Treceți la conținutul principal

Oamenii care te iubesc...


Nu putem să fim în fiecare moment al vieţii noastre surâzători, aşa cum nici soarele nu străluceşte cu aceeaşi intensitate sus pe cer, uneori el lasă ca norii să-l acopere, să-şi acorde clipe de regăsire… La fel şi noi, oamenii, avem momente în care ne pierdem strălucirea, ne lăsăm acoperiţi de ceaţa lucrurilor neînsemnate sau pur şi simplu sufletul nostru nu mai are forţa de a alerga… 
Avem momente când aripile ni se rănesc în spinii vieţii şi nu mai putem zbura, avem momente când doar ne târâm, tragem de noi, pentru că viaţa nu ne atinge doar cu raze de soare, uneori ne mai stropeşte şi cu ploaie, după caz furtuni… 
Am învăţat că viaţa nu e doar pictată în roz, uneori  înseamnă alb 
şi negru, lumini şi umbre, aceste contraste sufleteşti care ne guvernează… Am învăţat că uneori te poţi prăbuşi din nimicuri, alteori stai în picioare, chiar dacă eşti îmbrâncit… Nu ştim cum să reacţionăm la loviturile vieţii, care e surprinzătoare.  Sunt momente în care cazi şi eşti la pământ şi nu mai vrei să ştii de nimic, dar înveţi că iubirea întotdeauna te ridică… Poţi greşi din disperare. Oamenii greşesc din teama de a nu pierde
Oamenii care te iubesc mereu vor dori să-ţi fie aproape, chiar dacă tu îi îndepărtezi, nu pentru că nu îţi mai pasă, doar pentru că suferi prea mult. Oamenii care te iubesc mereu vor dori să-ţi ocrotească visurile, să te ajute să fii tu, să-ţi mângâie clipele de durere şi să aprindă o lumină în sufletul tău, pentru a vedea mai clar ziua de mâine. Oamenii care te iubesc te poartă pe braţe când eşti obosit de viaţă şi nu mai poţi înainta… Cei care nu fac nimic din toate acestea, de fapt nu te iubesc. Îi iubeşti doar pe aceia pe care poţi să-i ţi lipiţi de suflet chiar şi atunci când vânturi puternice bat… Nimic nu îţi poate dezrădăcina iubirea, dacă o ai în suflet. Când ea este doar o poleială de suprafaţă, oricine ţi-o poate lua. Adu în tine iubirea şi ea va fi cu tine în cele mai grele momente.

The power of love




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau