Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Zilele acestea am fost (pre)ocupată cu activităţi literare şi nu numai… Ancorată mai mult în realitatea fizică şi în special în cea spirituală. Mai aproape de Dumnezeu şi mai departe de lumea iluzorie a facebook-ului, în care de multe ori, aparenţele predomină. Ce e mai important pe lumea asta? Să-l simţi pe Dumnezeu aproape, să vezi că există oameni dragi şi buni cărora le pasă, să fii acolo, în realitatea sufletului, acolo unde poţi să te reîncarci, să te întâlneşti cu tine cel real şi să te reinventezi. Universul interior aşteaptă să fie sondat, îmbogăţit… Tot mai mulţi oameni neglijează acest aspect esenţial pentru cunoaşterea şi evoluţia noastră. E bine-venit acest respiro de la virtual şi plonjarea în realităţile minţii şi sufletului… Ai o altă viziune asupra situaţiilor imprevizibile, asupra oamenilor din jur şi a vieţii… Am început să decantez adevărurile şi să am o altă abordare a lucrurilor… În lumina adevărului vezi altfel oamenii, înţelegi cât cântăresc ei şi cât le pasă de ceea ce simţi tu. Am înţeles că nu pot opri provocările vieţii, însă le pot face faţă având un ingredient minune: credinţa. Ea e cea care îţi spune:Tu poţi! Credinţa te ajută să ieşi la liman din orice împrejurare, dându-ţi pace şi încredere. Da, am testat-o pe pielea mea! Funcţionează!
Credinţa anihilează îndoielile, speranţa ne deschide inima spre viaţă şi iubirea ne nivelează drumul interior să putem păşi spre ziua de mâine, fără să ne împiedicăm de eu, de acest ego care ne subminează de multe ori identitatea.
În clipele grele, în afară de credinţa în Dumnezeu, arta – scrisul – în cazul meu a fost o „cârjă”, un reper care m-a ajutat să mă raportez corect la ceea ce trăiesc şi să umblu pe „drumul îngust care duce la viaţă…”. Înţeleg că Dumnezeu îmi vorbeşte prin artă. Prin fiecare vers creat, El îmi spune: Sunt lângă tine. Eu îi vorbesc prin cea mai frumoasă rugăciune, cea a Iubirii.
Octombrie mi-a adus în trecut clipe blânde, de neuitat. Sper să nu mă uite nici anul astă. Tot ce vreau este să pot simţi iubirea, visând, creând, iubind, dăruind…
Credinţa anihilează îndoielile, speranţa ne deschide inima spre viaţă şi iubirea ne nivelează drumul interior să putem păşi spre ziua de mâine, fără să ne împiedicăm de eu, de acest ego care ne subminează de multe ori identitatea.
În clipele grele, în afară de credinţa în Dumnezeu, arta – scrisul – în cazul meu a fost o „cârjă”, un reper care m-a ajutat să mă raportez corect la ceea ce trăiesc şi să umblu pe „drumul îngust care duce la viaţă…”. Înţeleg că Dumnezeu îmi vorbeşte prin artă. Prin fiecare vers creat, El îmi spune: Sunt lângă tine. Eu îi vorbesc prin cea mai frumoasă rugăciune, cea a Iubirii.
Octombrie mi-a adus în trecut clipe blânde, de neuitat. Sper să nu mă uite nici anul astă. Tot ce vreau este să pot simţi iubirea, visând, creând, iubind, dăruind…
În ziua lansării, alături de oameni valoroşi, printre care şi unchiul meu, N. Barbu, fost profesor de limba română, în prezent fiind animator cultural, jurnalist, eseist, dramaturg, epigramist. Am avut un feedback pozitiv, ceea ce mă făcea foarte fericită.
P:S. După modelul: "Seven years in Tibet", eu pot spune: "Seven days in Reality" (without faceboook)... emoticon smile
Să aveţi o zi plină de senin!
Comentarii
Trimiteți un comentariu