Trăim timpuri tulburi, timpuri de confuzie, de goliciune sufletească, de dezumanizare şi de dezechilibru în multe aspecte. Probabil că ne simţim copleşiţi de multitudinea de probleme ce caracterizează secolul nostru. Un secol în care tehnologia s-a modernizat, dar problemele vechi nu şi-au găsit soluţionarea, în care simţirea e tot mai alterată de un soi de superficialitate, de temeri, de îndoieli… Gândim mai mult, simţim mai puţin. Învăţăm şi tot învăţăm, dar capitolul "aplicare" stăm prost.
Azi, poate pe cerul nostru e soare, mâine se adună nori negri, gustăm suferinţa ca să cunoaştem bucuria, trecem prin întuneric ca să apreciem lumina… Nimic nu e constant, nici chiar sufletul omului… Nu există doar negru şi alb, pe alocuri întâlnim şi gri. Aşa este şi cu oamenii, nu sunt doar buni sau doar răi, fiecare om are ceva bun sau ceva rău. Depinde de noi, ce alegem să vedem, dacă îl acceptăm aşa cum este… Putem greşi, putem face alegeri proaste, putem cădea, putem să dezamăgim… Da, putem şi avem dreptul să facem asta, pentru că suntem oameni.
Avem nevoie de forţă să ne putem ridica, de speranţă să putem suporta, de lumină să putem vedea, de credinţă să putem înainta, de iubire să putem trăi demn şi curat. Am nevoie să ştim că nu suntem singuri, că există cineva care e lângă noi, care trece împreună cu noi şi prin vijelii şi ploi. Când e soare, poate că mulţi vor vrea să strălucească lângă noi… Dar când e ploaie şi furtună? Câţi se vor lăsa udaţi, doar pentru a ne fi aproape? Atunci se va vedea că suntem cu adevărat ceea ce vrem să părem… şi anume: oameni.
Avem nevoie de mângâierea care vine din cuvânt, de atingerea unui suflet cald, de curajul care vine din iubire. Avem nevoie să ne îndreptăm ochii spre cer, ca să putem rămâne cu picioarele înfipte pe pământ. Avem nevoie să credem cu putere în ceva… Şi ce altceva e mai bun, decât de a crede în iubire? Eu am ales să cred că mai există iubire, că mai există cei care luptă pentru titlul de Oameni.
16.12.2013
Comentarii
Trimiteți un comentariu