Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 4 septembrie 2017

Românul Adrian Bot a lansat, în America, un tratament revoluționar care învinge cancerul


Tot mai mulți tineri români din domenii diferite  sunt atrași de visul american, care le dă aripi pentru a se realiza profesional. Multe povești de succes, în ultimul timp, se scriu dincolo de frontiere, cu viziune, curaj și dorința de a inspira pe mulți. O astfel de poveste o scrie cercetătorul Adrian Bot, timișorean de origine, care deține mai multe doctorate în medicină și științe biomedicale.
Încă din liceu a fost fascinat de lumea complexă a fizicii, care l-a recompensat cu un premiu la Olimpiada Internațională de Fizică, în anul 1986. A studiat Medicina la Timișoara, iar la scurt timp, norocul i-a surâs  și i-a oferit o bursă de doctorat în America. Adrian Bot și-a dorit mai mult... Să meargă mai ,,departe cu pasiunea sa. Astfel, în 1994, el a traversat oceanul, cu destinația New York – o decizie care avea să-i schimbe viață și să-i contureze cariera științifică. Aici, a mai adăugat încă un trofeu la palmaresul său profesional: un doctorat în științe biomedicale,  obținut la renumita Școală de Medicină Mount Sinai, din cadrul Universității New York. 
După ce a stat patru ani în San Diego, ca director de cercetare pentru compania farmaceutică Alliance Pharma Corporation,  s-a stabilit definitiv în Los Angeles. Aici,  el a avut șansa să-l cunoască pe George Emil Palade, decan la Universitatea din San Diego și laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie.
America i-a oferit cadrul perfect pentru a-și împlini visurile și pentru a face performanță la cel mai înalt nivel. I se poate citi  în privire profesionalismul, dar mai ales în realizări. Fiecare om are o misiune pe acest pământ. Adrian Bot a primit misiunea nobilă de a salva vieți...  O muncă care implică multă responsabilitate, dar și privilegii. Ce poate fi mai nobil decât să lucrezi în slujba oamenilor care au nevoie de ajutor? Ce poate fi mai măreț decât să-ți folosești mintea, resursele sufletești și timpul, pentru a consolida speranța a mulți oameni și a mai pune o cărămidă la edificiul cel mai important în viață – sănătatea? În primul rând, realizarea profesională are o rezonanță personală și nu una materială pentru el. Scopul cercetării sale este de a găsi un leac împotriva unui dușman insidios și de temut, precum cancerul. O muncă de Sisif. O provocare titanică. Adrian Bot știe că luptă zi de zi cu un dușman la fel de bine pregătit ca și el, de aceea a încercat să adopte o nouă strategie împotriva cancerului: de a atacă maladia la nivel molecular, chiar cu armele organismului. Această abordare ingenioasă este susținută de convingerea, răbdarea și dorința de a face bine.
Timp de 9 ani,  Adrian Bot și-a continuat cercetările împotriva cancerului, la compania MannKind Corporation. Aici a inventat, dezvoltat și testat, noi vaccinuri anti-cancer. În această perioadă, i s-au acorat 10 brevete de invenții.
În 2011, cercetătorul a fost ales să facă parte din conducerea companiei Kite Pharma, în Los Angeles, care lucrează la o tehnologie sofisticată, ce speră să revoluționeze medicina. Aceasta constă în extragerea celulelor din sistemul imunitar și inserarea unor programe genetice care le învață să recunoască celulele canceroase, oricât de bine camuflate ar fi.  Reintroduse în organism, celulele imunitare dotate cu un fel de ,,GPS molecular se multiplică şi încep să distrugă cancerul. El speră ca, tratamentul să iasă pe piață, anul acesta și să poată trata anumite forme de leucemie și cancer, care nu au răspuns favorabil la tratamentele actuale.
,,Este o terapie nouă, problema în cancer sunt celule care provocacă metastază. Cercetările noastre au dat rezultate foarte bune în special atunci când vorbim despre tratarea leucemiei și nu numai”, a declarat cercetătorul Adrian Bot.
Rezultatele primului studiu făcut pe 101 pacienţi cu limfom non-Hodgkin agresiv, publicate recent, sunt promițătoare: aproximativ jumătate din pacienți au răspuns pozitiv, iar dintre aceștia, 40% au răspuns complet. Primul pacient a fost tratat cu această tehnologie în 2010 și maladia încă nu a recidivat.
Adrian Bot, bărbatul cu peste 13 ani de experiență în industria biofarmaceutică americană, precum și în cercetarea și dezvoltarea unor terapii genetice în oncologie,  este dovada vie că România produce minți valoroase, dar, din nefericire, sunt de export. Tineri competenți și creativi care sunt ,,forțați" să se autoexileze  unde sunt apreciați și li se creează  mecanismele pentru a se afirma.sunt forțați să se autoexileze


de Lavinia Elena Niculicea

luni, 21 august 2017

Un tânăr artist, născut fără mâini, desenează viața cu optimism și voință...


