Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 28 februarie 2011

Să ne amintim să zâmbim

Uneori, viaţa este asemeni unei jungle, un teren minat pe care păşim în fiecare secundă. Fără să ne dăm seama, problemele inerente cu care interacţionm în fiecare zi, ni se incolacesc de suflet asemenea lianelor. Senzaţia naturală este de a fugi, de a te îndepărta de dilemele existenţiale cu care te confrunți.
Practic de când venim pe lume şi până plecăm, avem în noi o zbatere continuă între dezamăgirea de a trăi sub povara efemerităţii trupului şi nevoia de cunoaştere, libertate şi veşnicie la care aspiră sufletul nostru. Vedem tot mai pregnant faptul că societatea zilelor noastre este incapabilă de a crea un echilibru între nevoile trupului şi cele ale sufletului. Atunci intervine o atitudine de apatie, simţindu-ne prea obosiți, sătuli de această realitate cenușie. Ne închidem în carapacea sufletului tot felul de trăiri negative ca: teama, anxietatea,frustrarea,invidia și neputința și nu mai stim ce înseamnă „ a ne bucura”.În aceste condiții, uităm să mai zâmbim, să trăim la intensitate clipa, să ne uităm în jur și să descoperim frumusețea care este imprimată în fiecare lucru...uităm să mai visăm, să ne deschidem sufletul spre trăiri perene care ne fac să fim persoane vii,exuberante.
Când mi se întâmplă să fiu acaparată de astfel de stări nedorite,îmi aduc aminte de o unealtă prețioasă și eficientă, pe care Dumnezeu mi-a pus-o în buzunarul sufletului,fără a-mi cere nimic în schimb, e vorba de: zâmbet. Așa cum ne punem ochelarii pentru a vedea mai bine în jur, la fel să ne punem pe chip zâmbetul pentru a vedea mai clar frumusețea vieții. E un sentiment atât de minunat să poți să zâmbești,indiferent de condițiile nefavorabile în care te afli. Eu am observat că, atunci când zâmbesc și am o atitudine pozitivă, și cei din jurul meu reacționează pozitiv,zâmbindu-mi la rândul lor. Mie,zâmbetul îmi oferă speranță, încredere în viață,puterea de a continua pe drumul întortocheat al vieții.
Încerc să găsesc motive de a zâmbi în fiecare zi...ce motiv mai important decât faptul că suntem în viață, faptul că repirăm, că trăim. Când mă gândesc că o să vină primăvara, simt că pe chip îmi înflorește un surâs.
Mă simt un fluture al iubirii care prinde aripi spre un cer plin de flori scăldate de vis. În momente dificile,de boală și durere,am realizat că un zâmbet mă poate ridica, că am puteri nebănuite ce izvorăsc din tărâmul celest.
Faptul de a conștientiza că iubim și nu mă refer doar în sens romantic, ci la a ”iubi” oamenii, copiii, florile, animalele, cerul,pământul, pădurea, marea...viața. E minunat să poți simți acest sentiment de origine divină care ne animă și ne îmbogățește viața.V-ați gândit vreodată cum ar fi fost să trăim fără iubire, fără să simțim, fără să-i descoperim latura aducătoare de fericire. Trebuie să înțelegem că suntem ființe ce au capacitatea de a iubi si a zâmbi. Pentru a face acest lucru,trebuie să realizăm faptul că suntem creați cu un scop, o misiune, un har ce ne-au fost date spre ale extinde și a le sluji altora.
Însă mai important e să putem ajunge la performanța de a zâmbi fără un motiv anume, ca și cum zâmbetul ar fi a doua noastră natură, gravat în inimi de către îngerii iubiri. Eu cred că oamenii vin pe lume cu zâmbetul învățat. De pildă, bebelușii când se nasc, zâmbesc și o fac atât de natural și frumos, fără să aibe un motiv anume.
Ar trebui acest fapt să ne îndemne să folosim zâmbetul, să ne îmbrăcăm cu el asa cum am face-o cu o haină ce ne face să părem fermecători.
Să ne amintim să zâmbim...să nu uităm că putem iubi și visa,iar viața ni se va părea mai ușoară.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Pentru un om special


Aceasta poezie este pentru un om extraordinar care mi-a întins o mână de ajutor când puţini au fost dispuşi s-o facă. Îl apreciez sincer pentru felul cum m-a tratat, dovedind astfel că el înţelege semnificaţia cuvântului „Om”. Este un om extrem de modest, generos, altruist, serios, cu mult bun-simţ şi dispus să te ajute. Pentru mine este şi va rămâne un om special, cu o capacitate profundă de înţelegere a naturii umane.In cartea mea,am scris despre intalnirea minunata pe care viata mi-a prilejuit-o cu acest om.Vreau sa-mi exprim multumirea prin aceste versuri, pe care le-am compus special pentru tine, Doru:

