Lavi en rose

Şi în acest an, mi-am deschis larg sufletul faţă de cei din jur. Asemenea unei cărţi deschise pe care o pot citi toţi. Nu e uşor să faci asta, pentru că inevitabil te expui părerilor şi judecăţilor oamenilor. Iar unii pot citi doar ceea ce vor, ce le convine. Însă e satisfăcător când primeşti din partea cititorilor un feedback pozitiv. În cartea mea există tot felul de poveşti: de durere, de dor, de bucurie, de iubire… Printre cuvinte, mulţi aţi găsit mângâiere, lumină, vindecare, visuri dragi care s-au sfărâmat şi pe care le-am construit împreună. Dar cartea lui 2014 se cere citită până la ultima filă. Am scris-o cu lacrimi fierbinţi, înmuindu-mi inima în cerneala visurilor şi am încercat să înţeleg fiecare cuvânt adus pe aripile vieţii. Am avut multe întrebări şi am primit puţine răspunsuri. Am dorit să înţeleg de ce unii oamenii s-au comportat într-un anumit fel, de ce nu au mai dorit să-mi împărtăşească din bucuriile şi tristeţile lor. Şi am înţeles într-un final că unii oame...

Viaţa e ca o sabie cu două tăişuri… Îţi două opţiuni: Ori te ridici de jos, ori continui să-ţi plângi de milă. Ori lupţi, ori capitulezi în faţa ei. Cale de mijloc nu există. Eu sunt o luptătoare de profesie. A trebuit să lupt pentru viaţă, pentru timp, să-l conving să fie de partea mea… Dacă-mi dau jos platoşa iubirii, se văd cicatricile vieţii. Peste ele am pus bandajul cuvintelor... Mi-am anesteziat durerea prin scris. Viaţa e ca o linie sinuisoidală te urcă până la cer şi te coboară până în adâncurile durerii. Nimic nu e constat pe lumea asta. Totul se schimbă şi e relativ. Învăţăm că problemele se suportă mai uşor luptând împreună, dându-ne mâna reciproc pentru a ne ridica de jos, pentru că fiecare la un moment dat va fi acolo… Încercările sunt pietre în drumul nostru, nu stânci de netrecut. Le dăm la o parte şi ne continuă călătoria. Poate vom întâlni serpentine, denivelări… Viaţa e un sport extrem, îndrăznesc să afirm. Aş asemăna-o cu alpinismul. Trebuie să urcăm tot mai ...

"Afara ninge linistit si-n casa arde focul..." Sa petrecem ultima duminica din an, relaxandu-ne si meditand la toate trairile din acest an. Eu aleg sa citesc o carte buna, ceva motivational, sa urmaresc un film de calitate, sa impartasesc cu ceilalti ceea ce scriu si sa ascult ceva muzica de suflet sau de sezon, cum ar fi  Queen ,   Celine Dion ,   Michael Bublé   si altii... Timpul in care am investit cea mai mare dragoste, nu se pierde... O duminica frumoasa tuturor! Home

Poezia de mai jos, are o poveste frumoasă, ce imi trezeşte amintiri dragi şi emoţii de neuitat.Era prin 2007, cand o compuneam.Cineva, cu suflet deosebit a avut plăcerea să mi-o recite, s-o facă cunoscuta oamenilor, in cadrul unei emisiuni  la postul tv, DDTV. Acum, aceasta poezie, este deja publicata. Se numeste "Sa fiu" si o ofer cu drag si cititorilor de pe facebook:  Doamne, nu-ţi cer alese comori; Dă-mi doar dragoste, de vrei. Pe cerul Tău să fiu o vie stea ce demn îşi poartă lacrima. Revarsă a dragostei lumină peste fiinţa iubită, ce mă-nalţă. Să fiu o clipă de dor în eternitate, ce aduce iubire, lumină şi serenitate. Să fiu un dulce strop dintr-un izvor, ce suspină dorul cel mai arzător. Să fiu o albă, încântătoare floare, ce-i şopteşte cu drag unui fluture: – Mângâie-mă, alină-mi a mea durere… Să fiu o pasăre pe un cer cu soare, ce cântul şi-l poartă în trista zare. Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă, Că viaţa-i bucurie şi ...

Zilele astea e asa o goană după lucruri, am observat că oamenii au fost preocupati mai mult sa-l caute cu inima pe Mos Crăciun, decât pe Iisus Hristos, au fost preocupati mai mult de ceea ce vor manca sau unde vor petrece, decat sa se gandeasca la motivul principal, uitând ce e cu adevărat important: de Dumnezeu, de venirea pe lume a Mantuitorului, de propriul suflet. Am observat ca multi tineri a u ales să petreaca in cluburi. Si mă întreb, oare din 360 si ceva de zile, o zi, doua, nu puteau sa o petreaca in onoarea Mântuitorului. Dacă e o sărbătoare sfântă, ce legătură e între Hristos şi degradarea morală din cluburi? Creştini inseamna pe urmele lui Hristos... Deci, răspunsul e evident. Eu consider că ar trebui să ne facem timp să medităm la iubirea lui Dumnezeu si a Fiului Său. Să ne facem timp să-i mulţumim prin gândurile noastre bune, prin faptele noastre nobile faţă de semeni. Să imităm compasiunea, iertarea şi iubirea Lui. Să ne facem timp să ne rugăm pentru noi şi pentru al...

Mulţumesc, Doamne, pentru încă o zi, pentru minunea de a fi, de a putea încă o dată saluta soarele şi a-mi limpezi trăirile în albastrul cerului, de a simţi iubirea celor dragi, de a aprecia fiecare clipa şi a-i găsi rostul, de a inspira pe cei care-mi privesc inima, de a face din fiecare cuvânt o scară pentru a atinge Cerul. E o minune să iubeşti şi sa fii iubit in aceeaşi măsură.  Mă bucur atunci când primesc un dar, pe care poate că nu pot să-l ating, dar îl simt şi mă face fericită: cum ar fi un zâmbet, un cuvânt, o încurajare, o îmbrăţişare, ceva ce vine din inimă. Însă şi mai mult mă bucur când pot eu dărui cuiva bucăţele din sufletul meu. Mulţumesc tuturor acelora care există în viaţa mea şi prin lucruri mărunte îmi fac clipele mai frumoase şi îmi dau forţa să continui călătoria numită Viaţă. Va doresc o săptămână plină de binecuvantari minunate şi să aveţi lângă voi oamenii dragi!

Mi-am zis de multe ori, în clipele de singurătate ce-mi amorţeau entuziasmul că viaţa e un animal de pradă. Uneori, ea mi-a arătat privirea-i fioroasă, dornică de a se năpusti asupra visurilor mele şi a muşca cu sete din liniştea obţinută cu un preţ scump. Da, liniştea nu e gratis! O aştepţi, dar ea vine greu… Mai întâi trebuie să faci cunoştinţă cu furtuna şi să-i ţii piept şi de abia apoi, în suflet ţi se aşează un porumbel al împăcării. Înainte de calmitate, asemenea mării, am clocotit în iubirea furtunoasă, m-am lăsat purtată de vântul îndoielilor, de valul amânărilor, lovindu-mă de stâncile tăcerii. Da, timpul te fugăreşte, viaţa te pune la pământ… Şi ce faci atunci? Gândiţi-vă cum reacţionează cineva când e urmărit de un animal sălbatic… Fuge mai repede de cât se aştepta, îşi sporeşte forţele. Şi chiar dacă e prins şi pus la pământ, se luptă cu şi mai mare îndârjire… Când viaţa m-a pus la pământ, m-am luat la trântă cu ea, Şi dă-i şi luptă! Cine a spus că e uşor, că o să în...

