Ninge la fereastră

A venit iarna, mai devreme decât ne aşteptam, aşa spunem mereu,
nu-i aşa? De fiecare dată, ea e imprevizibilă. Pesemne, i-a fost dor de noi... Mie, nu! Recunosc, iarna nu e anotimpul meu favorit... Nu 
prea mă împac cu frigul, ceaţa, gheaţa. Îmi place mult prea mult prospeţimea primăverii, căldura verii. Doar atunci când ninge, pot să spun că mă atrage iarna. 
A început de ieri seară să cadă câte un fulg, dar nici acum n-a stat! Ninge ca-n poveşti, ceea ce mă face să zâmbesc inocent, să simt fiorul iernii, aşa cum o făceam în copilărie. Un roi de fluturi albi, mari, pufoşi şi veseli căd din cer. Parcă, cerul i-a aruncat cu putere pe pământ, să-l îmbrace în puritate. M-am uitat mai bine pe fereastră, şi într-adevăr erau mulţi fluturi speciali… unii care sunt făcuţi din nea. Uimirea mi s-a transformat în bucurie, pentru că erau primii fulgi de zăpadă din acest an.

Mi-a fost mare sete de alb, de visuri înveşmântate în sărbătoare, de emoţia primei zăpezi, de viaţă... Mi-a fost sete să strâng în palme visul de copil cuminte, care aşteaptă mereu darul... iubirii. Şi pentru a rămâne în această atmosferă de iarnă, vă ofer poezia următoare: 

Ninge la fereastră

Ninge la fereastra... gândului negru,
îl îmbracă în albul munţilor din cer,
simt că respir răcoarea lacrimilor
îngheţate pe un ram de amintire.

Ninge la fereastra... sufletului însetat
de tăcutele zâmbete uitate în noi, 
îmbrăţişez fiecare fulg de stea albastră,
care topeşte întristarea unui început târziu.

Un văl de brumă se aşterne în aşteptarea
dragostei, fâlfâit de aripă divină....
Îmi creşte un dor, de inimă nebună
sub zăpada bătătorită de paşii timpului.

Lavinia Elena Niculicea

27.11.2013