Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

duminică, 31 ianuarie 2016

Dacă într-o zi nu m-ai mai afla


Dacă într-o zi nu m-ai mai afla
Spune-mi: M-ai căuta?
Ca o pasăre doar cu o aripă
ai îndrăzni să străbaţi tot cerul?
Ca un astronom al iubirii
ai explora doruri neştiute,
ai întreba fiecare stea de mine?
Ca un paznic al fericirii
ai închide într-o lacrimă infinitul?
Poate ai să mă întâlneşti
undeva între ieri şi mâine…
pe clapele când mai negre
când mai albe ale inimii,
între notele cântate
de… o mare (iubire).
Îţi aud cântecul
ce-şi face ecou prin vise
mă vindecă cu o lacrimă.
Hai, şi culege-mi lacrimile
să le strângi în pumni, să rămână din ele,
esenţa unui suflet ţinut captiv
în recipientul dragostei…
Să inspirăm împreună arta… de a fi fericiţi,
lăsând să se rostească necuvintele
în depărtările gândurilor
Şi ne vom hrăni (ne)liniştea.
Iubite, vino mai repede,
Nu vezi cum paşii ni se duc
spre cărarea fără indicator de întoarcere?
(Autor:Lavinia Niculicea, 28 ianuarie 2016)

luni, 25 ianuarie 2016

Ne vom privi unul în sufletul altuia...


Voi sparge toate oglinzile
în care lumea ne obligă
să ne privim -
ca două obtuze reflexii.
Noi, ne vom privi
unul în sufletul altuia
timpul nu ne va lăsa
să uităm cât iubim,
pentru că purtăm
dorul celuilalt.
Nu voi mai farda clipele
vreau să surprind
zâmbetul firesc
al vieţii,
ca o copilă cu pistrui
ce nu-i acoperă
sub straturi de aparenţe.
Cred că fericirea umblă
dezvelită,
ca o fetişcană
fără falsă pudoare,
numai noi o înveşmântăm
cu iluzii…
cu obsesii…
Să-i privim frumuseţea
mugurii crescuţi înăuntru
şi poate în noi se va odihni
....primăvara.
(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 25 ianuarie 2016)

P.S. O nouă săptămână, un nou poem, o nouă stare, o nouă perspectivă... Vi-l dăruiesc cu drag!

duminică, 24 ianuarie 2016

O singură viaţă. Nenumărate alegeri.


O singură viaţă. Nenumărate alegeri. O singură inimă… Atâtea emoţii. Viaţa (nu) ne dă de ales. În fiecare secundă trebuie să facem alegeri: uşoare sau grele, în grabă sau gândite, conştient sau inconştient, raţional sau emotiv, definitorii sau cotidiene… Alegerile din dragoste sunt fundamentale şi ne costă cel mai mult. Putem alege Raiul sau Iadul. Adevărul că în acest domeniu nu ni se dă un ghid cu instrucţiuni care să ne ajute să luăm mereu cele mai bune decizii. Trebuie să o facem pe cont propriu, de multe ori mânaţi de instincte sau de interese. Eu sunt o fire analitică, însă care şi "simte" oamenii. Din nefericire pentru unii, nu prea pot fi păcălită.
Cred că pentru a lua decizii bune în chestiunile importante trebuie să implici nu doar factorul cognitiv, ci şi pe cel emoţional şi nu în condiţii de stres, în pripă, ci atunci când eşti ok tu cu tine, şi eşti suficient de matur să-ţi asumi urmările.
Alegerile omului de lângă tine arată cât contezi în viaţa lui, dacă ceea ce simţi este important pentru el. Fiţi atenţi la alegerile omului în care credeţi şi veţi realiza câte la sută din sufletul lui vă acordă. Sunt o persoană cu un spirit de observaţie foarte dezvoltat (cum mi s-a spus adesea), aşa că oricât ar încerca oamenii, viaţa să mă lege la ochi, nu am cum să nu văd care e realitatea. 

