus un coş plin de flori.Florile reprezintă mesagerii mei în lume,ţi le ofer cu iubire.
-Ce flori îmi dăruieşti,frumoasă Crăiasă?am întrebat eu încântată,mulţumindu-i.

-Uite,am ghiocei să-ţi picure-n suflet inocenţă;narcise şi lalele să te ajute să cunoşti puterea prieteniei;panseluţe şi garofiţe să-ţi murmure la ureche un cântec gingaş şi plin de armonie;crini şi lăcrămioare să te ajute să-ţi păstrezi puritatea şi candoarea de copil; liliac de toate nuanţele să-ţi poarte mereu noroc şi să-ţi dea voie bună.Am păstrat la sfârşit trandafirii-flori de vis-ce încununează lumea mea.Trandafiri albi să-ţi strecoare în suflet roua fidelităţii şi bucuriei.Trandafri galbeni cu sclipiri de divin care să te umple de lumina sfântă.Trandafiri roşii de rubin,însângeraţi,să te înveţe tangoul iubirii pătimaşe şi eterne.
-Câte nestamate îmi aduci în suflet! vocea-mi vibra de fericire.
-Ţi le dăruiesc din inimă pe toate! Îmi place să dăruiesc.A „dărui” face parte din fiinţa mea.Doar aşa pot arăta iubirea deplină ce-o port în inimă şi care mă identifică ca Zâna Primăvară,spuse ea cu faţa radioasă.Îmi doresc ca viaţa voastră să renască,voi oamenii să învăţaţi speranţa şi iubirea.Să dăruiţi neîncetat lumină şi bunătate şi să învăţaţi poemul dragostei de la mesagerii mei.

I-am mulţumit având sufletul îmbrăţişat de mireasma recunoştinţei.Am dorit să-i mai spun câteva cuvinte…dar ea dispăruse.Ce fiinţă minunată mi-a apărut în cale.Aş fi vrut să stea mai mult cu mine,să-mi povestească cu a ei voce mătăsoasă tot ce a experimentat în universul ei astral neatins de virusul urii.
Viaţa mea s-a transformat într-o clipă şi am reînviat.Şi acum am întipărite în minte cuvintele Zânei Primăvara:”Am venit să presar asupra voastră pulbere de stele adunate din al meu mirific Univers,să vă determine să visaţi,să aveţi dorinţe şi să nu renunţaţi nicicând la vis şi speranţă.Doar aşa veţi putea crea o lume nouă,de vis,iar la temelia ei este important să fie iubirea care face să dăinuiască toate lucrurile.Vă aduc un mănunchi de raze ale iubirii,strânse de la Tatăl ,să vă topească gheaţa depusă pe inimile voastre.Iubirea multora s-a răcit iar pe inimile voastre s-a depus promoroaca indiferenţei.
Învăţaţi să zâmbiţi din inima,iar atunci veţi şti să trăiţi frumos! Reînviaţi iubirea!
Am constatat cu durere în suflet că a fost doar un vis…un vis de primăvară.

marți, 16 martie 2010

DOR DE PRIMĂVARĂ

Am un dor adânc de primăvară… de viaţă! Vreau să simt emoţia vie a primăverii.

O pasăre îşi scutură penele-i lucioase de zăpada noroioasă şi pare-se că se întreabă la fel ca mine:”De ce primăvara nu mai vine?Pe ce tărâmuri rătăceşte?
O zi trece,alta vine…văd în depărtare un stol de cocori ce-mi aduce iz de schimbare,anunţându-mă că primăvara bate la uşă şi îşi pregăteşte triumfala intrare.Soarele râde spre mine,aruncându-mi zâmbete de lumină de pe un cer acoperit de albăstrele iar vântul adie blând şi alintă pământul cu vorbe de dor.
Primăvara este anotimpul pe care-l iubesc cel mai mult şi asta pentru că în această perioadă a anului simt pregnant cum fiorul vieţii îmi atinge fiecare celulă.Primăvara îmi insuflă prospeţime,lumină,optimism,vitalitate,exuberanţă,dar mai ales iubire.Totul se regenerează,de la plante la oameni.Simt că trăiesc din nou,că gîndurile,sentimentele,dorinţele se regenerează şi respir viaţa în cel mai intens mod.Totul este vaporos,înnoit,expansiv şi mă duce într-o dimensiune în care fiinţa-mi este transfigurată de energia abundentă a Naturii,care cântă cu glas divin viaţa.Primăvara începe cu cântecul voios al păsărelelor.E sezonul zâmbetelor şi veseliei,îndemnându-ne pe toţi să zâmbim,să celebrăm fiecare moment în modul în care Universul îl face.Este timpul renaşterii sinelui.Natura se trezeşte la viaţă şi odată cu ea şi noi,iar visele noastre capătă consistenţă.
Primăvara aruncă pulbere de gingăşie peste întinderea cenuşie iar iarba înverzeşte cu repeziciune.Pomii îşi dezbracă haina groasă,argintie şi îmbracă o haină în culorile vii ale speranţei,îmbătându-ne cu mirosul ispititor al florilor de salcâm.Ghioceii,plăpânzi din fire,deodată capată putere şi înfruntă cu curaj viaţa,scoţând căpşorul de sub omătul greu pentru a sorbi cu nesaţ lumina soarelui,măreţ cavaler ce cu razele-i ţesute-n aur atinge uşor tot ce pe pământ iubeşte.Narcisele zâmbesc şăgalnic,alungând monotonia clipelor de gheaţă ce ne-au înfăşurat asemeni unui văl de ceaţă.Inspir cu putere verdele crud al firelor rebele de iarbă pe care vântul le răsfaţă cu mângâieri de vise dulci.
Primăvara mă fascinează cu chipu-i veşnic senin şi mă poartă pe aripile-i moi şi calde spre tărâmul în care anii nu mai fug,stopând dezintegrarea şi pompând-mi în vene,strop cu strop tinereţea şi veşnicia.