Chiar dacă toată lumea m-ar părăsi iubirea de cuvânt ar rămâne în mine. S-a născut în adâncurile mele, din dorinţa de a fi copil; creşte cu fiecare vis, se transformă cu fiecare lacrimă, în poezie. Lavinia Niculicea

A iesit din nou soarele si cu ocazia asta am primit o portie de inspiratie... Sper sa va aduc si eu soare in suflet prin urmatoarele versuri: După atâta frig şi ploaie, soarele din nou a răsărit, inima începe să ne fie vioaie, în suflet speranţa a înmugurit. Timp de o lună au căzut peste noi stropi de întristare parcă cerul de pământ era rupt, noi, oamenii, lăsaţi în visare. Dar, iată, că nişte raze sfioase au coborât din caleaşca de vise să ne aducă clipe mai luminoase pe file de iarnă în alb scrise… Învăţam un cântec de speranţă pe notele anotimpului din noi, să culegem ghiocei în dimineaţa unei primăveri aşteptată de amândoi. 12.12.2014  Autor:  Lavinia Elena Niculicea )

Scârţâie sub picioare vis de diamante  pe cărarea timpului... Pădurea a înverzit  la lumina sufletului tău.  De atâta căutare, dorul a îngheţat. Amintirea ta e un foc ce topeşte clipele - sloi de amăgire. Lavinia Elena Niculicea

Mi-a fost sete de alb,  de visuri înveşmântate   în sărbătoare,   de emoţia primei zăpezi,   de viaţă...   Mi-a fost sete să strâng   în palme visul de copil   cuminte,   care aşteaptă mereu   darul... iubirii 5.12.2014

Iubite, ne cad pe aripi ninsori de decembrie, ce ne îngreunează zborul,  dar le topim prin surâsul dragostei. Pe albul zăpezii scriu dorul, zbuciumul, dorinţa ca cerul să plângă doar din dragoste iar setea de viaţă s-o purtăm mereu în noi... Îmi înmoi visurile în lacrimile de sloi şi scriu poeme viscolite de al tău suflet. Lavinia Niculicea

Dragi prieteni, va ofer cu bucurie cel mai recent videoclip in care am pus toata dragostea.  Versurile imi apartin,( Lavinia Elena Niculicea );   Muzica:  Secret Garden  (Sometimes when it rains)!  Sper sa va placa! Frunze colorate de dor...

Întâlnim tot mai des la semenii noştri o atitudine care mie personal mi se pare cea mai respingătoare... Mă refer la: mândrie, aroganţă, îngâmfare. Unii chiar abuzează de aceste "calităţi". Ştiţi acei oameni care se dau mari şi tari, adopta o atitudine de superioritate? Ii observi după privire şi după limbajul corpului. Îşi dau ochii peste cap, gesticulează din mâini ca să arate prin toţii porii cât sunt ei de buni, de grozavi, însă în definitiv dacă îi analizezi în profunzim e nu ştiu nimic şi sunt atât de mărunţi. Cineva spunea că: Omul îngâmfat întotdeauna este mic la suflet. Întotdeauna am admirat oamenii modeşti, umili, simpli ca şi atitudine, dar atât de complecşi ca structură mentală şi sufletească. Oameni care deşi ştiu atât de multe, nu vor să îţi arate asta şi îţi dau impresia că mai au de învăţat. Oameni care sunt discreţi, dar în a celaşi timp iţi lasă sentimentul că sunt aproape de tine. Doamne, ce frumosi sunt astfel de oameni! Respect oamenii naturali, sim...

Da, avem un nou Preşendinte, însă luptele continuă şi problemele sunt încă aici… E multă euforie şi entuziasm în aceste zile, însă eu zic că bucuria nu prea ţine mult şi că ne aşteaptă zile grele pentru a schimba lucrurile. E un drum lung şi chiar dacă e pavat cu intenţii bune, uneori e greu de străbătut şi destinaţia nu e mereu cea dorită. Vorba lui Eminescu: "La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă…" De aici încolo, oa menii nu mai înghit nişte simple cuvinte, promisiuni, care le lasă sufletele goale, ci sunt flămânzi după fapte, lucruri concrete. Trebuie ca noul conducător să confirme toată încrederea investită în el, toată susţinerea şi energia dăruite. Este o grea răspundere… În viaţa celui care conduce trebuie să primeze principiile sănătoase şi interesele cetăţenilor pentru a aduce ceva bun şi constructiv în societate. Pe de o parte e de înţeles aceasta euforie. Au trecut 25 de ani de la Revoluţie, în care oa...

