Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 21 octombrie 2015

O, mamă,


O, mamă, dacă te-aş pierde,
felinarele inimii s-ar stinge.
Chem parfum de stele să te dezmierde,
ca tu să nu mai mori. Cerul plânge
în cuvinte şi cerşeşte primăveri.
Nu-mi lăsa acum toamne cu dor.
Rog, cocorii, să-ţi ia ale tale dureri
spre alte zări… Să scutur un nor
cu ploi înmiresmate de lumină.
Să fur iertare din clepsidra sorţii.
Morţii, să-i spun: Te rog, nu fii haină(rea)!
Nu ştii că o mama e diadema vieţii?
Aş vrea să ştii cum e să fii iubită de o mamă.
Să poţi să zămisleşti cu dor, iubirea
Eşti invidioasă pe viaţă şi faci din ea o dramă.
O, moarte, de ai putea iubi, ţi-ai schimba firea.
Ar fi trebuit ca mamele să fie nemuritoare!
Doamne, le-ai făcut din aluat de înger,
sunt ca florile delicate, dar trecătoare.
Spinii neliniştii mă înţeapă şi… sânger.
O, mamă, dacă te-aş pierde,
Aş întoarce ceasul la clipele cu maci
Pădurea copilăriei să fie tot verde
Să-mi agăţ dorul de tine, de copaci.

(Poezia O, mamă, versurile: Lavinia Elena Niculicea, 19 octombrie 2015)
"Iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti. " 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu