Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

duminică, 31 ianuarie 2010

POEZII DE DRAGOSTE


Trandafirii roşii sunt un simbol al dragostei profunde şi eterne

.



Ecou de toamnă

Cerul sufletului plouă cu lacrimi reci,
Mă inundă un potop de vagi sentimente
Ce s-au depus în mine ca nişte sedimente,
Şi mă duc în valea cu suspini şi tristeţi.

Acum,ale tale amintiri sunt frunze îngălbenite,
Ce s-au desprins din pomul timpului perfid,
S-au aşternut în inimă ca un covor de sterpe dorinţe,
Şi se fac ecou al toamnei… trist anotimp.
17 noiembrie 2007


Plâng trandafirii

Plâng trandafirii veştejiţi de dor şi suspine,
Plâng cu lacrimi de rouă,picături de cer
Si spinii adânci îi dor…o,Doamne ce dor.
Cerul se îmbracă cu o mantie de plumb
Si vântul le mângâie suav petalele de catifea.
Plâng trandafirii însângeraţi de amor
Lăsând în lume dulci poeme celeste
Petalele le sunt înmuiate în asfinţitul de foc
Suspinând tainic iubirea pierdută-n zare.
Plâng trandafirii a lor moarte prematură,
Petalele-şi scutura,nimic nu-i mai alina…
20 martie 2009




4 decembrie 2009

27 IANUARIE 2010


Te aştept să vii


Te aştept să vii în visul meu nocturn
Tu,suflet ce aparţii unui tărâm sublim
Să mă atingi uşor cu aripile dragostei,
Să creezi în mine un paradis de stări.

Te aştept sa vii în visul meu nocturn
Sufletu-mi chinuit în mâini să-l cuprinzi
Să-mi săruţi genele-mi grele de somn
Şi să-mi crească aripi de dor şi iubire.

Te aştept să vii în visul meu nocturn,
Amândoi să zburăm spre un univers etern
Să simt că mă desprind de un amar destin
Si să păşim intr-o lume încărcată de sublim.

Eşti clipa…

Eşti clipa celestă din clepsidra nemuririi
Clipă de dor şi de lumină însetată
Ce-mi face inima să bată neîncetat.
Eşti cerul meu albastru cu soare
Eu pasărea ce-ţi brăzdează infinitul.
Eşti versul de dragoste dulce-amar
Ce-l recită cu patos sufletul meu.
Eşti Luceafărul măreţ de dimineaţă
Ce alungă noaptea grea din mine
Şi-mi aduce căldura razelor de amor.

Eu sunt…tu eşti…


Sunt o pasăre rătăcită pe un petic de cer
Ce caută seninul în privirea-ti de jad,
Sunt un fluture zglobiu pe o roză petală,
Ce caută nectarul clipei de dor rătăcită.

Eşti poemul sfânt al sufletului meu candid
Ce-mi încântă cu iubire fiinţa-mi de lut,
Eşti muza dulce a clipei de dor şi speranţă.
Ce mă inspiră şi mă poartă pe aripi de vis.
24 august 2009


