Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2022

Dreptul de a iubi

Unii așteaptă cu nerăbdare Valentine's Day, să cumpere dragostea la reduceri, alții o creează în fiecare zi în tăcere din clipe fără preț. Și unii și alții ascund sub masca sentimentelor un îndrăgostit ce-și revendică dreptul de a iubi. Sunt omul care prin exercițiul dăruirii a descoperit matematica iubirii, mergând la rădăcina tuturor lucrurilor pentru a extrage valențe necunoscute. Ce e iubirea? Iubirea-i un cocktail original făcut după o rețetă proprie, un amestec din umbre și lumini, sorbit până la ultima înghițitură a vieții. Versuri: Lavinia Elena Niculicea

Unirea – viu testament

Românul știe ce-i durerea şi moartea, cu sânge și-a cumpărat libertatea. Cu zorii-n față și noaptea-n spate cară pe umeri stelele înaripate către ziua de mâine cu dorul de mai bine. Face echilibristică pe marginea nevoii și durerii fără să se teamă de fiorul căderii. Ca un fir de iarbă spre soare surâzând se înfrățește cu vântul, codrul, gândul ploii și cheamă în gând eroii, ca o pasăre dansând prin furtuni – umbră ce se oglindeşte în trecutul glorios. Pădurea înlăcrimată de al său vis îi cântă veșnicia printr-un strop de verde, Unirea – viu testament ce-n veci nu se pierde! Istoria îl invită la un bob de simțire, omenie-n fapte, autenticitate-n trăire… Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 24 ianuarie 2019

A opta minune

Clipa își scutură haina achiziționată din târgul cu vechituri Dau volumul tăcerilor mai tare, parcă aud Cerul. Nu am mască pentru acest bal al deşertăciunii. Cer un zâmbet, să camuflez ridurile prin care respiră brazdele timpului. Mă strâng pereții dorului și tac înapoia iernii. Iau lecții de echitație să pot îmblânzi zăpezile, incitând ghioceii să-mi coboare în vene lumina. Într-un ciob de trăire se ascunde a opta minune…

Cad şi mă ridic

  Paşii mi se pierd pe aleile labirintice mă caut în ochii unui mâine limpezit de lacrimi zbor cât mai departe să văd culoarea Nevăzutului o aripă se frânge în inima minunii cad în visare mă lovesc de dor îmi sângerează visul, balsam îmi e clipa mă ridică braţul speranţei şi alerg cu timpul pe aceeaşi cărare ....numită viaţă. Lavinia Elena Niculicea, 19.01.2020