Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

duminică, 30 decembrie 2012

A mai trecut un an...




A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor… 
Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind în urmă, îmi dau seama că am greşit mult, am rănit, am eşuat în multe lucruri, dar ceea ce regret cel mai tare este faptul că nu am ştiut să am încredere în mine şi în ceilalţi, am acţionat din impuls, am judecat o situaţie fără să o cunosc, am reproşat fără să înţeleg şi astfel am pierdut oameni, lucruri, oportunităţi. Am rătăcit pe căi incerte şi din cauză că sunt foarte temperamentală am făcut alegeri proaste. Aş fi vrut să caut mai mult să fiu alături de cei dragi, să le arăt mai profund ce înseamnă în viaţa mea, să fi avut mai multă răbdare şi să nu fi acţionat la furie. Aş fi vrut să dăruiesc mai mult, să fi iubit mai tare şi să-i fi înţeles mai bine pe cei din jur. Pentru că, nu-i aşa?  Întotdeauna e loc de mai multă iubire.
Am avut parte şi de multe emoţii frumoase, trăiri care m-au lăsat fără suflare, visuri care şi-au găsit împlinirea, bucurii care s-au revărsat ca o cascadă în sufletul pustiit de aşteptări şi doruri grele, speranţe care m-au dus în zbor spre multe momente de neuitat. Un astfel de moment a fost când am ţinut între palme, cartea mea.  Publicarea cărţii “Ploaie de gânduri” a însemnat un vis împlinit!
Am avut parte şi de iubire din partea familiei, a prietenilor, a celor din jur, care au vibrat la cuvintele mele, a necunoscuţilor. Am plâns, am râs, am greşit, am sperat, am iubit, dar mai presus de toate am învăţat să trăiesc acum, acest moment care există.
A fost un an cu „bune şi cu rele”… Au fost momente minunate, dar şi momente dureroase. Au fost relaţii ce s-au năruit, prieteni ce m-au părăsit, dar şi oameni care au ales să mă iubească aşa cum sunt. Aşa cum e în viaţă. Nu poate să fie doar soare sau doar ploaie. A trebuit să accept ceea ce este, nu ceea ce ar fi putut fi. A fost… totul e la trecut. Tot ceea ce contează e clipa prezentă şi ceea ce va veni.
Sper ca anul care vine să fie blând cu mine. Să-mi dea posibilitatea de a fi eu, de a mă redescoperi în fiecare clipă, de a trăi profund… inspiraţia să nu mă părăsească, iar spiritul să-mi fie liber, împăcat cu tot ce există.  Aşa cum la sfârşitul unei zile, unui drum, am obiceiul de a-mi arăta recunoştinţa pentru cele trăite, aşa procedez şi la sfârşitul acestui ani.
Mulţumesc tuturor oamenilor din viaţa mea, care mi-au stat alături, care m-au apreciat, m-au criticat, m-au lăudat, m-au certat şi m-au încurajat cu iubire! Unii mi-au dat lecţii de viaţă, alţii mi-au arătat cine sunt şi ce pot face… Fiecare mi-a dat conform cu nivelul lui spiritual, intelectual şi emoţional, dar cu toţii au contribuit la dezvoltarea mea ca poet şi ca om.
 Mulţumesc lui Dumnezeu că exist, în forma asta, în clipa asta! Totul este aşa cum trebuie să fie…




