Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2016

Dacă într-o zi nu m-ai mai afla

Dacă într-o zi nu m-ai mai afla Spune-mi: M-ai căuta? Ca o pasăre doar cu o aripă ai îndrăzni să străbaţi tot cerul? Ca un astronom al iubirii ai explora doruri neştiute, ai întreba fiecare stea de mine? Ca un paznic al fericirii ai închide într-o lacrimă infinitul? Poate ai să mă întâlneşti undeva între ieri şi mâine… pe clapele când mai negre când mai albe ale inimii, între notele cântate de… o mare (iubire). Îţi aud cântecul ce-şi face ecou prin vise mă vindecă cu o lacrimă. Hai, şi culege-mi lacrimile să le strângi în pumni, să rămână din ele, esenţa unui suflet ţinut captiv în recipientul dragostei… Să inspirăm împreună arta… de a fi fericiţi, lăsând să se rostească necuvintele în depărtările gândurilor Şi ne vom hrăni (ne)liniştea. Iubite, vino mai repede, Nu vezi cum paşii ni se duc spre cărarea fără indicator de întoarcere? (Autor: Lavinia Niculicea ,  28 ianuarie 2016)

Ne vom privi unul în sufletul altuia...

Voi sparge toate oglinzile în care lumea ne obligă să ne privim - ca două obtuze reflexii. Noi, ne vom privi unul în sufletul altuia timpul nu ne va lăsa să uităm cât iubim, pentru că purtăm dorul celuilalt. Nu voi mai farda clipele vreau să surprind zâmbetul firesc al vieţii, ca o copilă cu pistrui ce nu-i acoperă sub straturi de aparenţe. Cred că fericirea umblă dezvelită, ca o fetişcană fără falsă pudoare, numai noi o înveşmântăm cu iluzii… cu obsesii… Să-i privim frumuseţea mugurii crescuţi înăuntru şi poate în noi se va odihni ....primăvara. (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 25 ianuarie 2016) P.S. O nouă săptămână, un nou poem, o nouă stare, o nouă perspectivă... Vi-l dăruiesc cu drag!

O singură viaţă. Nenumărate alegeri.

O singură viaţă. Nenumărate alegeri. O singură inimă… Atâtea emoţii. Viaţa (nu) ne dă de ales. În fiecare secundă trebuie să facem alegeri: uşoare sau grele, în grabă sau gândite, conştient sau inconştient, raţional sau emotiv, definitorii sau cotidiene… Alegerile din dragoste sunt fundamentale şi ne costă cel mai mult. Putem alege Raiul sau Iadul. Adevărul că în acest domeniu nu ni se dă un ghid cu instrucţiuni care să ne ajute să luăm mereu cele mai bune decizii. Trebuie s ă o facem pe cont propriu, de multe ori mânaţi de instincte sau de interese. Eu sunt o fire analitică, însă care şi "simte" oamenii. Din nefericire pentru unii, nu prea pot fi păcălită. Cred că pentru a lua decizii bune în chestiunile importante trebuie să implici nu doar factorul cognitiv, ci şi pe cel emoţional şi nu în condiţii de stres, în pripă, ci atunci când eşti ok tu cu tine, şi eşti suficient de matur să-ţi asumi urmările. Alegerile omului de lângă tine arată cât contezi în viaţa lui, dacă c

Inimile noastre îşi vor trimite SMS-uri

Inimile noastre îşi vor trimite SMS-uri fără punct, doar cu virgulă Ce dacă lipseşte mesageria vocală, doar avem vibraţiile iubirii. Ne vorbim prin vers, tastând legaţi la ochi de această poveste fără nume. Te iubesc-ul pe care ni-l spunem nu e taxabil indiferent de reţeaua lumii. Avem conexiune nelimitată când ştim să ne privim inimile. Dorul mă anunţă că stomacul e plin de fluturi cu aripile întoarse către tine. Mulţi ne momesc cu oferte tentante Noi avem dorul astă nebun la superofertă ce ne ţine permanent în dialog cu (Ne)liniştea. Dar am învăţat să neutralizăm interferenţele lumii apelând mângâierile dragostei la orice oră. - Hai, să ne abonăm doar la zâmbete! Am luat pe credit fericirea şi am plătit-o cu prea multe lacrimi. De acum încolo, tu şi cu mine ne vom întâlni dincolo de cuvinte, acolo unde ne vom dărui tăcerile prin care vom recunoaşte că nu e nevoie de antene ca să recepţionăm dragostea. (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 16.01.2016) P.S. Astă seară am

