Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2013

Petale de cuvinte

Transform ploaia de gânduri în petale de cuvinte,  le aştern în calea clipelor grăbite, să le oprească paşii, să pot privi prezentul în ochii-ţi limpeziţi de regretele dragostei, care s-a pierdut printre ramuri de suflet. Vreau să fur o rază din sufletu-ţi curat, să-mi învăluie gândurile cu un fum de vise… vântul pribeag şi năuc să-mi spulbere îndoiala cu ecoul surâsului tău. Acoperă-mă, iubite, cu un văl de cer, străpuns de lacrimile îngerilor. Fii blândă adiere de vânt pentru inima-mi arsă de dor şopteşte-mi ale zărilor cuvinte, îmbrăţişate de al tău sărut care poartă masca unui apus, misterios legământ.

Vis cu fluturi

Un roi de fluturi se joaca de-a v-aţi ascunselea în sufletul meu. Îmi lasă pe gene nectarul iubirii cules din petalele unei clipe, numită – lacrimă... Învăţ zborul   între două anotimpuri - al vieţii şi al morţii; găsesc fâlfâit de dragoste,   imbrăţişarea unui vis cu fluturi,   ce-mi amintesc de tine. 

Dincolo de tacere... e iubirea.

Uneori, e nevoie de acea t ăcere plină de înţelesuri. Consider că cele mai importante lucruri din viaţă nu pot fi transpuse in cuvinte şi nici nu este nevoie, pentru a nu le altera acea aură de mister. Dincolo de tăcere, există un suflet încărcat de mii de taine, care aşteaptă să fie descoperit, înţeles şi iubit.  Se spune ca: tăcerea este de aur. În unele situaţii, e de preferat să taci când constaţi că cuvintele nu pot îmbrăca toate simţămintele interioare. Tăcerea profundă este arma cu care luptă sufletele evoluate. Atunci când suferi, tăcerea te poate atinge, dar sufletul nu încetează să-şi rostească marile adevăruri. Am observat că iubirea are o calitate minunata, printre altele: îţi dă acea stare de a fi special. Iubirea pe care am primit-o din partea familiei, din partea prietenilor, a necunoscuţilor mă face să mă simt o persoană specială în viaţa lor. Şi cine nu-şi doreşte să fie special, unic pentru cineva anume. Asta face dragostea. De multe, ori nu ne dăm seama de asta,

Parfumul poemelor de ieri

Primăvara culege lacrimi din cer, când blânde lăcrămioare înfloresc, ne lasă parfumul poemelor de ieri clipele fericite cu dor greu se plătesc. Apusuri se aruncă în mări astrale se contopesc cu şoaptele norilor ca muritorii să renască prin visare să culeagă dulcele nectar al zorilor. Pe un câmp de visuri însângerate, mi-am răstignit nevoia de cuvânt să pot culege surâsurile cenzurate în timpul când tu îmi erai absent. Am păşit agale prin gânduri de stele. m-am tolănit în dorinţe vindecătoare pe buzele vieţii au curs cuvinte grele sărutul durerii e o atingere trecătoare. Tristeţile neplânse mi le-a luat vântul s-au aşezat în petalele unei amintiri. Soarele îmi trezeşte şi alintă prezentul Vreau să plantez în suflete trandafiri.

Mi-e dor...

Mi-e dor de copilărie, când zilele îmi erau impregnate de entuziasm şi candoare, când nu mă gândeam să-mi cenzurez trăirile, când nu trebuia sa ştiu de reguli, ca sa intru în jocul vieţii, când nopţile îmi erau mângâiate de visele cu zâne, când nu uitam să zâmbesc, când nu-mi păsa de cine mă acceptă, când trăiam clipa doar cu sufletul şi nu cu mintea... Mi-e dor de acele momente în care apropierile erau sincere, calde, de neuitat… Mi-e dor de acele mărunţişuri ale vieţii, care zornăiau foarte tare în fiinţa mea, de acele nimicuri care-mi umpleau visurile până la refuz… cu bucurie. Mi-e dor să mă joc prin iarba stropită de rouă, să simt cum verdele îmi atinge fiecare celulă şi mă face să mă simt vie... Mi-e dor să mă arunc în căpiţa cu fân, să-mi amestec gândurile cu florile de câmp, să stau întinsă pe spate şi să călătoresc cu norii undeva departe, într-o lume, în care timpul să nu conteze... Mi-e dor să mă furişez cu vântul în colţurile fiecărui vis, să simt atingerea anotimpului