Trăim într-o societate consumistă, în care scara valorilor s-a inversat, aceasta dorinţă nebună de a avea este echivalentă cu a fi. Omul nu mai este apreciat pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce el are. Valorile nu mai sunt preţuite... Lucrurile tind să fie mai importante ca oamenii. Tehnologia incet, incet ocupa locul sentimentelor. Lucrurile devin mari, iar sufletele mărunte... Este o criză de sentimente măreţe, de idei frumoase, iar din această cauză ne-am p ierdut identitatea sufletească. Nu mai ştim cine suntem, cum ar trebui să fim, ce să iubim, de ce existăm, cât valorăm, unde am ajuns...  Oamenii pentru a se redefini au nevoie să se întoarcă la valorile adevărate, să-i iubească pe ceilalţi şi să tragă foloase din lucrurile dobândite, nu să iubească lucrurile, încât să uite de cei de lângă ei. Trebuie să construiască mai mult în interior şi mai puţin în exterior. Lavinia Niculicea

Oh, tu, linişte albastră, Mi-ai strâns în braţe zarea Să pot auzi de la fereastră Cocorii ce-şi cântă plecarea. Oh, tu, linişte albastră, Mă înfăşori c-un şal de dor Să simt iubirea cea măiastră Cum trece prin viaţă-n zbor. Azi, te scriu cu liniştea mea, E albastră ca atunci când iubeşti Ochii ce îţi privesc profunzimea. Ale iubirii semne îmi spun cine eşti. Că tu poţi fi frântura mea de cer Cu seninul clipelor de primăvară Doar tu ai descoperit al meu mister În liniştea albastră ce ne-nconjoară. 13.11.2014 Lavinia Niculicea Vă ofer cele mai recente versuri, dragi prieteni! Sper să va regăsiţi în "Liniştea mea albastră". O seară frumoasă!

Să poţi să speri când totul se dărâmă. Să poţi să crezi când viaţa ţi-e o dramă Să încerci să cuprinzi tot necuprinsul. Să poţi să-ţi ridici din ruine, visul... Să zâmbeşti când zilele aduc furtună Să poţi iubi când totul în jur e ură. Să dăruieşti totul când nu primeşti nimic Să-ţi ştergi lacrimile făcute de inamic. Să poţi lupta când rănile te dor, Chiar de cazi la pământ şi nu ţi-e uşor Să poţi învingi în viaţă mereu prin iubire Atunci în dar vei primi cununa de fericire! Lavinia Niculicea

Nu putem să fim în fiecare moment al vieţii noastre surâzători, aşa  cum nici soarele nu străluceşte cu aceeaşi intensitate sus pe cer, uneori el lasă ca norii să-l acopere, să-şi acorde clipe de  regăsire…  La fel şi noi, oamenii, avem momente în care ne pierdem strălucirea, ne lăsăm acoperiţi de ceaţa lucrurilor neînsemnate sau pur şi simplu sufletul nostru nu mai are forţa de a alerga…  Avem momente când aripile ni se rănesc în spinii vieţii şi nu mai putem zbura, avem momente când doar ne târâm, tragem de noi, pentru că viaţa nu ne atinge doar cu raze de soare, uneori ne mai stropeşte şi cu ploaie, după caz furtuni…  Am învăţat că viaţa nu e doar pictată în roz, uneori  înseamnă alb  şi negru, lumini şi umbre, aceste contraste sufleteşti care ne guvernează…  Am învăţat că uneori te poţi prăbuşi din nimicuri, alteori stai în  picioare, chiar dacă eşti îmbrâncit…  Nu ştim cum să reacţionăm la loviturile vieţii, care e  s...

Împărtăşesc cu voi cele mai recente gânduri şi sper să vă facă plăcere să le citiţi: Avem multe de învăţat de la Natură. Eu o numesc maestra noastră, pentru că ea ne învaţă încontinuu despre dăruire, despre frumuseţe, despre acceptare, despre puterea de a înfrunta şi de a te adapta condiţiilor vitrege, despre împărtăşirea acea plină de bucurie, despre seninătate şi tihnă sănătoasă, despre răbdare, despre iubirea divină, care nu se irită din orice, care nu se schimbă nicioda tă, indiferent de durerile suportate, care oferă oricui, oricât. Aţi observat cum Cerul ne dăruieşte ploaia - lacrimi de înger -, soarele ne dăruieşte lumina - privirea senină a lui Dumnezeu -, stelele ne strecoară în inimi o clipă de magie, când strălucesc ca diamantele peste pământ? Aţi observat cum pământul ne oferă hrană, indiferent dacă suntem buni sau răi? Aţi observat cum sămânţa răbdătoare încolţeşte şi nu renunţă chiar dacă ştie că e nevoie de timp şi încercări până să rodească? Dacă am sta să privim...

Ce am fi noi, oamenii, fără amintiri? Poate, umbre deposedate de trup? Lacrimi neplânse la vremea lor, clipe ce se scurg printr-o clepsidră cu sticlă mată? Amintirile ne duc spre oamenii pe care i-am iubit, care nu pot fi uitaţi, spre lucrurile trăite ce au lăsat dâre, pe care doar inima le recunoaşte. Ce am fi noi, oamenii, fără iubire? Dacă nu am avea iubire, nu am avea nimic. Dacă nu am fi iubire, am fi nimeni. Dacă nu am trăi iubirea, am fi morţi în uitare şi singurătate. Iubirea creează suflete noi din aluat vechi, care dospesc la bunătatea şi căldura ei. Iubind şi noi, la rândul nostru creăm…Un cuvânt, un cântec, o îmbrăţişare, o atingere poartă pecetea dragostei. Ce ne apropie de o altă fiinţă, ce ne îndeamnă să o cunoaştem, să-i atingem inima, dacă nu dragostea?

Iubirea ta-i un fulger ce despică în două, inima: o parte vrea să fugă de iubire cealaltă tânjeşte după clipa de dor şi amintire. Un zbor înalt de retrăiri – furtună cu vânt de amăgiri. Ploi de septembrie trec prin mine cu gust dulce de melancolie. Iubite, vreau să gust cu sete din lacrima-ţi muiată în agonie, să fiu una cu tine pe vecie! Aprinde-mă cu soarele-ţi din privire, să-mi poată înflori muguri de speranţă în gândurile cu parfum de toamnă... Privesc cum frunzele de dor se scurg ofilite de al dragostei amurg. În ochi îmi lăcrimează un ultim vis, ce opreşte destrămarea iubirii – etern şi neînţeles paradis. Lavinia Elena Niculicea

Ai plecat fără un cuvânt, o îmbrăţişare N-ai lăsat pe prispa vieţii nici o floare. Eu primesc în gând scrisorile aşteptate, Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate. Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem, Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem… Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise Ne vom îmbrăca cu ploi de stele interzise. Ai plecat desculţ pe o cărare de toamnă, Cine liniştea-n suflet de acum o să-mi toarnă? Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune. Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze Urme neclare, un anotimp cu năstruşnice muze… Lavinia Elena Niculicea 24.10.2014

Te aştept la răscruce de vis Să salvăm anii căzuţi în abis Vom escalada muntele din noi Având iubirea, busolă pentru doi. Te aştept pe un mal atins de cuvânt Cu marea voi face un legământ, Să-mi spele trăirea cu-n val de iubire Voi aduna clipele ce par să se deşire. Te aştept unde îngerii nu au nume Din ale lor aripi vor curge poeme Vom inventa sentimente fără vină În descântec de cer cu lună plină. Te aştept într-un colţ sfios de gând Acolo unde visele nu mi le vând. Îţi voi scrie, străinule, peste veacuri Stihuri mângâiate de-ale dragostei leacuri. Lavinia Niculicea 22.10. 2014