Treceți la conținutul principal

Emoţia – o lacrimă de cer


Din ochi de humă se scurge o lacrimă de toamnă, o lacrimă de cer. O (a)prind în mine. Se face o mare… iubire!
Emoţia mă urcă pe coamele visului, să pot alerga cu norii, să gust ploaia, să mă întâlnesc cu lumina… incoloră secundă ce valsează cu liniştea. Ea îmi arată din înălţimi cum arată libertatea... de a mă bucura că sunt. Emoţia este foc în inimă care-mi aprinde cuvintele şi atunci ard de dor… Este apă din care îmi adap surâsurile nuferi– ce plutesc pe o mie de visuri, lebede ce-mi arată semnele dragostei… Două inimi cuibărite-n bucurie, fără să strivească lacrima din cuvinte. Un singur adăpost: Iubirea. Sub penele ei mă simt ocrotită de himerele vieţii. Emoţia este aer prin care respir lumea şi prin care mă respiră poezia… Rapid, nesăţios, ca o floare ce respiră primăvara şi o ascunde printre petale, ca toamna să nu-i ofilească speranţa şi iarna să nu-i îngheţe zâmbetul. Emoţia este pământ unde-mi cultiv inima, bătătorit de paşii iubirii, prin care înfloresc flori de nu-mă-uita… Le vei rupe în acel octombrie şi le vei purta la reverul sufletului. Mirosul meu se va impregna pe pielea ta, atingerea mea îţi va prelungi orele cu căldură. Sângele va inunda aorta prin care era blocată iubirea… Şi atunci ne vom simţi amintirile vii, oxigenate de dor de viaţă, de emoţie…
Am tânjit mereu după poezia vieţii, să simt cum visul scrie cu literele aldine pe filele sufletului meu, poemele neuitării. Inima ta să nu-mi uite versul. Şi dacă timpul te va atinge cu amnezie, atunci să uiţi de câte ori nu ne-am vorbit, de câte ori ne-a înşelat viaţa, de câte ori ne-au separat oamenii. Dar să nu uiţi cum ne (iu)beam…visul.
Am devenit poet tot căutând un dor… L-am găsit în pieptul tău, dragul meu. De atunci, e şi în al meu. Am devenit poet prin simţire şi nu prin talent… Poezia mă aşază în braţele lui Dumnezeu şi rămân etern copil, prin care timpul mă iartă.
Când simţim, ştim cum plânge şi râde un înger. Purtăm în noi tot Cerul. Iubirea e zbor câtre bucuria de a viu…

(9 octombrie, 2015, Lavinia Elena Niculicea)
Feelings...




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

SPERANŢA, CREDINŢA ŞI IUBIREA

Am conştientizat că pentru a reuşi în viaţă sunt necesari doi factori:voinţa şi motivaţia. Prin negura ce se aşternuse pe poteca vieţii mele, am reuşit să găsesc clipa înfăşurată în lumină ce m-a ajutat să-mi regăsesc sinele. Cel mai frumos lucru la noi, oamenii, este capacitatea de a iubi.Şi aceasta ne spune ceva despre Dumnezeu. Apostolul Ioan în Sfănta Scriptură spune: ”Dumnezeu este Iubire”. Iubim pentru că Dumnezeu iubeşte. Dumnezeu mi-a dat forţa de lupta , dorinţa de a trăi şi de a deveni un om mai bun. Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane. Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se scufunde.Pot spune că am o speranţă ce este bine ancorată pe solul divin, iar ea nu este ceva iluzoriu, o utopie ci este un element esenţial în lupta vieţii. Un alt element esenţial este credinţa. Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu. Fără credinţă rămânem pe o treaptă inferioară, la stadi