24 august 2009



joi, 28 ianuarie 2010

OPTIMISMUL -O FLOARE LA FEREASTRA SUFLETULUI

Ce este optimismul?S-au dat multe definiţii optimismului şi se vor mai da cu siguranţă.Vreau sa arăt ce înseamnă un om optimist în viziunea mea şi cum poţi să ai o atitudine optimistă în viaţă.
Întâlnim două categorii de oameni:optimiştii vs.pesimiştii.Eu ma situez in prima categorie.În accepţiunea mea,un optimist este un om care înfruntă viaţa cu încredere şi curaj,nu capitulează niciodată în lupta vieţii uneori nedreaptă,alteori obositoare,ci merge înainte,motivat de speranţă.
Reţeta optimistului conţine ingrediente vitale:încredere în sine şi în alţii,convingerea fermă în reuşită,speranţă sigură,credinţă în Dumnezeu,iubire,poftă de viaţă şi un spirit calm şi neînfricat.Pesimistul consideră că optimistul e o persoană credulă care vede totul în roz,care nu ştie pe ce lume trăieşte şi crede orbeşte că totul e minunat.Eu cred că optimstul este o persoană puternică care ştie foarte bine cum este viaţa,că există şi alb şi negru,dar el vede lucrurile prin prisma speranţei,cu ochii lui Dumnezeu.El ştie că după orice ploaie,iese soarele şi cerul se înseninează.Aşa cum şi după chin şi durere,vine bucuria.Pesimistul are o atitudine opusă,viziunea lui asupra vieţii este limitată,nu vede mai departe şi chiar daca vede ceva,îl vede într-o lumină nefavorabilă,forţa lui interioară este folosita spre distrugere,având o atitudine autodistructivă.Optimistul vede ceva bun în orice lucru rău,priveşte dincolo de realitatea prezentă,adoptă o atitudine pozitivă,tonică,fiind flexibil,realist şi în acelaşi timp încrezător în forţele proprii.Eu zic că încrederea constituie cheia reuşitei noastre.
Optimismul e ca o haină care ne îmbracă goliciunea sufletească,care ne acoperă tendinţa de a ne exagera problemele şi de a nu aluneca pe panta distrugătoare a egoului.Aş putea asemăna optimismul cu o floare aşezată la fereastră sufletului nostru ce ne înseneninează privirile şi ne luminează poteciile viitorului.Aşa cum de-a lungul vieţii învăţăm anumite lucruri cum ar fi:mersul pe bicicletă,o limbă străină,să gătim,creându-ne obiceiuri,să învăţăm optimismul,să fie ca o a doua noastră natură,iar el ni se va întipări pe chipurile noastre printr-un zâmbet cald şi senin.
Dar cum am putea să ne păstrăm optimismul într-o lume ca a noastră în care ne lovim de probleme?Ei bine,nu este uşor.Nu putem să ne prefacem că lumea în care trăim este perfectă,din contră vedem în jurul nostru lucruri care ne pot descuraja cum ar fi:războaie,violenţă,răutate,indiferenţă,boli,epidemii,sărăcie,atât fizică dar mai ales spirituală şi poluarea materiei dar şi a spiritului.Suficient cât pentru a te năpădi gândirea negativă.Însă din propriul exemplu vă spun că a fi optimist este o chestiune de alegere.Aleg să fiu optimist sau pesimist?Aleg să fiu fericit sau nefericit?ş.a.m.d.Bucuria este o stare interioară ce nu depinde de factorii exteriori.Pentru a fi optimist este important să ne cunoaştem pe noi înşine pentru a ne conştientiza modalităţile prin care putem obţine bucurie şi mulţumire sufletească.Din momentul în care am identificat lucrurile care generează în noi fericirea,să le folosim mai des.Eu,de felul meu sunt o optimistă incurabilă.Încerc să-mi injectez în inimă câte un strop de optimism în fiecare zi pentru a-mi încărca bateriile şi a putea face faţă situaţiilor stresante.Încerc să fac acele lucruri care îmi procură o stare de bine,de calm şi satisfacţie,cum ar fi:să ies în mijlocul Naturii,să mă bucur de un apus de soare magnific,de florile din grădină ce-mi inundă sufletul cu energie pură,să mă întâlnesc cu prietenii,împărtăşindu-ne micile secrete şi veselindu-ne cu un banc bun;să mă delectez cu o carte bună în timp ce sorbesc din cana aburindă cu ceai în serile friguroase de iarnă,să scriu poezii şi proză,exploatându-mi sensibilitatea şi creativitatea debordantă,să fac munca care simt că mă împlineşte,să predau copiiilor limba engleză,împărtăşindu-le câte ceva din bogăţiile cunoaşterii;să ascult muzica preferată,fredonând o melodie,să iau masa cu cei dragi,bucurându-mă de căldura şi dragostea familiei şi nu în ultimul rând…să iubesc,să dau frâu emoţiilor puternice ce-mi năpădesc fiinţa.
Dupa cum vedeţi sunt nenumarate lucruri prin care îmi aduc fericirea în suflet şi care mă ajută să am o atitudine constructivă,optimistă.Trebuie să ne acordăm timp pentru a învăţa să fim optimişti.Iar fiind optimişti vom atrage în viaţa noastră oamenii pozitivi şi lucrurile care rezonează cu noi.Şi nu în ultimul rând,atitudinea optimistă ne ajută să ne ridicăm mai repede de jos,să ieşim din perioadele de deprimare pe care inevitabil le mai avem,atunci când încercările vieţii ne lovesc asemenea rafalelor de vânt.Eu cred că optimismul este ca o boală contagioasă.Sper ca toţi cei care citesc aceste cuvinte să se molipsească cu o stare de bine,de optimism.
Îmi închei eseul cu următorul citat:
„Optimismul este credinţa care duce la îndeplinire. Nimic nu poate fi realizat fără speranţă şi încredere.”
28 IANUARIE

luni, 11 ianuarie 2010

A mai trecut un an...


