Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 28 octombrie 2016

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării


Vreau ca timpul să fie amnezic
să-i pot rescrie clipa târzie.
Gândul la tine să-mi fie analgezic
ce vindecă a minţii frenezie

În laboratorul unui vis îi extrag esenţa 
să aflu formula unui irepetabil mâine.
Încă îţi semnez (ne)motivat absenţa
Cu fiori ce-şi scriu neliniştea-n mine.

Clipa de azi îmi scotoceşte prin buzunar
să găsească mărunţiş pentru o toamnă
La restanţe la vis să nu avem habar
Iubind îi plătim vieţii, capricioasă doamnă.

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării
Să ne trateze cu un dram de noroc.
De mi te va aduce în realitatea iubirii
Voi intra legată la ochi în al ei joc.

Şi să te văd mereu ca la început
fără ochelari, doar prin lentila de dor
Să simt în inimă cum îţi bate acut
O aripă smulsă din al durerii condor.

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 23 octombrie 2016)

miercuri, 26 octombrie 2016

Vis autumnal



Toamna varsă lacrimi
pe eşafodul viselor de vară
condamnată pe viaţă
la melancolie.
Îi şterg cu batista gândurilor
lacrimile de chilimbar
gustul lor îmi aminteşte
cum un cer făr de păcate
ploua în mine.
Pe sub faldurile visării
îi văd cicatricile.
Le spăl cu tăceri,
le învelesc cu umbra ta,
despletind din ghemul clipelor
o emoţie ruginie.
O, rog, să-mi împartă
în măsuri egale
stropii de iubire
să-şi pună semnătura
pe această poveste nescrisă.
Muza să-şi înmoaie degetele
în călimara nopţii
să scrie-n mine:
Mi-e bine în sufletul tău!
Lasă, toamnă, fericirea să fie titulară
în jocul de-a iubirea.
să ne răscolească frunzele
c-un dor astenic
cocorii să scuture-n noi
o ultimă lacrimă.
Aşterne-mi sub tălpi
covorul roşu
să pot trece pragul iernilor
la braţul unui vis autumnal.