Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 22 iunie 2012

Luna


Umbrele suferinţei se oglindesc
în lacul de vise albastre,
în care scânteiază lumina îngerilor.
Luna mă priveşte cu candoare,        
parcă ar vrea să-mi spună:
- Lasă-ţi sufletul în braţele-mi calde,
şi fă-mă confidenta ta!
- Împărtăşeşte-mi din fericirile
şi necazurile pământeşti!
- Aici pe pământ,
 lacrima se întrepătrunde cu surâsul,
durerea cu bucuria,
iubirea cu indiferenţa...
Gustăm pe rând din ele,
ca să putem să ne cunoaştem
în profunzime latura umană,
să putem rămâne oameni - 
lut suflat de boarea caldă a eternităţii,
îi spun cu resemnare în glas lunii -
măreaţă prinţesă.
Ea îmi zâmbeşte tainic,
de parcă ar înţelege cum e să fii om.
Eu o răsplătesc cu o lacrimă de vise,
într-o noapte de primăvară,
cu vânt de schimbare...
Îmi încălzesc sufletul, visând la iubire...