Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 30 martie 2011

Mă bucur de primăvară

Mă bucur ca un copil de primăvară,
Dau iute jos, puloverul gros de iarnă.
Afară mă întâmpină ciripit de păsări
Pe cerul fără nori au apărut cocori.

Lalele, copilăroase şi vesele plante,
Pictate în mii şi mii de vii nuanţe,
Ne lasă-n inimi neîntinate speranţe
Cu unduirile lor delicate şi elegante.

Ghioceii scot capul de sub omătul greu
Sorbind lumina soarelui, măreţ cavaler.
Inspir verdele crud al firelor rebele
Să simt tinereţea, curgându-mi prin vene.

A venit primăvara cu zâmbet de viorele
Alerg spre visul de flori multicolore.
Îmi cântă simfonia vieţii pe note de iubire
Valsez cu paşi sfioşi spre dulcea nemurire.





duminică, 27 martie 2011

Mi-e dor de tine

Luna, regină palidă îmi pare,
Acum, că nu-mi mai ieşi în cale.
Trandafirii nu mai au dulce parfum
Din clipa dureroasă, de rămas bun.

Mi-e așa un dor nebun de tine,
Înger sublim, aureolat de iubire.
M-ai învăluit cu a ta tainică lumină,
Ningând peste mine petale de fericire.

Mi-e dor iubite… plâng neîncetat
La gândul că din a mea viaţă ai plecat,
Şi un dor nestins tu mi-ai lăsat.

sâmbătă, 26 martie 2011

Terapie prin scris

În ultimele zile, s-au adunat multe gânduri şi sentimente împovărătoare. Am trecut prin momente cumplite, care şi-au pus amprenta asupra sufletului meu şi aşa sensibil. Sănătatea mea subredă mi-a jucat feste. În acele clipe de boală, tot ceea ce simţeam era un ocean de suferinţă, panică şi descurajare în care mă cufundam treptat. Atunci când simţi că te înneci, sentimentele de frică te paralizează şi nu mai poţi gândi coerent, resorturile interioare se năruie. Când vezi moartea cu ochii, clipa prezentă capată un alt sens. Viața e efemeră și trebuie să trăim fiecare moment la intensitate, în prezent și nu în trecut sau viitor.
Gândurile de trisţeţe şi de îngrijorare băteau ca un ciocan asupra sufletului meu. Uneori renunţarea pare o idee bună, înfrângerea inevitabilă, iar izolarea singura soluţie, fără să mai vrei să ştii de nimeni şi nimic.
Mi-am zis că trebuie să recurg la o terapie mai specială şi anume: terapia prin scris. Pentru mine scrisul este o formă de a-mi uşura durerea sufletului, de a mă cunoaşte şi de a mă înţelege. Atunci când scriu, sunt doar eu cu mine, eu şi temerile mele, vulnerabilităţile mele, speranţele şi dorinţele mele. Chiar am nevoie să mă cufund în suflet şi să-mi înfrunt stările, să-mi găsesc echilibrul şi forţa de a merge mai departe.
Am înţeles că ”a renunţa” este lucrul cel mai uşor de făcut. Să reziști atunci când totul pare că se dărâmă e un lucru ce arată adevarata putere și înțelepciune a unui om. O vorbă ce mi-a rămas în minte spune că: ”Ceea ce trebuie să încerci când orice altceva nu merge este să începi din nou”. Da, trebuie să te reinventezi, să regăsești acea scânteie ce pâlpâie firav în tine. Ea e acolo, nu a murit...se numește speranță. Am realizat că nu sunt singură, am simțit prezența divină care mi-a dat puterea de a merge mai departe. Dumnezeu poate să ne ridice printr-un cuvânt bun, un gând pozitiv venit de departe (gândul nu cunoaște timpul și spațiul, puterea unei atingeri, al unui zâmbet venit din suflet, al unui strop de bunătate... niciun act nu e prea mărunt dacă vine din suflet. Toate acestea sunt instrumente pe care Dumnezeu le folosește pentru a ne da convingerea că nu suntem singuri în acest Univers vast și complex. În momente cruciale din existanța noastră, ne pierdem busola interioară și gândim că Universul e un loc ostil, cenușiu, îndepărtat. Dar, adevărul e că există Cineva acolo Sus care ne veghează, ne îndrumă și ne iubește.
Nichiren Daishonen spune: “Niciodată nu lăsa greutăţile vieţii să te perturbe... nimeni nu poate evita problemele, nici chiar sfinţii sau înţelepţii.”
Poate că situațiile nefavorabile sunt inevitabile și îi ajung pe toți, dar putem schimba modul cum abordăm acele situații.
Faptul că putem să admirăm un apus de soare, să ne minunăm de un curcubeu țesut divin după o scurtă ploaie, să zâmbim cuiva, să găsim plăcere în contemplarea unei flori, să inspirăm aerul proaspăt de primăvară, să ne amuzăm de ghidușiile unui animăluț lipsit de apărare, să ne simțim revigorați de zâmbetul candid al unui copil
înseamnă că avem speranță și că nimic nu e pierdut.
Am învățat lecția trăirii autentice...faptul că viața e mult prea scurtă și nu se merită să o irosim în nemulțumire, egoism, frustrare și mâhnire.
Să nu punem punct după un lucru, ci să învățăm să punem virgulă,sau punct și virgulă.Ceea ce vreau să spun e faptul că trebuie să găsim întotdeauna un motiv pentru ca viața să nu se oprească, să încheiem fraza cu cuvântul ”Dar/însă”...
Fiecare zi este o provocare, în care suntem nevoiți să învingem munți de foc și granit, dar și o șansă de a o lua de la început, de a experimenta lucruri noi și de a ne duce la bun sfărșit țelul; o oportunitate de a evolua și a ne înmulți talatul(harul) dat de Dumnezeu.
Zilele acestea citesc în engleză o carte de Paulo Coelho şi mi-au atras atenţia câteva pasaje interesante ce le radau în încheierea acestui eseu:
"When you find your path, you must not be afraid. You need to have sufficient courage to make mistakes. Disappointment, defeat, and despair are the tools God uses to show us the way... None of us knows what might happen even the next minute, and yet still we go forward. Because we trust. Because we have Faith.
Or, who knows, perhaps because we just don’t see the mystery contained in the next second... That every moment in life is an act of faith. That you could choose to fill it with snakes and scorpions or with a strong protecting force. That Faith cannot be explained.” (Când îți vei găsi calea, nu trebuie să te temi. Trebuie să ai sufiecient curaj pentru a face greșeli. Dezamăgirea, înfrângerea și disperarea sunt instrumentele pe care Dumnezeu le folosește pentru a ne arăta calea... Niciunul dintre noi nu știe ce s-ar putea întâmpla chiar în minutul următor, și totuşi mergem înainte. Pentru că ne încredem. Pentru că avem credinţă.
Sau, cine ştie, poate pentru că chiar nu vedem misterul conţinut în secunda următoare... Că fiecare moment din viaţă este un act de credinţă. Ai putea alege să-l umpli cu şerpi sau scorpioni sau cu o forţă protectoare puternică. Credinţa nu poate fi explicată).

miercuri, 23 martie 2011

Reflecții în prag de primăvară

Primăvara mi-a bătut la ușă cu șoapte de soare și parfum de flori ce mi-au trezit gândurile adormite. I-am deschis ușa sufletului cu zâmbetul larg, încercând să-mi fac curățenie în gânduri, așa cum se obișnuieste,ca în prag de primăvară să se facă ordine și curățenie. Agricultorul în această perioadă își curăță ogorul, împrăștie îngrășămintea și plantează semințele ce vor da rod mai tărziu. Asemenea lui, și noi să ne curățăm grădina interioară și să plantăm gânduri ce vor da recoltă frumoasă de simțăminte pure. E nevoie de mult efort, având în vedere realitatea,scăldată cu nuanțe de cenușiu.
În zilele de azi avem confort, dar resimţim o criză acută de bună-dispoziţie, avem la dispoziţie diferite modalităţi de a interacţiona cu oamenii şi de a comunica mai facil,dar suntem mai singuri. Simţim că timpul e ca o pasăre răpitoare, ce ne fură clipele mult prea repede. Suntem mai tot timpul grăbiţi și plini de nemulţumire.
De multe ori, auzim tot mai des sintagma ”nu am timp”. În lumea în care trăim, nu avem timp pentru noi, pentru cei dragi, în goana neobosită de a acumula tot mai multe lucruri, informații. Se pune tot mai pregnant accentul pe ”ce avem” și nu pe ”cine suntem”.
Oare câți dintre noi știm cine suntem,ce dorim cu adevărat în viață? Câți își explorează interiorul pentru a scoate la suprafață ceea ce posedă, pentru a se descoperi?
Din cauza faptului că nu ne cunoaștem pe noi înșine, experimentăm eșecul și dezamăgirea, luăm decizii pripite și reacționăm într-un mod care ne uimește și în care nu ne-am fi imaginat niciodată. Este esențial să stabilim o bună intimitate cu noi înșine pentru a putea a avea o relaționare pozitivă cu cei din jur și pentru a fi mulțimiți cu tot ceea ce ni se întâmplă. Pentru a realiza acest lucru trebuie să ne acceptăm așa cum suntem, să ne simțim bine în pielea noastră,cum se spune în popor... să ne împăcăm cu felul nostru de a gândi și a simți.
Fiecare om are un univers interior diferit... de multe ori fugim de părțile noastre întunecate, punându-ne o mască prin care ne arătăm așa cum am vrea noi și nu așa cum suntem în realitate. Asta este o amăgire, deoarece în timp clacăm și ființa noastră va experimenta nemulțumirea... în cele din urmă prăbușirea.
Este inevitabil să nu fim prinşi în mocirlă de deciziile pe care le luăm şi de circumstanţele care ne apar în cale, pentru că suntem oameni și avem vulnerabilități. În clipele acelea ne simțim, fără valoare și lipsiți de curajul de mai încerca să schimbăm ceva. Dar, indiferent de cum ne-am țesut momentele trecute și cum va arăta viitorul nostru,noi nu ne vom pierde niciodată valoarea. Să nu uităm faptul că valoarea vieţii noastre nu constă în ceea ce facem sau pe cine ştim, ci în ceea ce suntem.
Drumul spre sine nu este usor și nu are căi mai scurte. Dar este recompensator să știm că la capătul drumului, vom fi peroanele mature și autentice, care își știu punctele forte și punctele slabe și care știu ce doresc de la viață.
Niciodată să nu încetăm să construim poduri care duc către zilele de maine promiţătoare, prin intermediul visului.
Să continuăm să visăm, aşa cum un copil o face, pentru că doar prin vis, cerul vieții noastre se limpezește și devine mai albastru. Renunțările la vis ne ucid existența, ne deposedează de gesturile copilărești,inocente și ne golesc sufletul de trăiri candide.
Să ne bucurăm ca un copil de fiecare zi, să facem din fiecare clipă primăvară cu joc și zâmbete. Un copil visează cu ochii deschiși și inima plină de încredere. Cu o astfel de abordare în viață, nimic nu ne va arunca în apatia, blazarea și monotonia pe care omul adult le resimte în lumea prezentă.
Închei cu următoarele versuri care îmi plac mult și care îmi aduc un strop de motivație de câte ori mi le amintesc:
“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
Nici ochii când în lacrimi ţi-s,
Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis. (Radu Gyr – Îndemn la luptă)

sâmbătă, 19 martie 2011

Ploaie caldă de martie

Acum câteva zile, am simţit atingerea mătăsoasă a primăverii ce păşea cu încredere pe tărâmul nostru pierdut în visare de-a lungul iernii. Sloiul de apatie şi tristeţe se topea încet sub soarele de martie ce ne arunca ocheade de veselie şi mult aşteptate zâmbete de lumină.
Simt cum natura râde cu poftă, înveselind plaiurile cu miros de ghiocei, brânduşe şi viorele, cu cântec nou de păsărele sprientene şi gălăgioase. Fluturii se leagănă pe petalele catifelate ale florilor ce par feciorelnice fetişcane şi ascultă atent sunetul Naturii care îşi face ecou şi în sufletul meu cuprins de taina primăverii. Ies în pragul casei pentru a întâmpina primăvara, cu inima larg deschisă spre porţile unui cer ţesut în azuriul iubirii de viaţă.
Iubesc acest anotimp cu toată forţa mea, pentru că doar primăvara regăsesc candoare, optimism, vitalitate, exuberanţă, dar mai ales iubire. Simt că trăiesc odată cu Natura renaşterea şi viaţa în cel mai intens mod.
Inima îmi saltă de bucurie când văd că pământul se îmbracă în haina prospeţimii şi tinereţii, când văd că mugurii de lumină ornamentează crengile copacului din mine. Simt cum înmuguresc în interior sentimente nepieritoare ca: speranţa, optimismul şi buna-dispoziţie.
Un fior nedefinit ne îndeamnă să schimbăm ceva în noi, asemeni Naturii care se înnoieşte an de an. Se observă în univers un sentiment de transformare, de evoluţie... nimic nu e static, din fericire.
Eu zic că miracolul se întâmplă în fiecare primăvară, atunci când putem lua parte la spectacolul renaşterii. Orice om poate să găsească un sâmbure de frumuseţe în tot acest proces de revenire la viaţă. Există doar acum o explozie de culoare, de miresme ce ne desfată simţurile adormite sub zăpezile grele ale gândurilor.
Azi, soarele s-a ascuns sub nori, lăsând ca norii să-şi reverse lacrimile de fericire peste pământul însetat de viaţă. Plouă domol cu picături mirosind a speranţă...E ploaie caldă de martie. Firavele fire de iarbă se spală în lacrimile cristaline ale cerului învineţit de un gând mai trist.
Ascult cântecul ploii de primăvară, murmurul vântului trubadur îndrăgostit de viaţă. Picături de gânduri adânci mi se răsfrâng în suflet, trezindu-mi un dulce vis ce mă exilează pe tărâmul dragostei. Inspir cu lăcomie aerul răcoros,savurând fiecare clipă îmbibată de bucuria primăverii.

joi, 17 martie 2011

Ploi de mai

Un val de cer se zbate
de ţărmul iluziilor
Bule de vis limpezite
în albastrul cerului
se unduie în aerul îmbibat
de-o dragoste vie.
Mă pătrund cu patimă
ploile senine de mai
trezind în mine dorinţe
mustind de aşteptare.
Vântul hoinar a adunat
tristeţi de mult uitate.
Cu răsuflarea-i proaspătă
mă cheamă în dalbe zori
Să-i ascult cântecul atins,
de vraja ploilor de mai.
Înmuguresc subit în mine
visuri coapte în lumina Raiului.
Mă simt suavă, primăvară
înveşmântată-n fluturi rebeli
ademenită de un plai de violete,
pictat în ochii celui pe veci iubit.
Calc apasat pe roua unui cer
cuprins de inocenţă şi amagire.
Picură-n mine ploaie caldă de gânduri
zămislind în sufletul pustiu
iubirea de cuvânt.

marți, 15 martie 2011

Emoţie de primăvară

Primăvara aruncă pulbere fină de gingăşie
Peste întinderea sufletului, ce-i cenuşie.
Pomii îşi dezbracă haina albă şi groasă
Iarbă înverzeşte, mirosind a speranţă.

Salcâmii mă îmbată cu al lor iz ispititor
Păsări cântă pe ram iubirea înduioşător
Strecurându-mi în suflet muguri de dor,
Un tainic vis, scăldat de-un dulce amor.

Ghioceii, spălaţi de roua blândelor şoapte
Alungă din mine,înfiorata, sufleteasca noapte
Sorb cu mirare şi nesaţ, lumină ţesută-n aur
De al primăverii farmec eu par că nu mă satur.

