Treceți la conținutul principal

In Memoriam Laura Stoica



Pe 10 octombrie 1967 se năştea cântăreaţa Laura Stoica, pe care am indrăgit-o foarte mult. Artista ar fi implinit 46 de ani, dar, din păcate, viaţa a avut cu ea alte planuri. Laura Stoica a murit pe data de 9 martie 2006, in urma unui tragic accident de masină, alături de cel pe care-l iubea, Cristian Mărgescu. Stiu ca la vremea aceea m-a marcat foarte tare aceasta veste cumplita. Tocmai ce îşi găsise fericirea, era însărcinată si astepta cu emoţie să devină mamă. Ne dam seama in astfel de momente grele că viaţa e dura si imprevizibila, uneori. Tot ce putem face este să ne amintim de ea cu drag, ascultându-i vocea deosebită şi melodiile care au devenit hit-uri peste ani.
Mi-a plăcut la ea atitudinea pozitivă, mereu optimistă chiar daca viaţa nu a răsplătit-o aşa cum merita. Zâmbetul ei candid şi luminos avea puterea de a-ţi oferi o stare de bine, iar vocea ei aparte îţi transmitea emoţii infinite pe care doar un artist autentic le poate transmite publicului. Era o prezenţă tonică, plină de viaţă, generoasă, onestă, modestă şi caldă. Avea un timbru vocal inconfundabil, plin de originalitate. Era adepta inovaţiei în muzică.
Intr-una dintre melodiile sale spunea: Eu n-am atins nicio stea. Cred că s-a grăbit să atingă o stea şi a plecat fulgerator dintre noi... Fizic nu mai e printre noi, dar ea a rămas in sufletele noastre prin muzica sa, prin amintirile despre ea... Parca versurile sale prevedeau acest tragic deznodământ. Una dintre piesele mele preferate sunt sugestive:
"Un actor grabit, care pleaca, imediat ce piesa a luat sfarsit,
Bucuros ca rolul a fost usor, alearga... spre alt decor?"
Da, a fost un actor bun, grăbit, care după ce şi-a dus la bun sfârşit rolul pe acest pământ, a alergat spre alt decor, sper că unul mai bun...
Laura Stoica a fost si va ramane una dintre artistele mele favorite....


Nicio stea






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau