Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 13 decembrie 2016

Dansând cu cerul


Azi, mi-am atins visul şi la propriu, nu doar la figurat. Mi-am ţinut în palme cartea. E un sentiment unic! Un vis devenit realitate, pe care l-am ţesut timp de mai bine de 2 ani cu firele iubirii, inspiraţiei, travaliului creator, speranţei şi luminii. E pentru toti aceia care doresc să simtă emoţia unui suflet dansând cu cerul. Cei care doresc această carte scrisă cu condeiul inimii, înmuiat în lumină, o pot avea de azi.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să-mi împlinesc acest vis, pentru că mi-a dat inspiraţie şi susţinerea oamenilor ce au crezut în mine. Mulţumesc Editurii Genius şi d-lui Alensis De Nobilis pentru alegerea inspirată a coperţii. Multumesc pentru prefaţa cărţii, prof. Nelu Barbu
Mulţumesc, Mama! <3

DanDeci, cine doreşte un dans... cu cerul?

miercuri, 7 decembrie 2016

Un vis împlinit!



Aşa arată coperta cărţii ,,Dansând cu cerul" (poezie). Editura Genius, Bucureşti.
E un vis împlinit!

*** Poeta Iubirii şi a Luminii

Titlul volumului Dansând cu Cerul are conotaţii. Într-un fel continuă pe un plan superior tematica volumelor precedente: Ploaie de gânduri (2012) şi Florile cerului (2014). Visul dintotdeauna al poetei a fost să danseze. Nerealizându-se pe pământ, îl transfigurează în poezie: Când scriu,/dansez cu cerul./ Mă simt suspendată/ între a fi eu şi a fi/ altcineva/ Zâmbetele nu se alterează/ pentru că port în mine/ secretul Raiului – /bucuria de a crea. (Dansând cu Cerul) El se realizează însă prin poeme închinate iubirii: … te voi iubi prin poeme,/ cu silabe rostite de îngeri,/ încât cerul va dori să fie pământ,/ călcat de umbra noastră. (Te voi iubi prin poeme) Lumina sugerează osmoza cunoaşterii: Îngerii injectează lumină/ în poezie,/ prin ale cărei vene curg mereu,/(re)găsindu-te… (Lumina)
Poeta negociază cu timpul clipei, veşniciei şi tăcerii, să vadă culorile luminii, ale primăverii şi ale toamnei, să înţeleagă tot ce n-a înţeles, să simtă tot ce n-a trăit, culegând din oameni diamantul iubirii, şlefuit prin lacrima Cerului: Tac, să-mi auzi lacrima/ cum se sparge la fiecare bătaie/ de aripă./ Culege-o,/ din cochilia durerii!/ S-a copt (ne)liniştea,/ are gustul unei inimi care bate./ Un înger se iscăleşte/ pe trupul toamnei,/ cu tăceri de cer. (Înger trist). Se apropie de Dumnezeu precum orbul de lumină, primind ,,un fel de Albastru de viaţă”, din care cresc ,,muguri de iubire”. (Tu eşti un fel de Albastru)
Lavinia descoperă o ipostază inedită a dorului, sculptat în inimi cu dalta Cuvântului şi purtat în zborul îngerilor printre nori – Dorul de minuni. Planetele, aurora boreală, constelaţiile, curcubeul, stelele, luna, ploaia, în general cosmosul, cu toată poezia răsăriturilor şi amurgurilor, sunt motivele poetice preferate. De aici predilecţia poetei pentru unele specii literare, cu structură clasică precum oda, sonetul, pastelul, meditaţia poetică, elegia cu nuanţă creştină fără să neglijeze poezia în vers alb. De altfel acest gen de poezie trece pe primul plan. Poezia psalmică gravitează în jurul laitmotivului în căutarea lui Dumnezeu. Poeta poate învârti idei/ pe inelele inimilor/ cu o mişcare perfectă a clipei. (Osmoză) Transfigurarea peisajului marin este definit metaforic lacrimă de îndumnezeire. (Val de cer)
Dintre toate florile cântate: ghioceii, lăcrămioarele, liliacul, dintre toţi oamenii-flori: trandafirul, teiul şi salcâmul aduc nostalgia copilăriei şi amintirea jocurilor pline de inocenţă. Florarul lor emană o muzică vindecătoare, aducând gândul bun – etern veşmânt de sărbătoare. (Tei în floare)
Marea trecere prilejuieşte clipei să ţipe şi poetei să tacă, pentru că dispariţia Mamei înseamnă o rugăciune înălţată către stele pe un fir de durere:
Ştii, Mamă, zilele sunt întrebări
ce-şi caută rostul,
eu un punct în infinitul vieţii.
Ţi-am fotografiat surâsul,
îl developez de câte ori mi-e dor.
E în alb şi negru, dar îl colorez
c-un „Te iubesc”! (Ştii, Mamă!...)
În fond, Mamele sunt nemuritoare pentru că sunt făcute din aluat de înger. De aceea, inima poetei este înţepată cu spini de dor şi sângerează, cu atât mai mult cu cât sinceritatea şi emoţia, optimismul şi îndoiala, sensibilitatea şi căutarea, muzicalitatea versurilor şi inefabilul iubirii sunt însuşirile esenţiale ale universului poetic al Laviniei Niculicea. Mai multe creaţii lirice i-au fost puse pe muzică, printre care şi poezia Înger alb, prin care respiră parfumul clipei:
Vreau să te am, vreau să îţi fiu
înger alb ce ţine-n braţe cerul,
graiul iubirii să îl scriu
cu slove descifrând misterul.

Nelu Barbu (prefaţă)