Viața ne scoate în cale oameni care să ne ajute să primim porția necesară de motivație pentru a continua, care să șteargă praful rutinei din suflet și să ne predea lecții despre curaj, voință, seninătate, toate spre dezvoltarea noastră. Un astfel de om este Marius Kedzierski, din Polonia, un artist care desenează viața în culorile cele mai frumoase, deși s-a născut fără mâini.
            Pentru mulți dizabilitatea lui ar fi sinonimă cu o sențintă la neputință, disperare și moarte. Dar nu și pentru el. El și-a spus că viața e mult prea scurtă și prețioasă ca să lase acest handicap să-l împiedice să facă orice lucru cât mai bine.
            ,,Dizabilitatea de care sufăr nu înseamnă că nu pot să trăiesc o viață care să merite, una măreață", spune el. ,,Ea nu presupune că trebuie să-mi uit visurile. De fapt, arta este un mod de viață. Marius Kedzierski a făcut cunoștință cu arta la vârsta de 3 ani. O întâlnire care i-a schimbat viața. S-a îndrăgostit pe loc de desen și a continuat să creeze până când intervențiile chirurgicale l-au forțat să se oprească la vârsta de 12 ani. Cu toate acestea, după ce s-a recuperat, în 2008, a început să deseneze din nou, și de atunci nimic nu l-a putut împiedica să-și urmeze pasiunea. Desenul a deveni ca un virus, care i-a intrat în sânge și îl ademenește clipă de clipă pentru a-i cunoaște toate tainele și a le împărtăși cu cei din jur. 
Talentatul tânăr, în vârstă de 23 de ani, creează desene realiste și hiperealiste. Majoritatea dintre ele fiind portrete. El petrece mai mult de 20 de ore pentru fiecare portret hiperealist. Atunci când oamenii îi privesc lucrările, observă că el nu desenează chipuri, ci suflete. Atenția sa la subtilitățile fețelor persoanei pe care o portretizează, face ca aceasta să fie vie, plină de personalitate și spirit, iar abilitatea sa tehnică este cu adevărat uimitoare. El este ca un aparat foto care redă cu acuratețe realitatea.
Marius se exprimă pe sine și comunică mult mai ușor cu cei din jur prin intermediul artei. Cu fiecare portret schițat, el spune o poveste despre viață, oameni și Dumnezeu.
 În ultimii șapte ani, Marius a desenat peste 700 de portrete. El a reușit performanța de a obține premiul al-II-lea la concursul ,,Cel mai bun artist internațional", la Viena, în 2013. De asemenea a participat la expoziții în Cracovia, Viena, Oxford, Wroclaw și multe altele.
Marius a început să călătorească prin Europa și să schițeze portrete pe străzile din Berlin, Amsterdam, Londra, Paris, Barcelona, Marsilia, Veneția, Roma și Atena, în cadrul unui proiect denumit ,,Mariusz Draws. În acest fel, el vrea să inspire oamenii, să le arăte ,,că toate limitele sunt în mintea noastră."
Deși este un autodidact, Marius a dorit să-și rafineze tehnica, astfel că a studiat arta în colegiu. El  reușește să capteze aproape orice, doar cu un creion, fiind întotdeauna dispus să încerce subiecte noi și provocatoare, inclusiv materiale care pretind îndemânare, cum ar fi sticla și apa. În altă ordine idei, el se va căsători în curând.
Marius este un exemplu viu, care arată că indiferent de situația prin care treci, cu suficientă perseverență și dedicare, îțipoți atinge visurile...
Marius poate fi un câștigător al vieții, dincolo de premile obținute. Povestea lui aduce un mesaj despre cum voința divină poate să modeleze spiritul unui om în așa măsură încât, la rândul lui, să modeleze alte suflete, construind un cerc al umanității, în care speranța dansează. El învață oamenii să-și reconsidere necazurile, eșecurile, limitele și să traseze cu linii fine pe foaia vieții virtuți înalte precum dârzenia, optimismul și bucuria de a dărui.

Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

Priviți mai jos imaginile uimitoare:







duminică, 9 aprilie 2017

Primăvara poartă pantofi roz


Se aud paşii primăverii
pe aleea unui gând,
poartă pantofi roz
cu tocuri de viaţătrezeşte din hibernare,visuri…
de păianjeni,
duminca să miroase a flori,
viitorul s-a furişat din clepsidră
şi pune sechestru pe visele mele.
Primăvara îşi pune tâmpla
pe inima mea
şi parcă aud mugurii cum cântă.
E un cântec despre noi,
cei care nu am uitat notele speranţei...


Am curăţat podul viselor 
(Lavinia Elena Niculicea, 8 aprilie 2017)

marți, 4 aprilie 2017

Poezia vieţii

Vă invit să mă citiţi în revista ,,Dor de Dor" în care am apărut cu un grupaj de poezii.
,,Scrisul e modul meu de a-mi dezvălui dimensiunea interioară, de a dărui celorlalţi, ceva din sufletul meu."
                                    
                                     De câte ori îmi va fi dor
de poezia vieţii,
voi înhăma inima
la o trăsură de stele,
să mă plimb pe aleile infinitului.
Sub copitele timpului
lacrimi se vor amesteca
cu scânteile începutului.
Sub bagheta visului,
redevin copil,
întind mâna pe fereastra
necunoscutului,
dezbrac cerul şi mă îmbrac
cu ale lui dorinţe.
Bunica m-adoarme pe genunchii
juliţi de urcuşul prin viaţă,
iar universul îmi cântă
un cântec de leagăn.
În ochii ei citesc milenii de aşteptare
prin care au curs izvoare gustate de ani,
erodând tăceri.
Pe malul stâng al sufletului
s-au depus sedimente…
Îmi voi lăsa dorul pe o stea,
tu îi vei da cel mai frumos nume.
Păsări cu ciocuri de clipe
îl vor ciuguli şi-l vor purta prin lume.



sâmbătă, 25 martie 2017

Să pot dansa cu primăvara


Nu m-ai învăţat
să îmblânzesc zăpezile,
ci m-ai învăţat
să pot dansa cu primăvara,
păşind printre flori
simt inima Naturii cum bate,
pulsul ei se contopeşte
cu al meu
iubirea mi se desprinde
de pe artere
înmugurind în sânul cuvintelor.
Gândul mi se aşază
ca un curcubeu peste lume,
iar soarele se ridică pe vârfuri
să fie la înalţime
cu visele mele...
Inima mi se găteşte
în miez de viaţă
renăscând din propria durere
c-un vals alunecă
pe marginea timpului -
un salt către noi înşine.
( Lavinia E. Niculicea, 18 martie 2017)

marți, 14 martie 2017

Cerul şi pământul


Cerul şi pământul
fac schimb de replici
stropi de vise 
fardează orizontul.
E anotimpul ploilor amare -
flori de cireş curg 
de pe buze de îngeri.


Cerul şi pământul 
îşi vorbesc prin oameni,
lăsându-şi unul altuia
un răvaş nesemnat de timp.
De pe reverul infinitului
cad surâsuri ruşinate
de îmbrăţişările norilor,
de atingerile florilor,
de hazul fluturilor
când primăvara se dezbracă
în frunzişul speranţei,
Mugurii ne învaţă
limbajul luminii.


Ne uităm prin lentila iubirii
recunoaştem în noi
cerul şi pământul
Îl vedem într-un zbor 
pe Dumnezeu.

(versuri: Lavinia E. Niculicea, 12 martie 2017)

miercuri, 8 februarie 2017

Mai răsare


Mai răsare-n colţ de vis, 
un fir crud de poezie…
Se dă în balansoarul muzelor,
atingând cu tălpile primăvara.
Mugurii se zburlesc de dor
şi mi se agaţă de suflet –
pasăre ce-şi caută zborul
în râsul cerului…
O, dulce primăvară, deschide-ţi ochii, 
să citesc în ei catrenele luminii
să mă pot plimba prin pădurile cu rouă,
iar verdele să mă invite la dans…
Cheamă-mă cu surâsul ghioceilor –
ciocănit la poarta durerilor
să le deschid cu o lacrimă,
speranţa să mă îmbrăţişeze
şi să-mi crească din nou rădăcini
către mâine…

