Ploaia îmi bate la fereastră Cu degetele nostalgicei toamne Imi şopteşte cu voce măiastră Dragostea picurată pe gene. Cuvintele-mi curg fără veste Pe frunze colorate de dor Se zbat-n mine visele terestre Licori lăsate de îngeri în zbor. Sorb cu nesaţ stropii albaştri Potolindu-mi setea nebună de tine Te dezmierd cu ai nopţii aştri În clipa de amor, spăl efemera trăire. Sunt umbra care-ţi vegheză ultimul gând Vis deghizat în ale toamnei versuri Înmoi călimara în lacrima unui amurg Scriu în sufletul tău, ale vieţii răspunsuri.