Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 28 iunie 2013

Petale de cuvinte

Transform ploaia de gânduri


în petale de cuvinte, 

le aştern în calea


clipelor grăbite,


să le oprească paşii,


să pot privi prezentul


în ochii-ţi limpeziţi


de regretele dragostei,


care s-a pierdut


printre ramuri de suflet.


Vreau să fur o rază


din sufletu-ţi curat,


să-mi învăluie gândurile


cu un fum de vise…


vântul pribeag şi năuc


să-mi spulbere îndoiala


cu ecoul surâsului tău.


Acoperă-mă, iubite,


cu un văl de cer, străpuns


de lacrimile îngerilor.

Fii blândă adiere de vânt


pentru inima-mi arsă de dor


şopteşte-mi ale zărilor cuvinte,


îmbrăţişate de al tău sărut


care poartă masca unui apus,

misterios legământ.





miercuri, 12 iunie 2013

Vis cu fluturi


Un roi de fluturi se joaca


de-a v-aţi ascunselea


în sufletul meu.


Îmi lasă pe gene


nectarul iubirii


cules din petalele unei clipe,


numită – lacrimă...


Învăţ zborul 


între două anotimpuri -


al vieţii şi al morţii;

găsesc fâlfâit de dragoste, 


imbrăţişarea unui vis cu fluturi, 


ce-mi amintesc de tine. 

luni, 10 iunie 2013

Dincolo de tacere... e iubirea.


Uneori, e nevoie de acea tăcere plină de înţelesuri. Consider că cele mai importante lucruri din viaţă nu pot fi transpuse in cuvinte şi nici nu este nevoie, pentru a nu le altera acea aură de mister. Dincolo de tăcere, există un suflet încărcat de mii de taine, care aşteaptă să fie descoperit, înţeles şi iubit. 
Se spune ca: tăcerea este de aur. În unele situaţii, e de preferat să taci când constaţi că cuvintele nu pot îmbrăca toate simţămintele interioare. Tăcerea profundă este arma cu care luptă sufletele evoluate. Atunci când suferi, tăcerea te poate atinge, dar sufletul nu încetează să-şi rostească marile adevăruri.
Am observat că iubirea are o calitate minunata, printre altele: îţi dă acea stare de a fi special. Iubirea pe care am primit-o din partea familiei, din partea prietenilor, a necunoscuţilor mă face să mă simt o persoană specială în viaţa lor. Şi cine nu-şi doreşte să fie special, unic pentru cineva anume. Asta face dragostea. De multe, ori nu ne dăm seama de asta, considerăm că e ceva firesc, banal, ca cineva să ţină la tine. Însă în momentele mai grele, conştientizăm fiecare gând, cuvânt, gest care vine din partea cuiva drag şi îi atribuim sensuri adânci. Iubirea îmbracă mai multe forme, dar are aceeaşi sursă: Dumnezeu. Iubind simţi că urci spre cea mai înaltă treaptă a conştiinţei. 
Am înţeles că e minunat să fii iubit, dar mai mult înseamnă să poţi iubi.Când iubeşti, iei contact cu o lume care te înnobilează, renunţi să mai lupţi pentru ceva ce nu are sens, ci ajungi să crezi că singura modalitate de a te simţi împlinit este să dăruieşti. Când iubeşti, descoperi un miracol în orice lucru.


miercuri, 5 iunie 2013

Parfumul poemelor de ieri




Primăvara culege lacrimi din cer,
când blânde lăcrămioare înfloresc,
ne lasă parfumul poemelor de ieri
clipele fericite cu dor greu se plătesc.

Apusuri se aruncă în mări astrale
se contopesc cu şoaptele norilor
ca muritorii să renască prin visare
să culeagă dulcele nectar al zorilor.

Pe un câmp de visuri însângerate,
mi-am răstignit nevoia de cuvânt
să pot culege surâsurile cenzurate
în timpul când tu îmi erai absent.

Am păşit agale prin gânduri de stele.
m-am tolănit în dorinţe vindecătoare
pe buzele vieţii au curs cuvinte grele
sărutul durerii e o atingere trecătoare.

Tristeţile neplânse mi le-a luat vântul
s-au aşezat în petalele unei amintiri.
Soarele îmi trezeşte şi alintă prezentul
Vreau să plantez în suflete trandafiri.





marți, 4 iunie 2013

Mi-e dor...

Mi-e dor de copilărie, când zilele îmi erau impregnate de entuziasm şi candoare, când nu mă gândeam să-mi cenzurez trăirile, când nu trebuia sa ştiu de reguli, ca sa intru în jocul vieţii, când nopţile îmi erau mângâiate de visele cu zâne, când nu uitam să zâmbesc, când nu-mi păsa de cine mă acceptă, când trăiam clipa doar cu sufletul şi nu cu mintea... Mi-e dor de acele momente în care apropierile erau sincere, calde, de neuitat…
Mi-e dor de acele mărunţişuri ale vieţii, care zornăiau foarte tare în fiinţa mea, de acele nimicuri care-mi umpleau visurile până la refuz… cu bucurie. Mi-e dor să mă joc prin iarba stropită de rouă, să simt cum verdele îmi atinge fiecare celulă şi mă face să mă simt vie... Mi-e dor să mă arunc în căpiţa cu fân, să-mi amestec gândurile cu florile de câmp, să stau întinsă pe spate şi să călătoresc cu norii undeva departe, într-o lume, în care timpul să nu conteze...
Mi-e dor să mă furişez cu vântul în colţurile fiecărui vis, să simt atingerea anotimpului în care oamenii se simt, fără cuvinte, fără reproşuri… acolo unde înfloreşte doar iubirea. Mi-e dor să vorbesc cu florile, să-mi ascund lacrimile, surâsurile, frământările, neputinţele, fericirile în petalele lor, să le culeg visele, gândurile şi să le pun într-o vază, în cămăruţa inimii.  Mi-e dor să mă joc cu fluturii, să gust nectarul florilor, să se nască în mine sărutările şi râsetele primăverii.
Mi-e dor să dansez cu păsările, să ating cu aripile fericirea, să simt libertatea de a fi… Să fiu una cu zborul, cu Cerul! Mi-e dor să-mi odihnesc mintea lângă izvorul, unde curg gânduri ce nu înşeală, în pădurea unde aud doar vuietul Naturii şi  zgomotele lumii se opresc… Mi-e dor de liniştea din zori, în care Dumnezeu îmi deschidea inima spre El şi îi vorbeam cu încredere, aşa cum un copil o face cu tatăl său.
Mi-e dor de iubiri care au păstrat în suflet apusuri fierbinţi, care au lăcrimat odată cu ploaia, care şi-au strigat dorul odată cu marea şi au cântat nenorocul cu pescăruşii. Mi-e dor de cuvinte care nu mint, de atingeri care nu dor, de îmbrăţişări care nu ucid, de priviri care nu se ascund, de oameni care mă simt în totalitate şi care vibrează cu mine în trăirea iubirii. Mi-e dor să mai păşesc pe covorul de stele, atunci când o făceam visând.
Mi-e dor de noi. Îţi aminteşti cum tăcerile noastre îşi vorbeau? Cum lacrimile noastre se contopeau într-un singur zâmbet?
Mi-e dor de tine, de mine…