Aleg să nu mă mai mint, să nu mai lupt pentru cineva care nu este dispus să facă la fel pentru mine, să nu mă înconjor de oameni care-şi mimează iubirea, fericirea, pentru care dragostea înseamnă jumătăţi de măsură şi un du-te vino în relaţie, aleg să fiu cu cineva pentru care sunt o prioritate şi nu o variantă în caz de nevoie.

Autor: Lavinia Elena Niculicea, 24 ianuarie 2016

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Inimile noastre îşi vor trimite SMS-uri


Inimile noastre îşi vor trimite SMS-uri
fără punct, doar cu virgulă
Ce dacă lipseşte mesageria vocală,
doar avem vibraţiile iubirii.
Ne vorbim prin vers,
tastând legaţi la ochi
de această poveste fără nume.
Te iubesc-ul pe care ni-l spunem
nu e taxabil
indiferent de reţeaua lumii.
Avem conexiune nelimitată
când ştim să ne privim inimile.
Dorul mă anunţă
că stomacul e plin de fluturi
cu aripile întoarse către tine.
Mulţi ne momesc cu oferte tentante
Noi avem dorul astă nebun la superofertă
ce ne ţine permanent în dialog
cu (Ne)liniştea.
Dar am învăţat să neutralizăm
interferenţele lumii
apelând mângâierile dragostei
la orice oră.
- Hai, să ne abonăm doar la zâmbete!
Am luat pe credit fericirea
şi am plătit-o cu prea multe lacrimi.
De acum încolo, tu şi cu mine
ne vom întâlni dincolo de cuvinte,
acolo unde ne vom dărui tăcerile
prin care vom recunoaşte
că nu e nevoie de antene
ca să recepţionăm dragostea.
(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 16.01.2016)

P.S. Astă seară am avut o conexiune bună cu muza şi au ieşit aceste versuri. emoticon smile
Sper că le recepţionaţi cu plăcere!

joi, 14 ianuarie 2016

De azi, nu te mai caut


De azi, eu nu te mai caut
Te voi purta în piept de vânt
unde nu vei putea fi atins
decât de poezia inimii mele
Poate vei dori să mă găseşti
undeva unde fericirea noastră
va fi neîntinată de lumini opace
de guri înfometate de senzaţional
ca-n talk-show-urile mioritice
de mâini care murdăresc firescul,
de paşii timpului care frâng visuri.
De azi, eu nu te mai caut...
Îmi va rămâne ceva ce nu poţi dărui altcuiva
Dorul de noi ce va topi zăpezile
din înaltul cerului în care am agăţat
un înaripat "te iubesc".
Îţi aminteşti cum am frământat
din surâsurile stelelor începutul
... dragostei noastre
şi ai închis în ochii mei universul
prin care navigai ori de câte ori
îţi era teamă că ai să mă pierzi?
De azi, eu nu te mai caut...
Recunosc că vei mărşălui prin mintea mea
ca un soldat rănit de atâtea lupte
duse în jungla acestei lumi...
Versul meu îţi va fi GPS
care te va aduce mereu şi mereu
la mine-n gând.
Dacă tu mă vei căuta, voi simţi
undeva în partea dreapta a sufletului
că ai rătăcit scrisori nerecitate nimănui
şi eu le voi reciti până la sfârşitul lumii.

(versurile: Lavinia Elena Niculicea, 13 ianuarie 2016)

vineri, 8 ianuarie 2016

Fără aşteptări, fără validări exterioare...

