Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2011

Îmbracă-mă cu vise

îmbracă-mă cu vise să mă pot plimba pe cărări de gânduri pavate cu dragoste cu lumina dorului din privirea-ţi melancolică desenează-mi zâmbetul pe cerul clipelor de mâine imploră raza jucăuşă a lunii să îmi mângâie tristeţea închisă între genele sufletului amorţit ce picură lacrimă izbăvirii privirea mea te caută în înalţimile visului în rătăciri de o clipă să simt atingerea infinitului. adoarme-mă în taina anotimpului ferice cu şoaptele tăcutelor ploi ce curg alert prin mine ca într-un labirint de cuvinte nerostite.

Mi-ai spus adio

Inima îmi e de gheaţă De când mi-ai spus adio, Viaţa îmi atârnă de o aţă Sufletul spune: te rog, vino… Mi-ai tulburat a mea fiinţă De când tu, întâi m-ai privit. În inimă, s-a aprins o luminiţa Iar, dragostea a inflorit subit. Cum să repari o inimă rănită?

Încrederea-i un castel de nisip năruit

Astăzi, mi-am propus să vorbesc despre încredere, şi asta pentru că în ultimul timp, m-am lovit de unele chestiuni ce vizau încrederea…de a crede în mine, în cei de lângă mine. Am meditat mult la ce înseamnă încrederea, mi-am pus unele întrebări pertinente vizavi de acest sentiment. Am înţeles că încrederea e hotărâtoare în a suda relaţii interumane satisfăcătoare, că ea e baza oricărei legături, indiferent de natura ei şi că fără încredere, nu există dragoste, prietenie, nimic… Mi-am dat seama, că foarte puţine persoane înţeleg, într-adevăr semnificaţia acestui cuvânt şi nu-i acordă importanţa cuvenită decât atunci când cineva îi face conştienţi de faptul că au pierdut-o. Încrederea şi viaţa au în comun faptul că sunt fragile. Eu aş asemăna încrederea cu un castel de nisip, care s-a construit greu, fiecare strat închegat de nisip pus la acel castel, constituind câte o experinţă de viaţă. La venirea unui val puternic, cum ar fi: minciuna, trădarea, ea se năruie, rămând pe ţărmul iubi

Sentimente pierdute in miez de noapte

Scrijelesc pe hârtie sentimentele pe care viaţa le îmbracă în nuanţe când mai deschise, când mai închise. În miez de noapte, când dorul tău îmi străpunge linia fericirii din palma vieţii, mă întreb ce înseamnă tăcerea ta... Oare tăcerea-ţi e o masca ce ascunde iubirea? Scormonesc prin frânturi de vise şi calc pe cioburi de amintiri ce-mi rănesc sentimentele înveşmântate în parfumul sinceritaţii. Sentimente pierdute curg ca un râu de regrete prin valea sufletului meu, răpus de văpaia dragostei. Luna, delicat astru, îmi mângăie cu raza-i caldă, obrazul scăldat de lacrimi. Cerul mă priveşte cu ochi blânzi în care citesc nemurirea. Simt că el îmi citeşte gândurile şi îmi gustă suferinţa. În palma sufletului meu, am ascuns un vis furat din stele. Acum e doar praf ce se pierde în dimineţile tăcute. Lacrimile ce izvorăsc din fântâna dorului îmi spală clipele cu tăcerea nopţilor de mai. Ca o pasăre rănită, căzută la pământ aşa este inima mea în această clipă de solitudine. Într-o clipa, tu m

Dacă mă vei uita

Dacă mă vei uita, iubirea mea Talazuri se vor zbate-n mare, Apusuri se vor pierde-n zare Păsări vor purta tristeţi copleşitoare. Dacă mă vei uita, iubirea mea Florile petalele-şi vor scutura, Izvoarele de dor vor lăcrima Copacii de haine se vor dezbrăca. Dacă mă vei uita, iubirea mea Soarele să zâmbească va înceta, Privighetorile din crâng vor amuţi Sălciile de lângă lac se vor jeli. Dacă tu mă vei uita, poate, Ziua se va preface-n noapte, Măreaţa luna, încetişor va păli Stelele pe cer nu vor mai sclipi. Dacă mă vei uita, iubirea mea Flori de gheaţă vor înflori în inima Şi nici chiar soarele cu căldura sa, Nu le va putea nicicând topi-va. Toate dorurile vor fi ferecate, Gândurile-mi vor fi încătuşate În mintea mea, toate, toate. Îngerii din cer se vor întrista Doar dacă tu…mă vei uita.

Mi-e dor de mare

mi-e dor de mare zeiţa iubirii pierdute gândul meu atinge adâncimile mării simt cum sufletul tău scrie cu tuș dragostea pe zarea cea albastră cuvintele pierdute le regăsesc printre valurile ce scânteiază în asfințitul îmbrăcat în roze. cerul sărută marea, stingându-i dorul aprins de visul din zori simt cum marea se înveșmântă cu curcubeul veșniciei. vântul îmi dezgolește visul pe care înserarea mi l-a strâns în brațe. mă simt un înger trist coborât de pe coama regretelor tardive în liniștea serii ascult cântecul timpului. îmi lipesc sufletul de scoica amintirilor să-ți înțeleg tăcerea. luna îmi vrăjește clipele cu ale sale blânde șoapte simt că ești din nou aici… mă pictezi cu lumina din privirea mării stele ne sunt martore la dragostea noastră ne vom cununa pe țărmul nins de zările măiastre ne vom contopi cu marea într-un sălbatic dans purtați pe spuma visului spre taina fericirii.

