Treceți la conținutul principal

Să ne facem timp pentru ceea ce e esential


Zilele astea e asa o goană după lucruri, am observat că oamenii au fost preocupati mai mult sa-l caute cu inima pe Mos Crăciun, decât pe Iisus Hristos, au fost preocupati mai mult de ceea ce vor manca sau unde vor petrece, decat sa se gandeasca la motivul principal, uitând ce e cu adevărat important: de Dumnezeu, de venirea pe lume a Mantuitorului, de propriul suflet. Am observat ca multi tineri au ales să petreaca in cluburi. Si mă întreb, oare din 360 si ceva de zile, o zi, doua, nu puteau sa o petreaca in onoarea Mântuitorului. Dacă e o sărbătoare sfântă, ce legătură e între Hristos şi degradarea morală din cluburi? Creştini inseamna pe urmele lui Hristos... Deci, răspunsul e evident.
Eu consider că ar trebui să ne facem timp să medităm la iubirea lui Dumnezeu si a Fiului Său.
Să ne facem timp să-i mulţumim prin gândurile noastre bune, prin faptele noastre nobile faţă de semeni. Să imităm compasiunea, iertarea şi iubirea Lui.
Să ne facem timp să ne rugăm pentru noi şi pentru alţii, să ne facem o autoanaliză corectă a motivaţiilor, a prioritatilor şi dorinţelor noastre. Să realizăm ce e cu adevărat important pentru noi, să vedem esenţa lucrurilor şi nu doar la suprafaţă. Să fim mai buni, mai plini de înţelegere, mai cunoscători în lucrurile înalte, să lăsăm ca iubirea de Sus să rodească aici pe pământ, învăţându-ne trăirea în Hristos. Iar asta să nu o facem doar cu o anumită ocazie, ci să ne propunem că în fiecare zi să fim imitatori ai lui Dumnezeu, să fim mai buni decât ieri şi mai aproape de mâine, de omul care ne-am dori să fim. Până la urmă, noi nu suntem în competiţie cu cei din jur, ci în competiţie cu noi înşine pentru a ne desăvărşi în iubire şi trăiri autentice. Avem nevoie să trecem de la a avea, la a fi. Să fim cu adevărat spirituali.
Să lăsăm undeva departe răutatea, invidiile fără rost, să aducem mai aproape iubirea şi lumina, să le lăsăm să ne pătrundă inima. Pentru că tot ce purtăm în interior se va reflecta în exterior.
Vă doresc să vă faceţi timp pentru ce e esenţial, pentru a vă linişti sufletele, pentru împăcare, pentru iertare si adevărata lumină care sălăşluieşte în interiorul vostru.


Lavinia Elena Niculicea




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau