Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2016

Lumina

Azi, de Ziua Internaţioanală a Poeziei, vă dăruiesc cele mai noi versuri: Ascunzând sămânţa de durere în pământ, din ea va rodi un suflet   adânc, îşi va vedea rostul   în lumina dimineţilor ce au stat prea mult   în genunchi. Învăţ rugăciunea anotimpului care mi-l arată   pe Dumnezeu în fiecare copac cu flori, Îl scutur în fiecare vis şi mă umplu de tine,   nemărginire cum se umple primăvara de muguri. Nu se mai înserează,   de când te-ai născut în mine (stră)lucind a dragoste…   Îngerii injectează lumina în fiecare poezie, prin ale cărei vene curg mereu, (re)găsindu-te…. (Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 21 martie 2016)

Fericirea...

Ce este fericirea? Cu toţii ne întrebăm. Se zice că astăzi este Ziua Mondială a Fericirii. Eu nu sunt adepta încadrării unui concept atât de complex într-o singură zi. Fericirea este în accepţiunea mea construită din momente, din stări, din respiraţii de iubire. Ar fi un non sens şi o utopie să fim fericiţi o zi întreagă, mereu, iar viaţa aşa cum este ea în prezent nu ne dă acest drept de fericire perpetuă. Pentru fiecare om există o reţetă proprie, chiar dacă ingredientele s unt cam aceleaşi. Cam aşa arată reteţa mea inclusă în acest poem în proză: Fericirea este pentru mine, bucuria răsăritului,  când simt că respir viaţa în fiecare dimineaţă, plimbarea norilor jucăuşi pe aleile cerului, care-mi aduc în suflet o bucată de speranţă trilul triumfător al rândunelelor ce mă trezesc cu cântecul primăverii. Fericirea este pentru mine evadare în braţele Naturii când simt mângâierea frumuseţii divine prin miresme şi culori când îmi vo

Celor care pleacă

Au trecut 4 luni de când te-ai dus, mama. Mi-apari în fiecare vis, poate pentru a-mi reaminti că eşti lângă mine şi că iubirea îmbracă diferite forme. Eu îţi răspund prin vers: Ai plecat, lăsându-mi clipa fără soare Eu îţi las pe prispa vieţii înc-o floare. Primesc în gând scrisorile aşteptate, Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate. Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem, Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem… Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise În inima-mi curg versuri de-un înger scrise. Ai plecat pe o cărare de toamnă, Şi învăţ zi de zi durerea ce înseamnă. Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune. Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze Paşii ploii, un anotimp cu nuanţe confuze. Te simt ca pe o stea din marea depărtare Trimite-mi o rază să alunge a vieţii oftare. (Autor:  Lavinia Elena Niculicea , poezie revizuită, 17 martie 2016)

Iubirea este...

Există o criză în ceea ce priveşte iubirea în societatea actuală şi asta pentru că oamenii nu o înţeleg şi încearcă să-şi revendice drepturile asupra celuilalt. Iubirea nu este despre control şi condiţii, doar oamenii sunt cei care structurează emoţiile în promisiuni, reguli, drepturi, în ceea ce e corect sau nu, să iubeşti… Iubirea nu este un câmp de luptă, în care oamenii să trebuiască să ducă bătălii din orgoliu sau pentru a-şi camufla unele îndoieli şi temeri. Iubirea nu  este despre cine câştigă sau pierde, ci despre a fi mai aproape de Rai sau de Infern. Iubirea nu este un maraton în care aştepţi ca celălalt să renunţe… Iubirea este despre a învăţa… să fii mai bun cu tine şi cu cel pe care crezi că-l iubeşti, să priveşti în sufletul lui şi fericirea lui să devină prioritatea şi nu opţiunea ta. Iubirea este ca un râu curgător, care-şi urmează drumul şi menirea, iar oamenii nu ar trebui să-i pună baraje doar pentru a se simţi mai puternici. Iubirea este despre două inimi care

Inimă, învaţă-mă din nou să cânt

Primăvara ţese vise din fuioare de cer îmbracă Natura în straie de bal se nasc poeme încercănate de ger, clipele ce m-au durut aleargă în aval. Pe ghioceii cu priviri înlăcrimate mi-am gravat iubirea de cuvânt, durerea mi-a devenit soră, frate, Inimă, învaţă-mă din nou să cânt. Azi, surâsurile mi se destramă-n vânt ca florile iubirii într-un anotimp târziu. Te chem să plantezi pe al meu pământ liniştii de Rai… Fluturi de suspine îţi scriu. Prin catrene îi fac ochi dulci unei primăveri să înmugurim ca visele-n lumină… Cocori să poarte departe ale noaste poveri în zbor de iluzii ne prindem, iubire fără vină. Versurile:  Lavinia Elena Niculicea O zi liniştită!

Cugetări...

Am învăţat că viaţa e plină de paradoxuri... Trebuie să trecem prin întuneric, ca să apreciem lumina, să trecem prin durere, ca să ştim cum arată fericirea, să suportăm ploaia, pentru a vedea curcubeul, trebuie să purtăm dorul pentru a simţi iubirea şi să fim departe pentru a ne dori apropierea. Ca şi în viaţă, şi în om se întâlneşte umbra cu lumina. Nu trebuie să ne speriem... Acolo unde există umbra, ştim că în apropiere este lumina. Ca după nori, soarele. Cugetări,  Lavinia Elena Niculicea

Ce bine că Sunt

Mă întorc la viață, iubind... Ce bine că Sunt! Viața e mult prea scurtă pentru a o irosi cu regrete, supărari, resentimente, nemulțumiri, nepăsare. Să uităm ce ne-a durut si sa ne amintim ceea ce merităm.  Florile sunt confidentele mele tăcute, cunoscându-mi lacrima si dorul. Ele sunt mereu o sursă de inspirație si de bucurie. Mă învață despre simplitate si despre a prețui lucrurile mărunte, care au puterea de a ne regenera inimile. O zi frumoasă, dragi prieteni! Iubesc florile de primăvara!

Argument pentru scris, pentru viaţă

Azi de Ziua Mondială a Scriitorilor, doresc "La mulți ani" cu inspirație celor îndrăgostiti de condei, care aduc mângâiere prin cuvânt. Argument pentru scris, pentru viată... Mama a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru cărţi Şi Dumnezeu cel care m-a inspirat să le scriu. Mama e cea care mi-a pus prima carte în mână şi m-a ajutat să descopăr tainele învăţăturii. Ea fost mereu pilonul meu de rezistenţă în faţa rafalelor exterioare. Ea a fost mereu prezentă la cele mai frumoase evenimente ale mele. Mulţumesc pentru tot! Mamă tu m-ai ajutat să fur stele din gândul unui înger fără nume, Le-am aşezat cu măiestrie           pe ogorul poeziei.           Am aşteptat cu dor, sub clar de lună nouă           recolta perenă de cuvinte           ascunsă sub noianul           de file-ngălbenite-n durere. Mi-am înmuiat condeiul în lacrimile cerului să pot scrie poemul unic al dragostei de viaţă. Versuri:  Lavinia Elena Niculice