joi, 20 decembrie 2012

Un om printre cuvinte



Cerul încearcă să mă cunoască, stropindu-mi visurile cu lacrimi de durere, de bucurie, de iubire… Vântul poartă pe chip neliniştea, în suflet gândurile cerului… El mă întreabă curios:
- Cine eşti tu?
- Eu sunt un simplu om, ce a îndrăznit să trăiască… Un om cu experienţe umane şi aspiraţii divine, cu greşeli,  cu zbucium,  cu întrebări, cu temeri, cu visuri care s-au împlinit sau nu. Un om ce a strâns în desaga sufletului, lacrimi, zâmbete, regrete, erori, eşecuri, bucurii, mari dureri şi fericiri. Sunt om ca oricare altul… Cine nu a cunoscut în acest corp suferinţa şi fericirea, greşeala şi dorinţa de a fi înţeles şi iubit? Cred că cel care s-a născut în această formă, a fost nevoit, la un moment dat să experimenteze astfel de trăiri.
Sunt un om care visează mult, care e dependent de iubire şi se sprijină pe speranţă, atunci când se împiedică. Am învăţat să văd dincolo de cuvinte, să ascult tăceri, să-mi iubesc rănile, care mi-au dat măsura mea de om.
Sunt cea care nu simulează iubirea, care-i recunoaşte puterea de a schimba şi înălţa orice suflet. Am învăţat să iubesc necondiţionat, să iert complet şi să trăiesc acum. Am cunoscut rătăciri, greşind şi acţionând la mânie, dorind să înţeleg oamenii, ca la rândul meu să pot fi înţeleasă.
Cuvintele sunt cele care mă dau de gol, mă dezbracă de orice măşti şi temeri. Acum ştiu că lumina din cuvânt atinge suflete, arătându-le drumul către ei înşişi şi către Dumnezeu.
Sunt un om printre cuvinte...
Sunt un om care va vrea mereu să creeze, să mângâie, să asculte, să cunoască, să accepte şi să fie acceptat, să iubească şi să fie iubit, să trăiască… viaţa aşa cum este ea.
20.12.2012





marți, 11 decembrie 2012

Al meu decembrie



Vântul iernii îmi alungă
oftatul şi durerea,
îmi mângâie dorul cuprins 
între palmele iubirii...
Mă contopesc cu imensitatea,
se nasc şi mor în mine
vise troienite de aşteptări.
Te chem în noapte
        pe strunele iubirii
        să fii al meu decembrie.


sâmbătă, 8 decembrie 2012

Sunt Om...


Cicatricele din suflet arată că am rănit şi am fost rănită, că am greşit, că am suferit, că m-a durut, că am îndurat, că până la urmă sunt reală, că eu am un trecut, că sunt Om.
De ce este atât de greu să spunem Îmi pare rău, sunt om cu greşeli, cu slăbiciuni”?
Poate că teama de a ne arăta în faţa celorlalţi, ca simpli oameni, orgoliul aşezat pe un piedestal, iar iubirea lăsată undeva jos, pe o poziţie inferioară, ne determină să nu le spunem celorlalţi:”Iartă-mă” sau „Te iubesc”, cuvinte care cuprind în ele, vindecarea şi înălţarea sufletului! Lasă inima să vadă esenţialul şi să te conducă către celălalt. Doar iubirea construieşte punţi, acolo unde sunt prăpăstii.
Durerea vine întotdeauna din uitare, iar curajul vine din iubire. 
Ai mereu forţa şi curajul de a spune cine eşti, de a arăta ceea ce eşti şi ceea ce simţi!

O viaţă de om capătă valoare atunci când trece prin furtună, prin vijelie şi prin soare… Viaţa îţi arată înţelesuri ce nu le poţi rosti cu gura şi nu le poţi cuprinde cu sufletul. Cuvintele mi-ar deveni prea goale şi străine, dacă le-aş stoarce de lumină. Las cuvintele mele să-şi facă aripi din iubire, să zboare tot mai sus... spre sufletele alese!
Râd şi plâng, greşesc şi iert, ascund dureri, arăt cicatrice, nu sunt străină de tot ce-i omenesc. Pentru că viaţă e mai mult decât lacrimi, zâmbete, erori, iubiri… înseamnă doruri ce cheamă stelele mai aproape de pământ.


joi, 6 decembrie 2012

Dor de alb


Trăiesc mereu clipa
unui dor însetat
de alb,
de copilărie,
de vise îngheţate
pe un ram de veşnicie.
doar când iarnă vine.
Mă întorc în mine
ca un copil în braţele
părintelui iubit…
Mă înfior la îmbrăţişarea
visului împletit în trei:
ieri, azi şi mâine…

Te chem tăcută
prin lacrimi albe
iar inima mea se apropie
tot mai mult de imposibil.
E cea mai caldă emoţie
să simţi în alb,
chiar de e frig şi doare…
Devin cuvântul troienit
de al cerului dor
şi scriu iubire
în albastre depărtări.
Iubite, nu alunga
zăpezile din noi
să învăţăm a trăi în alb.
   6 decembrie 2012

miercuri, 5 decembrie 2012

Fluturi de nea


De dimineaţă, de cum am deschis ochii, m-a întâmpinat atmosfera de iarnă. Privirea mi-a fost atrasă de un roi de fluturi albi, mari, pufoşi şi veseli care cădeau din cer. Parcă, cerul îi aruncase cu putere pe pământ, să-l îmbrace în puritate. M-am uitat mai bine pe fereastră, şi într-adevăr erau mulţi fluturi speciali… unii care sunt făcuţi din nea. Uimirea mi s-a transformat în bucurie, pentru că erau primii fulgi de zăpadă din acest an. 
Cunoaşteţi acel sentiment de nerăbdare, de emoţie, de curiozitate, când descoperiţi ceva pentru prima oară, când aşteptaţi ceva nou? Toate aceste stări se jucau în mine, ca şi fulgii de omăt prin văzduhul primitor. Cred că pământul era înfiorat de aşteptarea îmbrăţişării cerului. Iar cerul pentru a fi mai aproape de pământ şi-a trimis mesagerii, fulgii de zăpadă, născuţi din lacrimile multor îngeri. Acest lucru îmi aminteşte de copilărie, când ieşeam în fugă afară pentru a fi atinsă de primii fulgi, pe care îi numeam lacrimile îngerilor… Vroiam să fiu prima care îi prinde în palmă, îi ţineam strâns şi îmi imaginam că prin căldura palmelor se transformă şi îmi intră în suflet, ca nişte spiriduşi ai iubirii… ştiam că de acolo, nu mai aveau cum să iasă…  Şi astfel eram mai aproape de îngeri, de cer, de nori, pe care îmi doream atât de mult să-i ating, să plutesc cu ei departe, departe… Aveam o imaginaţie bogată, acest lucru e valabil şi astăzi. Copilul din mine îmi atrage atenţia, să-l bag în seamă, să am grijă de el şi să-l hrănesc cu vise.
Privind pe geamul aburit de nostalgia gândurilor mele, care vagabondează pe tărâmurile de demult, observ bucuria îngerilor albi, fulgii valsând uşor cu vântul, care se odihnesc în braţele copacilor, îmbrăcându-le goliciunea, iar apoi păşind încetişor pe inima pământului, parcă vrând să nu i-o rănească, îmbrăţişând-o în cele din urmă. Dorul, aşteptarea au fost stinse printr-o singură îmbrăţişare albă, care vrăjeşte o lume întreagă.
Mi-a fost mare sete de alb, de visuri înveşmântate în sărbătoare, de emoţia primei zăpezi, de viaţă, ... Mi-a fost sete să strâng în palme visul de copil cuminte care aşteaptă mereu darul...iubirii.
Voi continua şi mâine călătoria pe cărările iernii şi ale copilăriei.
5 decembrie 2012


luni, 3 decembrie 2012

Dansez cu cerul...

           Când scriu,
       dansez cu cerul.

Mă simt suspendată
între a fi eu şi a fi
altcineva.
Zâmbetele nu se alterează
pentru că port în mine
secretul Raiului -
bucuria de a crea.
 Înserarea cheamă liniştea
sufletul meu nu mai simte
zgomotul durerii…
decât ecoul cuvintelor tale,
magia de a trăi…



joi, 29 noiembrie 2012

Plouă...


Plouă, aici în suflet,
cu linişte şi tumult,
cu speranţă şi durere,
Cred ca amintirilor
le e sete de a trăi
prezentul…

Plouă, aici în sufle,t
cu speranţa cerului
de a visa fericirea,
cu vina pământului
de a-şi ascunde
printre brazde iubirea.

Cred că sufletului meu
îi e sete de tine,
de aceea plânge…
Lacrimile sunt în ochi
        în suflet… peste tot. 
           (29.11.2012)



luni, 26 noiembrie 2012

A fi matur... a fi Om


Întreaga viaţa te balansezi între a fi matur şi a fi Om.  Atunci când crezi că cunoşti totul despre tine, viaţa te contrazice şi îţi arătă că mai ai multe de învăţat… A iubi, a greşi, a suferi, a cunoaşte se învaţă doar în şcoala vieţii.
 E necesar să ne cunoaştem, să ne iertăm, să ne iubim pe noi înşine mai întâi, ca apoi, să extindem aceste sentimente şi asupra altora. Îţi dai seama că unele greşeli sunt ireparabile, iar şansele vin doar o dată, sau cel mult de două ori. Tot ceea ce îţi rămâne de făcut este să înţelegi. Poate că logica mea are o undă de pesimism, eu i-aş zice mai simplu: realism.  Prin natură, sunt o optimistă, trecând prin viaţă, sunt o realistă. Numai când scriu, mă transform într-o visătoare. De fapt, sunt puţin din fiecare…Îmi alimentez visurile, din ceea ce am trăit în trecut şi din ceea ce sper acum.
Când viaţa te ancorează în tainele ei, începi să ai o altă viziune a lucrurilor. Acestei atitudini, i-aş spune: maturitate. Când eşti orientat spre interior (spirit), te vezi aşa cum eşti tu. Când eşti orientat spre exterior, te vezi aşa cum te văd ceilalţi, aşa cum pari, nu aşa cum eşti tu cu adevărat. Nu vârsta ne identifică maturitatea, ci modul cum abordăm obstacolele din traseul personal.
Înţelegem că am rămas în suflet cu acele momente care au însemnat ceva pentru noi. Realizăm ce am pierdut, ce am câştigat… Descoperim în ce direcţie ne-au dus alegerile personale. Maturitatea nu înseamnă să omori copilul din tine, ci să-l redescoperi la orice vârstă.  Să vezi, să iubeşti, să te bucurii asemenea unui copil. Oare de ce viaţa vrea să ne facă să devenim maturi prin greşeli? Nu există altă modalitate mai simplă?
Viaţa o primim la naştere, drept cadou, însă maturitatea se câştigă prin multe greşeli, gesturi copilăreşti şi învăţare… Când eşti matur,  ştii să preţuieşti viaţa aşa cum este ea. Când eşti imatur, găseşti mereu scuze şi reproşuri în faţa vieţii. Noi singuri suntem răspunzători pentru cum existăm şi pentru ceea ce experimentăm. Osho spune ceva foarte adevărat în acest sens:
Când spun maturitate, mă gândesc la o anumită integritate interioară… Aceasta nu va apărea decât atunci când veţi înceta să-i mai faceţi pe alţii responsabili pentru suferinţele voastre, când veţi începe să înţelegeţi că voi sunteţi singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. „
Am încercat să-mi explorez cele mai adânci trăiri, să vă fac părtaşi la modul meu de a gândi şi a simţi… Nu ştiu cât de matură am devenit, dar ştiu sigur că sunt pe drumul cel bun :)) Viaţa îmi va da răspunsul… Eu cred că faptul de a şti să trăieşti cu adevărat te etichetează ca un om matur.
Mă mulţumesc să trăiesc în prezent, cu greşeli, copilării, vulnerabilităţi, cu bucurii, cu speranţe şi visuri, pentru că sunt Om. Trăiesc împreună cu clipa durerea şi bucuria!
26.11.2012




sâmbătă, 17 noiembrie 2012

M-am refugiat în cochilia inimii


Astăzi, m-am trezit cu dorinţa de a privi mai mult în interior decât în exterior. De pe pozitia sufletului, ai o altă viziune a lucrurilor... Începi să îţi pui întrebări, fiind primul semn că te interesează drumul cunoaşterii, iar răspunsurile vin, dacă îţi doreşti asta şi dacă cauţi, însă nu în exterior ci înăuntrul tău, acolo unde se află esenţa vieţii tale. Apoi inevitabil, vine reflectarea la tot Ceea ce eşti tu, la Cine eşti tu, în raport cu lumea, cu divinitatea.
Înţelegi că suferinţele, eşecurile, greşelile te constrâng să cobori în străfundurile tale, şi să vezi ca într-o oglindă, cine eşti tu cu adevărat, să te reîntorci la acea stare de umanitate, în care eşti mai umil, mai iertător, mai deschis către acele lucruri ce te îmbogăţesc spiritual. Pe drumul cunoaşterii sunt mulţi bolovani şi spini, nu se merge aşa oricum, trebuie să fii deschis şi către suferinţă, aşa cum eşti deschis spre bucurie. Spiritul tău funcţionează cel mai bine, atunci când îi dai libertatea de a cunoaşte toate faţetele vieţii: cu bucurii, dureri, greşeli, căderi, urcuşuri şi neîmpliniri.
 Înţelegi că nu contează durata existenţei tale, ci calitatea ei. Cum ai trăit? Cum ai iubit? Cât ai oferit celorlalţi din sufletul tău? Dacă la baza actelor tale au stat intenţii bune? Important e să laşi trandafiri  în sufletul celorlalţi, şi nu spini... să faci ca fiinţa ta să trăiască etern în conştiinţa umanităţii, dar mai ales în cea a lui Dumnezeu.
Da, astăzi, mi-am arătat mai mult latura filozofică, m-am refugiat în cochilia inimii mele, şi am putut să culeg perle... de adevăr, de lumină, de sinceritate, de linişte şi de iubire.
Cred ca cea mai importantă în ecuaţia vieţii este iubirea. Ea e cheia ce deschide comorile sufletului. O viaţă de Om capătă valoare când e trăită în iubire!




joi, 25 octombrie 2012

Vis de toamnă

Un soare cald muiat în dragoste îmi ţine în braţe sufletul... Azi imi miroase a linişte, a vis, a toamnă... simt bucuria de a mă regăsi pe mine, de a te simţi pe tine, mai profund, mai aproape. Iubirea nu se măsoară în ore, în kilometri, ci în sentimente, zâmbete, atingeri, regăsiri...  Eu cred ca orice om exista prin ceea ce trăieşte şi rămâne în sufletul celorlalţi prin ceea ce transmite. O viaţa pe care o trăieşti doar pentru tine nu are valoare. Atunci când sufletul ţi-l dăruieşti pentru bucuria celuilalt , te simţi cu adevărat împlinit! Am primit de Sus, un talent... viaţa m-a învăţat să nu-l irosesc, ci trebuie să-l folosesc cât mai bine, pentru a mă împlini ca om aici pe pământ. De multe ori am fost la pământ, însă de fiecare dată m-am ridicat mai puternică, ştiind ca nu sunt singură în lupta dură a vieţii. Cineva Acolo Sus îmi numără lacrimile, paşii, îmi cunoaşte fiecare efort, renunţare, sacrificiu. Asta îmi da putere de a merge mai departe... Inima nu a dorit niciodată să ingenuncheze în faţa durerii. E nevoie să crezi în tine şi în Dumnezeu. Viaţa, de multe ori doreşte să te picteze în culorile închise ale deznădejdii, frustrării, apatiei, îndoielilor, culpabilizării şi renunţării. Important e să-ţi aduci în suflet culorile frumoase ale dragostei, speranţei, credinţei, găsind motivaţie şi frumuseţe în lucrurile mărunte, simple ale vieţii. Să ştii să iubeşti fără motiv şi fără bariere este arta vieţii, pe care am descoperit-o de curând. Fericirea celuilalt sa fie fericirea ta. Lacrimile celuilalt sa le porţi în suflet, iar zâmbetele lui să le împrumuţi pe chip. Atunci când porţi durerea altcuiva în inimă, te poţi numi Om, chipul lui Dumnezeu.  Sufletul meu are amprenta unei vieţii trăită în dragoste. E unic prin fiecare lacrimă, zâmbet, vis... Ce pot să mai spun? Doar atât:  - Ce bine că sunt! Doamne, mulţumesc pentru miracolul de "a simţi"!  Vă dăruiesc cel mai recent videoclip "Vis de toamnă" Toamna să vă fie vis cu parfum de iubire!

marți, 16 octombrie 2012

Un octombrie ce miroase a visuri coapte

Vineri, 12 octombrie, o zi de toamnă cu raze cuminţi, cu un cer înseninat de gândurile mele, cu nori pictaţi în nuanţele melancoliei, cu frunze ruginite şi hoinare ce zboară cu vântul, ca într-un vals de Chopin. Pentru mulţi e un octombrie normal, pentru mine e unul mai special... nu vremea îl face aşa, ci inima mea care zburdă de nerăbdare... Un octombrie mai luminos şi plin de culoare ce miroase a linişte, a fericire, a aşteptare, a visuri coapte în lumina primăverii. Copilul bond cu ochii de lumină, căruia i se spunea Nichita Stănescu sau Ana Blandiana, acum trăieşte momentul confirmării în poezie... Sunt o poetă, o persoană îndrăgostită de cuvânt, de primăvară, de trandafiri, de stele, de liliac, de cer, de păsări, de fluturi,de suflet, de toamnă, de... Viaţă! După lansarea cărţii "Ploaie de gânduri", a venit momentul prezentării ei. A fost chiar o ploaie de gânduri ce mi-a picurat în suflet bucuria de "a fi". Prezentarea a ieşit aşa cum mi-am dorit. Speech-ul a iesit impecabil, am lăsat câte o lacrimă şi un zâmbet în ochii fiecăruia.:) Flori, îmbrăţişări, dar ceea ce e mai important e faptul că laşi ceva în sufletul oamenilor... bucuria de a fi apreciat nu se compara şi nu se poate explica în cuvinte... Am vrut în paginile cărţii să-mi exprim dragostea pentru lucrurile simple, pe care mulţi oameni au uitat să le aprecieze şi să se bucure de ele, cum ar fi: mirosul proaspăt al ploii, firele de iarbă care se înclină bucuroase în faţa vântului, ce le alintă cu şoapte dulci, un apus muiat în aur, păsări care se avântă cu cerul în dansul bucuriei, parfumul îmbătător al florilor - nestemate ale gingăşiei-, roua din zori, cerul încărcat de stele, frunzele arămii care valsează toamna etc. Toate aceste lucruri fireşti le traduc prin fericire... Am vrut să învăţ oamenii să le fie "sete de alb", să simtă în alb aşa cum eu o fac, ca ei să ştie să ofere un "trandafir înroşit în iubire" celor dragi. Ca ei să caute "pe scări de vise", "taina iubirii", furând stele. Să simtă cum le "ninge la fereastra" sufletului cu "flori de cer", să le fie "dor de primăvară", să simtă "dulcea nostalgie" şi "mugurii copilăriei"... "Să găsească fericirea în efemeritatea clipelor", alegând iubirea. In ziua prezentarii, am cunoscut oameni frumosi, calzi, modeşti şi buni care m-au învăţat valoare sufletului... am experimentat emoţia de a fi Om. Asta mă stimulează să continui să creez, din dragoste de oameni şi de frumos.



marți, 9 octombrie 2012

Prezentare de carte

Sunt bucuroasă să împărtăşesc cu voi un eveniment frumos din viaţa mea. După lansarea cărţii mele "Ploaie de gânduri", în martie, a venit acum momentul prezentării ei. În cadrul programului, va avea loc şi descrierea cărţii "În ţinutul îngerilor de culoare", de prof. dr. Alexandru Ionescu. Voi ţine un speech în care îmi voi descrie cartea, arătând ce înseamnă pentru mine iubirea de cuvânt- iubirea de viaţă... Mi s-a împlinit un vis(publicarea cărţii), pe care l-am ţesut zi de zi cu firele speranţei şi îmi lasă acum în suflet, bucuria de „a fi”. „Ploaie de gânduri” conţine două părţi: poezii (Lacrimi de înger) şi proză (Poemele sufletului). Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare... Scrisul reprezintă dreptul sufletului meu de a respira. Sper ca vineri, 12 octombrie să fie o zi de neuitat! Afis - Babeni

miercuri, 3 octombrie 2012

Lacrimă de toamnă



Te caut, toamnă!
Unde te-ai ascuns?
Prin ce colţ de suflet rătăceşti?
Ai lăcrimat uşor,
mi-ai răvăşit gândurile
şi nu mai ştiu dacă
acest timp de dragoste
plânge pentru noi doi…
Vântul ţi-a şters lacrima,
în care ai cules cer şi pământ,
duci departe visul meu,
dincolo de copaci,
undeva, unde liniştea ta
îmi vorbeşte numai mie.
Frunzele obosite de viaţă
cad cu resemnare…
le privesc zborul diafan
şi surâd în mine tăceri
înfrigurate de dorul tău…
Te simt mai aproape,
în toamna asta!
Dragule, când tu nu-mi vorbeşti
toamna îmi povesteşte
cum paşii tăi se aud
pe aleile dragostei
pierdute în uitare.
Se scutură în sufletul meu,
o frunză neştiută de tine
     … este lacrima toamnei. 

joi, 6 septembrie 2012

Gânduri despre mama



"Mama este începutul tuturor începuturilor".
Astăzi este ziua mamei, fiinţa căreia îi sunt datoare cu respect profund, căreia îi mulţumesc că mi-a dăruit viaţă. În aceasta zi m-am gândit să aştern pe hârtie câteva gânduri despre ea...să încerc să-i creionez portretul sufletesc ce-mi învăluie zi de zi fiinţa cu dragoste.
"Mama"-cuvântul cel mai sfânt şi înalţător pe care ar trebui să îl rostim cu condescendenţă şi căldură-n glas.
Ea e făptura care ne oferă primul zâmbet, primii paşi, primele cuvinte ce le purtăm în suflet toată viaţa.
Mama a fost cadru didactic, dedicându-şi anii în instruirea şi educarea celor mici... Din mâinile ei, au ieşit medici, avocaţi, profesori, jurnalişti, ingineri etc; oameni de un real folos societăţii. Mama a fost un cadru didactic căutat şi respectat de toţi cei ce au cunoscut-o. Ea mi-a insuflat şi mie acest simţ înalt al responsabilităţii, de a nu trata lucrurile cu superficialitate, ci de a mă implica total, fără rezerve în cauza pe care o susţin, în lucrurile în care cred. Ea a fost cea dintâi persoană care m-a familiarizat cu tainele învăţăturii şi mi-a deschis calea spre studiu, imprimându-mi ideea că cea mai mare bogăţie a unei persoane constă în mintea şi în sufletul său.
 Mama este o persoană foarte puternică asemenea unei roci ce nu poate fi clintită, comunicativă, tenace, întodeauna cu zâmbetul pe buze, având pentru fiecare un cuvânt de încurajare. Cu ochii ei blânzi şi curaţi îmi explica şi mă ajuta să buchisesc literele abecedarului, să descifrez enigmele cuvintelor. Se vedea pe chipul ei că o pasiona tot ceea ce făcea în folosul elevilor, dovedind multă răbdare şi înţelegere. De multe ori stătea peste program, fiind complet absorbită de munca sa.Ea reprezintă pilonul familiei, construind în inimi edificiul dragostei şi credinţei. Mama mi-a încălzit existenţa cu dragostea ei sfântă şi mi-a luminat paşii cu chipul ei candid asemeni unui înger.
"Frumusetea paleste; iubirea se stinge, frunzele prieteniei cad; Secretul mamei este sa la supravietuiasca tuturor."

Mama-i suprem sacrificiu

Mama este cuvântul cel mai sfânt 
rostit întâia oară,
suprem sacrificiu pe altarul vieţii,
zămislind iubirea.
Chipul ei senin şi surâzător 
îmi strecura 
în sufletu-mi cald de copil
aroma florilor de tei, 
în amărăciunea greşelilor
de-o clipă.
Privirea-i înecată în lumină îmi dădea
aripi să zbor
spre tărâmul viselor neîntinate;
vocea ei duioasă şi mâna sa catifelată 
îmi alinau durerile, 
când petala clipelor îmi era frântă
de furioasa amăgire.
Surâsu-i de albe şi tainice mărgăritare 
îmi lăsa eternitatea,
liniştea dimineţilor de primăvară, 
seninul cerului.
Ochii ei blânzi, spălaţi de roua iertării
îmi descifrau 
enigmele existenţei, ale dragostei şi morţii. 


joi, 30 august 2012

Timp de dragoste


Toamna vine în galop,
un vânt de regrete
îi bate în faţă.
Vara îşi pierde paşii,
în locurile în care
ne întâlneam noi doi.
Despărţirea e ecoul
unei stele frânte
de prea multe ploi;
doar praful ei se aşterne
peste amintiri…

Timpul m-a legat la ochi
să nu mai număr
greşelile dragostei,
să văd doar curcubee,
pe un cer de aşteptare.
Chiar dacă viaţa mi-a vândut
prea multe iluzii deşarte,
eu tot cumpăr pe credit
un soi de fericire…
Sunt naivă ca orice poet.
Negociez cu Dumnezeu
preţul dragostei noastre.
Tot ce pot da în schimb
e bucuria de a iubi.



miercuri, 29 august 2012

E toamnă, dragul meu!


E toamnă, dragul meu!
Mi-ai simţit paşii pe covorul
amintirilor?
Mai spune-mi că ţi-e dor,
de adierea-mi
nostalgică şi jucăuşă.
Tu, care-mi alergai cu privirea
prin părul de mătase
şi-mi pictai pe frunze
fluturi de dragoste,
ce chemau ploaia,
doar pentru noi!
Spune-mi că
nu îţi e indiferentă
atingerea dragostei noastre
ştiută doar
de cerul toamnei.
Pe crengile sufletului
brodate de atâtea visuri,
vino şi agaţă-mi eternitatea!





marți, 28 august 2012

Zborul

Ploaia de azi cade
cu mirare
peste pământul meu,
amestecat
cu lacrimi şi zâmbete.
Noroiul naşte flori
cu mireasma dorului,
cu gust de dragoste...
Plouă liniştit asemeni
unui vis din zori.
Cu fiecare atingere
a vieţii
îmi cresc aripi de lumină –
Nu mi le frânge!
Doar priveşte-mi zborul
lin, ameţitor,
întrerupt doar de fericire.
Acum pot zbura spre
cerul tău,
spălat de atâta neuitare.