sâmbătă, 12 martie 2011

Iertarea, dar divin

A vorbi si a scrie despre iertare este un act simplu… dar când trebuie să aplici iertarea în viața ta e mai complicat. Așa cum se spune: teoria ca teoria, dar practica ne omoară… eu aș spune că ne ține în viață.
A ierta este o virtute ce ne identifică ca persoane spirituale, care au urcat mai multe trepte spre cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru a putea ierta pe cineva e important să te ierți pe tine însuți. Iar aici intervin mai multe piedici. E dificil să ne acceptăm așa cum suntem, să ne iertăm și să ne iubim pe noi înșine. Natura noastră este una egocentrică, plină de orgoliu, mândrie excesivă. De multe ori, intervin sentimente de autosubestimare.
Faptul de a nu ierta ne face să stagnăm, să fim prizonieri ai ego-ului, fiind neîmpăcați cu trecutul. De fapt, noi trăim în trecut și nu în prezent. Acceptarea joacă un rol esențial pe cale iertării.
Avem motive de a ne ierta? Da. De exemplu: frica de schimbare, de a ne adapta la noile condiții, judecarea, intoleranța, negarea, ncertitudinea, necunoscutul. Convingerile, valorile și modelele comportamentale pe care ni le însușim și în care ne încredem… în timp, se dovedesc depășite. Există multe alte lucruri care ne înfrânează zborul nostru pe calea conștiinței.
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine insuți", ne spune Isus, deci nu putem iubi/ierta, daca nu ne iertăm pe noi!
Iertându-ne aruncăm o lumina blândă asupra trecutului, și astfel ne vom trezi într-un prezent diferit. Nu mai putem schimba actiunile noastre din trecut, dar putem să ne schimbăm modul de a aborda un lucru, reacțiile noastre. Putem să ne transformăm emoțiile de mânie, de frustrare, resentimentele în emoții pozitive, de calm, de mulțumire, de iubire. Putem să avem o altă atitudine, considerând o greseală sau un eșec o lecție de viață. Dacă învățăm ceva din ce am greșit, cu o altă ocazie vom ști cum să acționăm cu înțelepciune, astfel încât să transformăm înfrângerea în biruință.
Atunci când învățăm să ne iertăm pe noi înșine,vom fi apți să-i iertăm și pe ceilalți. Ar trebui să ne gândim că atunci când iertăm pe cineva, suntem împăcați cu noi înșine… iertarea fiind ca un ocean de liniște ce se revarsă peste sufletul pustit de arșița sentimentelor negative… emotii ce ne pârjolesc conștiința.
Cineva spunea: ”A greși este omenesc, a ierta este divin”. Da, ”a ierta” este îndemnul pe care ni-l dă Dumnezeu spre binele nostru. Atunci când iertăm dovedim că suntem imitatori ai lui Dumnezeu și îl urmăm pe Hristos, Modelul Suprem de Iertare Compasiune, Iubire.

miercuri, 9 martie 2011

Barbatul, enigmatică creatură

Bărbatul e o enigmatică creatură
Vrăjit de un vis sublim numit, femeie
La pieptu-i a înflorit o floare pură
Iubire, i se spune de mii de secole.

Femeia e scânteiere de vise coapte
Cu răscolitor miez dulce şi amar.
Aprinde şi ademeneşte cu dulci şoapte
Bărbatul, vânător fără egal.

O trestie frântă

Sunt o trestie subţire şi frântă
Pe o mlaştină de dure suferinţe
Lângă nuferi încărcaţi de dorinţe
Şi un lac cu apă vie şi sfântă.

Pe mal, o salcie amarnic plânge,
Obosită de a ei cruntă amintire
Ce ascunde o tainică iubire
Şi dorul greu inima-i frânge.

marți, 8 martie 2011

Mama-i suprem sacrificiu

Mama este cuvântul cel mai sfânt
rostit întâia oară
suprem sacrificiu pe altarul vieţii
zămislind iubirea
chipul ei senin şi surâzător
îmi strecura
în sufletu-mi cald de copil
aroma florilor de tei
în amărăciunea greşelilor
de-o clipă,
privirea-i înecată în lumină îmi dădea
aripi să zbor
spre tărâmul viselor neîntinate,
vocea ei duioasă şi mâna sa catifelată
îmi alinau durerile,
când petala clipelor îmi era frântă
de furioasa amăgire.
Surăsu-i de albe şi tainice mărgăritare,
îmi lăsa eternitatea
liniştea dimineţilor de primăvară
seninul cerului
ochii ei blânzi, spălaţi de roua iertării
îmi descifrau
enigmele existenţei, ale dragostei şi morţii.

luni, 7 martie 2011

Ce este femeia?

Ce este femeia?
Oare e un vis senin de primăvară?
O dulce iluzie ce tainic ne cheamă?
Cu voce tremurândă spune bărbatul.
Un înger căzut din cerul iubirii?
Ce s-a răzvrătit,ajungând pe pământul firii?
Cunoscând durerea, aleanul şi chinul.
Oare e un demon cu surâs de tainice flori?
Cuprinzând în palmele-i moi și albe,
Sufletul unui bărbat, slab muritor,
Vrăjit pe veci de eternul mister
Ce se numeşte… femeie?
se întreabă bărbatul de mii de ani.
Cine poate să găsească răspuns?
Cine este femeia?
De pe care tărâm vine ea?
bărbatul se încăpăţânează să ştie…
Cu înfrigurare ar răsturna înalți munți,
să afle răspuns la această întrebare.

joi, 3 martie 2011

Suflet pereche

Despre sufletele pereche se vorbește foarte mult în mass-media, în romane, în poezii, în muzică, creându-se un miraj, o iluzie. Astfel, oamenii se lasă vrăjiți de dorința de a-și găsi sufletul pereche, visând că într-o bună zi îl vor întâlni... lăsându-se pradă foarte ușor unei capcane, și anume atunci când cineva simte o emoție mai puternica pentru celălalt, îndrăgostindu-se, are senzația că și-a găsit sufletul pereche. Dar, există cu adevărat suflete pereche (”soul mates”,cum zic englezii)? Care sunt sentimentele pe care le percepi în prezența lui și cum îl putem recunoaște?
Eu cred că simți că îl cunoști dintotdeauna, ai acel feeling de ”deja-vu”, știi ce gândește, ce simte, te simți foarte liber și natural în preajma lui,comunici cu el cu ușurință, legând relații de prietenie sau romantice fără nici un efort, lucrurile venind de la sine. Ai un sentiment special pentru acea persoană, o afinitate profundă, care îți dă convingerea că nu e o simplă atracție, ci e altceva față de ceea ce ai simțit până în acel moment. Nu e doar atracție fizică, sexuală, emoțională, ci relația de acest tip trece dincolo de senzațiile trupești sau psihice. Te cufunzi în inimă și îl simți acolo. Tăcerea îmbracă mii de nuanțe. Îl poți simți de la distanță. Îl poți simți în toată complexitatea lui, ca și cum l-ai cunoaște de mii de ani. Uneori, faptul că știi că l-ai găsit și e acolo îți dă sentimentul de completitudine și nu mai vrei nimic altceva. Sufletul tău rezonează perfect cu sufletul lui și asta îți este de ajuns.
Atunci insă când cele doua suflete se intâlnesc, se intâmplă ceva extraordinar care dă celor doi sentimentul de implinire sufleteasca, de bucurie și extaz, astfel incât aceștia nu vor să se mai despartă, resimțind o durere unul pentru celalalt atunci cand sunt departe sau dacă unul dintre ei se confruntă cu o problemă. Se simt unul pe celălalt,ca pe propria persoană.
Se zice că sufletul pereche poate fi un prieten, o soră, frate, o rudă, o cunostință, un om deosebit, etc. Îl poți avea pentru scurt timp sau pentru timp îndelungat. Dar, impactul sufletului pereche în evoluția spirituală este covârșitor, imposibil de uitat.Practic, ne schimbă viața, felul cum o percepem se modifică... Influența sa este una benefică. Sufletele pereche sunt oamenii deosebiți cu care legăm relații, prietenii si iubiri care trec dincolo de timp și spațiu…
Scriitorul american Richard Bach spune ceva foarte frumos, care mi-a rămas în minte:
„Un suflet-pereche este cineva care are un lacăt la care se potrivește cheia ta, altfel spus, cheia ta se potrivește în lacătul lui. Când ne simțim destul de în siguranță pentru a deschide aceste încuietori, iese la iveală adevărata noastră identitate și putem fi pe deplin cine suntem cu adevărat; putem fi iubiți pentru cine suntem și pentru cine credem că suntem. Fiecare dintre noi îi dezvăluie celuilalt părțile cele mai bune. Indiferent ce ar merge rău în jurul nostru, cu acea persoană suntem în siguranţă în paradisul nostru. Sufletul-pereche este cineva care ne împărtăşeşte cele mai profunde aspirații si cu care ne mişcăm în aceeași direcție. Dacă ne simțim ca doua baloane care se mişcă împreună in sus, este foarte posibil să ne fi găsit persoana potrivită”.
Mulți dintre noi se pot regăsi în aceste cuvinte și pot trăi acest Paradis emoțional,întâlnindu-și sufletul pereche,alții e posibil să nu-l întâlnească niciodată și toată viața să alerge în căutarea lui.
Intervine o problemă: atunci când ești preocupat de mirajul sufletului pereche, există tendința să-ți neglijezi propriul suflet. Principală relație este cu noi înșine,cu sufletul nostru.Dacă vom grijă de el și-l vom hrăni cu iubire,această iubire se va extinde și către alții. Iubirea va fi ca un far ce ne va lumina și ne va conduce în direcția corectă, către acei oameni cu care vibrăm, cu care ne simțim în largul nostru. Împreună vom fi conectați la aceeași Sursă a Iubirii, a Bunăstării și a Fericirii.

„El este „eu insumi” mai mult decat mine. Indiferent din ce sunt facute sufletele noastre, al meu si al lui sunt la fel.”