A mai trecut un an… Melancolică din fire, las ca gândul de azi să păşească pe potecile întortocheate şi nesfârşite ale timpului. Las ca paşii amintirilor să mă poarte undeva pe aleea clipelor rătăcite-n trecut,un trecut nu chiar atât de îndepărtat. Încerc să-mi fac un bilanţ al trăirilor ce le-am experimentat în anul ce simt ca prea repede a trecut. Am strâns în interior un bagaj de cunoştinţe, emoţii şi clipe ce mă vor ajuta în călătoria fascinantă şi imprevizibilă a vieţii, pe un traseu necunoscut.
Ca în fiecare an şi în anul 2009 am păşit cu încredere pe cărari de cutezătoare visuri, albe dorinţe şi speranţe scăldate de divine raze. Am strâns în palma timpului - în anul 2009 - un mănunchi de raze de iubire dar şi rafale de vânturi amăgitoare. Au căzut asupra mea ploi de binecuvântare dar şi furtuni năpraznice ce mi-au netezit drumul interior spre o cunoaştere superioară, un cuget candid, spre trăiri elevate ce simt că mi-au cizelat spiritul - comoara perenă a oricărei fiinţe - spre o maturitate ce nu se măsoară în ani ci în gânduri înţelepte şi clipe conştiente. Ceasul timpului e acelaşi pentru toţi dar pentru fiecare el bate, ticăie diferit în funcţie de trăirile sufletului nostru. Prin clepsidra anului 2009 s-au scurs clipe şi bune şi rele. M-am adăpat din apele cristaline ale bucuriilor,ale împlinirilor dar şi din apele tulburi ale tristeţii şi ale dezamăgirilor. Am gustat din pocalul cu miere al satisfacţiilor,al iubirii dar şi din pocalul cu pelin al eşecurilor şi regretelor.Am învăţat că nu poţi sorbi din cupa vieţii doar clipe dulci ci trebuie să cunoşti şi clipele amare pentru a evolua şi a fi deplin conştient de măsura fiinţei tale.Dumnezeu mi-a dat din fiecare câte puţin pentru a înţelege că această lume în care trăim conţine dualism.De exemplu,întâlnim adesea un caracter dual:alb-negru,cald-rece,zi-noapte etc.Vreau să cred că fiecare experienţă a fost o cărămidă pentru a construi un edificiu sigur-o personalitate matură şi echilibrată-care nu se va dărâma la intemperiile ce se vor abate asupra sufletului meu în anii ce vor urma.Atunci când un an stă să se termine şi altul nou să-i ia locul,mă retrag în cochilia sufletului meu şi descopăr o perlă preţioasă pe care o dăruiesc lui Dumnezeu.Ascult în tăcere vocea interioară ce mă îndeamnă să-i înalţ Lui Dumnezeu o rugăciune de laudă şi mulţumire.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anul ce l-am trăit pentru că m-a îmbogăţit cu clipe ce au ars în mine balastul indiferenţei ce s-a depus uşor de-a lungul timpului.Chiar dacă pe chipul meu au mai apărut câteva fire subţiri,amprente ale timpului-ici colo câte un rid-inima mea nu a făcut riduri pentru că inima poate păcăli timpul,îl poate transcede dacă ea este hrănită cu iubire.Am putut în acest an să-mi ţin aproape prietenii,acei oameni merituoşi ce m-au susţinut cu iubire pe drumul vieţii.Am învăţat ce înseamnă încrederea,iertarea şi să fii tu acelaşi în orice împrejurare.Am învăţat câteva lecţii valoroase.Să nu te arunci cu capul înainte atunci când vrei să acţionezi,ci să stai să-ţi acorzi o clipă de gândire,să fii doar tu cu tine pentru a evita consecinţele deciziilor pripite.Am conştientizat că din moment ce un lucru s-a dărâmat,cu greu îl mai poţi reconstrui şi nici timpul,nici regretele nu te mai ajută să recuperezi ce ai pierdut.
Îi multumesc lui Dumnezeu pentru că a mai trecut un an şi am descoperit cine mi-a fost aproape,pentru oamenii de lângă mine care mi-au arătat calea iubirii,cu sens dublu-să iubeşti şi să fii iubit.Când un an se sfârşeşte,înţeleg că viaţa are ciclicitate,că un lucru se încheie pentru ca altul să înceapă.
Un an nou a început cu visuri ce îşi au rădăcina în anul ce a trecut,cu dorinţe şi speranţe noi şi cu acelaşi suflet dornic de a învăţa,de a experimenta şi de a trăi la intensitate maximă fiecare clipă a anului 2010.



11 ianuarie 2010

marți, 5 ianuarie 2010

IARNA-PEISAJ DE BASM

E decembrie.Cerul e îmbrăcat cu o mantie pufoasa,gri-închis pentru a se apăra de frigul de afara.Aştept cu înfrigurare ca Crăiasa Iarna să aducă pe pământul dezgolit zăpada-covor de pace şi curăţenie-din Palatu-i de Cristal pentru a îmbrăca în alb străzile noroioase.
Dis-de dimineaţă îşi face apariţia Crăiasa Zăpezii,îmbrăcată în alb iar pe cap purtând o coroniţă brodata cu flori de promoroacă.Începe să presare peste tot în jur pulbere albă şi fină,o pulbere magică ce dă impresia că eşti într-un ţinut de basm.Mă îndrept spre fereastră pentru a privi primii fulgi de nea care cad cu bucurie,nerăbdători să îmbrăţişeze pământul gol şi pustit de doruri grele şi să-l acopere cu o mantie groasă şi scânteietoare pentru a-i alunga clipele de solitudine.Focul din sobă mă îmbie la visare şi mă duce în trecut,la anii copilăriei.În mine reînviu amintirile udate de lacrimile durerii şi ale bucuriei.Amintiri ce parcă focul interior le arde,le purifică de tot ce e efemer,murdar şi amar.Acum privesc cu ochi de copil tot ce se intâmplă în jurul meu.Melancolia clipelor de ieri se împleteşte cu existenţa vivace a prezentului.Ies afară,bucuroasă pentru a privi mai îndeaproape tabloul sublim al iernii pe care viaţa îl pictează în culorile vii ale dragostei şi armoniei. Nişte păsărele zgribulite îşi scutură aripile de zăpadă privind cu uimire şi încântare decorul pictat în alb.
Fulgii de zăpadă ce cad neîntrerupt din cer ca un potop de albe visuri,îmi par în aceste clipe de o nespusă bucurie,în care mă simt din nou copil,nişte îngeraşi veseli şi indrăgostiţi ce dansează fericiţi prin văzduh,purtându-mă într-o lume de poveste.Ei valsează uşor pe acordurile fine ale Naturii,lăsându-mă si eu purtată în dansul bucuriei împreună cu tot Pământul.Copacii sunt decoraţi cu beteală ca pentru sărbătoare de către Crăiasa Iarna.Albul Naturii îmi dă un sentiment de calm,de serenitate,de puritate şi iubire.Iau în palme zăpadă fină şi rece pentru a simţi fiorul iernii.Fac bulgări din omăt şi modelez un om de zăpadă.Se aud pe uliţă glasuri de copii ca nişte clinchete de clopoţei ce dau startul la bucurie şi joacă.Câţiva copii se îndreaptă cu săniile nerăbdători spre derdeluş,amintindu-mi de clipele in care copil fiind mă bucuram de belşug de zăpadă,aruncându-mă în nămeţii albii şi răcoroşi.
Intru în casă revigorată de atmosfera de iarnă şi de călătoria de pe tărâmul magic al zăpezii.Mă aşez cu obrajii îmbujoraţi lângă soba care arde,având în mâini o cană cu ceai fierbinte ce împrăştie în cameră un parfum discret de tei şi măceşe,gândindu-mă cum Zâna Iarnă ne aduce tuturor bucurie,visare,copilărie,belşug,bunătate şi entuziasm.Ea presară peste inimile noastre pulbere de pace şi veselie,dorinţa de a ne simţi din nou copii cu sufletele pure şi pline de speranţă.
5 ianuarie 2010