Lavi en rose

Nici vremurile şi nici vremea nu mai sunt ce erau odată! Totul se schimbă şi e relativ. Deja a venit toamna... Cum pot să-i răspund? Bine ai revenit nostalgie! De acum, inima mea se îmbracă în nuanţele visării şi caută al veşniciei dor. Din lacrimi şi surâsuri vor rodi cuvinte, să pot culege visuri coapte cu parfum de poezie... Ce poţi să faci pe o asemenea vreme? Să citeşti, să scrii, să reflectezi la adevărurile sufletului, să pui întrebări vieţii, să lasi ca dragostea să-ţi răspundă şi liniştea să te găsească. Să vedem un film, ascultăm puţină muzică şi "loading"... sleep (mult somn)! Azi fac terapie prin vis şi cuvânt...   P.S. Plouă... aştept curcubeul! :) Acoperă-mi inima cu ceva...

Plouă… Cerul şi-a trimis îngerii să ne spele sufletele. Sometimes when it rains... I feel melancholy

Mă gândesc că de nu te mai văd, Lacrimile or să cadă înăuntru În amintiri de o clipă te revăd Arunc cu vise în timpul hâtru. Să stea pe loc secundele de dor Uitarea s-o trimitem pe o stea Să conjugăm al dragostei fior Cu azi, cu noi… Aşa-ncepe povestea! Să nu mai ştim de anotimpuri Hotarele trăirii să le încălcăm Să fim sălbatici maci pe câmpuri Cu poemele visării să ne îmbrăcăm. Povestea noastră să cuprindă Raiul Acolo unde îngerii nu jertfesc lacrimi Aripile cerului s-alunge din noi pustiul Iubirea s-o scriem în abisuri şi-n înălţimi. Suntem doi pescăruşi născuţi de lumină ce visează că primesc sărutul mării. Ne tolănim pe plaja cu atingerea-i fină, adormind în braţele scurte ale fericirii. 12.08.2015 Versurile:  Lavinia Elena Niculicea

Am învăţat pe propria piele că e mai bine să fii optimist, decât pesimist. Ştiu, aţi putea să-mi spuneţi că sunt o visătoare, să-mi scot ochelarii şi să văd că viaţa nu e întotdeauna roz, că mai are pe alocuri şi nuanţe de gri, negru. Da, eu v-aş răspunde că viaţa mi-a arătat acest spectru cromatic, deloc încurajator. Că a ales de multe ori să nu mă menajeze şi mi-a arătat în faţă realitatea… Am cunoscut spaima, m-am confruntat cu boala, cu dezamăgirea, cu răutăţi din partea unora, cu pierderea unor oameni dragi, a trebuit să lupt mai mult pentru fiecare vis, să cred în forţa vindecătoare a Iubirii. Când am cunoscut Iubirea, de fapt am cunoscut totul, inclusiv pe mine. Am început să văd altfel viaţa. Că pe alocuri, are nuanţe de galben, de albastru, de verde… Am început să-mi limpezesc inima în frumuseţea ei.. I-am îmblânzit acea duritate, dăruindu-i un zâmbet. Am văzut că miracolele există… că ele sunt chiar oamenii de lângă mine. Viata mi-a răspuns prin dorinţa de a mă apropia d

„O iubire pe care ești nevoit să o păzești nu reprezintă nimic”, spunea Octavian Paler şi cred că avea mare dreptate.  Ca iubirea ta să fie reală nu trebuie să fie păzită, ca şi cum ar fi un bun pe care cineva ţi-l poate lua sau fura. Eu nu cred în "hoţii de iubire". Să fii paznic în iubire e o muncă falimentară. Nimeni nu posedă pe nimeni. Până la urmă totul se reduce la încredere. Dacă nu există încredere, iubirea moare de la sine, fără intervenţia cuiva. Iubirea e precum lu mina, amândouă au nevoie să strălucească... Şi cum pot să o facă, dacă tu o ţii ascunsă? În iubire nu trebuie să fie forţă, ci duioşie, nu constrângere şi control, ci libertate. Iubirea care controlează, intră cu bocancii în inimitatea celuilat, ameninţă. manipulează, de fapt nu e iubire. E un amărât de surogat, care îţi lasă doar impresia că nu îţi mai e sete şi foame de fericire. Dar, în timp, se dovedeşte că e o mare minciună. Iubirea se cere împărtăşită, lăsată liberă să strălucească