E o zi specială, de sărbătoare
La buchetul vieţii tale,
Ai mai adăugat o floare.
În astă zi frumoasă, am dorit
Să-ţi urez să fii iubit şi fericit.
Inima să-ţi fie de iubire plină,
Viaţa să-ţi curgă ca o apă lina.
Pe cerul sufletului tău
Sa fie veşnic soare
Fără nici un nor cu ploaie.
Eşti ca o candelă în întuneric
Ce luminează cu atâta putere,
Multe suflete ce suferă-n tăcere.
Domnul să-ţi dea aripi să zbori,
Pe înalte culmi de lumină şi dor.
Să-ţi trimită voioase raze de iubire
Să-ţi topească din inimă orice mâhnire.
Pentru că mi-ai arătat bunătate,
Azi te răsplătesc cu cuvinte frumoase
Să-ţi fac clipele dulci şi luminoase.
Intr-un moment din viaţă, te-am supărat
Dar ştiu bine că azi,
Sufletul tău mare m-a iertat
Şi tot ce a fost rău între noi s-a uitat.
26 februarie 2011
@};-UN TRANDAFIR ALB ,CU DRAG PENTRU TINE !:)@};-
@};-UN TRANDAFIR ALB ,CU DRAG PENTRU TINE !:)@};-
Vezi mai multe imagini din diverse

miercuri, 23 februarie 2011

Mi-e dor de primăvară și de tine!


Mi-e dor atât de mult de primăvară, de viaţă, dar mai ales de tine! Vreau să simt emoţia intensă a primăverii...îmbrăţisarea suavă a vântului călător ce neliniştit imi şopteşte cuvintele tale.
Mi-e dor de ochii tăi limpezi şi profunzi ca izvorul ce susură printre iarba deasă şi verde, ce îmi mângâiau pielea albă în dimineţile de mai. Privirea ta jucăuşă de copil cu visul treaz şi pur, îmi zâmbeşte în zori. Mă uit pe fereastra sufletului şi văd că au încolţit ghiocei, iar gândurile-mi sunt fluturi zglobi ce zboară spre corole de cer pentru a gusta dulceaţa clipelor înveşmântate în visuri nostalgice, spre găsirea esenţei de fericire. Te asemăn cu un vis de primăvară ce îmi înseninează gândul chinuit de viforul greu al solitutdinii.
Vino, vino… primăvară, cu al tău spirit tânăr şi zâmbet duios de viorele, cu al tău glas de clopoţei care cântă simfonia vieţii pe notele dragostei şi veseliei,cu al tău mers diafan ce topeşte întristarea.
ghiocel
Ale tale palme albe şi fragede îmbrăţişează pământul cu albe şi neîntinate visuri scăldate de roua speranţei în dimineţi binecuvântate. Iarna, anotimp ce plânge cu lacrimi de gheaţă, păşeşte agale pe pământul ce doarme-n dulcea aşteptare a clipelor de primăvară.Crăiasa de gheaţă pare-se că se încăpăţânează să părăsească plaiurile mioritice, iar primăvara, delicată făptură nu îndrăzneşte s-o alunge.
Iarna se agaţă de geamuri, pictând fiori reci pe fereastra sufletului meu, sculptând ştreşinile cu gheaţă, iar a mea inimă este învăluită de ceaţa amintirilor copilăriei. Copil fiind, zburdam pe dealul acoperit de un covor multicor de viorele și cocorași. Mă înveșmântam în haina albăstuie a Naturii, simțind cum prind aripi de fluture și mă înalț spre un cer golit de sumbre iluzii.
Aud ciripit de păsărele ce mă cheamă spre clipa prezentă, spre un ”Acum” încărcat de un dor nebun, aprins de raza diafană a iubirii ce a pătruns subit prin fereastra sufletului. Deși afără ninge cu fulgi mari de nea, ca o cascadă de lumină și puritate ce se revarsă peste pământul pierdut în visare...în mine simt primăvara. O simt în gânduri, în simțăminte, în zâmbet. Ea mă acoperă cu flori de speranță și prospețime, cu petale de romantism ce împrăștie în tot trupul parfum discret de fericire.

luni, 14 februarie 2011

Iubirea e o taină

Iubirea e o taină,
vechi poem scris în cer,
creat în dansul clipelor,
al gândurilor eterne
de îngeri cu aripi
albite-n lumină
Au rupt un mănunchi
de raze vii, divine
de la tronul măreț,
cu lacrimi de sânge
le-au stropit,
zi şi noapte au lucrat
neîncetat,
până au plămădit
Dorul şi Iubirea.

luni, 7 februarie 2011

Nevoia de Tine

Aşa cum pământul uscat de soare
Are nevoie de picurii de ploaie,
Aşa am eu nevoie de Cuvântul Tău,
Doamne !

Aşa cum o floare gentilă
Are nevoie de razele de soare,
Aşa am eu nevoie de Lumina Ta,
Doamne !

Aşa cum un fluture zglobiu
Are nevoie de aripi să zboare,
Aşa am eu nevoie de Braţul Tău,
fluture
Doamne.

marți, 1 februarie 2011

Alb și sălbatic crin

Sufletul meu e un alb și
sălbatic crin,
strivit de tăcute vânturi
și ploi târzii
udat cu lacrimi muiate-n
curcubeu de dor
Ești fluture cu aripile
frânte-n tăcere
cauți nectarul clipei
rătăcită-n infinit.
îmi atingi suav petalele
de cer și lumină
să nu-mi ucizi corola
de tainice visuri
Crin
Crin
Vezi mai multe imagini din diverse