De azi, nu te mai caut

De azi, eu nu te mai caut Te voi purta în piept de vânt unde nu vei putea fi atins decât de poezia inimii mele Poate vei dori să mă găseşti undeva unde fericirea noastră va fi neîntinată de lumini opace de guri înfometate de senzaţional ca-n talk-show-urile mioritice de mâini care murdăresc firescul, de paşii timpului care frâng visuri. De azi, eu nu te mai caut... Îmi va rămâne ceva ce nu poţi dărui altcuiva Dorul de noi ce va topi zăpezile din înaltul cerului în care am agăţat un înaripat "te iubesc". Îţi aminteşti cum am frământat din surâsurile stelelor începutul ... dragostei noastre şi ai închis în ochii mei universul prin care navigai ori de câte ori îţi era teamă că ai să mă pierzi? De azi, eu nu te mai caut... Recunosc că vei mărşălui prin mintea mea ca un soldat rănit de atâtea lupte duse în jungla acestei lumi... Versul meu îţi va fi GPS care te va aduce mereu şi mereu la mine-n gând. Dacă tu mă vei căuta, voi simţi undeva în partea dreapta a sufletului c

Fără aşteptări, fără validări exterioare...

Noi, oamenii mereu aşteptăm ceva… să fim văzuţi, acceptaţi, înţeleşi, iubiţi.  Aşteptăm ca cineva să ne spună că suntem frumoşi, buni, valoroşi, că merităm una alta, că contăm pentru el/ea. Pentru a fi fericiţi aşteptăm confirmări din partea celorlalţi. E greşit! Nu avem nevoie de validări exterioare pentru a ne simţi bine în pielea noastră. E suficient să ne privim mai bine în oglinda sufletului pentru a înţelege asta. E o problemă de percepţie. Noi nu putem să controlăm cum ne privesc ceilalţi pentru că fiecare a ajuns la un grad diferit maturitate, în funcţie de educaţia primită în familie, în şcoală, de cunoaşterea personală, de cultura sa. Dar putem să ne schimbăm propriile percepţii! Şi asta se întâmplă când am ajuns să înţelegem că nu exteriorul ne defineşte, ci ceea ce purtăm în mintea şi sufletul nostru. Să spargem acele oglinzi care ne provoacă să ne privim aşa cum doresc ceilalţi. Validările exterioare sunt asemenea florilor de hârtie, artificiale, fără să ne ofere parfum

Să vorbească dragostea

Vă ofer prima poezie pe acest an... Sper să fie aşa cum v-am obişnuit!  emoticon smile Cred că minţile noastre   s-au îndrăgostit "la prima gândire" Apoi ne-am privit ca doi copii tânjeam să intrăm în jocul iubirii şi ne-am jucat până inimile noastre au aprins tot universul cu fiori   nedezlegaţi de primii părinţi. Arterele ne tremurau de atâta roşu prin vene ne curgeau irizaţii de albastru, pesemne că ne-am jucat   prea mult cu culorile iubirii   şi viaţa a devenit un tablou suprarealist. Ne-am împrumutat unul altuia dorul că nu mai ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu… Pe cord deschis m-ai operat cu versul tău ascuţit şi simt dureri neştiute... Un transplant de emoţii. Acum tac, vrea să-ţi aud inima, cum spune: Bum, bu(m)…nă, draga mea! Să lăsăm să vorbească dragostea! (3 ianuarie 2016, Versurile:  Lavinia Elena Niculicea )