Noi, oamenii mereu aşteptăm ceva… să fim văzuţi, acceptaţi, înţeleşi, iubiţi. Aşteptăm ca cineva să ne spună că suntem frumoşi, buni, valoroşi, că merităm una alta, că contăm pentru el/ea. Pentru a fi fericiţi aşteptăm confirmări din partea celorlalţi. E greşit! Nu avem nevoie de validări exterioare pentru a ne simţi bine în pielea noastră. E suficient să ne privim mai bine în oglinda sufletului pentru a înţelege asta. E o problemă de percepţie. Noi nu putem să controlăm cum ne privesc ceilalţi pentru că fiecare a ajuns la un grad diferit maturitate, în funcţie de educaţia primită în familie, în şcoală, de cunoaşterea personală, de cultura sa. Dar putem să ne schimbăm propriile percepţii! Şi asta se întâmplă când am ajuns să înţelegem că nu exteriorul ne defineşte, ci ceea ce purtăm în mintea şi sufletul nostru. Să spargem acele oglinzi care ne provoacă să ne privim aşa cum doresc ceilalţi. Validările exterioare sunt asemenea florilor de hârtie, artificiale, fără să ne ofere parfum de siguranţă, ne lasă practic un sentiment de oboseală şi frustrare. Să devenim conştienţi de ceea ce suntem noi înăuntrul nostru - o floare naturală - şi nu de ceea ce înţeleg alţii, de cum ne „miros”. Oamenii mereu vor face judecăţi de valoare şi ne vor încadra într-o anumită categorie. Ceea ce contează e ca noi să nu ne judecăm cu aceleaşi unităţi de măsură ca ale lor. Noi ştim mai bine ceea ce trăim, simţim, experimentăm. Nu totul se justifică raţional şi în termeni de comparaţie. Atâta timp cât admitem că suntem unici şi nu intrăm într-o competiţie, ceilalţi nu se pot compara cu noi.
Am ajuns la un nivel în care nu mai vreau să aştept ca cineva să mă placă, să caut cu orice preţ să mă accepte, să mă iubească. Oamenii au liberul arbitru de a alege… La fel şi eu..  Aleg să iubesc, să fiu fericită, restul nu depinde de mine.
Am ajuns la un nivel în care nu mai vreau jumătăţi de măsură, nu 
mai vreau să accept firimituri de simţiri din partea cuiva, doar să nu mă simt singură, unde el a devenit miop şi nu mai vrea să vadă cât ofer şi cât primesc, cât merit şi cât sunt preţuită.
Am ajuns la un nivel la care nu mai aştept să mi se valideze valoarea. Nu am nevoie de consimţământul altora pentru a avea voie să simt aşa cum cred, să cred aşa cum simt. 
Nu aştept nimic, scriind acest articol, ci doar cuget, încercând să înţeleg viaţa, oamenii... Şi îmi dau seama că-i pot înţelege doar prin trăire şi nu prin observare.
(Lavinia Elena Niculicea, 8 ianuarie, 2016)

duminică, 3 ianuarie 2016

Să vorbească dragostea


Vă ofer prima poezie pe acest an... Sper să fie aşa cum v-am obişnuit! 
emoticon smile
Cred că minţile noastre 
s-au îndrăgostit "la prima gândire"
Apoi ne-am privit ca doi copii
tânjeam să intrăm în jocul iubirii
şi ne-am jucat până inimile noastre
au aprins tot universul cu fiori 
nedezlegaţi de primii părinţi.
Arterele ne tremurau de atâta roşu
prin vene ne curgeau irizaţii de albastru,
pesemne că ne-am jucat 
prea mult cu culorile iubirii 
şi viaţa a devenit un tablou suprarealist.
Ne-am împrumutat unul altuia dorul
că nu mai ştiu unde încep eu
şi unde te sfârşeşti tu…
Pe cord deschis m-ai operat
cu versul tău ascuţit
şi simt dureri neştiute...
Un transplant de emoţii.
Acum tac, vrea să-ţi aud inima,
cum spune: Bum, bu(m)…nă, draga mea!
Să lăsăm să vorbească dragostea!

(3 ianuarie 2016, Versurile: Lavinia Elena Niculicea)