Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2014

Măcar un anotimp

- Iubite, iată că liliacul a înflorit! Când pe alee a păşit subit iubirea. Dorul din a mea cale nu s-a mai ferit Lacrimile mi-au tot cerşit fericirea. Pe inima obosită un fluture a poposit Când petalele spre cer mi s-au deschis. Iarba durerii cu lacrimi amare s-a cosit - Iubite, doar tu eşti al primăverii vis! Se aude acum un cântec de vioară Cântat de o inimă în depărtare, Ce ar vrea să spună bunăoară: - Vino, să-ţi dau o dulce sărutare! Luna ne va ademeni cu poezia Născută din dorinţa unei stele, Ne vom lăsa scăldaţi de ploaia, Ce va spăla ale dragostei, păcate grele. - Rămâi cu mine, măcar un anotimp! Să adunăm norocul din florile de liliac Iubirea să nu ne mai afle în contratimp, Visul să ne fie cel mai bun afrodiziac. http://confluente.ro/Elena_lavinia_niculicea_1398692826.html

Fii bun şi vei cuceri orice inimă!

Bunătatea este cea mai frumoasă calitate, care mă atrage la un om. Să fii bun într-o lume în care mulţi sunt răi, este în opinia mea trăsătura care te face să fii superior, să ai o clasă peste cele cerute la şcoală. Am observat că mulţi încearcă să fie buni, când alţii le spun că trebuie să fie aşa, când este o sărbătoare importantă, când au ceva de câştigat, când primesc ceva la schimb, când vor să impresioneze pe cineva… A fi bun în aparenţă este ca şi cum ai face paradă de sentimentele tale, ai expune pe o tarabă trăiri, cuvinte, motivaţii, ce nu valorează nimic. Sunt kitsch-uri, falsuri… Cât poţi să câştigi, dacă încerci să le vinzi? Nimic. A fi bun cu adevărat înseamnă să nu-ţi negociezi sau să-ţi vinzi sentimentele, ci să îţi expui inima aşa cum e ea: cu vulnerabilităţi, cu greşeli, cu cârpituri pe ici, pe acolo, însă cu dorinţa de a o împărţi cu alţii, de a lăsa ca nuditatea ei să încânte inima altcuiva. A fi bun cu adevărat nu presupune să îţi fixezi o zi anume când te c

E nevoie de curaj...

Întotdeauna am pus preţ pe sinceritate, pe faptul de a fi deschis, de a fi transparent. Însă pentru a fi aşa, trebuie să dai jos multe măşti, să-ţi laşi chipul sufletului să fie citit. E nevoie de curaj să arăţi cine eşti, mai ales în societatea actuală, în care sunt mai multe măşti, decât chipuri reale, mai multe zâmbete contrafăcute, decât privire sincere, mai multe ambalaje care-ţi iau ochii, decât suflete luminoase.  E nevoie de curaj să fii sincer mai ales cu tine însuţi şi apoi cu ceilalţi. Pentru asta trebuie să te fi lovit măcar o dată minciuna, să te fi dărâmat măcar o dată îndoiala. E nevoie de curaj ca să ai îndoieli, nu doar certitudini… E nevoie de curaj ca să fii aşa cum eşti tu, nu cum ar dori lumea să fii. E nevoie de curaj că să-ţi arăţi zâmbetele, când ceva te doare, nu doar lacrimile. E nevoie de curaj pentru a zbura, când tot ce poţi este să te târăşti. E nevoie de curaj să poţi dărui, când ceilalţi nu vor sau nu ştiu să primească. E nevoie de c

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe