Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 28 decembrie 2015

Gânduri la sfârșit de an


S-a dus și 2015… A fost cel mai greu și dureros an. Anul în care am aflat diagnosticul crunt al mamei, apoi pierderea ei. Un an de luptă, de voință, de speranță, de durere, de învățăminte profunde. La greu, iubirea se cerne, oamenii din jur, pe care-i iubești, pleacă sau rămân.
Viața mi-a predat lecțiile ei uneori cu tristeţe, cu dezamăgire, cu durere, alteori cu fiorii descoperirii ineditului, cu inima de copil, așteptând miracolul. Am învățat că durerea te învață mai bine despre viață, despre tine, despre ceilalți, decât bucuria, că ea îți descoperă o altă realitate, una mai profundă, cea a sufletului tău, că doar Dumnezeu e adevărul absolut că toate celelalte în viață sunt relative. Afli că lucrurile materiale se pot recupera, dar viața nu. Că timpul e prețios și oamenii fragili, că o clipă îți poate răsturna tot universul, că întâlnirea cu un om îți poate schimba întregul mod de a simți, că nimic nu se întâmplă fără rost și fără motiv. Am învățat că timpul nu vindecă răni, doar le acoperă cu un strat de înțelegere, de obișnuință, de acceptare. Înveți să te adaptezi la noile condiții, să te bizui pe Dumnezeu și pe tine, că împreună cu el orice luptă nu e în zadar și că lacrimile ți le strânge într-un pumn de cer, ca mai târziu să le transforme în stele… Timpul întotdeauna îți arată pentru cine contezi și câți oameni aleg să și-l împartă cu tine. Înțelegi de fapt că nu pierzi oameni atunci când ei te uită și se îndepărteză, de fapt ei nu te-au meritat sau poate mai corect spus ei nu au fost pentru tine. Timpul și viața îți dau cel mai mare examen, cel al iubirii… Dacă îl ratezi, depinde de tine, de alegerile pe care le faci.
Poate că în acest an am pierdut mai mult, dar vreau să cred că am și câștigat un soi de maturitate care se cultivă prin durere, înțelepciune divină, o credință puternică și prieteni autentici.
Să lăsăm în urmă trecutul și să privim înainte...
Oricum ar fi fost acest an, știu că am trăit și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu și vouă, oameni buni, care mă cunoașteți personal sau nu, pentru că ați ales să-mi fiți aproape… Sper ca anul care vine să fie unul mai bun, mai blând, mai plin de iubire, să ne aducă tuturor sănătate, care-i cea mai importantă…
Vreau ca în 2016, noi, oamenii să nu ne mai prefacem… Să fim onești cu noi înșine mai întâi și apoi vom reuși și cu ceilalți.
( 28 decembrie 2015, Lavinia Elena Niculicea)

marți, 15 decembrie 2015

Omul puternic


Omul puternic reuşeşte să vadă soarele în mijlocul furtunii şi chiar dacă este lovit îşi menţine privirea către cer, mulţumindu-i Domnului pentru rănile care îi reamintesc că e viu, pentru florile care îl învaţă să dăruiască, pentru lacrimile care îi lasă sufletul curat, pentru păsările care îl învaţă să zboare, pentru oameni care îl învaţă că iubirea bate cel mai tare într-un piept de om.
Un om este cu adevărat puternic atunci când iubeşte...
Să fim puternici, indiferent prin ceea ce trecem! Viaţa nu e uşoară, dar nici noi nu suntem uşor de înfrânt, nu-i aşa?

(Despre Omul puternic, 14.12.2015), Lavinia Elena Niculicea

duminică, 13 decembrie 2015

În vis...


Azi noapte mi-a apărut un înger în vis: era mama. Îmi vorbea şi totul mi se părea real... E paradoxal, însă cu cât e mai aproape cineva pe care-l iubeşti, cu atât mai mult ţi se face dor de el... Aş fi vrut să pot să o scot din acel vis şi să rămână cu mine în această realitate, de multe ori cenuşie şi neînţeleasă. Să o pot îmbrăţisa. O pot face doar prin aceste versuri:
Visez că vei veni şi-n astă iarnă
Mă vei îmbrăţişa ca altădat'
Balsam vei pune pe a mea rană
Mamă, din vis nu ai să pleci niciodat'...
Şi dorul tău îl voi purta de acum
Ca pe a cerului nestemată,
Să-mi lumineze al vieţii drum
Mama, cum să trăiesc,vino şi mi-arată!
(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 13 decembrie 2015)
P.S. Doamne, cum aş putea uita începutul, unde aş putea regăsi cel mai cald loc, braţele mamei?

