Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 9 octombrie 2015

Emoţia – o lacrimă de cer


Din ochi de humă se scurge o lacrimă de toamnă, o lacrimă de cer. O (a)prind în mine. Se face o mare… iubire!
Emoţia mă urcă pe coamele visului, să pot alerga cu norii, să gust ploaia, să mă întâlnesc cu lumina… incoloră secundă ce valsează cu liniştea. Ea îmi arată din înălţimi cum arată libertatea... de a mă bucura că sunt. Emoţia este foc în inimă care-mi aprinde cuvintele şi atunci ard de dor… Este apă din care îmi adap surâsurile nuferi– ce plutesc pe o mie de visuri, lebede ce-mi arată semnele dragostei… Două inimi cuibărite-n bucurie, fără să strivească lacrima din cuvinte. Un singur adăpost: Iubirea. Sub penele ei mă simt ocrotită de himerele vieţii. Emoţia este aer prin care respir lumea şi prin care mă respiră poezia… Rapid, nesăţios, ca o floare ce respiră primăvara şi o ascunde printre petale, ca toamna să nu-i ofilească speranţa şi iarna să nu-i îngheţe zâmbetul. Emoţia este pământ unde-mi cultiv inima, bătătorit de paşii iubirii, prin care înfloresc flori de nu-mă-uita… Le vei rupe în acel octombrie şi le vei purta la reverul sufletului. Mirosul meu se va impregna pe pielea ta, atingerea mea îţi va prelungi orele cu căldură. Sângele va inunda aorta prin care era blocată iubirea… Şi atunci ne vom simţi amintirile vii, oxigenate de dor de viaţă, de emoţie…
Am tânjit mereu după poezia vieţii, să simt cum visul scrie cu literele aldine pe filele sufletului meu, poemele neuitării. Inima ta să nu-mi uite versul. Şi dacă timpul te va atinge cu amnezie, atunci să uiţi de câte ori nu ne-am vorbit, de câte ori ne-a înşelat viaţa, de câte ori ne-au separat oamenii. Dar să nu uiţi cum ne (iu)beam…visul.
Am devenit poet tot căutând un dor… L-am găsit în pieptul tău, dragul meu. De atunci, e şi în al meu. Am devenit poet prin simţire şi nu prin talent… Poezia mă aşază în braţele lui Dumnezeu şi rămân etern copil, prin care timpul mă iartă.
Când simţim, ştim cum plânge şi râde un înger. Purtăm în noi tot Cerul. Iubirea e zbor câtre bucuria de a viu…

(9 octombrie, 2015, Lavinia Elena Niculicea)
Feelings...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu