Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 2 octombrie 2015

Bolnavă de… iubire


Doamne, sunt bolnavă de… iubire
Te rog, donează-mi încă o inimă.
Mi-aleargă prin vene, fior de nemurire 
În salonul vieţii, mai curge o lacrimă.

Recunosc acum că iubesc cu adevărat
Sunt un simplu om, cerşetor de fericire
Dorul meu îl dau celui drag, nemăsurat,
Împrumutând din a îngerilor simţire.

Doamne, sunt flămândă de… lumină
Stau la coadă pentru un surâs de înger
Să mă înfrupt din a Ta pâine fără vină
Aripile să-mi crească dincolo de cer.

Doamne, mă mistuie un vis…o fantezie
Caut… şi mă lupt cu morile de vânt,
Un Don Quijote ce crede că viaţa-i poezie
Şi pentru adevăr merge la capăt de pământ.

Am învăţat că trebuie să cred mereu în bine
Chiar dacă asta e considerată nebunie
Doamne, chiar de-ar arunca cu pietre în mine
Ajută-mă să zâmbesc lumii… ca o petunie.

(Autor: Lavinia Elena Niculicea, 15 septembrie 2015)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu