Lavi en rose

Dacă inimii i-ar fi crescut flori... Ce primăvară! Cuvintele ar fi umblat desculţe, timpul nu ar mai fi șchiopătat, dacă i-aș fi sărutat talpa. Răstorn clepsidra să trec mereu către început, gândul să-mi fie verde în miez de lume, nestrivit de pasul nopții. Fericirea-i perlă ascunsă în scoica clipei, stropită de o dulce amărăciune. Mai lasă-mi dreptul la vis– Paradis înflorind în tăceri. Mută-i hotarele către mâine, să glumesc cu stelele pe marginea unui râs neinventat. Sub pleoape mi se odihnesc Necuvintele.... Lavinia Elena Niculicea

Azi am luat o pauză de la poezie și am scris proză, mai exact un eseu despre viziunea mea asupra vieții: Viaţa mi s-a înfăţişat în metafore şi ecuaţii, pe care am încercat să le dezleg. Am înţeles că valoare ei e intrisecă, cu minusuri şi plusuri, iar rezultanta e atitudinea cultivată, principiile adoptate. Pe solul experienţelor individuale, mi-am cultivat valorile. Am învăţat să cad cu demnitate si tot de atatea ori să mă ridic, pentru că viaţa nu mi-a dat decât opţiunea, a lupta; să reconstuiesc cu paşi mărunţi edificiul Omului puternic. Iar pentru asta a trebuit mai întâi să fac cunoştinţă cu durerea. Mi-am descoperit limitele, privindu-mi in ochi fricile, slăbiciunile. Am învăţat că orice mare durere te schimbă. Sunt dureri care dor, dureri care te copleşesc şi dureri care te schimbă (care te fac mai puternic). Eu a trebuit să-mi iau oxigenul din straturile superioare ale demnităţii şi speranţei, fiind conştientă că plângerea de milă este un aer artificial, care doar îmi pr