Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2012

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Un om printre cuvinte

Cerul încearcă să mă cunoască, stropindu-mi visurile cu lacrimi de durere, de bucurie, de iubire… Vântul poartă pe chip neliniştea, în suflet gândurile cerului… El mă întreabă curios: - Cine eşti tu? - Eu sunt un simplu om, ce a îndrăznit să trăiască… Un om cu experienţe umane şi aspiraţii divine, cu greşeli,  cu zbucium,  cu întrebări, cu temeri, cu visuri care s-au împlinit sau nu. Un om ce a strâns în desaga sufletului, lacrimi, zâmbete, regrete, erori, eşecuri, bucurii, mari dureri şi fericiri. Sunt om ca oricare altul… Cine nu a cunoscut în acest corp suferinţa şi fericirea, greşeala şi dorinţa de a fi înţeles şi iubit? Cred că cel care s-a născut în această formă, a fost nevoit, la un moment dat să experimenteze astfel de trăiri. Sunt un om care visează mult, care e dependent de iubire şi se sprijină pe speranţă, atunci când se împiedică. Am învăţat să văd dincolo de cuvinte, să ascult tăceri, să-mi iubesc rănile, care mi-au dat măsura mea de om. Sunt cea care nu s

Al meu decembrie

Vântul iernii îmi alungă oftatul şi durerea, îmi mângâie dorul cuprins   între palmele iubirii... Mă contopesc cu imensitatea, se nasc şi mor în mine vise troienite de aşteptări. Te chem în noapte         pe strunele iubirii         să fii al meu decembrie.

Sunt Om...

Cicatricele din suflet arată că am rănit şi am fost rănită, că am greşit, că am suferit, că m-a durut, că am îndurat, că până la urmă sunt reală, că eu am un trecut, că sunt Om. De ce este atât de greu să spunem “ Îmi pare rău, sunt om cu greşeli, cu slăbiciuni”? Poate că teama de a ne arăta în faţa celorlalţi, ca simpli oameni, orgoliul aşezat pe un piedestal, iar iubirea lăsată undeva jos, pe o poziţie inferioară, ne determină să nu le spunem celorlalţi:”Iartă-mă” sau „Te iubesc”, cuvinte care cuprind în ele, vindecarea şi înălţarea sufletului! Lasă inima să vadă esenţialul şi să te conducă către celălalt. Doar iubirea construieşte punţi, acolo unde sunt prăpăstii. Durerea vine întotdeauna din uitare, iar curajul vine din iubire.  Ai mereu forţa şi curajul de a spune cine eşti, de a arăta ceea ce eşti şi ceea ce simţi! O viaţă de om capătă valoare atunci când trece prin furtună, prin vijelie şi prin soare… Viaţa îţi arată înţelesuri ce nu le poţi rosti cu gura

Dor de alb

Trăiesc mereu clipa unui dor însetat de alb, de copilărie, de vise îngheţate pe un ram de veşnicie. doar când iarnă vine. Mă întorc în mine ca un copil în braţele părintelui iubit… Mă înfior la îmbrăţişarea visului împletit în trei: ieri, azi şi mâine… Te chem tăcută prin lacrimi albe iar inima mea se apropie tot mai mult de imposibil. E cea mai caldă emoţie să simţi în alb, chiar de e frig şi doare… Devin cuvântul troienit de al cerului dor şi scriu iubire în albastre depărtări. Iubite, nu alunga zăpezile din noi să învăţăm a trăi în alb.    6 decembrie 2012

Fluturi de nea

De dimineaţă, de cum am deschis ochii, m-a întâmpinat atmosfera de iarnă. Privirea mi-a fost atrasă de un roi de fluturi albi, mari, pufoşi şi veseli care cădeau din cer. Parcă, cerul îi aruncase cu putere pe pământ, să-l îmbrace în puritate. M-am uitat mai bine pe fereastră, şi într-adevăr erau mulţi fluturi speciali… unii care sunt făcuţi din nea. Uimirea mi s-a transformat în bucurie, pentru că erau primii fulgi de zăpadă din acest an.  Cunoaşteţi acel sentiment de nerăbdare, de emoţie, de curiozitate, când descoperiţi ceva pentru prima oară, când aşteptaţi ceva nou? Toate aceste stări se jucau în mine, ca şi fulgii de omăt prin văzduhul primitor. Cred că pământul era înfiorat de aşteptarea îmbrăţişării cerului. Iar cerul pentru a fi mai aproape de pământ şi-a trimis mesagerii, fulgii de zăpadă, născuţi din lacrimile multor îngeri. Acest lucru îmi aminteşte de copilărie, când ieşeam în fugă afară pentru a fi atinsă de primii fulgi, pe care îi numeam lacrimile îngerilor… Vroiam s

Dansez cu cerul...

           Când scriu,        dansez cu cerul. Mă simt suspendată între a fi eu şi a fi altcineva. Zâmbetele nu se alterează pentru că port în mine secretul Raiului - bucuria de a crea.  Înserarea cheamă liniştea sufletul meu nu mai simte zgomotul durerii… decât ecoul cuvintelor tale, magia de a trăi…

Plouă...

Plouă, aici în suflet, cu linişte şi tumult, cu speranţă şi durere, Cred ca amintirilor le e sete de a trăi prezentul… Plouă, aici în sufle,t cu speranţa cerului de a visa fericirea, cu vina pământului de a-şi ascunde printre brazde iubirea. Cred că sufletului meu îi e sete de tine, de aceea plânge… Lacrimile sunt în ochi         în suflet… peste tot.             (29.11.2012)

A fi matur... a fi Om

Întreaga viaţa te balansezi între a fi matur şi a fi Om.   Atunci când crezi că cunoşti totul despre tine, viaţa te contrazice şi îţi arătă că mai ai multe de învăţat… A iubi, a greşi, a suferi, a cunoaşte se învaţă doar în şcoala vieţii.  E necesar să ne cunoaştem, să ne iertăm, să ne iubim pe noi înşine mai întâi, ca apoi, să extindem aceste sentimente şi asupra altora. Îţi dai seama că unele greşeli sunt ireparabile, iar şansele vin doar o dată, sau cel mult de două ori. Tot ceea ce îţi rămâne de făcut este să înţelegi. Poate că logica mea are o undă de pesimism, eu i-aş zice mai simplu: realism.  Prin natură, sunt o optimistă, trecând prin viaţă, sunt o realistă. Numai când scriu, mă transform într-o visătoare. De fapt, sunt puţin din fiecare…Îmi alimentez visurile, din ceea ce am trăit în trecut şi din ceea ce sper acum. Când viaţa te ancorează în tainele ei, începi să ai o altă viziune a lucrurilor. Acestei atitudini, i-aş spune: maturitate. Când eşti orientat spre interior

M-am refugiat în cochilia inimii

Astăzi, m-am trezit cu dorinţa de a privi mai mult în interior decât în exterior. De pe pozitia sufletului, ai o altă viziune a lucrurilor... Începi să îţi pui întrebări, fiind primul semn că te interesează drumul cunoaşterii, iar răspunsurile vin, dacă îţi doreşti asta şi dacă cauţi, însă nu în exterior ci înăuntrul tău, acolo unde se află esenţa vieţii tale. Apoi inevitabil, vine reflectarea la tot Ceea ce eşti tu, la Cine eşti tu, în raport cu lumea, cu divinitatea. Înţelegi că suferinţele, eşecurile, greşelile te constrâng să cobori în străfundurile tale, şi să vezi ca într-o oglindă, cine eşti tu cu adevărat, să te reîntorci la acea stare de umanitate, în care eşti mai umil, mai iertător, mai deschis către acele lucruri ce te îmbogăţesc spiritual. Pe drumul cunoaşterii sunt mulţi bolovani şi spini, nu se merge aşa oricum, trebuie să fii deschis şi către suferinţă, aşa cum eşti deschis spre bucurie. Spiritul tău funcţionează cel mai bine, atunci când îi dai libertatea de a cun

Vis de toamnă

Un soare cald muiat în dragoste îmi ţine în braţe sufletul... Azi imi miroase a linişte, a vis, a toamnă... simt bucuria de a mă regăsi pe mine, de a te simţi pe tine, mai profund, mai aproape. Iubirea nu se măsoară în ore, în kilometri, ci în sentimente, zâmbete, atingeri, regăsiri...   Eu cred ca orice om exista prin ceea ce trăieşte şi rămâne în sufletul celorlalţi prin ceea ce transmite. O viaţa pe care o trăieşti doar pentru tine nu are valoare. Atunci când sufletul ţi-l dăruieşti pentru bucuria celuilalt , te simţi cu adevărat împlinit! Am primit de Sus, un talent... viaţa m-a învăţat să nu-l irosesc, ci trebuie să-l folosesc cât mai bine, pentru a mă împlini ca om aici pe pământ.  De multe ori am fost la pământ, însă de fiecare dată m-am ridicat mai puternică, ştiind ca nu sunt singură în lupta dură a vieţii. Cineva Acolo Sus îmi numără lacrimile, paşii, îmi cunoaşte fiecare efort, renunţare, sacrificiu. Asta îmi da putere de a merge mai departe... Inima nu a dorit niciod

O zi de toamnă...

 Clipele devin magice atunci când împrumută zâmbetul tău…

Un octombrie ce miroase a visuri coapte

Vineri, 12 octombrie, o zi de toamnă cu raze cuminţi, cu un cer înseninat de gândurile mele, cu nori pictaţi în nuanţele melancoliei, cu frunze ruginite şi hoinare ce zboară cu vântul, ca într-un vals de Chopin. Pentru mulţi e un octombrie normal, pentru mine e unul mai special... nu vremea îl face aşa, ci inima mea care zburdă de nerăbdare... Un octombrie mai luminos şi plin de culoare ce miroase a linişte, a fericire, a aşteptare, a visuri coapte în lumina primăverii. Copilul bond cu ochii de lumină, căruia i se spunea Nichita Stănescu sau Ana Blandiana, acum trăieşte momentul confirmării în poezie... Sunt o poetă, o persoană îndrăgostită de cuvânt, de primăvară, de trandafiri, de stele, de liliac, de cer, de păsări, de fluturi,de suflet, de toamnă, de... Viaţă! După lansarea cărţii "Ploaie de gânduri", a venit momentul prezentării ei. A fost chiar o ploaie de gânduri ce mi-a picurat în suflet bucuria de "a fi". Prezentarea a ieşit aşa cum mi-am dorit. Speech-ul

Prezentare de carte

Sunt bucuroasă să împărtăşesc cu voi un eveniment frumos din viaţa mea. După lansarea cărţii mele "Ploaie de gânduri", în martie, a venit acum momentul prezentării ei. În cadrul programului, va avea loc şi descrierea cărţii "În ţinutul îngerilor de culoare", de prof. dr. Alexandru Ionescu. Voi ţine un speech în care îmi voi descrie cartea, arătând ce înseamnă pentru mine iubirea de cuvânt- iubirea de viaţă... Mi s-a împlinit un vis(publicarea cărţii), pe care l-am ţesut zi de zi cu firele speranţei şi îmi lasă acum în suflet, bucuria de „a fi”. „Ploaie de gânduri” conţine două părţi: poezii (Lacrimi de înger) şi proză (Poemele sufletului). Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare... Scrisul reprezintă dreptul sufletului meu de a respira. Sper ca vineri, 12 octombrie să fie o zi de neuitat! Afis -

Lacrimă de toamnă

Te caut, toamnă! Unde te-ai ascuns? Prin ce colţ de suflet rătăceşti? Ai lăcrimat uşor, mi-ai răvăşit gândurile şi nu mai ştiu dacă acest timp de dragoste plânge pentru noi doi… Vântul ţi-a şters lacrima, în care ai cules cer şi pământ, duci departe visul meu, dincolo de copaci, undeva, unde liniştea ta îmi vorbeşte numai mie. Frunzele obosite de viaţă cad cu resemnare… le privesc zborul diafan şi surâd în mine tăceri înfrigurate de dorul tău… Te simt mai aproape, în toamna asta! Dragule, când tu nu-mi vorbeşti toamna îmi povesteşte cum paşii tăi se aud pe aleile dragostei pierdute în uitare. Se scutură în sufletul meu, o frunză neştiută de tine      … este lacrima toamnei. 

Gânduri despre mama

"Mama este începutul tuturor începuturilor". Astăzi este ziua mamei, fiinţa căreia îi sunt datoare cu respect profund, căreia îi mulţumesc că mi-a dăruit viaţă. În aceasta zi m-am gândit să aştern pe hârtie câteva gânduri despre ea...să încerc să-i creionez portretul sufletesc ce-mi învăluie zi de zi fiinţa cu dragoste. "Mama"-cuvântul cel mai sfânt şi înalţător pe care ar trebui să îl rostim cu condescendenţă şi căldură-n glas. Ea e făptura care ne oferă primul zâmbet, primii paşi, primele cuvinte ce le purtăm în suflet toată viaţa. Mama a fost cadru didactic, dedicându-şi anii în instruirea şi educarea celor mici. ..  Din mâinile ei, au ieşit medici, avocaţi, profesori, jurnalişti, ingineri etc; oameni de un real folos societăţii. Mama a fost un cadru didactic căutat şi respectat de toţi cei ce au cunoscut-o. Ea mi-a insuflat şi mie acest simţ înalt al responsabilităţii, de a nu trata lucrurile cu superficialitate, ci de a mă implica total, fără rezerve î

Timp de dragoste

Toamna vine în galop, un vânt de regrete îi bate în faţă. Vara îşi pierde paşii, în locurile în care ne întâlneam noi doi. Despărţirea e ecoul unei stele frânte de prea multe ploi; doar praful ei se aşterne peste amintiri… Timpul m-a legat la ochi să nu mai număr greşelile dragostei, să văd doar curcubee, pe un cer de aşteptare. Chiar dacă viaţa mi-a vândut prea multe iluzii deşarte, eu tot cumpăr pe credit un soi de fericire… Sunt naivă ca orice poet. Negociez cu Dumnezeu preţul dragostei noastre. Tot ce pot da în schimb e bucuria de a iubi.

E toamnă, dragul meu!

E toamnă, dragul meu! Mi-ai simţit paşii pe covorul amintirilor? Mai spune-mi că ţi-e dor, de adierea-mi nostalgică şi jucăuşă. Tu, care-mi alergai cu privirea prin părul de mătase şi-mi pictai pe frunze fluturi de dragoste, ce chemau ploaia, doar pentru noi! Spune-mi că nu îţi e indiferentă atingerea dragostei noastre ştiută doar de cerul toamnei. Pe crengile sufletului brodate de atâtea visuri, vino şi agaţă-mi eternitatea!