Versurile: Lavinia E. Niculicea

vineri, 3 februarie 2017

Tăcere anonimă


Tăcerea-i săgeată
cu vârful de dor
îndreptat către mâine,
Perforează înţelesul vieţii
printr-o lacrimă…
Inima a învăţat să tacă,
iar clipele sunt pietre ce vorbesc
despre noi.
Buzele le leg cu o basma
de vise.
Prin doruri, mă nasc din nou,
în acea tăcere anonimă,
unde întrebările nu au grija
răspunsurilor.
Deodată, mă înţeapă un vis
mă doare liniştea…
Îl atârn de secunde,
îl fixez de speranţă –
un déjà vu
în catacombele sufletului…
(Autor: Lavinia E. Niculicea, 3 febr. 2017)

joi, 5 ianuarie 2017

Recenzie carte – Mă numesc albastru


Am avut bucuria să citesc zilele acestea o carte foarte complexă şi interesantă, intitulată: ,,Mă numesc albastru, de Marius Leordeanu, un tânăr cercetător, poet, compozitor. Mai jos vă redau impresiile mele despre această carte, invitându-vă să o citiţi:
Cartea de faţă e o confesiune sinceră a unor trăiri înalte, o călătorie fascinantă a autorului care face înconjurul lumii interioare, căutând ardent comorile ascunse ale lui Dumnezeu –adevărul, credinţa, iubirea, înţelepciunea… Cu fiecare pas le regăseşte în sine printr-o culoare, care îi dă identitatea, aceea de explorator al profunzimii.
E minunat cum Marius Leordeanu alege nuanţa cea mai subtilă pentru a revela inefabilul, miracolul de a vedea, pentru a desena în el şi în ceilalţi firescul, nevoia de cunoaştere, a da un nou înţeles vieţii şi lucrurilor. Prin linii clare, îşi dezvăluie desenul ascuns al sufletului, cu o credinţă nezdruncinată, ca a unui copil ce crede în ziua de mâine. De fapt, cartea e şi o reîntoarcere la copilărie. O regăsire a inocenţei. Ea ne învaţă să vedem lumea prin ochii unui copil, fără prejudecăţi, ci întrebându-ne sincer sufletul ce vede în om, într-o floare, într-un apus de soare, într-o culoare – punct de suflet ce uneşte cerul cu pământul. Vederea e cea care semnifică un mod aparte de a privi lumea. Prin lentilele credinţei, o poate recepta, o poate cunoaşte, o poate asimila. Înţelege că viaţa e osmoza cunoaşterii şi a simţirii. Printr-o singură culoare, vede (conţine) Totul şi ne învaţă şi pe noi să o percepem la fel.
De ce albastrul şi nu altă culoare? Albastrul nu este o culoare, ci starea de a fi, esenţa subtilă a fiinţei. Un Tot în toate. Îi e Prezent luminat de sens, fereastra prin care el – omul – poate vedea nevăzutul. Puntea care uneşte lumea din afară cu cea dinăuntru. Albastrul e amprenta infinitului lăsată pe fiecare emisferă de gând şi pe fiecare fărâmă de suflet, după care poate recunoaşte unicitatea clipei.
Autorul e un profund căutător de stele. S-a apropiat de ele prin credinţă. O credinţă vie ca şi apa de izvor, o curgere perpetuă prin arterele fiinţei. Albastrul îi înalţă gândul până la ele. Prin fiecare scânteie de adevăr revelat, aprinde o lume. Cea nevăzută. El ţinteşte cele mai înalte dimensiuni, îşi poartă gândul prin constelaţii, descoperind în odiseea sa şi alte orizonturi de cercetat, pe care le trece prin filtrul propriu, al minţii şi al simţirii. Rămâne o revelaţie: Albastrul. Unic răspuns dat vieţii. Albastrul îl identifică cu iubirea absolută, îi dă fiorul nevăzutului care-l face viu: ,,Sunt ce iubesc şi ce iubesc e viu. ,,Iubirea e cea care ne dă direcţia, ne dă trezirea într-o lume plină de culoare ce ne face să vibrăm în acelaşi ritm cu florile, cu păsările, cu vântul, cu stelele.
Citind această carte începi să visezi, să-ţi pui întrebări, să te transfigurezi în această culoare, apropiindu-te mai mult de tine însuţi şi de Dumnezeu. E ca o alchimie ce te contopeşte, ce te transformă, ce te duce în alte timpuri. Iubirea şi credinţa se ţes spre a ne îmbrăca sufletul cu o haină ce nu se demodează în timp – speranţa într-o lume mai bună, mai plină de sens.
Cartea aş putea s-o compar cu o muzică, la început are un ritm necunoscut, dar pe măsură ce-o asculţi, doreşti să o descoperi şi mai mult, să o fredonezi, culminând cu o simfonie ce ţi se imprimă pe suflet. O armonie care se mulează pe trăirile tale individuale, ca o căptuşeală a fiinţei.
(Recenzie carte  Mă numesc albastru, de Marius Leordeanu.)

miercuri, 4 ianuarie 2017