Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

joi, 29 noiembrie 2012

Plouă...


Plouă, aici în suflet,
cu linişte şi tumult,
cu speranţă şi durere,
Cred ca amintirilor
le e sete de a trăi
prezentul…

Plouă, aici în sufle,t
cu speranţa cerului
de a visa fericirea,
cu vina pământului
de a-şi ascunde
printre brazde iubirea.

Cred că sufletului meu
îi e sete de tine,
de aceea plânge…
Lacrimile sunt în ochi
        în suflet… peste tot. 
           (29.11.2012)



luni, 26 noiembrie 2012

A fi matur... a fi Om


Întreaga viaţa te balansezi între a fi matur şi a fi Om.  Atunci când crezi că cunoşti totul despre tine, viaţa te contrazice şi îţi arătă că mai ai multe de învăţat… A iubi, a greşi, a suferi, a cunoaşte se învaţă doar în şcoala vieţii.
 E necesar să ne cunoaştem, să ne iertăm, să ne iubim pe noi înşine mai întâi, ca apoi, să extindem aceste sentimente şi asupra altora. Îţi dai seama că unele greşeli sunt ireparabile, iar şansele vin doar o dată, sau cel mult de două ori. Tot ceea ce îţi rămâne de făcut este să înţelegi. Poate că logica mea are o undă de pesimism, eu i-aş zice mai simplu: realism.  Prin natură, sunt o optimistă, trecând prin viaţă, sunt o realistă. Numai când scriu, mă transform într-o visătoare. De fapt, sunt puţin din fiecare…Îmi alimentez visurile, din ceea ce am trăit în trecut şi din ceea ce sper acum.
Când viaţa te ancorează în tainele ei, începi să ai o altă viziune a lucrurilor. Acestei atitudini, i-aş spune: maturitate. Când eşti orientat spre interior (spirit), te vezi aşa cum eşti tu. Când eşti orientat spre exterior, te vezi aşa cum te văd ceilalţi, aşa cum pari, nu aşa cum eşti tu cu adevărat. Nu vârsta ne identifică maturitatea, ci modul cum abordăm obstacolele din traseul personal.
Înţelegem că am rămas în suflet cu acele momente care au însemnat ceva pentru noi. Realizăm ce am pierdut, ce am câştigat… Descoperim în ce direcţie ne-au dus alegerile personale. Maturitatea nu înseamnă să omori copilul din tine, ci să-l redescoperi la orice vârstă.  Să vezi, să iubeşti, să te bucurii asemenea unui copil. Oare de ce viaţa vrea să ne facă să devenim maturi prin greşeli? Nu există altă modalitate mai simplă?
Viaţa o primim la naştere, drept cadou, însă maturitatea se câştigă prin multe greşeli, gesturi copilăreşti şi învăţare… Când eşti matur,  ştii să preţuieşti viaţa aşa cum este ea. Când eşti imatur, găseşti mereu scuze şi reproşuri în faţa vieţii. Noi singuri suntem răspunzători pentru cum existăm şi pentru ceea ce experimentăm. Osho spune ceva foarte adevărat în acest sens:
Când spun maturitate, mă gândesc la o anumită integritate interioară… Aceasta nu va apărea decât atunci când veţi înceta să-i mai faceţi pe alţii responsabili pentru suferinţele voastre, când veţi începe să înţelegeţi că voi sunteţi singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. „
Am încercat să-mi explorez cele mai adânci trăiri, să vă fac părtaşi la modul meu de a gândi şi a simţi… Nu ştiu cât de matură am devenit, dar ştiu sigur că sunt pe drumul cel bun :)) Viaţa îmi va da răspunsul… Eu cred că faptul de a şti să trăieşti cu adevărat te etichetează ca un om matur.
Mă mulţumesc să trăiesc în prezent, cu greşeli, copilării, vulnerabilităţi, cu bucurii, cu speranţe şi visuri, pentru că sunt Om. Trăiesc împreună cu clipa durerea şi bucuria!
26.11.2012




sâmbătă, 17 noiembrie 2012

M-am refugiat în cochilia inimii


Astăzi, m-am trezit cu dorinţa de a privi mai mult în interior decât în exterior. De pe pozitia sufletului, ai o altă viziune a lucrurilor... Începi să îţi pui întrebări, fiind primul semn că te interesează drumul cunoaşterii, iar răspunsurile vin, dacă îţi doreşti asta şi dacă cauţi, însă nu în exterior ci înăuntrul tău, acolo unde se află esenţa vieţii tale. Apoi inevitabil, vine reflectarea la tot Ceea ce eşti tu, la Cine eşti tu, în raport cu lumea, cu divinitatea.
Înţelegi că suferinţele, eşecurile, greşelile te constrâng să cobori în străfundurile tale, şi să vezi ca într-o oglindă, cine eşti tu cu adevărat, să te reîntorci la acea stare de umanitate, în care eşti mai umil, mai iertător, mai deschis către acele lucruri ce te îmbogăţesc spiritual. Pe drumul cunoaşterii sunt mulţi bolovani şi spini, nu se merge aşa oricum, trebuie să fii deschis şi către suferinţă, aşa cum eşti deschis spre bucurie. Spiritul tău funcţionează cel mai bine, atunci când îi dai libertatea de a cunoaşte toate faţetele vieţii: cu bucurii, dureri, greşeli, căderi, urcuşuri şi neîmpliniri.
 Înţelegi că nu contează durata existenţei tale, ci calitatea ei. Cum ai trăit? Cum ai iubit? Cât ai oferit celorlalţi din sufletul tău? Dacă la baza actelor tale au stat intenţii bune? Important e să laşi trandafiri  în sufletul celorlalţi, şi nu spini... să faci ca fiinţa ta să trăiască etern în conştiinţa umanităţii, dar mai ales în cea a lui Dumnezeu.
Da, astăzi, mi-am arătat mai mult latura filozofică, m-am refugiat în cochilia inimii mele, şi am putut să culeg perle... de adevăr, de lumină, de sinceritate, de linişte şi de iubire.
Cred ca cea mai importantă în ecuaţia vieţii este iubirea. Ea e cheia ce deschide comorile sufletului. O viaţă de Om capătă valoare când e trăită în iubire!