marți, 8 decembrie 2015

Cineva Acolo Sus mă iubeşte


Azi, am primit o dovadă a iubirii lui Dumnezeu... De fapt, de-a lungul timpului am primit nenumărate astfel de dovezi din partea Celui de Sus şi a oamenilor, chiar dacă am trecut prin situaţii dureroase. Da, am primit lecţii dure de viaţă, dar şi lecţii minunate de iubire, de bunătate... Întotdeauna viaţa compensează lucrurile. Ca şi cum cerul plin de nori este străpuns adeseori de o rază de lumină. Ştiu că există Cineva acolo Sus care mă iubeşte (şi eu îl iubesc) şi îmi poartă de grijă. Este încurajator să ştii că Cineva îţi cunoaşte inima. îţi înţelege durerea, îţi numără lacrimile, îţi ocroteşte visurile, ca şi cum ţi-ar şopti: Eu nu te-am uitat! Sunt aici lângă tine. Cel mai minunat lucru este să recunoşti prezenţa iubirii, asemeni unui porumbel care vine, se aşază lângă tine şi îţi mângâie clipele cu frânturi de Cer.
Faptul că mă trezesc dimineaţă, că pot privi cerul, că-l pot cunoaşte pe Dumnezeu, că mă bucur de o floare, de un apus mirific, de prietenia celor din jur, de momentele de creativitate, toate acestea le traduc prin bunătate şi recunoştinţă. Acum, apreciez şi mai mult fiecare clipă de viaţă, fiecare om, fiecare gest frumos ce vine din partea cuiva, pentru că ştiu cât cântăreşte viaţa şi dragostea. Important este să ne încredem mereu în Dumnezeu, indiferent de provocările vieţii. El nu-l părăseşte pe omul cu inima curată. Am învăţat cât de mult înseamnă o rugăciune din inimă, să te rogi nu doar pentru tine şi pentru cei care suferă, indiferent de cum te tratează unii oameni. În asta constă adevărată dragoste, să iubeşti şi mai mult, chiar dacă suferi.

marți, 1 decembrie 2015

Mama, o eroină...


Mama este o eroină pentru mine. Este un exemplu de femeie, soţie, mamă, dascăl… Un român adevărat. Un om care a luptat până la capăt… De la ea am învăţat că cel mai valoros verb este "a nu renunţa". Să nu renunţ la principii pentru lucruri de nimic, să nu renunţ la visuri chiar dacă drumul către ele e anevoios, să nu renunţ la luptă chiar dacă rănile mă dor, să îmi iau mereu forţa de a continua din zâmbetul ei cald şi luminos, din iubirea pentru oameni şi pentru Dumnezeu.
Copilul este acea extensie a ei prin care ea îşi regăseşte visurile şi îşi continuă povestea. În mama mi-am găsit liniştea, echilibrul, forţa de a merge mai departe. În braţele ei mi-am pus neliniştile, tristeţile, eşecurile, iar ea le-a purtat cu bucurie aşa cum face o mamă, care niciodată nu se opreşte din a înţelege, a mângâia, a sprijini, a vindeca, a iubi… doar cu o privire, în care a strâns tot cerul, doar cu un cuvânt în care a turnat faguri de miere, doar cu o atingere prin care se simte pana de înger. Când mă simţeam a nimănui, ea era acolo pentru mine. Când mă simţeam dezamăgită, ea îmi vindeca sufletul cu bunătatea ei şi mă ocrotea cu aripile ei de înger. Mama e cel mai frumos înger care m-a învăţat că a iubi este chintesenţa vieţii.
M-am întrebat mereu de unde are mama atâta energie, atâta bunătate şi dragoste. Ca soţie, a fost gospodină, fidelă, mereu dedicată familiei, fiind pilonul ei. Ca mamă, ne-a insuflat mereu dragostea pentru bine, pentru valori sănătoase, pentru şcoală, pentru Dumnezeu. Ţin minte cum suporta ca o eroină atunci când eram pe un pat de spital şi avea puterea de a mă încuraja, de a-mi fi "cârja" prin care să pot să umblu, să sper, să alerg către stele… Mama cea care mi-a strecurat în inimă prima dată cuvântul dor. Şi de atunci îl cânt şi-l scriu în alte inimi. Cea care nu a obosit să mă înveţe limbajul dragostei, prin care să le vorbesc oamenilor din jur. Cea care m-a învăţat să iubesc cărţile. Şi acum ţin minte cum la şcoală plângeam dacă luam o notă de 9. Nu pentru că aş fi făcut-o pe ea de râs, lucrând acolo, însă îmi plăcea mult să învăţ… Ştiu, e ciudat! De mică eram ambiţioasă şi încăpăţânată, cu o doză mare de plăcere pentru studiu. Nici acum nu m-am vindecat de asta! Ca povestea mea să poată continua avea nevoie de un erou, unul adevărat care să poată să-mi vindece aripile frânte ale speranţei şi să mă înveţe că nimic nu poate exista fără iubire. În ea am găsit acel erou cu suflet mare.Tot ce sunt şi simt, îi datorez mamei, iar acest fapt nu poate fi uitat, negat sau minimalizat.
În calitate de cadru didactic a dat dovadă de răbdare, de vocaţie, de abnegaţie, de profesionalism, iubind copiii şi cărţile. Nu am văzut la nimeni altcineva capacitatea extraordinară de muncă, promptitudinea, verticalitatea şi dăruirea pentru meserie şi oameni. Mama dădea meditaţii pe gratis, peste program, elevilor… Nu conta etnia, starea socială etc. Ea îşi neglija de multe ori nevoile personale, pentru a se îngriji de cei din jur. Aşa a fost ea construită. Mereu se gândea la ceilalţi. Dacă mi-aţi cere să spun un exemplu de român adevărat, de om minunat, aş spune: Mama. Poate că aş fi acuzată de subiectivism, însă îmi asum orice şi declar oricând asta, pentru că ştiu că inima de mamă povesteşte cel mai uşor despre dragostea lui Dumnezeu.
A fost o luptătoare. O eroină. A mea şi… poate şi a acelora care au cunoscut-o.
1 decembrie 2015

Mama iubea mult aceasta melodie. Îndrăgea muzica lui Aurel Tamas. 
Cântec pentru mama.