Singurătate

Picături de ploaie îmi schimbă decorul pictat în culoare de cer singurătatea este un ciocan ce bate peste suflet cuiele dorului. mi-ai lăsat acum frimituri de stele cu care îmi hrănesc pustiul din mine. doar visul îmi dă aripi de înger să zbor dincolo de zidul tăcerii tale.

Mă rătăcesc în visare

Încerc să scriu cu lacrima din privire pe fila nopţii dorul de tine care-mi fură în aceste clipe somnul. mă rătăcesc în visare ca-ntru-un labirint de vorbe mă aplec timid peste marginea clipei, să simt fiorul adânc al dragostei. printre genele visului mi-alunecă secretul fericirii închis în căuşul timpului. vino, vino iubite să-l descifrăm împreună lumina din a ta privire e un amalgam de cuvinte ce-mi umple cartea vieţii.

Mă simt ploaie

Ma simt ploaie caldă de vară mă preling pe buzele-ţi moi îţi sărut infinitul regăsit sorbind-ţi cu sete lacrima din colţul zâmbetului amară ca o cafea băută pe fugă marea o simt în ochii-ţi adânci gustul lor e dulce-sărat la fel ca viaţa. înot printe valuri de suflet mă lovesc de stâncile gândurilor tale înserarea ne e paravan pentru iubirea ce tăinuieşte paradisul cerul ne este aproape, picurându-ne praf de stele peste visul furat. iubeşte-mă ca un copil cu luna în privire pe ţărmul scăldat de iluzii. iubite, atinge-mă cu gândul să simt acum talazul fericirii cum se zbate-n mine. şoapte de sirenă îţi voi dărui în asfinţitul aprins de dorinţe pescăruşii cu cântul lor ne vor duce spre orizontul pictat în veşnicie.

Fericire-i...

Fericire-i pentru mine, În clipa când sunt cu Tine. Doamne, nu-i nimic mai scump Decât, să te am în inimă şi-n gând. Fericire-i pentru mine, Să-i fac semenului bine. Cu toată inima să Te iubesc Pe acest pământ să Te slăvesc. Să ard de zelul Tău mistuitor Să luminez tot adevărul Tău. Sufletul să-l înalţ în rugăciune, Să las în urmă orice amărăciune.

Parfum de mai

A venit suava primăvară, cu alai, Salcâmul adie printre file de suflet Aducând speranţa, cu parfum de mai Flori de cer îmi picură pe creştet. Trandafirii roşii îmi râd pe sub fereastră Eu te aştept să mă atingi cu vise timpurii Să ne lăsăm scăldaţi de roua cea albastră Să ne îmbătăm de liliacul cu parfum de mai. Te văd venind, înnourat de-un cer de dor. Mă las pierdută-n orizontul de roze plin. Inima-mi se imbracă în nuanţele unui bujor. Îmbrăţişarea-ţi dulce alungă al meu suspin. Mărgăritarii, acum se îngână-n ochii tăi, Iubite, te privesc ca pe un zeu solitar Îmi acoperi cu sărutări părul bălai Cu ploaie de şoapte ucizi visul amar.

Primăvara cu lacrimi în ochi

A venit mult-iubita lună mai. Este luna în care ma regăsesc cel mai mult… poate pentru că am venit în existenţă în mai şi mă simt conectată la tot ceea ce înseamnă această luna: adierea blândă a vântului ca o şoaptă ce îmi mângâie sufletul, rândunele care dansează cu cerul dansul bucuriei, firele de iarbă de un verde aprins ce îmi induce dorinţa de a trăi intens fiecare clipă, razele jucăuşe ce îmi colorează chipul cu zâmbete şi sărutări de lumină, liliacul ce îmi înmiresmează gândul cu speranţă, înflorirea trandafirilor înveşmântaţi în nuanţele dragostei pure şi profunde etc. De fapt, primăvara doar în luna mai înfloreşte, făcându-ne declaraţii şi spunându-ne să ne lăsăm purtaţi în voia dragostei de viaţă, rătăcind prin vise, asemenea unui copil nevinovat… Vreau o primăvară cu ciripit suav de păsărele, cu picături îngâlbenite de soare, cu pomi pictaţi în culorile sufletului meu. Observ că primele zile de mai sunt stropite de lacrimile cerului. Plouă cu stropi mici, puri şi plini de

Visez...

Visez că vei veni în astă seară Balsam vei pune pe a mea rană. Vom adormi sub liliacul din grădină Îmbrăţişaţi de blânda, împărăteasa lună. Vântul va cânta pe strune de vioară Dragostea ce nicicând nu o să moară O să-ţi închin un poem de dor nebun Iubite, eşti pe veci al inimii mele stăpân. Liliacul înflorit îmi va ninge peste plete Înfioraţi, ne vom iubi cu nemăsurată sete. Din cer, ne vor veghea diamantine stele În zori, ne va trezi dulce tril de pasărele.

Flori de liliac alb

Mă plouă pe aripile gândului cu flori de liliac în alb pictate înmiresmate de un vis de iubire. Mă pierd într-un April de dor un zâmbet a înmugurit pe buza sufletului ars de tainele existenţei. Cerul şi-a deschis alene pleoapele sorbind seninul din lacrima născută de zăpada gândurilor mele. Tăcerea adie printre liliacul înflorit sălbatice dorinţe dansând în noapte îmi prelungesc trăirea efemeră.