Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2016

Oglinzi de toamnă

Voi face ţăndări oglinzile în care timpul ne obligă să ne jucăm  de-a v-aţi ascunselea. Printr-un ciob văd conturul fericirii, ce dansează cu razele minţii. Hai, să privim unul în sufletul celuilalt aşa timpul nu ne va lăsa să uităm cine suntem şi câte doruri purtăm pe umerii clipei Nu voi mai farda inima vreau să-i surprind zâmbetul firesc ca o copilă cu coşuri pe faţă ce nu-i acoperă sub straturi de aparenţe. Viaţa se plimbă pe aleile clipelor fără falsă pudoare, numai noi o înveşmântăm cu iluzii… cu obsesii… cu prejudecăţi. Să o dezbrăcăm de uniformele trecutului acoperind-o cu frunzele firave căzute în somnul toamnei şi poate în noi se va trezi copilăria. (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 27 septembrie 2016)

Vis răzleţ

Ploaia îmi bate la fereastră Cu firave degete de toamnă Sorb iluzii de pe o frunză albastră La nostalgie ea mă condamnă. Plătesc tribut acestui dor hai-hui Nu e nimeni să mă absolve de ploi Ce curg cu mirare dintr-un cer amărui. Opreşte-le tu, înainte să se facă sloi. Îmi spăl iubirea în clipe efemere Şi o usuc în vântul ce umblă năuc În sufletul unei toamne şomere, Ce câştigă din vise ruginite, ciubuc. Şi câte taine aşteaptă să-i fie pătrunse de umbletul frunzelor fără rost Hai, pune, întrebărilor stupide, cătuşe Ca viaţa să ne răspundă fără cost. Fă-mă o frunză ce-ţi acoperă gândul Cu toamna deghizată într-o vară de suflet Când la magazinul cu fiori ne aşteptam rândul să primim o iubire cum n-a mai fost… Vis răzleţ! ( Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 25 septembrie 2016)

Ştii, mamă...

Ştii, mamă, zilele sunt întrebări ce-şi caută rostul, eu un punct în infinitul vieţii. Ţi-am fotografiat surâsul îl developez de câte ori mi-e dor. E în alb şi negru, dar îl colorez C-un „Te iubesc”! http://www.literaturadeazi.ro/ssr/stii-mama http://confluente.ro/elena_lavinia_niculicea_1473075345.html